Dacă acum ceva vreme vă vorbeam de un site cu haine ieftine pentru copii (noi şi la mâna a doua), iată că revin cu un site de haine ieftine pentru femei, taby.ro, creat de aceiaşi oameni care stau în spatele site-ului copilas.ro. Site-ul este la fel de practic organizat, iar noutăţile sunt încărcate foarte des, aşa că trebuie urmărit pentru a prinde produsele preferate. Am remarcat o mulţime de haine noi (dar şi la mâna a doua) de la firme cunoscute, la preţuri extrem de bune. De altfel, în categoria Rochii găsiţi câteva rochii ieftine superbe, majoritatea de primăvară-vară, dar câteva pot compune şi o ţinută chic de Revelion, mai ales că ştim cu toţii cât de mic e, uneori, bugetul pentru hainele noastre. (Eu recunosc că de cele mai multe ori când intru într-un magazin mă duc ţintă la hainele pentru copii şi mai puţin la cele pentru mine.)
Pentru că site-ul e la început şi dorinţa celor care l-au creat e să se muleze pe preferinţele cumpărătorilor, m-au rugat să intermediez un mic chestionar prin care să afle părerea voastră despre site, în primul rând, şi despre cumpărăturile de acest tip în general. Cumpăraţi haine de pe site-uri (noi şi la mâna a doua), după ce vă uitaţi prima oară când alegeţi online o ţinută (poză, detalii, preţ, oferte speciale)? Ce metodă de a urmări site-ul aţi prefera? Aţi urmări noutăţile zilnice de pe acest site? Dacă da, în ce manieră? (intraţi zilnic din proprie iniţiativă, alertă pe email, pagină de facebok) Ce părere aveţi de stocul actual? E prea mare, prea mic, nu găsiţi mărimile potrivite? Şi dacă aveţi chef să vă plimbaţi puţin pe site, mi-ar plăcea să îmi spuneţi ce ţinută v-aţi compune dacă aţi avea de ales între produsele de pe site (ignorând mărimea). Mi-ar plăcea să ştiu ce gusturi aveţi în materie de îmbrăcăminte 🙂
Aş vrea să vă mulţumesc în avans pentru comentarii (şi pentru cele de la acest articol şi pentru cele dintotdeauna), ştiu că ne apropiem de finalul de an când fac clasamentul comentariilor şi premiez, ca de obicei, pe cei mai activi cinci comentatori. Anul ăsta deja sunt câţiva detaşaţi dar încă mai e timp să schimbaţi clasamentul 🙂
Eu una pentru mine n-am comandat de pe net. De multe ori si in magazin, desi imi stiu marimea, nu mi se potrivesc hainele si ca atare nu am avut curaj sa fac vreo comanda.
totusi, tragand un ochi pe acest site, parca mi-as face curaj…uite, mie mi-ar place rochita asta http://www.taby.ro/Haine-dama_Rochie-French-Connection-_645.html, dar eu sunt mai conservatoare de felul meu…mi-as cauta o rochie cu ceva mai mult decolteu, nu ca as avea ce, dar eu spre exemplu alaptez, astfel incat imi caut ceva ce mi-ar permite sa fac acest lucru cat mai discret si fara sa fiu nevoita sa ma bag printr-o camera, sa dau jos jumate de rochie doar sa pot alapta copil…
Felicitari pentru initiativa!
Eu una pentru mine n-am comandat de pe net. De multe ori si in magazin, desi imi stiu marimea, nu mi se potrivesc hainele si ca atare nu am avut curaj sa fac vreo comanda.
totusi, tragand un ochi pe acest site, parca mi-as face curaj…uite, mie mi-ar place rochita asta http://www.taby.ro/Haine-dama_Rochie-French-Connection-_645.html, dar eu sunt mai conservatoare de felul meu…mi-as cauta o rochie cu ceva mai mult decolteu, nu ca as avea ce, dar eu spre exemplu alaptez, astfel incat imi caut ceva ce mi-ar permite sa fac acest lucru cat mai discret si fara sa fiu nevoita sa ma bag printr-o camera, sa dau jos jumate de rochie doar sa pot alapta copil…
Felicitari pentru initiativa!
1. Cumpar haine de pe siteuri dar mai rar. La copii mai merge cu marimile, la mine trebuie probate totusi unele chestii
2. Ma uit la starea produsului, pret, material
3. Intru cand si cand, nu cred ca am urmarit zilnic ceva niciodata. Pentru mine alerta zilnica = spam = pa
4. Stocul e ok, mititel dar bun pt inceput
5. Cred ca as alege http://www.taby.ro/Haine-dama_Rochie_692.html + dres mat + botine
1. Cumpar haine de pe siteuri dar mai rar. La copii mai merge cu marimile, la mine trebuie probate totusi unele chestii
2. Ma uit la starea produsului, pret, material
3. Intru cand si cand, nu cred ca am urmarit zilnic ceva niciodata. Pentru mine alerta zilnica = spam = pa
4. Stocul e ok, mititel dar bun pt inceput
5. Cred ca as alege http://www.taby.ro/Haine-dama_Rochie_692.html + dres mat + botine
P.S.
faza cu “produsul necesita spalare” e cel putin dezagreabila. Nu imi imaginez ce cumparator intreg la cap ar cumpara haine nespalate. Deja exista reticenta si fata de produsul second hand curat, ce sa mai zic de cel murdar.
Presupun ca e un fel de disclaimer. Este recomandat ca orice haina cumparata, first hand sau second hand, sa fie spalata inainte de prima purtare, indiferent de cat de curata este. Cum nu toti spala hainele inainte de prima purtare, un mic avertisment nu strica. E prima data cand vad site-ul asta, dar bag mana in foc ca nu vand haine murdare 🙂
Va multumesc pentru impresii.
Orice haine cumparata poate fi second hand :). Daca ati lucrat intr-un magazin de haine ati stii cate haine repuneti pe umeras sau pe raft dupa probare.
Ce se intampla cu acea mentiune: “produsul necesita spalare” care apare la anumite produse? Unele produse cu noi cu eticheta sau second hand au pete superficiale care ies la spalare. Poate produsul a cazut pe jos cand a fost expus sau din varii motive. Noi mentionam ca acel produs are acele pete superficiale care ofera un prim discomfort vizual dar care trec la spalare.
Da, exista o reticienta la acea mentiune si ca sa o compensam oferim si un serviciu de genul: daca clientul spune ca pata nu a trecut i se pot returna banii fara sa mai trimita produsul.
Dupa cum se vede este un proiect dificil pentru ca:
– multi romani au reticienta pentru achizitii online
– doamnele prefera sa probeze hainele in prealabil
– vorbim de haine majoritatea second hand
Vom vedea daca pasiunea invinge logica 🙂
Se pare ca la unele produse, in momentul in care comanzi se aplica un discount de 10%. Partea proasta este ca informatia legata de reducerea de pret lipseste de pe prima pagina. E posibil sa motiveze potential cumparatori.
Ar fi dragut o categorie cu accesorii- bratari, lantisoare, inele, briz-brizuri. In plus, acelea care sunt ieftine pot veni ca si cadou la o tinuta comandata de pe site.
Chestionarul de pe site ar putea avea imbunatatiri. Nu prea e pus la vedere, deci un om ca mine degeaba e dispus sa ofere feedback daca nu are unde… Ma asteptam ca acel chestionar de pe site sa faca statistici cu grupa de varsta si stilul de imbracaminte preferat si eventual zona in care locuieste potentialul cumparator, ca sa se vada ce produse au cautare si ce estimari au la cheltuielile postale. Se pot adauga lejer inca 2 intrebari la chestionarul de pe site(3 intrebari, cum sunt acum, sunt prea putine, un om e dispus sa raspunda cam la vreo 5). Ah, si ultimul punct al chestionarului “Daca aveti un sfat il ascultam?”… asta necesita reformulare, sau macar sa fie sters semnul intrebarii.
Nu am vazut optiune de facut cont la ei pe site, pentru fidelizarea clientilor. S-ar putea ca pe multi sa ii enerveze sa isi faca inca un cont si inca o parola, deci nu stiu in ce masura ar fi o idee buna. Pe de alta parte, as fi dispusa sa imi fac cont daca stiu de la inceput, spre exemplu, ca a treia comanda pe care o fac imi este livrata gratuit sau platesc partial costul transportului.
Cum platesc produsele? Vad meniu “cum livram/cum returnezi”, dar nu vad optiunile de plata. Inainte de a ma uita la produse online, eu de obicei verific modalitatea de plata. Nu are rost sa petrec timp pe site alegand tinute, daca stiu ca in final m-am jucat de-a papusa barbie fiindca nu pot sa platesc asa cum vreau. Spre exempu, Paypal se accepta?
Astea sunt observatiile mele 🙂 Mi-a placut site-ul si ii tin pumnii sa creasca, Cel mai mult mi-a placut faptul ca descrierile produselor sunt clare, detaliate, in plus au si o pagina in meniu in care explica cum se iau masuratorile.
Hello,
Raspund si eu mini-chestionarului tau.
In primul rand cand imi aleg hainele online ma uit normal 😉 la poze, apoi marime, descrierea produsului, apoi deja imi inchipui tinuta pe care as puteao crea 😀
Stocul actual mi se pare cam mic, dar este normal pentru ca sunt la inceput.
Am vazut deja o camasa care era din pacate 🙁 comandata , o pereche de pantaloni eleganti cu talie inalta si un cardigan.
In primul rand pt fetita evit sa cumpar haine online, rar nimeresc marimea si raman cu ele pe cap… Pentru mine cumpar des, ultima data am facut o comanda generoasa la bonprix.
Referitor la site-ul taby.., mi-ar placea in primul rand ca zoomul sa fie si mai intens, atat de intens incat sa pot observa materialul, tesatura- cusatura 🙂 Mi se pare deranjat ca mai apar pe site produsele o data vandute, genereaza frustrare in caz ca poate vrei ceva deaparat, ca ti s-au lipit ochii de monitor… si nu mai e 🙂
Exceptand marimea imi place aceasta rochie 🙂 http://www.taby.ro/Haine-dama_Rochie-River-Island_1076.html
Se pare ca e o cerinta generala pentru imbunatatirea pozelor si a numarului acestora. Am inceput sa lucram la aceasta.
anul trecut m-ai premiat?
ca sa stiu cate comentarii sa-ti scriu in decembrie.:)))))
[sunt detasata ori ba?]
Esti in primii cinci dar nu pe locul 1 😀
eh, m-am pensionat.
lasam tineretul ambitios sa se afirme.
chiar ma mir ca ma numar printre primii 5.:)))
De fapt, am revizuit statisticile si esti pe locul 6 :))) Dar n-am vrut sa-ti mai frang inima 😀
frange-o, am alta de rezerva.:D
postarea ta m-a facut sa-mi dau seama de un lucru: luna viitoare se implineste un an de cand am inchis little lucky.
bai, cand a trecut anul asta?!:))
Eu nu mi-am luat haine online decat de pe bazarul DC, deci tot second hand. Pentru fiica-mea am luat si noi si second hand. Ma uit la conditiile de livrare, la fotografii, la pret, la materialul din care e hainuta respectiva si la omul de la care cumpar.
Imi place site-ul Taby, deja am ochit o rochita dar e cam scurta, mai caut… aproape sigur voi face ceva cumparaturi in seara asta sau zilele ce urmeaza.
Putine haine in stoc marimea 44, ma bucur ca sunt trecute si dimensiunile in cm. Pe mine m-ar bucura o alerta pe mail, dar cred ca zilnic ar fi greu de urmarit. Deja urmaresc pagina pe FB, dar mi-ar parea rau sa pierd o tinuta frumoasa pentru ca nu am timp sa intru zilnic pe site.
S-a blocat site-ul, sper sa-si revina rapid.