Să se consemneze, vă rog, că în data de 28.11.2013, am purtat cu Eliza următorul dialog (reprodus aproximativ din memorie) 😀
“Mami, promit că atunci când o să fiu mare, o să fiu ascultătoare.” (spus din senin)
Eu:” Ăăăă, poftim? cum adică?”
Ea “Da, promit că o să fiu ascultătoare că aşa mi-a zis Doamne-Doamne.”
Eu, şi mai contrariată: “Care Doamne-Doamne, vrei să zici Doamna de la grădi?”
Ea: “Nu, Doamne-Doamne din cer.”
Eu: “Păi cum ţi-a zis, că e în cer?”
Ea: “Păi mi-a zis mie. Şi o să mă îmbrac şi o să mă spăl singură şi o să mă duc la şcoală. Şi o să-mi fac şi lecţiile.”
Şi apoi m-a întrebat cam când o să poată să vină singură de la şcoală şi să stea singură în parc şi dacă tot eu o s-o duc la şcoală. Aşteaptă cu foarte nerăbdare şcoala 🙂
Acum nu ştiu dacă a fost la vreo conferinţă cu super nanny de i-a trăznit din senin să fie ascultătoare şi să-şi facă lecţiile (când va fi mare, da?) dar clar nu avem aceleaşi viziuni în materie de parenting : ))))))
…pai ce sa zic…nu cred ca mai ai mult de asteptat. din cate am inteles eu, pt ea “mare” inseamna etapa in care va merge la scoala. Asa ca… fa bine si pune-te de acord cu ea 😀
Eu ii cam retez faza cu promisiunile lui Ioan…nush de unde le scotea, dar devenise o obisnuinta sa-mi promita de fiecare data cate ceva. I-am explicat eu in mare cam care-i faza cu promisiunile (ca dc promiti ceva,cuiva, neaparat tre sa si implinesti,s.s.m.d) si vad ca a cam scos cuvantul din dictionarul personal. Acum, inainte de a-mi promite ceva, zice:”mami, dar pot sa promit ca…?” 🙂
Frumos…da ,…cind voi fi mare….toti ne doream cind eram mici sa fim mari si aduceam cu noi multe promisiuni…cind am crescut, ne-am dorit sa fim mici….
Foarte frumos, si foarte dragut , si noi ne doream la fel cand eram mici, acum eu una cel putin acum imi doresc sa fiu copil