Britannia Road 22

Atenţie – recenzia conţine spoilere minore!

Britannia Road 22 este, spre uimirea mea totală, romanul de debut al unei scriitoare care nu este poloneză şi care a reuşit, nu numai să scrie o carte extraordinară, demnă de un autor mult mai experimentat, dar a reuşit şi să redea viaţa şi trăirile interioare ale unei familii de polonezi în perioada celui de-al doilea război mondial şi imediat după aceea. L-am asociat imediat cu Se numea Sarah, mai ales în ceea ce priveşte misterul legat de copil şi relatarea din planuri narative diferite. Am citit, ulterior, pe site-ul autoarei, că nu sunt singura care a făcut această paralelă.

Romanul este împărţit pe trei planuri: perspectiva Silvanei, tânăra care rămâne însărcinată şi se căsătoreşte mult prea devreme, pentru a rămâne singură la începutul celui de-al doilea război mondial când soţul îi pleacă pe front – o urmărim în toata perioada premergătoare războiului şi în război, perspectiva lui Janusz, soţul ei, plecat pe front şi ajuns în Anglia – la fel, îl urmărim în perioada războiului, şi perspectiva amândurora în perioada postbelică când se regăsesc şi încearcă să-şi reconstruiască familia. Ocazional, mai avem şi frânturi din gândurile băiatului lor, Aurek, un copil semi-sălbatic căruia îi este foarte greu să se conecteze cu tatăl lui după şase ani în care nu s-au văzut deloc.

Aşa cum probabil vă aşteptaţi de la o carte despre război, este plină de ororile pe care cele trei personaje le-au trăit, în special Silvana. Cu toate astea, ceea ce mie mi-a atras cel mai mult atenţia a fost felul în care Silvana a adoptat rolul de mamă. De la momentul naşterii fiului ei când a vrut să-l dea de teamă că o să fie o mamă rea şi copilul o să-i moară (asta după ce Silvanei îi muriseră trei fraţi şi mama ei îi reproşase mereu că ea ar fi trebuit să moară, nu băieţii) şi până la felul în care se comportă când începe ocupaţia germană (nu se străduie să se pună la adăpost, nici măcar de dragul copilului, ci stă pur şi simplu, incapabilă de vreo iniţiativă, până dau nemţii peste ea) şi apoi la atitudinea ei din perioada petrecută în pădure sau prin diverse tabere de refugiaţi improvizate, m-am întrebat încontinuu dacă Silvana e o mamă bună şi dacă strădania ei de a-şi menţine copilul în viaţă o defineşte în vreun fel. Desigur, atât ea cât şi copilul supravieţuiesc în condiţii inumane de foamete, ger, ploaie, izolare, ameninţare germană, dar supravieţuiesc doar fizic. Spiritul amândurora este zdrobit şi cu mult mai mult al copilului pe care mama nu s-a străduit să-l pregătească pentru o eventuală revenire la civilizaţie. Interesantă de urmărit este şi relaţia lui Aurek cu tatăl regăsit pentru că tot acel dans al reconectării este foarte înduioşător. Readaptarea la civilizaţie a celor două personaje este foarte dificilă şi presărată cu obstacole dar vor reuşi, în cele din urmă.

Mi-a plăcut cartea dar nu mi-a plăcut Silvana, oricât a încercat autoarea să facă din ea mama eroină. Este orice, numai mamă eroină, nu. E drept că a trăit multe lucruri oribile timp de mulţi ani, dar asta nu e suficient pentru mine ca să empatizez cu un personaj. L-am apreciat mult mai mult pe Janusz pentru felul în care încearcă să se adapteze la societatea engleză în care decide să locuiască, pentru faptul că munceşte din greu, pentru visele lui, pentru răbdarea pe care o are cu amândoi, pentru că este capabil de iertare.

Sunt curioasă ce părere au cei care au citit cartea despre Silvana, aşa că dacă aţi apucat s-o citiţi, m-aş bucura să aud opiniile voastre. Dacă n-aţi citit-o încă, vă sfătuiesc s-o treceţi pe listă pentru lecturile din 2014.