Pentru Bucureşti – Întâmplări din lumea poveştilor 2014

Întâmplări din lumea poveştilor e un nou spectacol marca Zurli, cu scenariu şi cântece originale compuse de Mirela Retegan, care va fi lansat pe 30 martie la Palatul Naţional al Copiilor, la ora 11.00.

Despre Zurli v-am mai vorbit – îi apreciez foarte mult pentru calitatea spectacolelor, pentru originalitate, pentru tot ce încearcă să facă în domeniul distracţiei pentru copii (spectacole, piese de teatru, emisiuni tv, petreceri pentru copii, ateliere de joacă etc).

Pe Mirela o urmăresc pe blogul ei, scrie frumos, cu suflet, despre multe subiecte. Are deja o fată mare şi multă experienţă de viaţă. S-ar putea s-o ştiţi de la Itsy-Bitsy, din revista Tango sau din cartea ei Mami, tati, joacă-te cu mine!

Spectacolul acesta nu se îndepărtează nici el de la tiparul binecunoscut: un scenariu distractiv, cu morală (cum altfel?), cu multe cântece şi voie bună. “Fetiței  Zurli ii place să se joace, dar când vine vorba să pună jucăriile la loc găsește tot felul de motive și scuze. Fetița începe să caute tot felul de șiretlicuri, care sa o ajute să scape de sarcina care i se pare atât de dificilă. În ajutor îi vin Lupul și Motanul, care o învață cum să ascundă adevărul și o păcălesc. Ca niște prieteni adevărați, Truli, Clopoțel, Zdrăngănel și Yupi o ajută pe Fetița Zurli să își facă ordine în cameră și îi arată ce plăcută poate fi această activitate, atunci când ai prietenii aproape și faci ceva din tot sufletul.” (extras din comunicatul de presă)

Biletele se găsesc la Palatul Naţional al Copiilor, online pe www.eventim.ro sau la Puzzle Cafe (Calea Victoriei 155, bloc D1) în timpul spectacolelor de week-end ale trupei Zurli.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.