Nu, nu o să vă dau nume sau o listă cu aceşti super-eroi care, în loc sa peroreze pe facebook şi în faţa unei beri cât de “naşpa” e în ţara asta, şi, eventual să mai semneze o petiţie online şi apoi să plece în concediu în Grecia, pun umărul la treabă şi FAC ceva, ci o să vă povestesc despre o emisiune pe care am văzut-o aseară, cu nişte tineri cum mi-aş dori şi Eliza mea să fie peste 20 de ani. Emisiunea s-a difuzat pe TVR1, era în jur de ora 9 şi n-am prins-o nici de la început nici până la final, dar cel mai important e că am prins ideea principală şi e o idee care pe mine mă obsedează de multă vreme.
În primul reportaj, erau nişte tineri care au dus sus pe munte (undeva într-o zonă foarte izolată) panouri fotovoltaice pentru ca şcoala în care învăţau doar trei copii să aibă curent electric. Tot ei au dotat şcoala cu patru calculatoare, cărţi şi jocuri educaţionale. Dincolo de efortul de a strânge fonduri pentru panouri şi cărţi, aceşti tineri le-au cărat cu spatele până acolo, zona fiind inaccesibilă maşinilor, şi le-au şi montat. Autorii reportajului au luat interviuri oamenilor care locuiau acolo, precum şi copiilor. Am rămas mască de cât de isteţi erau acei copii şi de cât de corect şi frumos vorbeau acei oameni, de cât de îngrijiţi erau chiar dacă trăiau în pustietate şi de cât de organizate şi curate erau gospodăriile lor. Dintre cei trei copii, fetiţa era de departe cea mai dezinvoltă, deşteaptă şi conectată la realitate. Vorbea atât de relaxată în faţa camerei de parcă asta făcuse dintotdeauna. Un copil harnic (îşi ajuta foarte mult mama în gospodărie) care mărturisea că încă nu s-a gândit dacă atunci când va fi mare va pleca de acolo sau nu. Cei trei copii din cătunul respectiv parcurgeau pe jos, în fiecare zi câte o oră şi jumătate dus-întors până la şcoală şi înapoi, indiferent de anotimp.
Am toată admiraţia pentru tinerii voluntari care au dus acolo panourile, le-au montat şi au aprins lumina pentru acei copii. Toţi păreau să aibă între 20 şi 30 de ani şi erau nişte oameni extraordinar de frumoşi. Din ei emana pur şi simplu un halou de bunătate, de optimism, de încredere. Unul dintre ei a menţionat un lucru care m-a impresionat nespus, citez cu vagă aproximaţie: “fac asta [voluntariat] în timpul liber, în concediu. Nu-mi place să mă duc la plajă să zac la soare. La serviciu mă duc zi de zi pentru bani, aici vin pentru altceva.” (îmi cer scuze că nu am reţinut mai exact ce a spus şi, mai ales, cine era).
Al doilea reportaj era despre nişte studenţi la medicină care făceau lunar caravane prin ţară, alături de medici rezidenţi şi medici specialişti, pentru a oferi consulturi complete oamenilor din mediul rural. Erau bucuroşi că pot ajuta dar şi că au ocazia să practice efectiv medicină. Aceşti studenţi nu se plângeau că nu sunt lăsaţi de spitale să facă practică, ci îşi creau singuri oportunităţile să înveţe. Angrenau în proiectul lor medici specialişti, făceau rost de aparatură şi, cel mai important, îşi câştigau o experienţă valoroasă. Din păcate, nu am apucat să văd până la capăt această bucată de reportaj pentru că a trebuit s-o culc pe Eliza.
Ideea cu care am rămas în urma acestei emisiuni e că sunt tineri care pun lucrurile în mişcare. În loc să se văicărească şi să dea cu basca de gard că ţara noastră e aşa şi pe dincolo şi aici n-ai oportunităţi să înveţi, să te dezvolţi, să schimbi ceva, ei îşi creează propriile oportunităţi. Se dezvoltă singuri şi schimbă ei ceva. Şi cel mai important dintre toate e că schimbă punând osul la treabă. Părerea mea e că viitorul nu e al celor care aşteaptă ca părinţii, profesorii, politicienii să schimbe ceva. Viitorul e al celor care schimbă ei ceva, cu mâna lor. Azi o procedură, mâine un întreg sistem. Azi luminează o şcoală cu panouri fotovoltaice, mâine copiii care au învăţat în şcoala aia luminează un sat întreg. Poate fetiţa aia isteaţă o să ajungă cineva (orice o fi însemnând asta) într-o bună zi şi o să dea înapoi societăţii tot ceea ce a primit. Cu siguranţă avea potenţial. Era la un moment dat o reclamă sau un clip publicitar, nici nu ştiu la ce era sau poate doar îmi imaginez că l-am auzit pe undeva şi era doar vreo “motivaţională” distribuită de cineva pe facebook. Dar spunea aşa: schimbarea vine din tine. Eu zic să luăm asta ca motto pentru felul în care ne creştem copiii. Mai presus de cunoştinţe, cel mai important lucru pe care trebuie să-l predăm copiilor noştri e că EI sunt schimbarea.
Şi nu pot încheia fără să felicit realizatorii emisiunii Dosar România pentru treaba grozavă pe care au făcut-o. Mai jos, am copiat de pe site-ul TVR câteva detalii despre emisiunea de aseară. Cred că în curând veţi găsi înregistrarea pe site dacă veţi fi curioşi s-o vedeţi.
Nu există drum care să ducă spre Ineleţ. Există doar o scară de lemn sprijinită de stâncă şi o potecă lungă şi adesea abruptă, pe care încap un om şi un cal. Rupţi de agitaţia din vale şi de ceea ce noi numim civilizaţie, oamenii din Ineleţ trăiesc din ceea ce reuşesc să-şi cultive în grădini şi din creşterea animalelor. Sunt săraci în bani, dar cei aflaţi încă în putere nu se plâng. Mai greu le este celor în vârstă, pentru că aici pământul este bogat, dar dacă nu poţi munci, nu prea te descurci.
Nu au curent electric, nu au internet şi nici măcar semnal la telefon. La şcoală învaţă trei copii, care vin cu mari eforturi dinspre casele risipite pe munte. Pentru ei au urcat scara, cu un efort considerabil, zeci de voluntari ai fundaţiei Free Mioriţa şi au adus panouri fotovoltaice, patru computere şi două baterii, cât să susţină calculatoarele şi becurile. Au făcut lumină în micuţa clasă şi au conectat-o cu restul lumii.
un reportaj de Codruţa Angelescu
În cel de-al doilea reportaj din Dosar România de pe 21 mai a fost prezentată „Caravana sănătăţii rurale”. Aproape lună de lună, un grup de studenţi şi de medici voluntari merg în sate sărace sau uitate de lume şi consultă gratis câte o sută de pacienţi pe zi. Fără să le-o ceară nimeni şi fără să primescă ceva în schimb.
Pleacă vinerea după-amiaza din Bucureşti, ajung seara târziu şi, înainte de a merge la odihnă, inspectează şcoala care le va servi drept spital de campanie preţ de două zile. Dacă au noroc, sunt cazaţi la vreo pensiune din zonă. De multe ori însă, dorm în săli de sport sau în grădiniţe, în saci de dormit aduşi de acasă sau pe saltele de la primărie.
Conform Băncii Mondiale, în satele româneşti sunt de şapte ori mai puţini medici decât la oraş. Studenţii şi tinerii medici consultă copii pentru care singurul contact cu un doctor a fost când s-au născut sau bătrâni care vin de la kilometri distanţă. În caravanele trecute au găsit tumori, femei care nu ştiau că sunt însărcinate sau infarcturi pe care oamenii nu ştiau că le-au avut.
Studenţii învaţă să devină oameni şi medici mai buni. Ei sunt cei care ne vor consulta copiii şi părinţii peste cinci ani. Sau cei care ne vor face cu mâna la plecare în aeroport. Depinde de noi să îi ţinem în ţară. Pot fi cei care creează o Românie mai bună, cei care au iniţiativă să schimbe lucrurile şi, cu puţin noroc, să descâlcească sistemul.
reportaj de Sorana Stănescu
Eu am prins partea cu rezidentii si studentii la medicina, care improvizasera o sala de consultatii, intr-o scoala, la tara. Pe langa admiratia pe care sunt sigura ca o avem cu totii, pentru ce fac ei, mie una mi-a placut, (da chiar mi-a placut!) faptul ca nu stiau si nici nu-i interesau, cine este ministrul sanatatii…! Pentru ca, din pacate, ce se intampla “sus, la centru”, nu are nicio legatura cu realitatea din sistem…
Aia de sus nu ar strica sa se asunda un pic printre cei de jos. Dar aia de sus au orice numai scaun la cap nu!
Ce frumos!! N-am vazut emisiunea, dar,…se poate face ceva daca vrei….este un proverb african care zice cam asa: Daca vrei sa faci ceva vei gasi o motivatie pt asta, iar daca nu vrei sa faci, vei gasi o scuza sa nu faci!!!
Ceea ce ai scris e ca un balsam pentru sufletul meu ! Vreau sa vad aceasta emisiune si sper s-o gasesc on-line.
S-a intamplat ca si eu am cunoscut azi un tanar, despre care doar citisem in presa si care schimba lucrurile, la nivelul lui. Si care nu pleaca din tara desi ar putea face asta in orice secunda.:Ionut Budisteanu.Tot respectul.
Laura, am vazut si eu aceeasta minunata emisiune care este un exemplu si pentru noi adultii dar si pentru ai nostri copiii. Din pacate sunt asa rare cazurile 🙁 De la acesti oameni trebuie sa luam si noi exemplu.
Ma bucur ca la televizor mai vedem si ceva educativ nu doar exemple de asa NU.
Un adevarat balsam a fost aceasta emisiune pentru sufletul meu.
http://www.tvrplus.ro//editie-dosar-romania-222373
Gandhi a fost cel care a spus sa fim schimbarea pe care vrem sa o vedem in altii, concept cu care sunt foaaarte deacord si pe care incerc sa-l aplic cat mai des 🙂
Doamne da sa apara cat mai multi astfel de tineri.
Cazuri de acest fel nu sunt rare doar ca nu sunt mediatizate la ore de maxima audienta. Am si eu cunostinta despre oameni chiar din blogosfera care fac astfel de lucruri, care schimba impreuna un colt de lume. Emotionant de fiecare data cand afli despre asa ceva.