Tărâmul Zmeilor este un loc despre care mi-a povestit Ina în mai multe rânduri. A fost gândit şi ridicat cu scopul de a fi un adăpost pentru caii abandonaţi sau maltrataţi, nu ca pe un loc pentru public, însă din motive foarte triste (pe care nu vreau să le expun aici), proprietara s-a văzut nevoită să deschidă publicului acest “amplasament” cum îi spuneam noi, în glumă.
Aşa am ajuns şi noi acolo sâmbăta trecută, eu, Ina, Delia, Mihaela şi Miruna, puse pe fapte mari, cu paporniţele pline de mâncare sănătoasă, socate, limonade, fructe, spray anti-ţânţari şi dorinţa de a petrece câteva ore în aer liber.
Noi ne-am rătăcit de câteva ori, aşa că vă spun şi vouă ce am înţeles eu din drumul spre Tărâmul Zmeilor: am luat-o pe ieşirea din Bucureşti care dă înspre Autostrada Soarelui, pe drumul spre Brăneşti. Odată ajunşi în Brăneşti, am făcut stânga după Liceul Cezar Nicolau, până la rond, apoi stânga spre Pasărea. Am coborât o vale şi la o bifurcaţie, am luat-o stânga spre Cozieni. Cum urci dealul, pe dreapta se face un drum unde se vede şi o groapă de gunoi şi în zare se zăreşte o clădire galben-pai, înaltă. Acolo trebuie să ajungeţi.
Noi am ajuns, ne-am băgat cu mâncarea la foişor, am plasat copiii la fetele care se ocupau de plimbări cu caii (20 de lei zece minute) şi ne-am aşezat la vorbă. Foişorul are două mese şi mai multe scaune din plastic. Pe perete are două decoraţiuni interesante din resturi de lemne şi sârmă, în formă de cai. Îmi pare rău că n-am apucat să le fac o poză, mi s-au părut foarte creative. Foişorul dă înspre padocul unde se ţin spectacolele şi lecţiile de călărie. Nu ştiu exact dacă puteţi face picnic acolo ca regulă, dar bănuiesc că dacă vă duceţi câteva familii şi plătiţi câteva plimbări, nu e nicio problemă să staţi acolo două-trei ore ca să inspiraţi puţin aer curat.
La Tărâmul Zmeilor se pot lua lecţii de călărie (cu sau fără abonament) şi se pot face plimbări de 10 minute în manej. Pentru călăreţii experimentaţi, se fac şi plimbări prin pădure.
Puteţi organiza aici şi petreceri pentru zile de naştere sau şedinţe foto pentru nunţi. Eu i-aş face Elizei o şedinţă foto călare, mai ales că cerul la Tărâmul Zmeilor e atât de limpede şi de frumos că e fundalul perfect pentru nişte poze. Nu mai spun de cei trei cai, Loverboy, Willow şi Rafael, care sunt perfecţi pentru fotografii, atât de frumoşi sunt. Eu sunt tentată să-i fac Elizei ziua de naştere acolo, dar fiind în octombrie, e mai dificil de prevăzut cu vremea, aşa că vom vedea.
Tărâmul Zmeilor nu este un parc tematic gen Ferma animalelor. Nu vă duceţi acolo şi găsiţi chestii de făcut pentru câteva ore ca să nu vă plictisiţi. Există un mic loc de joacă pentru copii, cu o groapă cu nisip şi un tobogan de plastic dar, în afară de asta, locul este dedicat lecţiilor de călărie şi, ocazional, spectacolelor ecvestre. Este un loc special pentru pasionaţii de cai. Dacă aş avea maşină, eu aş da-o pe Eliza la echitaţie, mi se pare că dezvoltă frumos musculatura spatelui şi învaţă copilul să stea drept. În plus, lecţiile la Tărâmul Zmeilor nici nu sunt cu mult mai scumpe decât abonamentele la alte activităţi sportive, cu diferenţa că aici copilul stă în aer liber şi învaţă să “comunice” cu un animal deosebit.
Ce mi-aş fi dorit să venim şi noi! M-am tot uitat la pozele lor de pe Facebook, la ale voastre şi am “poftit” la acel colț de rai care-mi pare binecuvântat.
[…] Tărâmul Zmeilor […]
[…] puteti vizita site-ul lor, aici. Despre Taramul Zmeilor au povestit frumos Miruna (aici) si Laura (aici), va invit sa cititi povestirile lor, sa va convingeti ce minunata poate fi o zi alaturi de caii […]