(P) Pe urmele caşcavalului Hochland

Motto: întrebări primite de la prieteni înainte şi după vizitarea fabricii de caşcaval Hochland de la Sovata:

“Dar caşcavalul Hochland e produs în România?!
“Auzi, şi mai mănânci caşcaval Hochland după ce ai văzut fabrica?”
“Mă laşi cu Hochland, ce are caşcavalul ăsta în plus faţă de altele?”
“Şi n-ai luat şi tu o sacoşă de caşcaval de la poarta fabricii?” (tata m-a întrebat asta 🙂 )

Sper să reuşesc să le răspund în cele ce urmează.

Cei care mă urmăriţi şi pe facebook aţi văzut probabil postările mele de săptămâna trecută şi aţi fost curioşi să aflaţi ce caut eu la Sovata şi de unde toate pozele apetisante cu mâncare de pe drum. Ştiu că sunteţi curioşi care a fost scopul vizitei mele la Sighişoara/Sovata, aşa că nu vă mai ţin în suspans şi vă voi povesti despre drumul pe care l-am făcut şi noi şi pe care îl face caşcavalul Hochland de la văcuţă la raftul din magazine. Dacă obişnuiţi să vă uitaţi la televizor, probabil că aţi remarcat noul spot la caşcaval, cu sloganul “Lăptos, cremos, gustos”. Atât acest spot cât şi vizita noastră la fabrică (şi încă una despre care vă voi povesti în curând) fac parte dintr-o campanie de comunicare a brandului Hochland prin care se pune accent pe faptul că produsul este fabricat din 100% lapte românesc cu rigoarea germană adusă în 1999 de concernul Hochland fabricii de la Sovata.

Mai întâi, daţi-mi voie să vă spun că n-am mai fost într-o excursie “cu clasa” de foarte mulţi ani, aşa că uitasem atmosfera de “autocar”, râsetele, distracţia, discuţiile, sandvişurile, cozile la toaletă în scurtele opriri, cumpărăturile de suveniruri şi daruri pentru copiii de acasă, emoţia sosirii într-un loc nou şi prima impresia pe care o ai când deschizi uşa camerei în care eşti cazat. A fost distractiv să-mi reamintesc deşi, de data asta, la un alt nivel. Acum discuţiile se centrau pe subiecte legate de copii, sandvişurile erau ceva mai elaborate, la opriri nu trebuia să ne mai scotocim prin puşculiţă după bani de un suvenir, ba chiar ne puteam face şi câte un moft (eu mi-am luat un coş mare de picnic), toaletele erau (relativ) curate iar prima impresia când am deschis uşa camerei de hotel din Sighişoara a fost: wow! Apoi m-am repezit la geam, l-am deschis şi am inspirat aerul proaspăt de după ploaie, apoi am rămas acolo, în picioare, cu privirea lipită de priveliştea minunată.

Spre seară am coborât la cina “de tabără” cu fetele (Gena, Bogdana şi Dana), ne-am prostit făcând poze în lift şi ne-am aşezat la masă în crama hotelului, continuând suita de discuţii despre copii, şcoli, grădiniţe, căsătorii, divorţuri, concedii şi alte subiecte din astea “mămiceşti”, lucru care a făcut-o pe bloggeriţă tânără să mă întrebe a doua zi la micul dejun: “Auzi, dar voi toate sunteţi mame?”

Evident că, deşi se făcuse 10 şi jumătate seara, nu ne-am putut abţine şi am luat-o la pas spre cetatea veche a Sighişoarei, prin beznă dar cu gps-ul pornit deşi eram la 10 minute de cetate. Plimbarea a fost minunată şi relaxantă, iar mirosul de tei din cetate îmi va rămâne multă vreme în nări.

A doua zi dimineaţă a început şi aventura noastră propriu-zisă. Am luat micul dejun şi apoi, ca toate mamele, cu un măr sau o banană în mână, ne-am făcut bagajul şi ne-am urcat în autocar cu prima destinaţie ferma Szocs – unul dintre furnizorii de lapte ai fabricii Hochland. A fost un moment special să îi cunosc pe acei oameni, erau aşa de emoţionaţi, o familie întreagă, de la mic la mare, toţi dedicaţi trup şi suflet acelei ferme. M-am bucurat să aflu că au pornit de la o simplă gospodărie cu doar câteva vaci (gospodărie de subzistenţă, cum s-a exprimat ghidul nostru) şi au ajuns să pună pe picioare o fermă cu un efectiv mare de vaci, cu utilaje şi cu un contract permanent cu Hochland, o fermă care să le ofere un viitor celor trei băieţi ai soţilor Szocs. Mama Szocs ne-a servit cu lapte fiert şi cu două feluri de cozonac şi noi am tras-o de limbă cu privire la diferitele aspecte ale traiului la o fermă atât de modernă şi de frumoasă. Ne-am lămurit că vacile au suficient spaţiu, că pasc pe păşunea din spatele fermei (de altfel, le-am şi vizitat pe teritoriul lor) şi că sunt îngrijite în mod corect şi, mai presus de orice, că sunt iubite.

În spatele meu se întinde păşunea pe care se relaxează văcuţele:

După vizita la fermă şi devalizarea mesei cu cozonac de casă, am pornit spre fabrica de la Sovata. Aici urma să am o altă surpriză. Eu fabrică de prelucrare a laptelui am mai vizitat, dar nu am avut acelaşi sentiment pe care l-am avut aici. A fost uimitor să văd cum se prepară caşcavalul, să văd că sunt puţin paşi de la lapte la brânză, să văd cu ochii mei procesul de fabricaţie care este unul simplu, similar cu cel al preparării brânzei acasă, doar că aici se face în cantitate industrială. Caşcavalul Hochland nu are niciun fel de aditivi, are doar lapte, cheag, culturi lactice şi sare. Ni s-a dat să gustăm din caşcavalul rezultat imediat după închegarea laptelui, din cel opărit şi sărat şi din cel final, inclusiv din cel afumat, şi am simţit cu propriile mele papile gustul de lapte şi textura cremoasă a caşcavalului. În nicio etapă nu am simţit altceva decât gust pur de lapte şi brânză şi, deşi fabrica are un laborator foarte hi-tech unde se testează laptele şi produsele rezultate, nicio chimicală nu trece pragul fabricii pentru a fi pusă în brânză.

Punctul culminant al după-amiezii a fost, desigur, sesiunea de gătit interactiv cu caşcaval Hochland, la care ne-am îndopat cu sandvişuri, frigărui reci şi diverse combinaţii nebuneşti absolut delicioase. Eu am testat un sandviş cu unt, caşcaval Hochland, pastă de roşii uscate la soare, diverse frunzuliţe de origine neidentificată şi şuncă, precum şi o frigăruie cu prosciutto, caşcaval şi strugure.

Sandvişul are o culoare atât de frumoasă pentru că, în afară de caşcavalul felii pus în interior, are deasupra şi o crustă de caşcaval ras care a fost dat puţin la grill.

La plecare am primit şi o micuţă geantă frigorifică (roşie, yey!) în care erau un caşcaval Hochland simplu, unul afumat şi un pachet cu caşcaval feliat. Şi ca să vă faceţi o idee de cât de atenţi la detalii sunt aceşti oameni – în fiecare gentuţă era şi o pastilă din aceea congelată, pusă frumos într-o pungă cu fermoar, ca să se asigure că brânzeturile ajung cu noi acasă în cea mai bună stare. Nu vreau să exagerez, dar când am văzut totul ambalat cu atâta grijă, am simţit că parcă pregătise o mamă acele pacheţele şi nu cineva de la fabrică. Pe cel feliat l-am desfăcut deja pentru că i l-am pus Elizei la pacheţelul de grădiniţă, iar cu celelalte voi face sărăţele după reţeta mamei şi câteva gustări pentru picnicul de ziua mea, inspirându-mă din sugestiile oferite de bucătarul Silviu Nedelea, cel care a moderat sesiunea de gătit. Cum mi-am luat şi un coş de picnic de pe drum (mulţumesc, domnule şofer că aţi oprit acolo!), mai trebuie doar gustările de pus în el şi sunt gata de sărbătorit.

Pentru mine Hochland este o marcă de încredere, acesta fiind şi motivul pentru care am acceptat invitaţia de a vizita fabrica. Nu ai în fiecare zi ocazia de a vedea cum se transformă calupurile uriaşe de caş proaspăt în caşcavalul preferat şi vă pot spune că nicio emisiune de tipul “Cum se face” nu se compară cu experienţa de a vedea, a mirosi şi a auzi pe viu cum se fabrică un produs.  Nu consum caşcaval Hochland de azi, de ieri, îl consum de când a apărut pe piaţă în această formulă – de altfel, fabrica funcţionează din 1976 şi reţeta folosită la caşcaval e tot de atunci – şi apropiaţii mei ştiu că pentru sărăţelele a căror reţetă v-am dat-o în week-end nu folosesc decât caşcaval Hochland pentru că este gustos şi are acea consistenţă cremoasă care îl face atât de iubit de copii şi de adulţi deopotrivă.