Nu cred că există pasionat de grădinărit care să nu-şi dorească în propria grădină straturi de plante aromatice care de care mai variate. Pentru cei dornici să-şi cultive propriile plante aromatice, cartea Grădina de mirodenii este un material foarte util, deoarece descrie în amănunt condiţiile de plantare a mirodeniilor, modul de aşezare a plantelor, uneltele necesare, modul de înmulţire, tehnici cu privire la semănarea şi pregătirea răsadurilor, moduri de realizare a straturilor, felul în care se întreţin şi se recoltează plantele etc.
Cele mai frumoase pagini sunt cele peste patruzeci de pagini în care sunt descrise cele mai des întâlnite plante condimentare şi aromatice – veţi găsi detalii şi ilustraţii pentru aproximativ 30 de asemenea plante. Fiecare plantă are o fişă cu descriere, moduri de utilizare, cerinţe faţă de factorii de vegetaţie şi cultivare, iar pe ici pe colo sunt presărate şi informaţii de cultură generală despre ele. De exemplu:
- Cimbrişorul era utilizat de egiptenii antici pentru îmbălsămare, datorită efectului antiseptic. Grecii antici îl considerau simbolul curajului şi îl fixau pe hainele soldaţilor care plecau în război.
- Indienii puneau câte o frunză de busuioc în mâna morţilor crezând că acest lucru îi va ajuta să ajungă în siguranţă în lumea de dincolo.
- Mai demult, oamenii credeau că dacă pui seminţe de anason sub pernă, acesta te va proteja de coşmaruri.
- Înaintea fiecărei mese festive, romanii scoteau un mic recipient în care erau seminţe de fenicul. Mestecau un vârf de cuţit de seminţe deoarece acestea preîntâmpinau arsurile de stomac şi problemele digestive.
- În antichitate măghiranul era considerat o plantă sacră şi simboliza fericirea.
- Rozmarinul – simbol al purităţii şi fidelităţii, este folosit până în zilele noastre ca decor pentru nunţi. Denumirea latină înseamnă “roua mării” care se referă la locul de origine, la litoral.
- Tarhonul nu se găseşte în România în flora spontană. Este o plantă endemică în Asia şi probabil pe vremea migraţiei popoarelor a fost introdusă în Bazinul Carpatic de către huni. Există două varietăţi: tarhonul francez şi tarhonul rusesc. La noi în ţară se cultivă tarhonul francez deoarece această varietate este mai bogată ca aromă şi ca parfum.
