Analiza desenelor copilului – testul copacului

Încă de când Eliza a început să deseneze mai elaborat, m-a nedumerit un lucru – Eliza desenează foarte ciudat copacii, cu un trunchi foarte mare şi coroana mai mică şi disproporţionată faţă de restul copacului. De asemenea, copacul este, în general, foarte mare faţă de restul elementelor. Tot am zis că o să caut semnificaţia în cartea Desenele copilului tău pe care o am de câţiva ani şi tot m-am luat cu altceva şi n-am mai apucat (v-am povestit despre carte aici, în 2011). Acum am reuşit în sfârşit să deschid cartea şi m-am amuzat (sau nu) citind interpretările la testul copacului. Plănuiesc să o deschid mai des de acum încolo şi s-o pun să deseneze şi celelalte elemente (casa, familia şi figura umană).

Aşa desenează ea copacii:

Asta am spicuit din carte (comentariile cu caractere cursive sunt ale mele)

– desenul care ocupă aproape toată foaia este tipic copilului extrovertit, entuziast şi generos, uneori considerat chiar intruziv (vai, cât de bine i se potriveşte). Mişcările în lungul şi latul foii arată că nu are temeri, nici inhibiţii în explorarea mediului. În general, Eliza desenează copaci mult mai mari şi mai laţi decât în desenul de mai sus pe care l-a făcut special, la cererea mea. Copacii ei ocupă cam toată foaia.

– copacul fără rădăcini, cu o linie orizontală care reprezintă solul, indică prezenţa unei figuri materne care îl susţine şi îl protejează pe micuţ, dar nu îl poate hrăni pentru că lipseşte adevăratul pământ; copilul este înfometat de afecţiune şi nesigur (ceea ce se bate cap în cap cu ce scrie mai jos despre trunchi) – în general, totuşi, eu nu ştiu copil să deseneze copac cu rădăcini din proprie iniţiativă, nici în carte nu prea sunt exemple. Eu zic că dacă nu i se specifică exact, copilul va desena doar ceea ce vede la un copac, nu şi rădăcinile, partea pe care nu o vede.

– Un trunchi gros şi delimitat relevă o personalitate structurată şi bazată pe încrederea în propriile capacităţi. Stabilitatea unui trunchi bine delimitat este indiciul unei forţe fizice care permite şi înfruntarea obstacolelor vieţii.

– trunchiul dominant faţă de coroană, trunchiul complet colorat şi liniile foarte apăsate sugerează egocentrism – coroana mică faţă de trunchi şi închisă, în general, sugerează narcisim (hm, ce-i drept, dacă veni vorba…)

– detaliile de la baza copacului, iarba, florile, sunt semne ale fanteziei, sensibilităţii şi bunătăţii sufletului; copilul are un raport armonios cu părinţii şi cu natura şi poate se îndreaptă spre pubertate (de altfel, din punct de vedere endocrinologic, Eliza se află deja la pre-pubertate).

– soarele, simbol al figurii paterne, când este desenat lângă copac, constituie un mesaj explicit către tată, să se ocupe în mod activ de “copăcelul” lui. Desenat în stânga sus, înseamnă că îşi doreşte apropierea de el dar că relaţia este una limitată.

Citind în cartea respectivă mi-am amintit cum desenam eu copacii în copilărie şi îmi vine să-mi fac şi mie testul deşi n-ar mai fi prea relevant acum 🙂 Copiii voştri cum desenează copacii? Aţi remarcat ceva ieşit din comun la desenele lor?