Comana – Pasarela dorinţelor

N-am mai fost la Comana din mai 2013 şi s-au schimbat foarte multe între timp. În primul rând digul/podul sau ce-o fi fost care traversa lacul şi care nu era folosibil a fost transformat într-o superbă pasarelă decorată cu flori şi nu orice pasarelă, ci una a dorinţelor. Vă las cu o galerie foto de acolo şi vă inviti s-o vizitaţi, e foarte frumoasă. Şi dacă tot ajungeţi la Comana, intraţi şi în curtea mănăstirii şi treceţi prin poarta de după locul unde se aprind lumânări şi veţi ajunge într-un mic părculeţ de vis. Coborâţi până la iaz şi admiraţi şi “scara raiului” pe lângă cârdurile de gâşte care se plimbă nestingherite chiar şi prin curtea mănăstirii.

1
Eu mi-aş pune dorinţa să nu mai uite lumea cratimele 😀

2

Cel mai mult mi-au plăcut lacătele care simbolizau cupluri sau familii, erau prinse unele de altele. Data viitoare sigur mă duc şi eu cu un lacăt să-mi pun o dorinţă 🙂

3

4

5

??????????

Scara raiului - Mănăstirea Comana
Scara raiului – Mănăstirea Comana

2 Replies to “Comana – Pasarela dorinţelor”

  1. Am fost in primavara cu familia, este foarte frumoasa zona, intr-adevar.
    Ca sa fiu carcotasa, imi amintesc ca am remarcat anuntul din fata podului/ digului, anunt in care evident ca nu s-a putut scrie totul corect: ‘Scrie sau graveaza numele tau, puneti dorinta…’ (in acest caz puneti este incorect, desigur, trebuia scris pune-ti)… Dar se putea si mai rau, nu?…

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.