Gastronomie cu economie

Acesta este titlul unei emisiuni pe care am prins-o de câteva ori pe Paprika Tv. Nu ştiu exact ce program are, eu am prins-o aseară de la ora 10 şi am văzut doar vreo trei sferturi din ea pentru că mai aveam treabă în bucătărie, dar nu e primul episod pe care îl văd. Gastronomie cu economie e un program tv de tip reality-show în care doi bucătari cunoscuţi din Marea Britanie (Allegra McEvedy şi Paul Merrett) merg acasă la câte o familie britanică (una care cheltuie mulţi bani pe mâncare, consumă multe semi-preparate, produse de fast-food, nu găteşte, nu ia masa în familie etc) şi îi învaţă cum să mănânce mai bine, cum să gătească mai eficient, cum să folosească un ingredient la maxim şi, în primul rând, cum să economisească bani.

Ce m-a frapat pe mine la emisiunea asta e cantitatea de mâncare semi-preparată/comandată pe care o consumă aceşti oameni. Familii cu copii de diferite vârste (aseară aveau un băiat de 9 ani şi doi gemeni de vreo 3 sau 4, cred) bagă în ei cantităţi uriaşe de alimente care provin din caserole sau de la pizzeria/shaormeria din colţ. Majoritatea femeilor se văicăreau că n-au timp, deşi cea de-aseară, de exemplu, era învăţătoare part-time la o şcoală, deci nu lucra de la 9 la 6 într-o corporaţie (şi părerea mea e că nici aşa nu se justifică lenea). Se plângea că a încercat o singură dată să facă în casă un fel de mâncare preferat de fiul ei (macaroane cu brânză) dar că nu i-a ieşit aşa că preferă să le cumpere congelate şi doar să le încălzească. Gemenii mâncau peşte pane congelat, cel mare nu mânca deloc legume – mergea la un fast-food cu kebab şi lua doar carnea de vită fâşii, fără vreun fel de salată.

Evident că emisiunea e una optimistă, că doar nu mai avea succes dacă nu era. În câteva săptămâni, familia respectivă învaţă să economisească în jur de 50-60 de lire pe săptămână, învaţă să gătească şi să se bucure de mese împreună. Am reţinut câteva sfaturi şi m-am gândit să le împărtăşesc cu voi (şi pe ale lor, şi pe ale mele), sperând să mai adăugaţi şi voi la listă. Unele par prosteşti, altele de bun simţ, dar sunt sigură că deşi le ştim cu toţii, de multe ori ne e lene sau n-avem chef sau chiar uităm să le aplicăm.

De la bucătarii din emisiune

În serial, bucătarii puneau familia să facă o listă cu tot ce cumpără într-o săptămână şi să tragă linie ca să vadă cât cheltuiesc. Sumele erau foarte mari, cei de aseară cheltuiau 220 de lire pe săptămână pe mâncare. Pentru ca impactul să fie mai mare, ei au umplut două mese cu toate produsele cumpărate într-o săptămână. Evident că noi nu putem face asta, însă ar fi bine să facem o listă cu absolut tot ce cumpărăm într-o săptămână ca să vedem dacă suntem cumpărători eficienţi. Puteţi face asta fie ţinând o listă pe hârtie, fie într-un tabel, fie adunând toate bonurile (chiar şi pe cel de la pâinea din colţ, de la sandvişul de la prânz de la serviciu) într-o cutie şi făcând calculul la final. Nu uitaţi să adăugaţi şi covrigii şi merdenelele, o să fiţi surprinşi câţi bani daţi pe ele! Faceţi listă şi mergeţi la cumpărături. Ţineţi-vă de ea!

Planifică mesele. Partea asta mi se pare cea mai grea deşi, în principiu, ar trebui să fie uşor. Te aşezi duminica la masa din bucătărie cu un carneţel în mână, evaluezi conţinutul congelatorului, al frigiderului şi al cămării şi pui pe listă trei feluri de mâncare pe care le-ai putea face, cumpărând ingrediente minime. Dacă găteşti din două în două zile, ar trebui să reuşeşti să te descurci. Eu, de exemplu, gătesc duminica două sau trei feluri de mâncare – o oală mare cu ciorbă/supă, o mâncărică/tocană şi toamna-iarna şi un dulce mai uscat (chec, brioşe, fursecuri etc). Mâncăm din mâncarea asta cam două zile, cel mult miercuri dacă mai rămâne o porţie să-mi iau eu la serviciu. Asta înseamnă că miercuri la cină improvizez ceva pentru mâncat pe loc (şi într-un articol viitor o să vă dau idei de cine rapide) şi gătesc pentru joi şi/sau vineri. Sâmbăta e zi de curăţenie, aşa că gătesc mai rar, dacă sunt singură nu mănânc mare lucru, dacă e şi Eliza ne prostim cu pui la cuptor/cartofi prăjiţi/omlete/salate, adică ceva foarte rapid.

Investeşte într-o reţetă de bază din care poţi face un preparat derivat. Aseară reţeta de bază a fost chili con carne (carne tocată cu sos roşu şi ardei iute) pe care l-au servit, mai întâi, în tortilla cu ceapă verde şi avocado şi din ce a rămas au făcut plăcintă ciobănească (shepherd pie). Reţetă de bază cu derivate nu înseamnă să faci o oală de zece kile cu ciorbă şi apoi din ce rămâne să faci tocană. Înseamnă să refoloseşti inteligent porţiile rămase. Din friptura la cuptor faci salată, shaorma, sandvişuri, chiar şi plăcintă ciobănească am văzut la Jamie că făcea (are şi el o emisiune despre cum să economiseşti bani în bucătărie, Să economisim cu Jamie). Dacă ai făcut multe chiftele, o parte le poţi face marinate sau le pui la faimoasele spaghetti cu chiftele de inspiraţie italiano-americană (vă mai amintiţi de Doamna şi vagabondul?).

Ţine cămara aprovizionată cu produsele de bază, cu uleiuri, oţeturi şi condimente. Eu am în cămară, în mare, cam aşa: orez, zahăr (tos, pudră şi brun), făină, mălai, paste de diverse tipuri (spaghetti, tagliatelle, tăieţei de casă făcuţi de mine şi puşi la borcan, paste pentru copii în diverse forme, steluţe, tăieţei de orez), griş, pesmet, ulei de floarea soarelui şi ulei de măsline, oţet de vin alb, oţet balsamic şi oţet de mere, tot ce îmi trebuie pentru patiserie (praf de copt, drojdie uscată, zahăr vanilat, esenţe etc), condimente diverse, stoc de pungi de sare neiodată (se găseşte greu aşa că îmi fac stocuri mai mari când cumpăr), conserve diverse (am mereu ton în casă pentru o salată de urgenţă când n-am nimic altceva, precum şi conserve de roşii în bulion, fie cuburi, fie întregi), fasole uscată, dulceţuri, miere. În congelator am aproape mereu pungi cu legume congelate care pot fi repede transformate în supe creme, noodles la wok sau tocane, bucăţele de peşte în porţii individuale (somon sau păstrăv) pentru a găti ceva super rapid pentru Eliza, punguţe cu piept de pui tăiat fâşii pentru wok şi punguţe cu diverse zarzavaturi pentru a improviza supe în caz că n-am reuşit să ajung la piaţă.

Din experienţa mea, şi nu e nimic nou, sunt lucruri care s-au mai spus:

– dacă ai pasăre de ţară, poţi găti multe feluri de mâncare dintr-o singură orătanie, dacă o tranşezi corect. Exemplu concret: am avut o pulpă mare de curcan. Am dezosat-o şi am ales bine carnea (sunt cam pretenţioasă, nu suport zgârciurile şi tendoanele în carnea tocată), am dat deoparte două bucăţi, iar pe restul am tocat-o împreună cu un muşchiuleţ de porc şi am făcut sarmale şi nişte chiftele. Oasele, împreună cu resturile picate la tranşat şi cu cele două bucăţi le-am pus la oala cu presiune. Am adăugat nişte legume şi am fiert bine de tot. Am lăsat peste noapte la răcit. A doua zi dimineaţa, înainte să plec la serviciu, am strecurat supa şi am împărţit-o aşa: 1,5 litri într-o sticlă pentru făcut o supă ulterioară, două sticle a 0,5 litri pentru orez sau supe creme de legume şi încă o crăticioară pentru făcut mâine supă cu tăieţei. Sticlele le-am dat la congelator. În crăticioara pentru supa de mâine am pus toate fărâmele de carne pe care le-am putut alege din oală, evident că acum fiind fiartă, carnea s-a desprins mult mai uşor decât aş fi reuşit la cuţit. Diseară când ajung fac tăieţeii şi îi las la zvântat şi mâine finalizez supa. Cele două bucăţi mai mari le-am prăjit puţin şi mi le-am pus la pachet la serviciu, cu trei ardei copţi.

– am remarcat că cel mai mult într-o gospodărie se aruncă legumele şi zarzavaturile. Fie pici în plasă şi cumperi trei legături la doi lei, fie din legătura de morcov îţi mai rămâne unul, mai mereu avem resturi în cutia de legume din frigider. Un sfat pe care l-am citit recent undeva spunea să ţii în congelator o pungă sau o caserolă în care să adăugaţi pe parcursul unei săptămâni aceste resturi de legume şi zarzavaturi. Trebuie să fie doar spălate, nu tocate. La finalul săptămânii (sau mai rar, dacă nu strângeţi suficient), aruncaţi legumele într-o oală cu apă clocotită şi faceţi supă de legume pe care fie o folosiţi pe loc (la orez, supă cremă de legume sau chiar cu tăieţei/găluşte), fie o congelaţi în sticle de jumătate sau pungi pentru a o folosi rapid ulterior. Acelaşi lucru îl puteţi face şi cu oase de pasăre/vită dar numai dacă aveţi carne “curată”, un pic grasă, pentru că din oasele păsărilor din comerţ nu faceţi nimic, nu merită efortul. Dacă dezosaţi un piept de găină, puneţi oasele într-o pungă cu fermoar în congelator (asta dacă nu aveţi timp să faceţi supa pe loc, ceea ce ar fi ideal). Folosiţi ulterior pentru a face supă cu punga de zarzavat, simplă sau chiar pentru a da gust unei ciorbe cu pasăre din comerţ dacă nu aveţi mereu posibilitatea de a cumpăra păsări de ţară.

– un sfat pe care l-am citit acum mulţi ani pe un blog dar pe care îl aplic la altă legumă: am mereu în frigider un borcan cu ardei iuţi la oţet, fie din comerţ, fie primiţi de pe la mama. Nu aruncaţi niciodată zeama aia pentru că puteţi pune în ea alţi ardei iuţi proaspeţi. De exemplu, acum o lună, înainte să plec la Iaşi, mi-am făcut curat în frigider. Aveam în cutia de legume câţiva ardei iuţi proaspeţi. I-am tăiat bucăţi (erau din cei mari, bulgăreşti) şi i-am îndesat în borcanul deja existent în frigider. Am completat cu oţet şi sare. S-au murat fantastic, au căpătat puţină iuţeală de la ceilalţi şi sunt foarte buni. Sfatul pe care îl citisem pe blogul respectiv se refera la castraveţi, dar eu nu mă dau în vânt după castraveţii la oţet decât dintr-o anumită sursă, aşa că în mod normal îi prefer pe cei la sare. Evident că dacă vouă vă plac, puteţi face asta, păstraţi zeama din borcan şi mai adăugaţi peste ea oţet diluat cu apă, sare şi condimente dacă e cazul.

– pâinea iarăşi e un aliment care se aruncă mult. Sunt multe sfaturi despre cum s-o refoloseşti – fie să faci crutoane (eu mai mereu le ard, recunosc), fie s-o usuci la temperatura camerei şi să o macini ca să faci pesmet, fie să faci pappa al pomodoro sau budincă de pâine cu ouă (am o reţetă faină de-a Nigellei dar n-am apucat s-o fac). Sfatul meu, însă, este să cumpăraţi mai puţină. În loc de franzelă, cumpăraţi chifle. Da, e mai eficient să dai 1 leu pe o chiflă decât un leu pe o franzelă. Evident, că depinde şi de nevoile familiei voastre. Eu mănânc multă pâine dar Eliza, nu. În plus, pentru Eliza cumpăr o pâine specială pe care o mănâncă doar ea. Eu mănânc şi pâine veche de două sau trei zile, dar mama, de exemplu, cumpără pâine în fiecare zi. Evident, la ea nu se iroseşte pentru că o usucă şi o duce la ţară la animale, dar cum noi în Bucureşti nu avem animale, prefer să cumpăr mai puţină pâine.

– şi fructe se aruncă foarte multe. La mine în casă fructele sunt mai greu de refolosit pentru că nu prea mă dau în vânt nici după compoturi, nici după diverse prăjituri cu fructe (cu puţine excepţii). Cel mai simplu mod prin care le bag la consum e să le tai cubuleţe şi să i le pun Elizei într-un castronel cu o furculiţă mică de fondue. Îi place să le culeagă cu furculiţa şi să le mănânce dacă le are la îndemână când face altceva. Foarte multe fructe mănâncă şi în parc împreună cu prietena ei. Un pahar mare de zmeură a fost lichidat în zece minute în parc împreună cu prietena ei, pe când în casă ar fi zăcut prin frigider două zile până să fac eu limonadă cu el. În parc n-are voie gustări decât fructe. În plus, îmi mai iau şi eu la serviciu iar dacă am chiar multe, le pun pe o farfurie pe marginea biroului şi dispar repede. Îmi place să împart mâncarea dacă am surplus, nu-mi place s-o irosesc sau s-o arunc, însă.

– fă schimb de alimente şi chiar de mâncare gătită. De exemplu, eu stau cu sora mea în acelaşi cartier. Dacă am gătit o oală prea mare de sarmale, o sun şi o invit la masă. Dacă ea primeşte de la ţară două păsări de ţară, vine pe la mine şi îmi aduce una. Dacă am două porţii de noodles, iau la serviciu şi pentru ea, dacă ea a făcut prea multe paste cu dovlecei şi prosciutto, aduce la serviciu şi pentru mine. O sun şi o întreb dacă nu vrea să împărţim comanda de roşii pe care am făcut-o şi ea mă sună să mă întrebe dacă nu vreau să împărţim nişte produse aflate la ofertă dacă iei cantitate mai mare. La fel şi cu mătuşa care stă cu Eliza, dacă face prea multă mâncare, ştiu că a doua zi vine cu borcanul şi caserola. Dacă primesc multă brânză, îi dau şi ei jumate. Nu gătesc ciorbă de fasole pentru că Eliza nu mănâncă şi atunci mănânc doar din borcan când face mătuşa. Evident, că dacă nu aveţi şi voi o soră sau o mătuşă în apropiere, vă va fi mai greu să faceţi asta pentru că e nevoie să aveţi o persoană de încredere, care vă va da “la schimb” produse la fel de proaspete pe cât le daţi voi.

– intră în reţeaua alimentelor curate. Fă-ţi un grup de colegi sau prieteni şi cumpăraţi carne şi legume de la surse neoficiale (gen mama colegului X creşte păsări, unchiul colegului Y taie un viţel, colega Z ştie o sursă de carne de curcan, de brânză sau de miere). Am o colegă care cumpără câte un sfert de viţel o dată, îl porţionează şi îl bagă la congelator (şi îmi dă şi mie câte o pungă, vezi punctul de mai sus 😀 ). Efortul pe moment e mare (am vrut şi eu odată, dar efectiv n-am avut banii ăia), dar preţul e mai mic dacă stai şi faci calculul la porţie. În plus, ai mai mereu ceva de gătit în congelator şi garanţia că ai carne de calitate. Eu am trei surse de carne bună, o prietenă care primeşte pachet de acasă şi îl împarte cu mine (mulţumesc din suflet, Monica, ajutorul tău e nepreţuit) şi de la ea primesc delicatese (curcan, iepure şi, în funcţie de sezon, brânză, cârnaţi şi alte produse), mama şi mătuşa de la ţară (mulţumesc pentru tot!) şi încă o rudă care îmi umple congelatorul cu legume, brânză şi carne de pasăre. Anul acesta nu ştiu dacă am cumpărat de zece ori carne din comerţ şi atunci a fost mai degrabă porc sau peşte decât pasăre.

Dacă mai aveţi şi voi sfaturi care ne-ar putea fi de folos, le aştept cu drag în comentarii!