Recomandare pentru prichindeii de grădiniță: Grupa lui Ciufulici, Lucia Muntean

Îmi amintesc că înainte să înceapă anul şcolar, pe un grup de mămici specializat pe cărţile pentru copii se făceau nişte liste cu cărţi care ne ajută pe noi, ca părinţi, să-i pregătim pe cei mici pentru începerea grădiniţei sau a şcolii. Din păcate, în limba română nu erau prea multe şi cu atât mai puţin unele care să aibă ceva substanţă, să fie adaptate la realitatea românească şi gândite pentru copiii de aici.

La cărţi pentru începerea grădiniţei n-am ştiut decât un exemplu: Povestea gentuţei roşii de Lucia Muntean, carte care pe noi ne-a ajutat foarte mult. La cărţi pentru începerea şcolii n-am avut ce să recomand. Aveam una dar foarte slabă, pe Eliza n-a interesat-o prea mult. Ba mai interesată a fost de pasajul cu “A murit Luchi” din romanul omonim, în care fetiţa, Luchi, merge la şcoală în prima zi.

E drept, un pasaj greu, cu multe arhaisme şi regionalisme, a trebuit să îi explic multe detalii dar a priceput şi singură fiorul acela al uniformei care aşteaptă pe scaun, al penarului nou, al gâtului uscat pe care nu intră cornul şi laptele, al curţii şcolii şi al doamnei de la catedră care îţi trezeşte emoţii amestecate. Tot un text românesc a fost mai potrivit, chiar dacă unul vechi şi aproape de neînţeles.

M-am gândit atunci că mi-ar fi plăcut ca doamna Lucia Muntean să fi scris şi o carte despre şcoală. O Povestea ghiozdănelului roşu pe lângă Povestea gentuţei roşii. M-aş fi bucurat aşa de mult! Însă doamna Lucia Muntean este educatoare, nu învăţătoare, aşa că era firesc să mai scrie o carte izvorâtă din universul personal al grădiniţei în care lucrează de atâţia ani.

Şi aşa a apărut Grupa lui Ciufulici, o carte de poezii care îi prezintă celui mic lumea grădiniţei coborându-se la nivelul lui şi nu de sus, pe un ton superior plin de cuvinte pe care nu le-a mai auzit, aşa cum se întâmplă de cele mai multe ori. Sinceră să fiu, eu dacă aş putea, aş purta această carte cu mine în geantă în zece exemplare şi de câte ori aş auzi o mamă spunând unui pitic cu ochii plini de lacrimi “abia aştept să vină ziua de mâine să te duc la puşcărie şi să te las acolo” sau “nu mai vin să te iau, aici te las” aş scoate cartea şi i-aş da-o şi i-aş spune că există şi alte metode de a face copilul să-şi învingă teama de separare şi să stea cu drag la grădiniţă, iar ameninţatul clar nu e una dintre ele.

Poeziile sunt frumoase, în stilul inconfundabil Lucia Muntean, iar ilustraţiile de Răzvan Cornici completează în mod armonios textul jucăuş. Cărţile doamnei Lucia Muntean sunt din categoria celor care dau dependenţă şi cum noi nu avem decât câteva, restul sunt pe listă pentru a fi achiziţionate ca să îmi potolesc eu sentimentul compulsiv de a avea colecţii complete 😀

Na, că am recunoscut public. Îi plac copilului, în special Ghici, ghici ce vom desena aici, dar mie şi mai şi 😀 Eu oricum ar trebui să merg la nişte întâlniri cu mamele anonime dependente de cărţile pentru copii, pentru că deja nu mai avem unde le pune pe acasă, însă tot nu mă pot abţine, mai ales că Eliza se bucură enorm de cărţi noi şi mie îmi place să-i văd sclipirea din ochi de fiecare dată când mai scot din geantă câte un volum colorat şi îl ia la pipăit şi răsfoit şi mă întreaba despre ce-i 🙂