Alexander şi Frederick, Leo Lionni, editura Humanitas

Când am citit prima dată Alexander şi şoricelul de jucărie, mi-a venit imediat în minte altă carte, în care o jucărie doreşte să devină un animal adevărat. Era vorba acolo de un iepuraş de pluş. Aici, însă, spre suprinderea mea, şoricelul Alexander îşi doreşte să se transforme el într-o jucărie, nemulţumit de traiul lui dificil ca şoricel aciuat pe lângă o gospodărie şi având parte toată ziua doar de farfurii aruncate după el, cozi de mătură şi capcane pentru şoareci.

Citind, nu m-am putut abţine să nu mă gândesc la un clip motivaţional văzut mai demult pe facebook: în el, un băieţel sărac alerga liber printr-un parc, cu încălţările rupte. El vede pe o bancă un băieţel bogat, cu încălţări noi, şi închide ochii, dorindu-şi să fie în locul lui. Când deschide ochii, descoperă că e în locul acelui copil doar că acel copil nu putea merge. Băieţelul cu deficienţă locomotorie, în schimb, e fericit şi aleargă şi ţopăie, bucuros că poate, în sfârşit, să se mişte liber. Morala clipului era să nu-ţi doreşti să fii în locul altcuiva pentru că nu ştii dacă locul respectiv e mai bun.

Cam aşa şi cu Alexander al nostru: el cunoaşte un şoricel de jucărie care era răsfăţat de fetiţa casei, dormea pe o pernă albă şi moale şi era îndrăgit de toată lumea. Dar când Alexander îl cheamă la joacă, descoperă că şoricelul de jucărie nu se poate îndepărta de camera fetiţei şi nici nu se poate mişca dacă nu îi întoarce cineva cheiţa. În plus, într-o zi ajunge în cutia cu jucării de aruncat pentru că fetiţa tocmai primise jucării noi în dar. N-aş vrea să vă spun finalul, deşi bănuiesc că e uşor de intuit, însă vă asigur că e unul frumos şi e o lecţie minunată despre puterea prieteniei.

Tot din categoria şoriceilor jucăuşi e şi cartea Frederick de acelaşi Leo Lionni, o carte, aşa cum s-a exprimat Alice de la Humanitas, în genul Micului Prinţ. Ceea ce pare a debuta ca începutul fabulei Greierele şi furnica – şoriceii din familia lui Frederick strâng provizii pentru iarnă, în timp ce Frederick strânge raze de soare, culori şi cuvinte –  se transformă într-o parabolă despre puterea imaginaţiei.

Cărţile au fost perfecte pentru ora noastră de culcare, care s-a decalat puţin (e în jurul orei opt pentru că Eliza merge în fiecare zi la înot şi asta o solicită fizic foarte mult) pentru că se citesc repede, sunt scurte şi cu mesaj pozitiv. În plus, s-a bucurat mult de ele pentru că mai mereu mă întreabă: cărţi noi avem? şi eu nu mai fac faţă să cumpăr cărţi de citit la lectura de seară. Aştept să se redeschidă Biblioteca Ion Creangă, poate reuşim să ajungem să împrumutăm cărţi. Dacă aş reuşi să mai dau din cărţile citite până acum, poate aş reuşi să mai cumpăr altele, însă nu mă îndur să renunţ la niciuna! Iar Eliza din când în când îşi mai aminteşte şi de una şi de alta şi le cere şi nu pot risca să nu fie acolo când le vrea 🙂

În 1968, Frederick a primit distincţia Caldecott Honor (despre care v-am mai vorbit şi cu alte ocazii, Caldecott Medal şi Caldecott Honor fiind un fel de Oscaruri ale cărţilor pentru copii), iar Alexander şi şoricelul de jucărie a câştigat aceeaşi distincţie în 1970. De altfel, Leo Lionni are în total patru distincţii Caldecott Honor pentru cărţile sale, ceea ce spune foarte multe despre talentul său scriitoricesc. Ilustraţiile cărţilor sunt sub formă de colaj şi se pare că Leo Lionni este primul autor care a folosit colajul ca tehnică principală de ilustrare într-o carte pentru copii.