Nu cred că există copil care să nu fi avut la un moment dat un puzzle. Fie din lemn, fie din carton, fie simplu, fie încastru, cu animale sau educaţional, puzzle-urile sunt prezente în viaţa copiilor încă de mici. Există puzzle-uri cu piese foarte mari sau cu butoane ca să poată fi manevrate cu uşurinţă de un copil de doi sau trei ani. Există puzzle-uri cu ramă care ajută la construirea lor, precum şi cărţi cu pagini-puzzle.
Există şi puzzle-uri cu multe piese mici şi mărunte pe care îţi baţi capul să le montezi, bombănind că sigur lipseşte o piesă de pe undeva. Însă, aşa cum m-a învăţat sora mea, mare pasionată de puzzle-uri, una dintre primele reguli ale construcţiei unui puzzle este: Nu, nu lipseşte nicio piesă! Căci da, există şi reguli cu privire la cum să faci un puzzle: să identifici mai întâi colţurile (cu două laturi drepte), apoi piesele pentru margine (cu o latură dreaptă), să faci chenarul şi apoi să intri în interior.
Miha şi-a descoperit pasiunea pentru puzzle recent (vă povesteşte ea aici despre asta), când a găsit la naşa ei puzzle-uri de peste o mie de piese. De atunci, mai mereu pune pe wall-ul ei sau pe blog ultimul puzzle făcut. Şi pentru că a fost ziua ei, n-am putut să nu-i dăruiesc unul dintre cele mai frumoase puzzle-uri văzute de mine, un puzzle cu ciocolată, precum şi un lipici special pentru piesele de puzzle.
Dacă vreţi să vă păstraţi puzzle-ul, să-l înrămaţi, de exemplu, trebuie mai întâi să lipiţi piesele cu un lipici special, cu burete, care se trece pe deasupra, se unge bine şi se lasă o oră la uscat – eu am folosit lipiciul pentru un puzzle cu Eliza, făcut la grădiniţă de 8 martie, tot îl plimbam de colo-colo şi nu ştiam ce să fac cu el, aşa că l-am lipit şi l-am înrămat. Ştiu că Miha şi-ar fi dorit un puzzle-glob, cum a văzut la o colegă de serviciu pe birou, dar cele glob erau doar cu imagini pentru copii, aşa că tot pe ciocolată am mers.
Dar vă promiteam câteva informaţii despre istoria puzzle-urilor. Se spune că primele puzzle-uri au apărut în 1760 în Anglia şi erau produse de cartograful John Spilsbury. Se numeau jigsaw puzzle (în engleză) pentru că erau tăiate din lemn cu fierăstrăul (saw). La momentul acela erau folosite doar cu scop educaţional, pentru a preda geografia – se lipeau hărţi pe plăci de lemn şi apoi erau tăiate pe linia de graniţă a ţărilor. Ulterior, pe la 1800 au apărut primele puzzle-uri pe carton.
În timpul Marii Depresiuni, puzzle-urile au devenit foarte populare deoarece ofereau o sursă inepuizabilă şi reciclabilă de distracţie. În timp, industria puzzle-urilor a evoluat şi au apărut o mulţime de modele şi forme diferite.
Ştiaţi că?
– există puzzle-uri de rezolvat în familie? Au aproximativ 400 de piese şi evoluează de la dificultate ridicată până la medie şi scăzută pentru a fi rezolvate în acelaşi timp de mai mulţi membri ai familiei de vârste diferite.
– există puzzle-uri cu piese care se unesc complet şi puzzle-uri cu piese care nu se unesc?
– există puzzle-uri cu piese care nu au forma clasică, ci forme de animale, de exemplu? Miha a făcut unul la care fiecare piesă avea forma unui cal.
– conform Societăţii Canadiene pentru Alzheimer, construcţia puzzle-urilor poate împiedica apariţia acestei cumplite boli?
– logo-ul site-ului Wikipedia (de pe care am preluat aceste informaţii) este un glob cu câteva piese lipsă, simbolizând faptul că mereu ne putem îmbunătăţi cunoştinţele?
– cel mai cunoscut simbol pentru autism e cel format din piese de puzzle?
Prin urmare, dacă aveţi în familie un pasionat de puzzle, fie mic sau mare, de pe site-ul Toysdepot puteţi comanda:
– puzzle-uri superbe de 1000 de piese, inclusiv puzzle-uri 3D. Găsiţi şi cu pisici, cu cafele, cu obiective turistice, cu reproduceri după opere de artă faimoase, cu hărţi, câte ceva pe placul tuturor.
– lipici
– pentru copii e musai de menţionat puzzle-ul luminos cu doctoriţa Pluşica 😀
Şi ca să mă laud, chiar aseară Eliza a făcut pentru prima oară un puzzle cu 160 de piese. Ştiu că pentru alţi copii de 6 ani este o bagatelă, dar pentru ea, care cu greu îşi adună răbdarea pentru un puzzle de 30 sau 60 de piese, să stea o oră să pună piesă cu piesă, fără să renunţe, fără să se enerveze, fără să ceară ajutor, e mare realizare! Sunt foarte mândră de ea, mai ales că m-am chinuit şi eu odată la puzzle-ul ăla şi mi-a luat mai mult timp decât i-a luat ei 🙂
Ca maniaca ce sunt, am o mare pasiune pentru puzzle-uri. Dar nu stiam nimic despre istoria lor, mi s-a parut interesant sa aflu cate ceva de la tine.
Una dintre amintirile frumoase din viata mea este perioada in care lucram la un puzzle cu 5.000 de piese, pe la 30 de ani. Acum mai fac doar mititele, cu fiica-mea. Numarul maxim de piese la care am lucrat a fost de 500, dar doar in echipa. Nu cred ca este o bagatela sa faci un puzzle cu 160 de piese la 6 ani, data fiind capacitatea de concentrare la varsta asta, deci felicit-o pe Eliza si din partea mea!
Cele 3D sau cu forme atipice mi se par dificile si pentru un adult. Am facut un glob si pe cel in forma de caluti, dar Luna s-a declarat depasita de sarcina, asa ca le-am terminat singura. Injurand printre dinti 🙂
S. nu ar putea face inca un puzzle cu 160 de piese! Bravo, Eliza! Foarte interesant articolul, am aflat multe de la tine.
Foarte interesant articolul. 160 de piese nu mi se pare putin! Felicitari, Eliza! Fetita mea nu a trecut inca de 48 de piese si nici alea nu o prea incanta. Am sa incerc cu un puzzle glob, poate il aduce Mos Craciun.
Super…uitasem de puzzle…i-am cumparat lui ioan prin primavara unul cu 500 piese si l-am uitat in dulap-nu prea l-a atras atunci,ASA ca l-am pus sus…azi il scot:).nu cred ca se va descurca singur, nu e mare amator de puzzle,eu nici atat :p. Cel mai mare puzzle pe care l-a facut singurel tot 60 de piese avea…Poate reusesc sa stau pe langa el si-l dovedim pe acesta cu 500
🙂
Andrei (3 ani fara o luna)face puzzle de 60 de piese singur, DOAR daca este cu Cars sau cu Planes. Avem vreo 4 pana acum, doar atatea am gasit. Dar le face de atat de multe ori,incat a ajuns sa puna piesele din mijloc spre capete, pe gol de jur impreujur, adica incalcand orice regula a felului in care stiam eu ca se fac puzzleurile:)
L-a apucat acum vreo luna, intai le-am facut impreuna, acum nu ma mai lasa nici sa pun mana pe ele:) “Fac eu singul” este deviza.
Cred ca are o memorie vizuala excelenta, pt ca el NU este un copil migalos. (daca face lego si-i cade constructia, se oftica si-o darama pe toata si nici nu mai vrea sa-l vada vreo ora-doua:))..)
Multam pt info si pt site-ul din link. Nu stiam mulote din ce-ai scris, nici siteul nu-l stiam:(