Îmi plac mult aceste decoraţiuni de pom, mai ales că sunt făcute din materiale naturale iar cele din coajă de portocală mai şi miros extraordinar.
Materiale: coajă de portocală, steluţe de anason, nuci mari (eu am cumpărat un soi de nuci gigant, o să le folosesc la mai multe lucruri), mărgeluţe, pistol cu silicon fierbinte sau un adeziv puternic, sfoară, panglică, lac transparent, sclipici.
Când cumpăraţi steluţe de anason, să vă asiguraţi că nu sunt sfărâmate în ambalaj, mai bine le cumpăraţi “la vrac”, să vi le puteţi alege. Eu am cumpărat două pungi măricele de la un plafar (pe care le-am folosit la altceva) şi vreo zece steluţe de la un stand cu condimente şi seminţe din Sun Plaza.
Pentru a obţine coaja, portocalele se taie în două şi se scoate pulpa (întreagă), desprinzând-o uşor cu o lingură. Astfel coaja va fi întreagă şi subţire, o mare parte din stratul acela alb intermediar va rămâne pe pulpă. Se decupează steluţele cu o formă pentru fursecuri. Se pun steluţele şi resturile de coajă, tăiate mai mărunt, pe o tavă pe care aţi pus şi foaie de copt. Deasupra se mai pune un strat de foaie de copt şi apoi o tavă mai grea (eu am pus în ea bile de ceramică). Se dă la cuptor la foc mic până se usucă bine şi sunt tari (poate dura şi mai mult de o oră). Dacă nu puneţi o greutate deasupra lor, se vor încovoia şi nu vor arăta la fel de frumos. Dacă vreţi să le agăţaţi, e bine să le daţi gaură înainte să le uscaţi, pentru steluţe eu am folosit un perforator, însă fulgilor le-am lipit direct panglica pe spate.
După ce steluţele s-au uscat bine, lipiţi în mijloc o stea de anason, apoi o mărgeluţă, legaţi cu o panglică subţire şi gata, sunt bune de agăţat în pom. Resturile de coajă le vom folosi la altceva, să nu le aruncaţi 🙂
Nuca o găuriţi (eu am folosit o bormaşină), introduceţi în gaură o bucată de sfoară înnodată şi lipiţi cu silicon fierbinte sau alt adeziv puternic. Lăcuiţi nuca şi presăraţi sclipici. Lăsaţi la uscat.
Mai puteţi folosi steluţele de coajă de portocală şi la ornat cadouri sau la aranjamente florale de iarnă.
Foarte frumos. Si in trend, ca anul asta se poarta naturalul la ornamentele de brad.
Daca se coc cojile, rezista mai mult? Adica nu se usuca inestetic?
Ale mele au deja vreo doua saptamani si inca arata impecabil. Daca le usuci bine, bine de tot, teoretic nu ar mai avea cum sa apara mucegaiul. Misto ar fi un aparat de deshidratat, acolo chiar s-ar usca fain de tot 🙂
minunate ornamentele tale Laura.
la deshidrator am uscat acum 2 ani felii de portocale, grapefruit, lamai si inca sunt ok. oare si la deshidrator trebuie pusa greutate peste cojile de portocale?
o sa pregatesc si eu niste stelute pentru pom si pentru ambalat cadourile.
Nu stiu, dar daca testezi si cu greutate si fara, vii inapoi sa ne spui si noua? 🙂 Banuiesc ca la deshidrator nu trebuie greutate pt ca se usuca foarte, foarte incet, dar nu garantez totusi. Feliile au ramas intacte?
da, feliile au ramas intacte, s-a schimbat doar culoarea (s-au maronit), iar pulpa a devenit lucioasa. incerc diseara ambele variante, si daca sunt gata pana maine dimineata, revin cu impresii, daca nu, cand or fi gata. feliile, desi taiate subtiri, au avut nevoie de vreo 2 zile (la 45 grade).
Ce frumoase sunt!!! Superbe!!
Toate ți-au ieșit minunate! Dacă mă crezi…nu știam cum arată steluțele de anason 😀 Am mai învățat ceva 😉
Ce minunate sunt stelutele! Caut si eu anason sa le facem. Nu as putea sa le asamblez cu un ac cu ata ca sa nu le mai lipesc? La ce temperatura ai uscat tu cojile de portocala?
Ionela, am uscat la cea mai mica temperatura a cuptorului, nu stiu cat era, am dat si eu butonul aproape de minim 🙂 Nu stiu daca merge cu ac si ata, sunt destul de tari.
Eu mi-am amintit de steluţele argintii de pe vremuri pentru care toţi copiii strângeau capace de la sticlele de lapte. Şi de nucile îmbrăcate în staniol păstrat de la tablele de ciocolată şi transformate în globuleţe.
Da, sa stiti ca de stelutele alea imi amintesc si eu 🙂 Le-am prins si eu o vreme.
am revenit 🙂 le-am facut abia aseara, a fost destul de complicat sa curat coaja de pulpa, erau mai mititele portocalele mele. le-am lasat la deshidrator 2 ore jumatate la 50 grade si s-au uscat frumos, culoarea a ramas nemodificata, iar de rasucit, s-au rasucit si cele cu greutate peste ele si celelalte. Ca greutate am folosit pistilul de la mojar, probabil ar merge bine ceva mai plan. Dar sunt frumoase si asa, abia astept sa le punem in pom.
[…] ele am mai adăugat resturi de coajă de portocală tăiate mărunt şi uscate după ce am decupat steluţele pentru ornamentele de […]