Micul Chagall e una dintre cărţile acelea pe care am tot vrut să le citesc de ceva vreme – eram curioasă ce a reuşit Renata Carageani să producă după Nono care nu prea m-a convins. Ştiam că e o carte poliţistă şi cum cărţile poliţiste sunt specialitatea mea, am pus-o pe lista de citit acum ceva vreme. I-a venit rândul abia în prima zi din 2015 când aveam nevoie de o lectură uşoară şi relaxantă.
Cartea este captivantă, un roman poliţist reuşit, cu o poveste destul de bine construită cât să te ţină “prins” până la ultima pagină. Eu nu m-aş grăbi, însă, s-o compar cu Rodica Ojog Braşoveanu, cum am remarcat la altcineva. Cartea e clar inspirată după romanele ei, chiar şi procurorul Cristescu din cartea Renatei Carageani e botezat după maiorul Cristescu al lui ROB, iar întreg romanul, aşa cum se vrea el o frescă a societăţii bucureştene, cu tot felul de personaje din diverse clase sociale (în special înalte), cu intriga încâlcită şi cu poliţişti pitoreşti e croit aproape în întregime pe tiparul ROB.
Singura dezamăgire e finalul sec, cu extrem de puţine detalii, din care am simţit că lipseşte cu desăvârşire marele “reveal“, acea dezvăluire din încheiere în care toată lumea află ce şi cum şi toate detaliile sunt puse la punct. Mi-a lipsit fragmentul acela de final, cred că aş fi preferat ceva stil Poirot, cu toată lumea adunată şi toate cărţile pe faţă, dar fiecare autor alege să scrie cum doreşte el şi nu cum doreşte publicul.
Deocamdată nu am reuşit să simpatizez prea mult personajul principal, nu ştiu de ce, dar mi s-a părut neverosimil: Grigore Kader, mulatru din mamă albă, dentist, şi tată afro-american, decedat, cu domiciliu într-o vilă dintr-o zonă selectă a oraşului (stă cu mama care şi munceşte dar îl şi serveşte, aşteptându-l la orice oră din noapte), ajuns comisar de poliţie după terminarea facultăţii de drept, cu doi subalterni ca nişte Stan şi Bran autohtoni.
Şi apropo de asta, extrem de iritant năravul autoarei de a-i menţiona când pe numele de familie, când pe numele mic, când pe poreclă. La un moment dat le-am pierdut şirul şi nu m-am mai obosit să le ţin socoteala să văd care-i care.
Aş avea mai multe de comentat despre carte, însă nu vreau să vă dezvălui detalii care să vă fure plăcerea lecturii. Micul Chagall e o carte perfectă pentru citit în tren sau în vacanţă iar din felul în care e scrisă şi din felul în care anumite lucruri au fost lăsate în suspans, intuiesc că s-a lăsat loc pentru o eventuală în serie în cazul în care cartea ar prinde la public.
Nu pot decât să încurajez scrierea unui alt roman poliţist similar cu acesta, sunt sigură că ar fi binevenit în peisajul literar actual iar autoarea şi-ar perfecţiona din ce în ce mai mult stilul narativ, fără să mai uite să explice anumite detalii care au dus la înfăptuirea crimei şi, ulterior la prinderea criminalului.
Editura All are în luna ianuarie reduceri de 50% la cărţile din ofertă.