Marea Ducesă. O viaţă sub semnul iubirii

Marea Ducesă. O viaţă sub semnul iubirii (titlu original: The Grand Ducess of Nowhere) este o carte pe care am tradus-o eu anul trecut pentru editura Litera şi care a apărut pe 4 februarie împreună cu ziarul Libertatea.

Deşi este o carte pe care aţi fi tentaţi s-o încadraţi repede la “amoroase pentru femei”, de fapt este un roman istoric de ficţiune (sună ciudat alăturarea termenilor, ştiu, dar vă explic imediat): cartea este biografia romanţată a Prinţesei Victoria Melitta, nepoata Reginei Victoria a Marii Britanii şi sora Reginei Maria a României (care apare în carte ca un personaj foarte colorat, cu detalii din viaţa ei privată şi a regelui), fostă ducesă de Hesse şi apoi Mare Ducesă Romanov, prin căsătoria cu Ducele Kirill Romanov.

Romanul o urmăreşte din adolescenţă până la moarte şi trece în revistă câteva evenimente mari ale istoriei: încoronarea ţarului Nicolae (cel care va fi asasinat împreună cu toată familia sa, tatăl faimoasei prinţese Anastasia), primul război mondial, răscoala din Rusia şi ridicarea la putere a comuniştilor, al doilea război mondial.

Având în vedere că Ducesa Melitta (Ducky) a locuit mulţi ani în Rusia, sunt şi descrieri frumoase ale traiului nobilimii ruseşti din perioada respectivă dar şi descrieri sumbre despre război (În timpul primului război mondial, Prinţesa Melitta a înfiinţat un serviciu de ambulanţe pentru răniţi şi a dat confortul de acasă pe greutăţile traseelor dinspre şi către front). Dacă sunteţi curioşi cum s-a ajuns la asasinarea întregii familii Romanov (cu tot cu medic şi apropiaţi), această carte oferă foarte multe detalii în acest sens şi explicaţii mai clare decât articolele de pe wikipedia, cu informaţii mai uşor de asimilat.

Mi-a plăcut foarte mult cartea şi consider că merită citită deoarece oferă o altă faţetă a istoriei, chiar dacă una unde s-a completat la liber cu detalii fictive pentru a face povestea mai incitantă – în fond, cartea nu e despre istoria Rusiei, ci despre o poveste de dragoste care a trecut peste multe piedici, aparent insurmontabile în acele vremuri.

Oricum, se vede că autoarea s-a documentat foarte bine pentru că dă impresia de roman istoric şi nu de ficţiune inspirată vag din istorie. Când am tradus-o m-am documentat şi eu despre toate personajele pentru a le reda cât mai fidel şi chiar sper că am făcut o treabă bună, în special cu privire la numele şi denumirile ruseşti pe care a trebuit să le adaptez la limba română.