Se dă următorul caz: o învăţătoare dintre cele pe care le cunosc eu (şi cunosc multe, tocmai de aia sunt şi aşa conectată la realitatea din învăţământul românesc), care îşi iubeşte enorm meseria, foloseşte la clasă metode alternative de predare. Adică face matematică povestindu-le copiilor de Mondrian şi de pictura cu compasul. Face lucru manual cercetând zeci şi sute de idei pentru a le găsi pe cele mai frumoase şi mai potrivite, care să le dezvolte o gamă mai largă de abilităţi, face muzică nu pentru a-i învăţa nişte cântece, ci pentru a-i învăţa ce-s alea măsuri, durate etc. E singurul cadru didactic pe care îl cunosc eu care le citeşte, în fiecare zi, copiilor la clasă câte o poveste. Dă puţine teme dar teme care îţi pun mintea la contribuţie. Le dă copiilor lucrare de control la geometrie. Jumătate dintre ei iau nota 10, încă un sfert iau nota 9. Note reale, nu umflate.
Şi se dau părinţii: agresivi, ameninţători. Că de ce face muzică şi lucru manual. La ce le trebuie? De ce le dă note mici la muzică, ce e acolo, conservator? [Menţionez că notele s-au dat pe cunoştinţele copilului la teorie, nu pe talentul vocal]. O sună de 20 de ori pe seară în timpul ei liber ca s-o oblige să schimbe nota mică la muzică a copilului. Se fac presiuni, inclusiv din partea directoarei. Rezultatele ei nu contează. Părinţii insistă: să se facă doar română şi matematică, să se dea mai multe teme, să se renunţe la lucru manual, desen şi muzică. Ameninţă cu televiziunea (deşi în ce temei nu ştiu), cu inspectoratul, cu directoarea. Hărţuiesc.
Se mai dă o situaţie: unul dintre copii are o dificultate de învăţare (este dislexic). Învăţătoarea remarcă, îi prezintă părintelui situaţia şi îi recomandă să meargă cu copilul la testare la CMBRAE. În general, cu copiii cu dificultăţi de învăţare se lucrează separat împreună cu un profesor de sprijin, după alte metode. Părintele spumegă, copilul n-are nimic, învăţătoarea e praf, nu ştie să predea. Iarăşi ameninţări, hărţuieli.
Nu o să vă întreb chestii generaliste, gen dacă e ok ca părintele să facă legea în şcoală sau să decidă ce anume se predă din programa şcolară şi cum anume să pună cadrul didactic note “din burtă” ca să iasă media. Nu vă întreb nici dacă e ok ca directoarea să insiste să pună note mari copiilor cu părinţi scandalagii ca să le închidă gura şi să lucreze, cu adevărat, doar cu copiii “buni”. Nu comentez nici că acei copii cu note mari, false, vor ajunge în clasa a cincea şi vor lua note mici la profesorii cărora nu le va mai păsa de isteriile părinţilor şi vor suferi depresii iar părinţii, dacă le vor remarca, nu vor şti care e cauza acestora. Eu vă întreb, însă, de curiozitate, ce facem, totuşi, cu “artele”? Le scoatem de tot? Le înlocuim doar cu matematică şi română “că asta se cere”? Dacă lucrul manual, desenul şi muzica ar deveni, brusc, opţionale, aţi face cerere pentru ele sau nu? Să se dea “foarte bine” la arte ca să ajungă la toţi? Renunţăm la metodele alternative de predare doar pentru că părinţii nu le pricep, indiferent cât de multe cunoştinţe acumulează copiii?
Sinceră să fiu, povestea asta mi-a adus aminte de felul în care şi-a început cariera faimoasa profesoară Maria Montessori. S-a dus într-un spital de boli mintale, a luat copiii de acolo şi i-a învăţat, în felul ei, anumite life skills (să nu uităm, totuşi, că metodele Montessori au fost iniţial create pentru copii cu deficienţe sau retard de învăţare), inclusiv citit şi scris rudimentar. Când a venit comisia să-i analizeze rezultatele obţinute prin metode care păreau absurde pentru cei din învăţământul acelor vremuri, au descoperit nişte copii cu totul şi cu totul diferiţi faţă de cei pe care îi luase iniţial Maria din spital. Extrapolând la subiectul de azi, învăţătoarea noastră predă geometria prin metode care poate, nouă, ni se par cel puţin ciudate. Mai contează că elevii au devenit aşi la geometrie dacă părinţilor nu le pasă decât de metodă?
Şi când vă spuneam că părinţii sunt una dintre marile [şi multele, da, alături de cadre didactice, directori, “căpuşe” diverse, miniştri şi patroni de edituri care scot manuale] tumori ale sistemului de învăţământ românesc nu mă credeaţi, ziceaţi că lasă, că văd eu când intră Eliza la şcoală. Am văzut şi da, îmi menţin părerea. Sunt profesori şi aşa, şi aşa. Dar părinţii, în special cei cu posibilităţi financiare şi fiţe pe măsură, nu încetează niciodată să mă uimească. Şi nu ştiu de ce, cam câtă naivitate ar trebui să am ca să sper mereu că toţi vrem acelaşi lucru, şi anume binele pe termen lung al copilului? Şi că acest bine nu constă într-o notă pe care învăţătoarea, bullied (hărţuită şi ameninţată) s-o mărească artificial, o pune cu silă în catalog? Cum era campania aia anti-bullying cu “fii prietenos, nu răutăcios”? Putem s-o extindem şi la părinţi, vă rog?
Mare dreptate ai Laura! Stiu si eu multi parinti care au pretentia ca sunt “destupati la minte” si care cer incontinuu teme multe pentru acasa si daca aud ca la scoala/gradi copiii s-au jucat , explodeaza de-a binelela. Considera ca daca nu exista fise, nu se face treaba. Nici nu mai conteaza daca prin metodele astea altenative copiii sunt fericiti si invata cu placere, parintii vor munca silnica, eu la concluzia asta am ajuns. Degeaba se da vina pe cadrele didactice mai in varsta si cu metode invechite, ca marea problema sunt parintii.
Eu am avut unele “discutii” si cu parintii copiilor care vin la atelierele mele. Unora li se parea ca ne jucam prea mult, facem prea mult lucru manual si nu invatam poezii si cantece pe de rost (cu care sa se poata lauda parintii, copiii sunt pusi sa dea reprezentatii imediat dupa curs, sa vada ce-au invatat).
Eu insa nu renunt la ceea ce mi-am propus si mi-as dori ca si in scolile publice sa existe invatatori/profesori care sa reziste presiunilor si sa faca invatarea distractiva si sa-i atraga pe copii catre lucruri care-i fac sa gandeasca, sa faca conexiuni logice.
Of, sunt de acord suta la suta cu ce ai scris aici! Am obosit sa tot predic necesitatea manualitatii si a inventivitatii la varste mici, precum si a unei reale educatii pentru viata in scoala, si nu pentru concursuri de matematica inca de la clasa pregatitoare. Invatatoarea despre care vorbesti merita admiratie si prozeliti, nu reclamatii.
Cat despre parinti… Am inceput scoala cu teama de sistemul de invatamant, auzisem atat de multe lucruri urate incat am fost socata sa constat, inca din primele saptamani, ca cea mai mare plaga e, de fapt, prostia parintilor. Si stupoarea mea a crescut cand am auzit ca noul regulament scolar le da acestora si mai multe drepturi, de ex. sa aiba un vot in acordarea notelor la purtare. Ce anume ii confera autoritate unui parinte sa decida cum se poarta un copil la scoala, in conditiile in care el nu sta acolo, nu are pregatire de specialitate si, de multe ori, nici macar nu are timp sa vorbeasca cu propriul copil despre ce a facut el peste zi?
Am făcut Lucru manual, Muzică, Desen și Religie și n-a trecut chiar atât de mult timp de când s-a întâmplat asta. Excludem acum religia, pentru că e fumat subiectul. Nu eram as, nu mă pricepeam foarte bine la lucrușoare handmade, la desen sau la muzică. Eu eram cu compunerile, cu scrisul. Și totuși, îmi plăceau și celelalte materii, pentru că deși nu eram bună, nu excelam, aveam satisfacția că încerc, că păpușile alea imperfecte din fire de mohair, sau cocoșii din carton, în relief, sunt creația mea și munca mea. Copiii trebuie lăsați și învățați să se dezvolte pe toate planurile. Nu îi înțeleg pe acei părinți și sunt îngrijorată pentru copiii lor, pentru ceea ce vor deveni ei, niște adulți frustrați, poate contabili sau editori supărați pe viață, din simplul motiv că mama ministresă a demis-o pe doamna învățătoare care nu dădea note mari la copil, preferând în schimb să îl învețe să fie creativ și să gândească singur. -_-
Și apropo, foarte bun articolul! 🙂
Eu mi-as dori o invatatoare asa pentru copilul meu. Si, corecteaza-ma daca gresesc, e un noroc sa o gasesti la o scoala de stat de linga tine, in anul in care merge la scoala, sa fie locuri in clasa, etc. Mi se pare de-a dreptul revoltator ca in conditiile in care stim cu totii cit de inflexibil e sistemul de invatamint cu programele lui, ca manunalele nu sunt chiar ce ar trebui sa fie, noi, ca parinti sa nu incurajam initiativele de genul asta, ci dimpotriva, sa le sanctionam si sa le impiedicam.
“cea mai mare plaga e, de fapt, prostia parintilor.”ABSOLUT ADEVARAT!Durerea mare este ca o clasa intreaga sta la mana majoritatii “acordurilor parintilor” pt activitatile pe care le fac,tinand pe loc si pe ceilalti ,putini,care sunt de alta parere….ceea ce face sa alegem efectuarea de activitati alternative in spatiul privat,care inseamna bani,timp in plus…E pacat ca ,avand o astfel de invatatoare,capabila sa vada mai departe decat prevede metodologia ,programa scolara,nu este lasata sa-si faca treaba de catre unii care au trecut prin scoala ca gasca prin apa…
da,am trecut recent prin ceva de genul asta legat de Saptamana altfel…dar s-a rezolvat partial in sensul ca acum au cazut in extrema cealalta si ar dori sa aibe numai ore de arte plastice in acele zile
momentan nici la Andrei, nici la Daria la clasa nu se intampla ceea ce spui tu, la ambele clase se lucreaza atat materiile clasice, cat si cele de arte plastice asa ca e un echilibru
din punctul meu de vedere, astfel de ore sunt absolut necesare tocmai pentru echlibrul mental al copiilor, pentru a exista o armonie in creierele lor si asa supra solicitate de atata materie
trist dar prea adevarat… pana cand nu vor fi educati si parintii in sensul acesta nu se vor schimba prea multe. degeaba strigam noi, aici, pe bloguri sau internet, cele cateva mamici care suntem, ca ar trebui sa fie altfel, ca un copil invata mai bine prin arte si joaca, daca marea masa a parintilor habar nu au si nici nu vor sa auda de lucrurile astea.
eu l-am mutat pe Dante de la o scoala de fiţe exact pe acest motiv: nu auzeam decat de romana si matematica. la scoala unde e acum, mica, de cartier si fara fiţe, doamna foloseste jocul, povestea, artele iar copiii sunt pur si simplu incantati.
am vz nu de multa vreme un documentar despre origami in care se prezenta folosirea acestei arte pentru predarea geometriei in cadrul unor scoli de prin india. nimeni nu se uita ciudat. ce o fi rau sa inveti un copil despre diagonale, triunghiuri si unghiuri folosind o foaie de hartie din care poti face minuni nu stiu. dar probabil in vizunea multor parinti astea nu sunt chestiuni serioase ci doar joaca, chiar daca, de exemplu, origami este folosit de catre matematicieni si de catre cei ce proiecteaza satelitii (e doar un exemplu).
Cata dreptate ai!!! Eu as renunta la orele de matematica si romana ( la o parte din ele) in favoarea artelor, a sportului ( care nu se prea face), a experientelor simple-tip cum se formeaza ceata, gheata..etc-care s-ar putea realiza in scoli daca ar fi dotate cu un minim necesar….cred ca imi fac doar vise!!!
Recent nişte părinţi mi-au cerut să le recomand învăţătoare pentru copiii lor, la şcoala la care merg fetele mele. Iar dacă i-am întrebat ce anume caută la un învăţător, mi-au spus: rezultate la concursuri, note mari la copiii acelor învăţătoare, accedere la licee bune după aceea… etc. Nimeni, dar NIMENI nu mi-a spus că ar căuta un OM care să îi înveţe copilul să fie OM, care să facă din şcoala un loc la care copilul să vină cu drag, care să îi insufle copilului dragostea de frumos, de şcoală, de citit…
Aşa că, dragă Laura, ai mare drepate. Din păcate! 🙁
Mai mult, am auzit părinţi care îşi retrag copiii de la şcoli private care cultivă valorile curate, pe motiv că “se prostesc copiii de atâta artă şi muzică”.
Dar unde ai găsit tu cazul de care povesteşti, acea învăţătoare dedicată şi cu metodele acelea non-conformiste? Mi-ar plăcea să o cunosc…
Am avut si noi la clasa un baietel cu probleme (ADHD) si deranja destul de mult iar parintii lui erau foarte deranjati daca li se spunea ce si cum se comporta copilul: “copilul meu este cel mai frumos si mai destept”. Nimeni nu zice ca n-ar fi frumos sau destept dar are o problema. In clasa a II-a a fost mutat.
Mmmm cu artele….e grava treaba. S-a ajuns de se pune accent doar pe matematica si romana. Anul aceste s-a pus la clasa a III -a profesor de sport, nu va imaginati cat de bucurosi sunt copiii dar si parintii (nu chiar toti din pacate). Si da, fac sport.
DISPER, cand vad parinti care cer socoteala invatatorului “ca preda prea mult, prea putin, ca de ce nu au mai multe culegeri (anul urmator toata clasa a avut culegeri si foooorte putini au lucrat din ele ca timpul si asa este cum este), ca…ca…” Preda tu acasa copilului cum vrei si ce vrei dar lasa invatatoarea sa-si faca treaba cum stie, are o programa care trebuie respectata.
Apropo de “scoala de fite” de care vb vavaly, cand am inscris pe cea mare(care acu e in clasa a III-a) mi s-a zis: aaa dar stai bine cu banii, iti permiti,ca la scoala asta trebuie sa cotizezi serios. Ei, s-a dovedit a fi gresita impresia unora. De anul aceste(2014 – 2015) o am pe cea mica la clasa pregatitoare la aceeasi scoala si da clasa ei pot zice ca-i de “fite”. Dar sa stiti ca totul tine de parinti, ei sunt cei care “sar” cu bani caat mai multi si erau in stare sa le faca si baie in clasa ca deh sunt mici. Frateee lasa-i ca se obisnuesc, ca doar pana acu nu i-ai tinut intr-un glob de cristal. Au schimbat tot ce se putea schimba, intrerupatoare, parchet, lambriu…var….tooot chiar de unele nu erau necesar a fi schimabate. Eiii pe parcurs….”cadouri”.
Deci, concluzia….e aceeasi scoala, care-i diferenta? Invatatoarele nici una nu au cerut vreodata ceva. PARINTII (o mare parte), ei sunt cei care dau, cer….si asa invata pe multi.
Daca ar deveni optionale orele de lucru manual si desen cred ca din multe scoli ar disparea cu totul. Din pacate. Eu mi-as dori sa existe mai multe. La fetita mea in clasa nu se face dact desenul/pictura ” ceva la libera alegere”. Pare usor sa desenezi ceva la libera alegere, dar dupa 3 ani de libera alegere, copiii deja nu mai stiu ce sa deseneze. Poate pare stupid, dar nu e. Ora de desen eu o percep ca se face in ideea ca sa le ocupe timpul cu ceva sa-l lase pe invatator in pace. Ora de lucru manual e vesnic inlocuita de romana sau matematica. Toti parintii par incantati ca se face “carte” la noi la clasa. Copii nici nu mai stiu ce inseamna “lucru manual”. Nici macar de 8 martie nu s-a pregatit o felicitare cat de mica pentru mamici. Sport….se joaca in clasa.
Parintii de la noi….nu par interesati de nimic, accepta totul asa cum li se dicteaza de la scoala si sunt incantati cand la sfarsit de an avem serbare: fiecare copil trebuie sa-si caute singur o poezie pe care s-o aprobe invatatorul si s-o recite la serbare. Si pt asta trebuie sa ii facem un cadou invatatorului ca s-a ocupat de copiii un an intreg, de parca nu asta era oricum meseria lui de dascal.
Doamne, cat ma intristez citind astfel de povesti. Femeia aia merita o statuie… Nu ma mai mira nimic! In Grecia, unde locuim noi, situatia e exact la fel. Trist, deprimant mai ales pentru cei mici… Si aici e o lupta surda intre parintii care-si “permit” – care copil are mai multe activitati extrascolare, care merge la ore de …, dansuri etc. La scoala, cu cat e mai plin programul si mai pus pe fapte mari profesorul, cu atata ii creste valoarea…
O vreau si eu pe aceasta invatatoare cu har, n-as zice nici pas in fata ei, doar i-as pupa mainile pt ca e OM.
Parintii astia nu sint asa din nascare, ci pentru ca li s-a inoculat ideea, mereu perpetuata, ca asta e important pentru mai departe, romana si matematica. Cind noi eram la scoala, cu ce ne presau parintii? Cu romana si matematica. Ce am invatat noi de aici? Ca romana si matematica sint importante, astea conteaza in etapele superioare, restul sint de umplutura. Si asta transmitem si noi mai departe copiilor, ca si cum miine ar da bacul si pina atunci nu mai e nimic de facut si invatat.
O admir pe invatatoare, si cred ca scoala, incepind cu directorul, si terminind cu fiecare prof si invatator in parte, are datoria de a-i lumina pe parintii cu vederi inguste cu privire la importanta fiecarei materii. Poate unii se mai lumineaza si citind articole de genul asta, dar ma tem ca nu foarte multi.
Laura, eu sunt invatatoare la clasa pregatitoare si…le citesc si eu in fiecare zi o poveste. Asa incepe fiecare zi. Apoi urmeaza provocarea zilei.De exemplu:”Unde ai calatori cu un nor?”, “Ce e fericirea pentru tine?”, “Ce poti face cu un ou?”, “De ce poarta elefantul ochelari?”, “Ce inseamna mama pentru tine?”, “Suntem cavaleri ce trebuie sa salvam o printesa. Trecem prin paduri cu pericole, balauri. Ce 3 obiecte mi-ai da ca sa ma ajuti?”, etc.Abia apoi incep orele/activitatile.I-am lasat sa deseneze multe desene cu ce culori vor ei, chiar daca frunzele le-au facut galbene, iarba albastra si soarele mov. De aceea cred ca a dezvolta creativitatea unui copil e mai important decat multe alte lucruri. Artele sunt importante in aceeasi masura cu romana, matematica.Si…NU E GREU DE LUCRAT CU COPIII. NIMIC MAI GRESIT. !E GREU DE LUCRAT CU PARINTII LOR.
Din pacate parintii sunt alimentati si de comisia de calitate ,de directorii amintiti mai sus,cu vederi la fel de inguste ca si dansii .ACESTIA STIU TOTUL.Stiu ei cum trebuie sa se desfasoare orele de fizica de exemplu fara experimente ,rezolvand subiecte pentru examene.Se intampla acest lucru intr-o scoala europeana.
Carmen
Reblogged this on dianasigaby and commented:
articol exceptional