Reciclarea sticlelor de plastic: ghiveci iepuraș pentru Paște
|

Reciclarea sticlelor de plastic: ghiveci iepuraș pentru Paște

Azi am pentru voi o idee de reciclare a sticlelor de plastic (PET) – vom face un iepuraş-ghiveci pentru flori, numai bun pentru perioada Paștelui. Am găsit ideea aceasta pe Pinterest. Din păcate am pierdut o groază de vreme să găsesc sursa iniţială dar nu am reuşit decât să identific faptul că ideea provine de…

Dezbatere – pro sau contra orelor de “arte” la şcoală

Se dă următorul caz: o învăţătoare dintre cele pe care le cunosc eu (şi cunosc multe, tocmai de aia sunt şi aşa conectată la realitatea din învăţământul românesc), care îşi iubeşte enorm meseria, foloseşte la clasă metode alternative de predare. Adică face matematică povestindu-le copiilor de Mondrian şi de pictura cu compasul. Face lucru manual…

Începutul tuturor lucrurilor

Nu-mi vine să cred că Începutul tuturor lucrurilor e deja ieşită din tipar! Am tradus-o în timp record pentru mine, în doar o lună (spun timp record pentru mine pentru că eu nu fac doar asta) şi e una dintre puţinele cărţi cu adolescenţi care chiar îmi plac. Nici măcar dintre cele pe care le-am…

Ziua mondială a fericirii şi un concurs

Vineri, 20 martie este Ziua mondială a fericirii, ştiaţi? Eu nu ştiam, am aflat de la Mihaela, care mi-a povestit că Motivonti şi Institutul pentru fericire vor să sărbătorească această zi într-un mod deosebit. În primul rând, vor organiza o vizionare a filmului Hector and the Search for Happiness, vizionare care va avea loc la…

Fursecuri cu unt de arahide şi ciocolată
| | |

Fursecuri cu unt de arahide şi ciocolată

Chidlren’s Baking Collection e un set de 3 cărţi, ideal pentru copiii pasionaţi de gătit şi, în special, de făcut prăjituri. Împreună cu un şorţ sau un set simpatic pentru brioşe/un set de decupatoare de fursecuri poate reprezenta un cadou inedit pentru un copil de 6+ ani. Conţine 3 cărticele cu reţete simple şi delicioase…

Supă cremă de ţelină cu topping de mere
| |

Supă cremă de ţelină cu topping de mere

Iată că prietena mea, Alina, revine cu o nouă reţetă vegetariană/vegană (sau de post, cum doriţi voi să-i spuneţi). O las pe ea să preia cuvântul.

Ardelenariul din Bucureşti

Ardelenariul e o iniţiativă foarte îndrăzneaţă a celor de la Napolact – e un soi de cort/balon amplasat, momentan, la Universitate, la statui (dar va fi mutat în parcare la Băneasa şi apoi va pleca prin ţară, din ce am înţeles) în interiorul căruia s-a încercat redarea unui colţ de Ardeal – o faţadă de…

Creditul de refinanţare cu ipotecă

Dacă aveţi deja un credit ipotecar şi vă bate gândul să-l refinanţaţi, vă avertizez că vă înhămaţi la un proces foarte lung şi costisitor. Să aveţi destui bani pregătiţi pentru toate taxele şi, în plus, pentru situaţii neprevăzute. Creditul de refinanţare nu presupune doar transferul banilor dintr-o bancă în alta, ci un şir lung de…

Zurli la Sala Palatului 2015

Zurli la Sala Palatului 2015

V-aţi uitat vreodată la o emisiune concurs de genul Vocea României? Aţi remarcat cât de avizi de a ajunge la “Sala Palatului” erau toţi, începători şi interpreţi consacraţi deopotrivă? Un spectacol la Sala Palatului pare (şi este) încununarea tuturor eforturilor acestor artişti. Pare un fel de Mecca al industriei divertismentului 🙂 Să umpli o sală…

Mâine – Guillaume Musso

Mâine – Guillaume Musso

Mâine este cel mai recent roman al lui Guillaume Musso, proaspăt apărut la Editura All şi pe care l-am citit în două zile. Dacă aveam timp, cred că îl dădeam gata în câteva ore. Cum să nu citeşti cu atâta curiozitate un roman aşa captivant şi intrigant? Ceea ce începe ca o poveste de dragoste…