Cărţi pentru copii despre bullying

Am găsit ieri la bibliotecă o carte care se numeşte “Nu-i necăji pe ceilalţi” dintr-o colecţie Barbie mai veche de la Egmont. Mi-a plăcut mult cuvântul “a necăji” şi m-am gândit imediat că redă foarte bine în limba română termenul “bullying” (chiar dacă, în original, cartea se numeşte No teasing allowed – adică nu tachina)….

Traseu potrivit pentru copii: Timişu de Sus – cascada Tamina

Traseu potrivit pentru copii: Timişu de Sus – cascada Tamina

V-aţi gândit ce faceţi de 1 mai? Vă recomand să mergeţi la munte, va fi la fel de aglomerat ca la mare, dar măcar vă puteţi bucura de liniştea şi frumuseţea de pe trasee. Dacă aveţi copii, vă recomand traseul Timişu de Sus – cascada Tamina (masivul Piatra Mare), noi am fost anul trecut, în…

Handmade & lalele roşii

Am primit azi cadou de la reprezentanţii brandului Persil o rochie neagră, scurtă, creată de designerul Kinga Varga şi pe care scria Handmade & #laleleroşii. Prima oară m-a izbit coincidenţa: azi scriu despre lalele şi tot azi primesc şi rochia. M-am bucurat şi am fost puţin nedumerită dar cam atât. Însă abia după ce a postat…

Simfonia Lalelelor – Piteşti

În urma unei propuneri spontane am ajuns duminică la Simfonia Lalelelor de la Piteşti. Mihaelei îi plac mult lalelele, aşa că şi-a dorit să ajungă anul acesta la faimoasa sărbătoare. După o oră pe autostradă, iată-ne în însoritul Piteşti, jucându-ne de-a “câte chestii în formă de lalea poţi găsi în oraş” 🙂 Ca această ţâşnitoare,…

Lift the flap – questions and answers de la Usborne

Lift the flap – questions and answers de la Usborne

Am ales această carte de la În minunata lume a cărţilor când Eliza a primit o invitaţie la o petrecere aniversară la Orăşelul cunoaşterii. Ne-am gândit, evident, că băieţelul respectiv e pasionat de cunoaştere şi de experimente, aşa că după ce iniţial am vrut cartea cu experimentele, am ales Lift the flap – questions and…

Atelier de selfie cu noua gamă Gerovital Happiness

În urma unei întâmplări foarte hazlii de acum destul de multă vreme – am fost confundată cu altă Laura Frunză – am primit de la Farmec pentru testare trei produse din gama Gerovital Happiness, o cremă CC, o loţiune de corp cu efect de strălucire şi o mască hidratantă răcoritoare. Dintre cele trei, produsul meu…

(P) Problema spinoasă a păduchilor de cap

Discutam azi dimineaţă cu Miha şi o întrebam dacă noi am avut vreodată păduchi în copilărie. Ea e jurnalul de bord al copilăriei noastre pentru că eu multe chestii nu mi le amintesc deloc. Ea zice că am avut şi că ne-am tratat singure cu oţet – pe cuvânt de onoare că nu ţin minte….

Felicitare cu foiţe de brioşe şi lumânări

Felicitare cu foiţe de brioşe şi lumânări

Am făcut această felicitare cu foiţe de brioşe şi lumânări pentru ziua unei fetiţe, după nişte idei văzute pe Pinterest. Din păcate poza salvată de mine duce spre nişte site-uri agregatoare de poze şi nu spre sursa originală a ideii şi n-am mai stat să caut să văd cine a făcut-o prima oară. Materiale: lumânărele mici,…

|

Set de făcut mărgele de hârtie

Cu puţin timp înainte de Paşti mă plimbam cu Eliza prin magazinul Noriel încercând să găsim ceva demn de cumpărat din banii primiţi cadou de la bunici. Din păcate, oferta nu era foarte atractivă. O mulţime de jucării scumpe şi inutile, din reclame tv, tronau pe rafturile din faţă însă de fiecare dată când Eliza…

Turist în România: Slatina – înghețată și bragă la Atletul Albanez

Turist în România: Slatina – înghețată și bragă la Atletul Albanez

Am ajuns în Slatina dintr-o întâmplare, acum aproape un an, dar n-am putut să ratez îngheţata de la Atletul Albanez. E o cofetărie (deşi e mult spus cofetărie) de pe strada Dinu Lipatti, colţ cu Grădiniţei, care pare desprinsă din altă epocă. Firma de afară, încăperea, utilajele de modă veche vă transpun, de cum călcaţi…