Poveşti de groază cu ANAF

Poveştile de groază cu ANAF-ul nu încep cu “a fost odată un castel bântuit” ci cu “într-o dimineaţă caldă de primăvară, Laura şi Mihaela s-au îndreptat spre ANAF să vadă ce şi cât datorează statului”. Şi continuă aşa:

Mi-am luat inima în dinţi azi, deşi suntem în 13 şi-s un picuţ superstiţioasă, să mă duc la ANAF să văd care-i treaba cu decizia de impunere pentru CASS pe care o primisem acasă şi să solicit şi o decizie pentru impozit pe 2013 pentru că nu-mi venise acasă, ca de obicei. La 8.15 eram la coadă la uşă pentru că se deschide la 8.30 şi eram deja depăşită de un grup de pensionari cărora li se imputau nişte sume fantasmagorice pe nişte dobânzi sau dividende luate prin ’90.

Când s-au deschis uşile, m-am strecurat înăuntru şi, în timp ce oamenii s-au bulucit la ghişeul de informaţii, eu m-am dus direct la ghişeul 12 unde ştiam că trebuie să ajung pentru că întrebasem cu o zi înainte 😀 Am avut doar 2 persoane în faţă aşa că am ajuns repede la cucoana din spatele unui ghişeu de sticlă clasic, ştiţi gemuleţele alea cu o gaură în ele de te apleci şi stai cocoşat şi umil în faţa statului ca să ceri nişte informaţii.

Aici nu numai că trebuia să te apleci, dar trebuia să mai dai la o parte şi o folie de acetofan pusă acolo Dumnezeu ştie din ce motiv. Cu o mână ţii folia, cu alta fluturi hârtiile. Am aflat că am de dat bani, nu de luat aşa cum credeam eu, în mod eronat. Degeaba scrie pe decizie “diferenţe constatate în plus”. Nu, asta nu înseamnă că ai plătit în plus şi trebuie să ţi se dea bani înapoi, asta înseamnă ai plătit prea puţin şi ai de dat tu. Nu pricep şi pace bună de ce am de dat bani la sănătate pe drepturile de autor în condiţiile în care eu sunt angajată cu contract cu normă întreagă şi plătesc deja contribuţie la CASS. De ce să plătesc de două ori pentru nişte servicii de care oricum nu beneficiez?

Paranteză:

– dacă scrie “diferenţe stabilite în plus”, aveţi de dat bani:

– dacă scrie “diferenţe stabilite în minus”, aveţi de luat bani. Ca să-i luaţi, completaţi o cerere, vă duceţi la ghişeul de care aparţineţi cu strada (îl aflaţi de la informaţii sau îl ştiţi dacă aţi mai fost), o vizează inspectorul, apoi o depuneţi la ghişeul unde vă duceţi de obicei cu deciziile de impunere ca să faceţi plata.

După ce mi-a zis tanti de la ghişeu cât am de plată şi că nu mă poate ajuta cu informaţii pe 2013 pentru că nu apar în sistem cu drepturi de autor şi m-a trimis la ghişeul 8, am decis să nu plătesc azi ce le datoram, să las pe altă dată. Aveam de dat 120 de lei dar aveam numai vreo 110 la mine. La ghişeul 8 mi-a eliberat decizia pe 2013, cu diferenţe constatate în minus, adică statul are să-mi dea 25 de lei. Mă întorc la ghişeul 12 şi o întreb pe tanti dacă nu se poate regulariza, să-mi scadă 25 de lei din ăia 120 şi să plătesc restul. Nu se poate, evident, trebuie să fac cerere scrisă de compensare, că statul nu dă aşa banii din proprie iniţiativă, trebuie să-i cer eu personal şi mi-i va da la anul şi la mulţi ani. Bine, zic eu, haideţi că plătesc atunci ăia 120, noroc că era şi Miha acolo, cu propria epopee personală cu ANAF-ul. Îmi face decizie de plată, mă mut la coadă la casierie, plătesc.

Mă întorc la ghişeul 9 la informaţii să întreb: 1. unde pot depune declaraţia pe 2014 şi 2. de unde iau un tipizat pentru cerere de compensare. Eu, mai ceva ca Sfântul Gheorghe în luptă cu balaurul, eram decisă să nu las statul să mă jecmănească de cei 25 de lei care mi se cuveneau. Asta după ce tocmai mă jecmăniseră de 120 de lei. Mă mut iar la ghişeul 8 să depun declaraţia, care trebuia făcută în 2 (două) exemplare, evident, aşa că mai completez una pe loc. Nu aveam pix (sau era pierdut prin abisurile poşetei), aşa că cer de la tanti de la ghişeu care mi-l dă cu o scârbă de zici că-i cerusem să-mi împrumute puţin sutienul. Când să completez şi cererea de compensare, staţi că nu, să vedeţi, nu primim cereri de compensare pe 2013, abia după 1 septembrie, că acum e nebunie cu depunerile. Bine, renunţ momentan, depun declaraţia 200 şi plec de acolo cu sentimentul că am învins. Cozile, evident. Birocraţia, nu. De fapt, am fost chiar norocoasă, am vizitat doar 4 ghişee (dar am stat de două ori la ghişeul 8, de două ori la ghişeul 12, o dată la casierie şi o dată la informaţii) şi 40 de minute pierdute.

Miha, în paralel cu mine, îşi trăia propria dramă la ANAF, cu plimbări de la ghişeul 8 la ghişeul 2: o găseşte în sistem cu decizie pe 2013, de plată evident, plăteşte Miha la casierie, revine. Se gândeşte ce se gândeşte, e sigură că mai are de plată şi în anii anteriori. Se duce la ghişeul 2, acolo o găseşte în sistem cu decizie de impunere pe 2011, tot de plată, plăteşte Miha şi pe 2011. Pe 2012 primeşte mirobolantul răspuns că nu au primit declaraţia 200 de la ea. Declaraţie trimisă împreună cu cea pe 2013 pe care o primiseră. Pleacă Miha, uşurată (de bani, evident) şi mă lasă pe mine să continui periplul la cozi. Acum stă şi scotoceşte în arhive să găsească adeverinţe din 2012 să facă rectificativă. Măcar eu sunt la zi 😀

Voi ce poveşti de groază cu ANAF-ul aveţi?