Prepar mereu vara cel puţin o dată această limonadă cu zmeură şi ghimbir pentru că ador culoarea ei roz splendidă şi gustul dulce-acrişor. În plus, de când am descoperit ghimbirul, încerc să-l adaug în cât mai multe preparate, fie deserturi, băuturi sau feluri principale (cum e supa mea cremă de morcovi cu ghimbir şi turmeric, care e o minunăţie!)
Ingrediente: zmeură (eu folosesc cam 200 de grame), 3 lămâi, doi litri de apă, zahăr după gust, o bucată de ghimbir cam cât o nucă de mare.
Într-un vas înalt se pun zmeura, zahărul şi 500 de ml de apă. Se pasează cu blenderul cu picior (dacă sunt la ţară, de exemplu, unde nu am blender, o pun pur şi simplu într-o sită şi o zdrobesc cu o lingură de lemn). Se storc lămâile. În sucul de zmeură se pune ghimbirul dat prin răzătoarea mică şi zeama de lămâie. Se lasă 10 minute la infuzat, apoi se dă totul prin sită şi se completează cu apă şi zahăr, după gust. Eu aşa îi dau Elizei ghimbir pentru că nu-l simte amestecat cu zmeură. Această băutură e o sursă excelentă de vitamina C şi e numai bună pentru prevenirea răcelilor de vară care sunt, uneori, chiar mai rele decât cele de iarnă.
Dacă aveţi puţină mentă, pasaţi-o împreună cu zmeura, va da o aromă absolut minunată, eu ador limonada cu mentă pasată, în special dacă e mentă de grădină, care e mult mai aromată decât cea la ghiveci.
Aveţi grijă că zmeura fermentează repede, aşa că ar fi ideal să consumaţi repede această băutură şi să n-o lăsaţi mult timp la temperatura camerei sau la frigider, pentru că îşi schimbă gustul.
Alături de limonadă puteţi servi o prăjitură cu caise făcută după reţeta mea de prăjitură de vară cu prune: pur şi simplu, înlocuiţi prunele cu caise parfumate şi nu prea coapte.
Trebuie sa incerc reteta. Am citit-o si pe cea de prajitura, seamana mult cu cea a copilariei mele: 12 lg de faina, 12 de ulei, 12 de lapte, 12 de zahar, praf de copt, fructe. Delicioasa.
Ce bine suna! Si arata! Abia astept sa fac si eu Raisei! Multumesc pentru sursa de inspiratie! 🙂
Arata minunat! N-am incercat pana acum ghimbir in combinatie cu un fruct, cred ca e timpul:)