(P) Hotel Modern cu ultra all inclusive şi un concurs pentru voi

Edit: câştigătoarea celor două nopţi de cazare la Hotel Modern este Ioana, autoarea comentariului cu nr 35. Aici aveţi filmarea extragerii:

https://youtu.be/rPrYdEEIRSY

Ioana va fi contactată de mine pe adresa de email lăsată la comentariu. Mulţumesc tuturor participanţilor.

Vă povesteam acum două săptămâni de peripeţiile mele mai mult sau mai puţin nefericite în vacanţa de anul acesta de la mare. Ce nu v-am povestit, însă, e faptul că după patru zile de cărat paporniţele încărcate până pe plajă, de dezbătut dacă luăm sau nu şezlong şi de parlamentat seara cu cei care ne ocupau şezloangele închiriate pentru toată ziua, de pus de (cel puţin) două ori pe zi întrebarea: “şi unde mâncăm azi?”, de alegeri proaste în materie de locantă de mâncat, de gălăgie şi aglomeraţie pe plajă, de nebăut cafea dimineaţa pe motiv că s-a ars fierbătorul din prima zi şi la ora 7 dimineaţa nu era nimic deschis, de cheltuit o căruţă de bani numai pe frappe-uri pe plajă şi de bombănit că n-am uscător de rufe în cameră şi nici spaţiu să-mi pun hainele ca lumea, am făcut o criză de nervi şi am zis: gata, anul viitor vreau la all inclusive.

Evident, că izbucnirea mea a devenit motiv de glume şi râsete tot concediul dar ce nu ştiam eu pe atunci e că cine râde la urmă râde mai bine pentru că la nici o săptămână de la întoarcerea din concediu am primit propunerea să testez un hotel cu servicii ultra all inclusive din Mamaia, şi anume hotel Modern. Ba mai mult, mi se oferea posibilitatea şi să găzduiesc un concurs pentru cititorii mei prin care să ofer un scurt sejur la mare unui norocos câştigător.

Am zis “yippie-ki-yeah” ca să citez un mare clasic în viaţă şi am început imediat să fac planuri cu privire la viitorul concediu în timp ce browseream pe site-ul lor să văd exact ce oferă. Am început să mă visez trezindu-mă dimineaţa şi privind răsăritul de pe balcon (asta dacă primesc cameră cu vedere spre mare de unde se poate vedea soarele răsărind din mare în toată splendoarea lui). A

poi evident, aş merge la micul dejun unde mi-aş alege dintre toate bunătăţurile croissante cu unt şi dulceaţă şi suc de portocale. Apoi aş petrece dimineaţa pe marginea piscinei din cadrul complexului, ca să mă bucur puţin de soare şi de apă (eu nu intru în apă la mare, doar în piscină dacă am ocazia) şi aş savura un caffe latte şi poate un cocktail de la beach barul de lângă. Între 10 şi 12 aş fi mama asta, din stânga, pentru că cea din dreapta am tot fost şi sunt sătulă de ea, pentru că Eliza ar fi bine mersi la programele pentru copii, fiind mare amatoare de distracţie organizată de genul acesta.

La prânz aş alege liniştită dintre meniurile expuse, mai ales că au şi nişte selecţii de feluri de mâncare pentru copii şi Elizei îi place, ca tuturor copiilor, de altfel, să-şi aleagă singură mâncarea. După amiaza aş ieşi o tură pe plaja privată a hotelului unde aş avea şezlong şi umbrelă. Fără o băutură rece nu se poate, aşa că aş face măcar un drum la barul care deserveşte plaja. Cum n-aş avea nevoie de portofel nici pentru şezlong, nici pentru băutură (doar am ultra all inclusive, nu?), aş putea să nu iau nimic de valoare în geanta de plajă şi m-aş plimba sau m-aş juca cu Eliza la marginea apei fără să stau cu griji că îmi las lucrurile nesupravegheate.

Cum eu nu sunt amatoare de jocuri şi zbânţuială organizată, nu cred că m-ar atrage ofertele de badminton, biliard, zumba sau volei, însă aş putea într-una dintre zile să fac o plimbare în microrezervaţia de la intrarea din Mamaia, să revăd Delfinariul, mini-grădina zoologică bine îngrijită, planetariumul sau aş putea chiar să fac un tur gratuit al vechiului Tomis cu una dintre constănţencele inimoase care face aşa ceva. Şi cu siguranţă aş bifa double deckerul şi telegondola pe care le-am ratat data trecută! În Constanţa şi Mamaia sunt o mulţime de lucruri de făcut dacă vă plictisiţi de all inclusive, însă eu presimt că nu mă voi plictisi absolut deloc de linişte, de relaxare, de lipsa de stres şi de şezlongul de la marginea piscinei.

Şi ca să lămuresc şi de ce nu plec la all inclusive “afară” şi prefer, de departe, litoralul românesc (şi vă ofer doar trei motive, mai am cel puţin încă zece):

  1. nu-mi place să fac mult pe drum până în vacanţă, mă oboseşte teribil. Îmi plac destinaţiile, nu şi călătoriile în sine.
  2. nu am maşină, aşa că o condiţie sine qua non a concediului e să pot ajunge uşor cu trenul (de preferat exclus autocar pe care nu-l suport) şi maxim un microbuz, ceva, pe distanţă scurtă.
  3. ca să plec cu Eliza din ţară ar trebui să mai cheltui minim încă o sută de euro pe paşaport şi diverse procuri notariale, bani pe care prefer să îi cheltui efectiv în vacanţă, mai ales că nu mi-e foarte uşor să strâng un an întreg banii de concediu.

Concluzia: lăsaţi toate facilităţile de la all inclusive să vină la mine!!!!!!!! Nu mă căutaţi, voi fi aici:

Iar dacă promiteţi că îmi ţineţi pumnii să fie chiar aşa ca în imaginaţia mea la hotel Modern, vă povestesc şi despre concurs: premiul constă în două nopţi de cazare pentru  doi adulţi şi (dacă e cazul) un copil de până în 12 ani la Hotel Modern în regim ultra all inclusive. Nu se acordă contravaloarea premiului în bani şi nu se asigură transportul, va trebui să vă descurcaţi singuri să ajungeţi acolo. De asemenea, premiul este valabil doar în timpul săptămânii, nu şi în week-end.

Eu zic totuşi că pentru trei zile/două nopţi la ultra all inclusive (cazare, masă, băuturi, distracţie) merită să vă luaţi nişte zile libere de la serviciu 🙂 Concursul se va desfăşura în perioada 24 iulie – 2 august. Voi anunţa câştigătorul luni, 3 august. Pentru completă imparţialitate, tragerea la sorţi va fi efectuată de către un reprezentant al hotelului. Am foarte mulţi cititori dragi, cititori care au câştigat de mai multe ori, precum şi prieteni apropiaţi care vor vrea să participe şi nu vreau să existe vreo umbră de îndoială cu privire la corectitudinea concursului, indiferent cine câştigă.

Mecanism de participare: lăsaţi-ne un comentariu în care să ne spuneţi ce apreciaţi cel mai mult la serviciile unui hotel din perspectiva de părinte (dacă sunteţi părinţi) sau din perspectiva personală/de cuplu (dacă nu sunteţi părinţi). Apreciem comentariile referitoare la cazare, servicii, masă, distracţii, localizare şi orice vă mai trece prin cap.

Mult succes tuturor!

 

142 Replies to “(P) Hotel Modern cu ultra all inclusive şi un concurs pentru voi”

  1. Ce concurs si ce premiu! Hmmm! Ni le-am dori tare mult! Noi cautam, in general, camere cu liniste, fara pickamere dimineata, patul sa fie incapator, baia functionala, nu dorim deloc televizor, telefon. Apreciem mici detalii in camera, personalizarea ei in stilul propriu hotelului care sa ne surpinda. Un spatiu de joaca exterior, camera de joca in interior in sezonul rece ar fi minunate.

  2. Noi abia ne-am intors de acolo… al treilea an consecutiv. Am optat pentru demipensiune, ceea ce , pentru mine si copilul meu a fost suficient , ca sa nu mai spun ca ni s-au redus cheltuielile semnificativ. E locul preferat de fiul meu si probabil anul viitor tot acolo vom merge. Astept ofertele pentru early booking in toamna. Imi place grozav atmosfera din restaurant la pranz, ganditi-va ca la fiecare masa e cel putin un prichindel. Important: nu sunt discoteci in zona, adica e liniste noaptea….mare lucru in Mamaia!

    1. Multumesc, Gilda! Chiar imi doream un feedback al unei persoane cunoscute, ca in rest am citit numai comentarii negative. Se pare ca oamenii nu-si acorda putin timp sa scrie ceva de bine, insa de rau mereu au timp.

  3. 3. Panescu Iuliana-Stefania says: Reply

    Din perspectiva unui cuplu serviciile oferite de un hotel ar fi: curatenie in camera si in baie, parcare,mancare proaspata, internet gratuit in toate camerele, televiziune, amplasare intr-o zona cat mai apropiata de plaja, servicii spa etc

  4. 4. Adrian Lazar says: Reply

    Buna ziua si multumim pt concurs. Consider ca acel hotel sa fie foarte curat, patut pt copii, la restaurant sa aiba scaune pt copii, loc de joaca pt copii si evenimente organizate pt copii!

  5. 5. Popa Alice says: Reply

    O camera spațioasa cu lenjerii si prosoape schimbate la un interval decent, amabilitatea personalului, spații si activitati pentru copii, mâncare de calitate si o atmosfera cat de cat liniștitoare după o anumită ora, care sa îți dea posibilitatea sa te odihnești, cam asta as aprecia.

  6. 6. cristina moraru says: Reply

    Atitudinea personalului, curatenia, mancarea

  7. 7. Bianca Roxana Anitei says: Reply

    Din perspectiva de părinte , de la un hotel am destule așteptari. Daca sunt multe etaje, apreciez daca exista lift, daca exista restaurant, sa aibă un meniu si pt cei mici si scaune adaptate lor, eventual un mic spațiu in care sa de joace. Daca hotelul are piscina, atunci apreciez si una cu apa mică de tot. Apropierea de plaja are o foArte mare importantă, întrucât cum ziceai si tu, nu are nimeni nici o plăcere sa care mii de bagaje timp de o ora înainte, si o ora după plaja, eventual de 2 ori pe zi. Ma mai interesează apropierea de o farmacie, poate chiar in incinta – in caz de orice, eventual cu program non stop.
    E foarte tentant concursul, ne înscriem si noi!

  8. Nu prea am stat la hoteluri, dar ce as aprecia cel mai mult, ar fi atitudinea pozitiva fata de copii personal zambitor si rabdator. Stim cu totii cum sunt copiii: zurlii, zburdalnici, veseli si galagiosi. Mi-ar placea ca, in locul unde sunt cazata, sa nu ma simt obligata sa atrag mereu atentia copilului ca vorbeste prea tare sau alearga pe holuri sau rade prea zgomotos. Si mi-ar placea sa nu simt priviri acre cand el face mofturi la mancare sau e prea obosit si se contrazice cu mine sau mai face cate o criza.
    Restul se rezolva, daca mai sunt scapari la servicii sau in alte aspecte. Nu sunt o persoana pretentioasa. Daca se simt bine copiii, ma simt bine si eu.

  9. 9. corina n says: Reply

    Cand ai un copil sau mai multi, primeaza confortul si buna dispozitie a copilului. Daca copilul se simte bine si parinti se simt bine si se pot relaxa. Iar confortul si buna dispozitia copilului sunt date de hotelul in sine si de serviciile oferite. O camera curata, aerisita si spatioasa, mancarea gustoasa, piscina impecabil de curata si spatiile comune din jurul hotelului sa fie sigure, aduc de la sine un confort copilului si parintilor care nu vor sta stresati.

  10. 10. anamariaolteanu says: Reply

    La un hotel all inclusive apreciem calitatea mancarii, curatenia si facilitatile pentru copii (loc de joaca, mini disco, etc).

  11. Buna dimineata! Hai ca mi-am facut curaj si raspund eu prima. 🙂 De obicei plecam in concediu in formative de 4 😀 2 adulti si 2 copii.Pentru cazare mi-as dori undeva mai aproape de plaja ca sa nu fim nevoiti sa luam masina pana acolo iar daca nu se poate macar un hotel care sa aibe piscina.Imi doresc ca lenjeria sa fie schimbata in fiecare zi si sa se acorde din partea personalului hotelier o deosebita atentie fata de clientii cazati.Da,urasc si eu sa stau sa caut prin statiune localuri unde am putea manca si de aceia as prefer all inclusive iar calitatea mancarii sa se ridice la nivelul asteptarilot.Si de asemenea imi plac si zonele de joaca amenajate pentru copii.

    Succes toturor participantilor la acest concurs!

  12. Hmmmm, pare f dragut acest hotel…:)
    Pentru mine este important ca un hotel sa fie:
    – curat
    – personalul sa fie amabil si deschis cu clientii
    – preferabil sa fie cat mai aproape de plaja

    Merci!

  13. super concurs! cel mai mult, sunt de fapt multe pentru noi, suntem 2 adulti si 1 copil de 2 ani si avem nevoie:
    – sa fie curat, igienizat
    – spatiu in camera cat de cat, sa avem loc sa ne miscam, baie cu uscator de par, aer conditional, frigider in camera, pat matrimonial, un balcon, uscator de rufe 🙂
    – restaurant curat cu mancare proaspata, bine gatita si sanatoasa, friendly si pentru copii si personal implicat (sa ia comanda, aduca mancarea/nota in termen rezonabil)
    – gradina cu umbra, sa avem unde sta la o teresa
    – sa nu fie zgomot, disco toata ziua/noaptea peste tot – sa ne putem si odihni
    – aproape de plaja/taverna cu mancare buna/o atractie turistica/
    Zi frumoasa!

  14. 14. Nicoleta says: Reply

    Buna,
    Vreau sa-ti spun in primul rand ca despre hotel Modern am auzit numai de bine. Am clienti (lucrez la o agentie de turism) care merg an de an aici. Asa ca sper ca vacanta ta sa fie ca cea imaginata ☺
    Cat despre ce apreciez la un hotel din perspectiva de parinte, ar fi mai multe aspecte : in primul rand curatenia, apoi mancare de calitate buna, locatia si facilitatile pt copii. Noua ne plac hotelurile all inclusive, dar n-sm mers intr-unul din Romania pana acum.
    Sper sa am ocazia prin intermediul acestui concurs☺
    O zi frumoasa!
    Nicoleta

  15. 15. Valentina says: Reply

    Apreciez facilitatile oferite copiilor si masurile luate astfel incat toata lumea sa se simta in siguranta in cazul in care copiii raman in spatii special amenajate.

  16. 16. Dan Gaina says: Reply

    Eu la un hotel caut sa fie aproape de plaja, camerele sa fie mari si curate, sa nu fie intr-o zona galagioasa. Meniul sa fie cat mai diversificat (deh, copil mofturos). Si nu in ultimul rand, sa existe variante diverse de a petrece timpul pentru copii.

  17. 17. Cristina Bunea says: Reply

    Din perspectiva unui cuplu:
    -curatenie impecabila in camera si baie
    -fara cozi la mic-dejun/ dusuri langa piscina si fara intarzieri la comenzi pentru masa de pranz/cina

    Daca sunt indeplinite conditiile de mai sus sunt mari sanse sa fie o vacanta reusita 🙂
    Multumim pentru concurs!

  18. Din perspectiva unui cuplu (desi la anul pe vremea asta vom avea un nou membru in familie), cel mai mult apreciez la serviciile unui hotel: curatenia (lenjerie de pat curata, mocheta curata, baia curata, fara fire de par ramase de la fostii locatari), amenajarea camerei (mobila frumoasa, functionala, etc. – nu neaparat lux, dar mobila confortabila si intreaga, fara zgarieturi, rupturi samd.) si mancarea gustoasa (preparata in hotel, nu catering adus si partial incalzit). Mai mult, daca exista in camera un fierbator de apa, cateva plicuri de cafea si 2 cani, sunt si mai fericita. Probabil anul viitor vor conta si alte criterii 🙂

  19. Suntem o familie cu un copil. In primul rand curatenia si mancarea. Sa existe baie in camera curata, dotata cu hartie igienica si sapun, intretinuta; lenjeria de pat curata si schimbata la timp (3 zile); balcon in care sa fie un uscator pentru rufe sau posibilitatea de a le intinde undeva la uscat; cos de gunoi si la baie si in camera. Hotelul sa detina un loc de joaca pentru copii si o piscina proprie atat pentru adulti cat si pentru copii. Ofert de mancare sa fie diversificata pentru toate gusturile, sa nu se stea prea mult la coada deoarece copii nu au rabdare, mai bine te servesti singur; fructe de sezon, inghetata si prajiturele. Noi de obicei ne axam pe feluri de mancare simple care arata bine, pentru a nu ne strica dispozitia …

  20. 20. Roxana Frusinoiu says: Reply

    O idee buna acest concurs , ar fi ocazia ideala sa ajung pe litoralul romanesc impreuna cu sotul si fetita noastra, in varsta de 8 ani, si sa testam sistemul acesta, verificat in alte tari, de ultra all inclusive.

    Ce apreciez eu la un hotel de acest gen : un pat pentru copil care sa aiba o saltea buna si dimensiunile potrivite, o camera suficient de spatioasa in care sa intre un extra bed, un uscator de rufe pe balcon. Piscina, daca nu este una speciala doar pentru copii, sa aiba si o parte cu o adancime potrivita pentru acestia, mancarea sa fie variata, sa gasim supe si neaparat fructe proaspete.

    Distanta fata de plaja nu e atat de importanta pentru noi, intrucat ne putem deplasa cu masina, totusi, ar fi clar un avantaj apropierea de plaja, mai ales cand hotelul oferta sezlonguri gratuite si un beach bar cu bauturi gratuite.

    Referitor la programele pentru copii, acestea ar trebui sa fie organizate in perioada pranzului cand nu poti sta la plaja iar unii dintre copii nu dorm : pictura, modelaj, jocuri care se pot face in interior sau daca exista umbra suficienta : tras cu arcul , minigolf, etc.
    Seara ar trebui organizata o minidisco, astfel incat sa participe si copiii care au ratat distractia de la pranz.
    Animatorii ar trebui sa fie suficienti pentru numarul de copii aflat in hotel in acel moment.

    Cam astea apreciez eu la un hotel ce oferta servicii ultra all inclusive si care sunt childfriendly ( nu am vorbit de curatenie , liniste , astea sunt conditii obligatorii).
    Si ca sa concluzionez : toti parintii stiu ca daca ai un copil fericit si concediul tau este unul placut.

    Roxana

  21. 21. Adina Lie says: Reply

    Din perspectiva de parinte apreciez foarte mult curatenia. 🙂 Un hotel cu servicii All Inclusive este binevenit pentru familiile cu copii. Si sa nu uitam de un loc de joaca la umbra 🙂

  22. 22. Emilia U. says: Reply

    Buna dimineata Laura si multumim pentru oportunitate!
    Din postura personala dar si de parinte, ca si servicii la un hotel apreciez: curatenia – felul in care miroase in camera este foarte impostant pentru mine, linistea – noi avem copii, dar sunt obisnuiti de mici sa aibe preocupari si sa nu deranjeze, si o buna comunicare cu vizitatorii.As aprecia ca hotelul sa nu fie la distanta mai mare de 500 de metri de plaja si eventual la masa sa existe diversificare. Sa fie si meniuri cu carne, dar si cu legume, respectiv fructe.
    Ca si distractie, vii la mare sa stai pe plaja, sa te bucuri de aer, lumina, apa si nu neaparat pentru alte distractii. Daca exista si locuri de vizitat/ vazut in localitate este minunat, pentru zilele in care vremea nu este tocmai favorabila statului la plaja.

  23. Apreciez la un hotel sa fie child friendly sa nu se uite urat la fiecare tantrum al copilului,plase de tantari si micul dejun sa contina si ceva fructe.aproprierea de plaja este un punct forte mai ales cand te intorci de la plaja si copilul este obosit .

  24. Dragă Laură, mi-e greu să răspund la întrebarea de concurs, fiindcă n-am mai mers de mult la hotel – nici la mare, nici la munte. De obicei, aleg pensiunile, constrânsă de buget 🙂
    Dar pot să-ţi spun că, mie, hotelurile îmi dau sentimentul că, pentru o zi sau o săptămână, nu mai trebuie să-mi fac griji. Pentru nimic. Iar asta, pentru cineva care stă 9 ore la job, una pe drumuri şi mai “pierde” vreo două cu treburile din casă, este de NEPREŢUIT! 🙂
    Dacă hotelul ăla e şi lângă plajă, dacă pot să stau lângă piscină cu un Mojito şi dacă primesc şi un masaj, it’s heaven! :))

  25. 25. cristina says: Reply

    Din punctul de vedere al unui parinte apreciez in primul rand curatenia, apoi mancarea sa fie ok si clar sa aiba programe pentru copii (un miniclub unde pe caldura ar putea sa faca ceva activitati si disco seara) caci altfel de unde relaxare pt parinti ? 😀
    Din punctul de vedere al unui cuplu mi-as dori din nou curatenie, mancare ok si apoi sa fie ceva programe pt adulti… mie imi place gimnastica in apa, pilates, dans… orice tine de miscare, imi doresc sa fie si sezlonguri suficiente sa nu ma trezesc la 6 ca sa prind unul, mi-as dori ca si personalul sa fie dragut, zambitor si suficient sa nu stai 5 min la coada ca sa iei ceva …. si cam atat

  26. Apreciez cel mai mult la un hotel sa aiba pat bun, dublu, de doua persoane, nu 2 paturi mici lipite intre ele. Si sa fie curat. Pentru un hotel la care merg vara, apreciez sa aiba piscina sa stau tolanita la soare cat e ziua de lunga. Multumim pentru concurs, foarte generos premiul. Poate karma va actionat in favoarea mea si voi castiga mai ales ca n-am mai fost la mare de 3 ani.

  27. 27. Daniela Jerghiuta says: Reply

    Ce cautam noi la un hotel cand mergem in concediu … Cam asa: loc de parcare, retea internet, camera curata cu pat dublu in care sa incapem toti trei, liniste, loc de joaca pentru copii cu multa verdeata, mancare buna. Multumim pentru concurs, Laura. Am inceput si eu sa visez sezlong langa piscina. 🙂 Ce bine ne-ar prinde premiul. 🙂

  28. 28. Carmen Rusu says: Reply

    Din punctul meu de vedere, ca si parinte, sunt foarte critica in ceea ce priveste totul atunci cand plecam in vacanta. In primul rand, totul trebuie sa fie foarte curat, mai ales lenjeria patului, prosoapele si podeaua. In al doilea rand, foarte importanta este mancarea, eu am foarte mare grija si acasa la ceea ce mancam. Trebuie sa fie totul foarte proaspat si sa nu asteptam extrem de mult pana mancam, obositi si plictisiti dupa plaja.
    De asemenea, este foarte important ca drumul pana la locatie sa fie cat mai scurt, deoarece avem o fetita foarte nerabdatoare, care ne intreaba la fiecare 5 minute cat mai avem pana ajungem. Un alt aspect foarte important este si distanta fata de mare, pentru ca de obicei avem cam 3-4 genti, plus colaci, plus saltele, mingiute de toate marimile, care de obicei raman umflate.
    Asteptam cu nerabdare extragerea, pentru ca ne-ar prinde bine o testare a variantei romanesti de all inclusive. Multumim pentru concurs.

  29. Apreciez hotelurile care au plaja proprie si nu trebuie platite sezlongurile. Daca mai au si piscina, pentru mine e perfect. In ceea ce priveste copilul, un loc de joaca ferit de soarele dogoritor si o piscina micuta, in care sa nu-i fie frica sa intre. Daca au si vreun animator la locul de joaca, eu ma bucur 🙂 Inca un aspect: mancarea de calitate, cu produse proaspete si diverse. Curatenia in camera si schimbarea prosoapelor macar la 2 zile. Siii, pentru ca nu degeaba am terminat studii in turism, amabilitatea si promptitudinea angajatilor fac diferenta pe litoralul nostru 🙂

  30. 30. Iulia Popescu says: Reply

    Buna, Laura!
    Din perspectiva de parinte, am ajuns sa apreciez hotelurile ce au multa verdeata, gradina, eventual loc de joaca, hotelurile unde, daca vrei sa stai dupa masa la umbra, afara, sa poti face asta.
    Apreciez, bineinteles curatenia, amabilitatea personalului, diversitatea meniului de la restaurant. Insa acestea le consider cerinte normale si de bun simt, nu neaparat solicitari speciale.
    Un alt aspect cand vine vorba de vacanta cu copii, este amplasarea hotelului. Daca e vorba de un hotel la mare, voi cauta un hotel la o distanta de maxim zece minute de mers pe jos pana la plaja (si vorbesc aici de mers de copil de 4 ani).
    Multumesc!

  31. 31. Valentina says: Reply

    Pe mine ma intereseaza curatenia, in primul rand, camera sa fie curata, fara mirosuri dubioase de mucegai sau altele de genul, baia sa fie impecabila, fara pete/rugina, toate sa functioneze asa cum trebuie, lenjeria si prosoapele sa fie musai albe. Amplasarea geografica e foarte importanta, mai ales de cand avem copilul (Nu poti sa te tarai cu traistele juma de ora prin soare, pana la hotel, e suficient de solicitanta vacanta cu un copil, nu-ti mai trebuie si efortul asta :D). Daca astea doua sunt asigurate, mai ramane mancarea, cea care imi da cele mai multe emotii. Nu prea am incredere in mancarea de pe litoralul romanesc, mi s-a intamplat de multe ori sa vad/aud chestii dubioase in legatura cu asta, iar pentru copii chiar nu exista multe variante sanatoase, mi-ar placea sa descopar ca se poate. Cu aceasta ocazie, sper 😀

  32. 32. valentinatomita says: Reply

    Mi-ar placea sa vad acest hotel, mai ales ca iubesc marea noastra si nu as da-o pe nimic din lume.
    Imi place sa existe flexibilitate la restaurant: Vero uneori cerr ciorba la 11 dimineata :), si imi place cand bufetul are zona pt copii la nivelul lor vizual.
    La piscina imi place sa nu fie alunecos, eu fiind big freak cu cazaturile si sa fie o muzica fina de fundal. Lumea sta mai linistita si chiat se poate relaxa daca e un fundal sonor placut.
    Imi place sa fie aproape de mare – merg dimineata la aerosoli si de obicei car bebelusul in brate :)). Plus toate plasele de gonflabile, prosoape etc pt copil.
    Imi mai place cand gasesc pool bar sau sea bar – placerea mea sa ma delectez cu cocktail pe chaise-longue, in timp ce Vero se balaceste. Daca e barul departe, imi sacrific placerea pt a sta cu micuta.
    Sentimentul la sfarsit de concediu imi place sa fie ca m-am relaxat si am mancat bine. E o provocare si nu intotdeauna reusesc.

  33. Bună ziua,

    Mulţumesc pentru organizarea concursului.

    La un hotel mi se par importante:
    – curăţenia
    – diversitatea ofertei restaurantului
    – liniştea noaptea (într-adevăr ceva rar în Mamaia, dar cred că şi în alte staţiuni)
    – distanţa mică faţă de plajă – ar fi bine dacă ar avea hotelul plajă amenajată
    – amabilitatea personalului

    Deocamdată din perspectiva unui cuplu fără copii 🙂

  34. pentru mine (ca parinte) cel mai important este proximitatea plajei si marea impecabila de la Mamaia, deasemenea o priveliste de neuitat dimineata cu orizontul albastru . . . 🙂

  35. E primul an in care vom merge in vacanta cu un bebe de 1 anisor, deci am tot cautat review-uri pana am innebunit, si cea mai buna varianta de hotel, asa ca in speranta ca voi fi si eu mamica din stanga, mergem pe mana ta. Multumim de concurs

    1. ionela bortofleac says: Reply

      Felicitari mami de bebicut

      1. Multumesc Ionela!

  36. 36. Mirela Corjos says: Reply

    Pentru o familie cu doi copii ideal ar fi, din punctul meu de vedere, ca hotelul sa fie aproape de plaja. Copiii sunt nerabdatori atunci cand e vorba de balaceala. De asemenea, mi se pare important ca meniul sa fie unul variat si sa contina si preparate potrivite si pentru cei mai mici copii. N-ar strica sa existe un spatiu de joaca pentru copii. Si bineinteles, totul sa fie foarte curat 🙂

  37. Multumim pentru concurs.Mi-ar placea enorm sa castig, pentru fetita mea ar fi un vis implinit. As pune accentual pe o camera curate, cu lenjerie schimbata periodic, liniste si mancare buna si variata, plus distractii pentru copii, caci, daca ai copil, primeaza bunastarea si confortul lui. Un sejur civilizat si reconfortant, asat mi-as dori.
    Ramona Beldiman

  38. 38. Roxana Cotovanu says: Reply

    Pe noi ne intereseaza in primul rand sa fie aproape de plaja,camera sa fie curata si mai ales baia sa fie curata ,fara mirosuri neplacute .Personalul prietenos iar mancarea sa fie proaspata. Iti multumesc!

  39. 39. Flavia Chesauan says: Reply

    Buna!
    Ce dragut, foarte frumos, felicitari pentru organizarea acestui concurs.
    Am avut un an foarte greu, ai am avea nevoie de o scurta vacanta , chiar si de 2 zile; Copilul intreaba tot timpul:” dar noi nu plecam in concediu?
    Din perspectiva de parinte, apreciem curatenia atat in camera,baie si restaurant, mancarea proaspata si bine gatita, si bineinteles, un loc de joaca pentru copil.
    Mult succes in tot ceea ce faci.
    Multumesc

  40. 40. Alina Dumitrache says: Reply

    Felicitari pentru blog si concurs!
    Sunt mama a 2 baieti curiosi si dornici de aventura. Atunci cand ajungem la un hotel ne dorim sa gasim:
    – un personal amabil si zambitor
    – camere curate
    – mancare variata, sanatoasa si proaspata
    – spatii de joaca pentru copii

  41. 41. Andreea Mărunțelu says: Reply

    Sunt părinte, iar anul acesta este primul în care vrem să plecăm în concediu în formula nouă 🙂 Până acum, mare, plajă și nisip să fie și un loc curat în care să dormim și să facem baie. Dar, ehehe, multe s-au schimbat de atunci…

  42. 42. Marasescu Gabriela says: Reply

    Buna ! Ce premiu !!!
    Noi cautam, in general, camere cu liniste , curata , cu baie in camera, cu un pat incapator, frigider (neaparat), si cat mai aproape de plaja.

    Multumim de concurs!

  43. Buna Laura! ce concurs grozav!

    “Mantra” mea atuci cand sunt in cautari de cazare (si chiar asta fac de ceva zile, incercand sa gasesc o varianta pentru SanzIoana si pentru mine) este : “totul” sa fie la indemana. Anume: plaja (pentru plimbarea de la 6 dimineata), eventual si piscina, mancare (la 4 ani ai Ioanei, respectam mesele principale, gustaricile si mesele de fructe). daca reusesc sa asigur acest minim de confort, eu voi fi serena/ linistita/calma si ma voi putea relaxa la randul meu. Fireste, cerintele de tip curatenie, ordine, personal amabil sunt de la sine intelese. Variantele de tip all inclusive sunt ideale pentru familiile cu copii.

    sa avem o vara minunata, zic!

  44. Dragut concurs:) mi-ar placea ca hotelul in care mi- as petrece vacanta sa fie curat: sa se schimbe asternuturile si prosoapele la cel mult 3 zile, camerele sa fie curatate cat de des posibil (chiar daca nisip vom purta pe noi saptamani bune dupa vacanta), sa aiba site pentru tansari la ferestre (asta am invatat-o din cea mai jalnica vacanta a noastra in Grecia cand dupa prima noapte la dormitorul comun cu tantarii, nu a mai dormit nimeni pana la sfarsitul sejurului).mancarea, daca am platit pentru all inclusiv, sa fie pentru toate gusturole si varstele. in rest vreme buna, dar asta nu tine de hotel

  45. Ceea ce urmaresc atunci cand fac cautari pentru un hotel potrivit pentru familii cu copii este:
    – Cazarea: optiuni multiple ca tipuri de camere si compartimentarea acestora: studio, apartament, camere cu 1-2paturi suplimentare. De asemenea apreciez daca se ofera discount pentru grupuri mai mari, noi obisnuind sa luam si bunicii atunci cand facem mici iesiri in familie
    – Mesele si bautura oferita: doresc sa nu fie de slaba calitate (bineinteles asta se va reflecta in pret), as vrea varietate si cu optiuni sanatoase pentru copii
    – Servicii: doresc fete zambitoare si raspunsuri prompte la intrebarile si problemele mele
    – Distractii: programe pentru copii sau un loc de joaca la umbra/in interior, bazin cu apa schimbata periodic
    – Localizare: loc de parcare inclus, aproape de mare pentru a nu cara bagajul prea mult

  46. Buna!
    Pe langa cele spuse deja as aprecia foarte mult intr-o vacanta cu copilul, un loc de joaca cu leagne care sa aiba si umbra, sa poata fi folosit si in timpul zilei.

  47. 47. Raluca Craciunescu says: Reply

    Curatenie, acces facil la piscina si plaja, personal hotelier amabil, mancare proaspata (multe fructe si legume), excursii pe care le poti face optional

  48. 48. Simona Jugastreanu says: Reply

    Pentru mine sunt importante urmatoarele: mancarea, linistea noaptea, marimea camerei, facilitatile pt copii (la mare: spatiile sa fie acoperite) si pt mare: plaja cu nisip si intrare lina in mare. Multumesc!

  49. Salutare! In ceea ce priveste alegerea hotelului in care sa ne petrecem cateva zile de concediu, punem mare pret pe curatenia din camere, existenta aparatului de aer conditionat in camera, personal amabil, mancare proaspata si gustoasa, musai piscina, hotelul sa fie aproape de mare si cred ca le-am cam enumerat pe toate 🙂 Am fost intr-un an la Hotel Modern cu mai multi prieteni (printre ei si parinti care au venit cu copiii) si nu am avut niciun motiv sa ne plangem.

  50. Ce premiu minunat,sper sa fiu norocoasa 😀
    Din perspectiva de parinte,apreciez la un hotel in primul rand curatenia din camera si de la restaurant.Apoi mancarea sa fie ok in sensul sa fie si cateva feluri sanatoase nu doar cartofi prajiti si snitel si sa fie proaspata sa nu avem surprize care sa ne scurteze sejurul. Sa fie mereu apa calda la baie sa nu ma uit lung cand vin de la plaja ca e apa prea rece ca sa facem un dus 😀 Daca toate atea sunt bifate restul nu ma mai intereseaza,ne adaptam din mers 🙂

  51. 51. Tofan Nicoleta says: Reply

    Super concursul! 🙂

    Eu cel mai mult apreciez curățenia și atitudinea (politicoasă, prietenoasă etc) personalului. Oriunde pot apărea mici probleme, însă atitudinea (și a personalului, dar și a clientului!) face diferența. 😉

    Să aveți concediu peste așteptări la Hotel Modern! 🙂 Vă țin pumnii să primiți camera cu vedere spre mare! 😉

  52. 52. Alexandra says: Reply

    Pentru noi e important sa fie liniste, curat, cu un loc de joaca pentru copii si in general sa fie prietenos cu prichindeiii.

  53. Buna Laura, as dori sa ma inscriu si eu la acest concurs.
    Din perspectiva adultului si al parintelui, la un hotel as aprecia urmatoarele:
    – curatenia in camera, cu “actualizari” zilnice de ex schimbari de prosoape si aspirat
    – pat confortabil (eu una prefer salteaua mai tare, mai ales ca am dureri de spate)
    – existenta dotarilor specifice zonei. Daca e la mare, cum ziceai si tu, trebuie sa existe un spatiu de uscare a rufelor, feon pentru par.
    – personal amabil si atent la doleantele clientilor
    – servicii de masa foarte bune (prospetime, varietate, raport pret-calitate bun, promptitudine la service)
    – localizare cat mai buna (de ex aproape de plaja)
    – linistea
    – optiunea de parcare (eventual pazita)
    – peisajul (de ex vedere la mare)
    – zona de umbra in curte/gradina si zone de joaca pt copii (de ex leagane)
    – daca se poate, animatori sau programe pt copii si adulti

    Multumesc!
    Liviana

  54. Prima data sa spun “senchiu” pentru oportunitate.
    Acum sa comentez din ambele pozitii, zic…
    Pai din punctul de vedere al cuplului ma coafeaza foarte tare, atat pe mine cat si pe “the wife” ca ies din hotel si am ajuns pe plaja. Din punct de vedere al parintelui imi place ca e apa mica si poate alerga fiimea prin apa, eu urmarind relaxat de pe sezlong.
    Personal civilizat, amabil este ceva care nu ar trebui sa fie un plus, ar trebui sa fie ceva normal. Locul de joaca pentru copii din punctul nostru de vedere, este un minus! Pai frate am venit cu copilu’ la mare pentru locu’ de joaca? Apropo, n-ai cum sa fi femeia din poza din stanga…daca nu tipa ai tai, tipa alti copii. Daca e loc de joaca pentru copii, e logic ca sunt mai multi copii.
    Altceva….camera sa fie curata bec, nu vreau sa simt nici un miros in afara celui de “curat”. Televizorul trebuie sa fie minim 82cm de la LCD in sus. Cand pleci in familie cu copilul, copii, cand se ajunge in camera parintii se uita la televizor, cine zice altfel minte tare, nu zic 127cm ca la mine acasa, dar la 4 stele, wi-fi si televizor smecher it’s a must!
    Asa…..si ASTA E VALABIL PENTRU ORICE HOTEL. Puteti sa ma considerati exagerat dar eu as impune o regula in sala de mese pentru familile care isi lasa copii nesupravegheati, ceva gen n-ai grija de copil, ia du-te tu si mananca in alta parte frate! E si vorba aia “Lasa-ma sa maninc linistit” .Nu vreau copii care alearga printre mese si se joaca cand eu sunt la masa. Ultima experienta de felul asta a fost in Bulgaria la 5 stele, i-a sarit lu’ nevastamea furculita din mana, cand a tipat un copil din spatele scaunului ei, care juca v-ati-ascunselea.
    Cam asta…deci hai alegeti-ma pe mine ca sa-mi placa la voi ! 🙂

  55. Cand ne alegem un hotel o facem in primul rand in functie de amplasare, apoi de facilitatile legate de baie in camera si aer conditionat/caldura, si abia apoi pe baza de review-uri de la alti turisti care au fost cazati acolo, din care sa aflam daca e curat, daca stafful e amabil, daca avem si alte facilitati incluse/posibile. Apreciem un hotel chic, primitor, amenajat cu gust. Pana acum nu am apelat la all inclusive, pentru ca suntem genul mai aventurieri, dar probabil ca atunci cand vom avea copii, aceasta va fi alternativa cea mai buna :)incluse/posibile. Apreciem un hotel chic, primitor, amenajat cu gust. Pana acum nu am apelat la all inclusive, pentru ca suntem genul mai aventurieri, dar probabil ca atunci cand vom avea copii, aceasta va fi alternativa cea mai buna 🙂 (sper sa fie valabil comentariul postat prin intermediul FB, altfel nu am reusit sa postez)

  56. Eu apreciez la un hotel: curățenia, mâncarea, locul de joaca pentru copii. Sunt foarte atenta la ce se servește la micul dejun și dacă e family friendly. Liniștea contează pentru adulți și toleranta la zgomotelor copiilor :).
    Nu prea suport sa stau sa lenevesc în concediu, la soare-asa ca nu am încercat niciodată allinclusive pentru ca am senzația ca stau lipita de locatie.

  57. 57. ionela bortofleac says: Reply

    modesta din fire nu cautam cazare de fitze, un loc de petrecut vacanta impreuna cu cei doi ingerasi ai nostri. camera sa fie curata cu pat matrimonial , baie in camera , personalul amabil cum este normal.

  58. Curatenia e pe primul loc, mancare diversificata, spatii de joaca pentru copii, piscina curata si nu foarte adanca (sa nu fiu nevoita sa stau cu ochii doar pe copii) si daca se poate si ceva liniste sa ma pot intoarce odihnita!

  59. 59. Elena P. says: Reply

    Multumim, Laura. Noi suntem mari fani all-inclusive si de cativa ani buni, tot asta cautam. Cum un concediu in care pustiul e fericit e un concediu reusit, pe noi ne incanta foarte tare un hotel care are activitati pentru copii, un loc de joaca, o piscina speciala si o discoteca seara pentru copii. Mancarea sa fie diversificata, comportamentul personalului sa fie adecvat.(pana la urma cu totii muncim pe un salariu, de ce sa nu o facem cu zambetul pe buze:)
    A, si cel mai tare la un hotel all inclusive ma incanta faptul ca nu trebuie sa fac 1 ora pana la plaja si sa intalnesc pe drum tot felul de magazinele de unde copilul sa vrea mereu cate ceva.

  60. violeta.argatu says: Reply

    …nu e corect :)). Eu am trei copii :)). Daaarrr…toti trei n-au impreuna 12 ani :)), deci putem participa :)). Glumesc :). Bafta tuturor, iar tie iti doresc sa ai parte de ceea ce-ti doresti 🙂

  61. 60. Corina Staicu says: Reply

    Îmi doresc să câştig acest concurs pentru a-mi demonstra mie şi celor apropiaţi că şi la noi în ţară se poate face turism de calitate, cu all inclusiv şi tot ,,tacâmul” (servicii, cazare, masă etc). Am fost recent la mare în Bulgaria şi am fost invidioasă să constat că foarte mulţi români aleg litoralul bulgăresc şi preferă să cheltuie sume mari de bani acolo care intră în bugetul Bulgariei, în condiţiile în care ,,nu te dau pe spate” nici staţiunile, nici serviciile, ba chiar pot spune că am avut parte de o experienţă neplăcută (hotel neîngrijit, mâncare-all inclusiv de cea mai proastă calitate, şi nu exagerez, noi nefiind nişte persoane pretenţioase). Trebuie ca şi în România turismul să se faca la standarde decente! Şi eu cred că se poate, dar asta ţine de respect şi grija pentru OM. E nevoie de schimbarea atitudinii din parte celor care lucreză în turism (de la patroni şi până la femeia de serviciu)
    Ceea ce apreciez la un hotel, din perspectivă personală/cuplu (avem un copil de …18 ani care de-acum vrea vacanţă cu gaşca, nu cu părinţii)
    – curăţenie în cameră cu tot ceea ce înseamnă (lenjerie, prosoape, obiecte sanitare, mobilier etc.)
    – servicii legate de personalul hotelului (amabilitate, disponibilitate, promptitudine)
    – meniu diversificat în limita normalului (decât ,,1000 ” de feluri de proastă calitate, mai bine câteva, dar de calitate)
    – piscină curată
    -apropiere de plajă

  62. 61. ana rosca says: Reply

    Liniste, curatenie, personal amabil.

  63. 62. Mocanu Adriana says: Reply

    Buna! Din perspectiva de parinte mi-as dori ca in hotelul in care ma voi caza sa fie: curatenie, mancare proaspata si variata, un loc de joaca amenajat la umbra pentru perioada in care soarele este prea puternic si copilul este deja mare si nu mai doarme la pranz. Patul as aprecia sa fie matrimonial sa nu stai sa unesti doua paturi. Un uscator de rufe este absolut necesar. Multumesc!

  64. 63. Oana Porfir says: Reply

    Multumim Laura pt. acest minunat concurs. Eu apreciez la un hotel sa fie o camera destul de spatioasa, curata, sa aiba o baie functionala. Pentru copii un loc de joaca interior si exterior ar fi de ajutor, daca ar fi o organizare de genul club pt. copii cu niste animatori si sa ai posibilitatea sa-l lasi acolo un timp gen 2 ore asta ar fi un plus pt. noi.

  65. 64. Madalina Tatu says: Reply

    Buna! In primul rand ideea de all-inclusive pe litoralul romanesc e o incantare in sine! Iar daca hotelul este unul potrivit pentru o familie cu copii mici, atunci totul este perfect!

  66. 65. ana maria dimitriu says: Reply

    Din perspectiva unei familii cu copil,pentru noi idealul suna cam asa: loc de parcare asigurat,curatenie in camera,vedere spre mare,aer conditionat,wi-fi.Restaurantul hotelului sa ne inspire veselie,fara haos inutil,apropierea de plaja e o conditie sine-qua non,acces la piscina,program de distractie pentru copii minimum o ora dimineata si una dupa amiaza,loc de joaca pentru copii,existenta unei liste cu activitati organizate,contra cost,eventual, in vederea ocuparii timpului liber.

  67. 66. Ioana Papaianus says: Reply

    Eu fiind mamica unui pusti de 5 luni….caut liniste, organizare ((sa am totul la indemana), relaxare si sa ma bucur de facilitarile oferite atat de hotel Modern cat si de Dorna. :d
    Suntem multumiti de ele si ne intoarcem mereu cu placere!!!!!

  68. 67. Luminita Vlad says: Reply

    Buna, Laura! Sunt copia fidela a mamei din partea dreapta, cu doi copii care sunt vesnic nemultumiti in ceea priveste mâncarea asa ca varianta all-inclusiv a fost reteta noastra pentru concedii acceptabile. Insa all-inclusiv pe litoralul romanesc? Suna nesperat de bine! Nu suntem foarte pretentiosi insa mâncarea proaspata si diversificata, curatenia, aerul conditionat, amplasarea in apropierea marii aduc cate o bila alba hotelului respectiv si sporesc sansele ca noi sa ne dorim sa revenim acolo. Iti doresc o vara linistita!

    1. 68. Ignat livia says: Reply

      Bună ziua. Din întâmplare pe Facebook am văzut acest topic distribuit de o prietena, și am început sa citesc. Prin urmare am zis sa-mi încerc norocul, mai ales ca fiind părinte cauți întotdeauna un loc sigur pentru ai duce pe copii. Probabil ca fiecare ar avea multe pretenții de la hotelieri și bineînțeles cât mai ieftin. Este adevărat cu cât mai ieftin, cu atât mai bine, dar m-as bucura tare mult dacă ar fi un preț pentru un buget mediu. Am tot scris multe și mărunte dar am uitat sa precizez exact ce m-as interesa din punct de vedere al serviciilor, și anume mâncarea proaspătă, pentru ca nu as vrea sa-mi stric concediul din cauza unei enterocolite a copilului. Va mulțumesc pentru ca mi-ati citit mesajul și sper sa petrecem un mini concediu alături de echipa dvs.

  69. 69. Alina S. says: Reply

    Buna,

    Am auzit acum trei ani de acest hotel de la un coleg. Era foarte incantat de camera, oferta de activitati pentru copii, de mancare.
    Ar fi super sa castig :).

    Alina S

  70. Din perspectiva parintelui, imi doresc:
    – sa fie liniste
    – sa fie curat
    – sa fie intelegatori fata de galagia pe care o fac copiii in restaurant

    Desi, daca va fi sa cistig, as “dona” premiul parintilor mei, care nu au fost niciodata la un “all inclusive” si cu siguranta, s-ar bucura enorm.

  71. 71. Tabita Copil says: Reply

    Ca mamica de doi copilasi (2 si 4 ani) as spune ca apreciez foarte mult:
    -o camera curata si spatioasa, cu baie functionala
    -mancare de calitate
    -personal amabil
    -amplasarea cat mai aproape de plaja
    -loc de joaca pentru copii
    Multumim pentru concurs!

  72. 72. Tarcaoanu Catalina says: Reply

    Ce as cauta la un hotel All INCLUSIVE din perspectiva unui părinte al unui copil de 3 ani?!

    A – atenție pentru nevoile oaspeților;
    L – liniște;
    I – intimitate;
    N – noutate;
    L – libertatea de a alege;
    U – utilitate;
    S – seriozitatea angajaților, servicii de calitate
    I – implicarea angajaților în rezolvarea oricărei probleme,
    V – veselie, având în vedere că atât eu, cât și Theodor Apolodor suntem prea serioși;
    E – empatie (capacitatea angajaților de a empatiza cu fiecare oaspete în parte).

  73. 73. Diana Jian says: Reply

    Cu fetita nu am fost decat anul trecut, dupa ce a implinit 3 ani, vom merge si anul acesta in august.Nefiind foarte pretentiosi, noi am ales doar varianta cu cazare, iar mancarea o alegeam doar din locurile unde erau mereu multi oameni. Cu un bebe probabil ca ar fi foarte potrivita varianta all-inclusiv. Multumim pentru concurs! Diana Jian

  74. Am multe pe lista-sunt pretentioasa rau!:))- dar esentiale sunt curatenia si linistea.

  75. 75. Cristina Terchila says: Reply

    Buna!
    Si eu sunt o persoana care are asteptari de la hotelul in care isi petrece sejurul. Sa fiu sincera, acum doi ani am stat la Mamaia intr-un hotel de langa Hotelul Modern si ma uitam “cu jind” la cei cazati acolo. Am ales sa mananc la restaurantul hotelului Modern si asa am reusit sa apreciez mancarea extraordinara pe care o serveau. Pe langa acest serviciu extrem de benefic (acela de all-inclusive) un sejur la mare, pentru mine, trebuie sa includa:
    – hotel pe plaja sau cat mai aproape posibil
    – curatenie
    – liniste dupa ora 23.00
    – spatii de joaca pentru copii
    – servicii prompte ale personalului din hotel
    Iar eu stiu ca le gasesc pe toate la acest hotel !
    Imi doresc sa revin in Mamaia, pentru ca apreciez litoralul romanesc !

    Pare patriotism dar, pana la urma, asa si este 🙂

  76. 76. Albu Elena Adela says: Reply

    Buna ziua! Foarte importanta este locatia, mancarea sa fie cat mai diversificata, curatenia in camera si binenteles amabilitatea personalului. O zi buna! ☺

  77. 77. Ioana Marinescu says: Reply

    Hmmmm, arata si suna tare bine!
    Ce caut eu la o destinatie de vacanta de cand sunt parinte? In primul rand ceea ce cautam si inainte: curatenie! Lenjerie si prosoape impecabile, miros de curat in camera, baie stralucitoare, gresie si faianta de preferat in culori deschise.
    Camera nu trebuie neaparat sa fie mare, cat sa fie bine impartita/gandita, dulapul usor accesibil, spatii de depozitare, rafturi, etc.
    Baia mi-ar placea sa fie spatioasa, pt ca am observat ca majoritatea bailor din hoteluri/pensiuni sufera la acest capitol, parca sunt facute pt zane si pitici 🙂
    Restaurantul propriu, cu mancare proaspata si preturi decente reprezinta si el un avantaj.
    De cand Ana e mai maricica, animatia si/sau locul de joaca special amenajat constituie un maaare plus, ea fiind f amatoare de distractii si activitati organizate.
    Pt mine un aspect important il reprezinta accesul la net, adica wi-fi functional in hotel. La noi in tara nu am intalnit aproape nicaieri aceasta problema, dar in Bulgaria de exemplu, este mare lucru sa gasesti internet care sa si mearga in camera.
    Daca vorbim de vacanta cu “scop”, adica la mare sau la ski, un aspect important este proximitatea fata de plaja, respectiv partia de ski.
    Cam astea ar fi, sa imi fie cu noroc!!!

  78. Primul criteriu este vederea. As putea renunta la mancare, doar sa vad pe geam marea, in orice secunda petrecuta in camera.
    Al doilea criteriu sunt activitatile ptr copii. Cea mai reusita vacanta a fost cand in hotel existau animatori, cu care ne puteam distra seara, la pranz sau in orice clipa a zilei.Fie participam si eu la aceste activitati, fie ii urmaream de la plaja…

  79. tocmai ne-am intors de la acest hotel ,nu cred ca a trecut o saptamana.iar pe caldurile acestea nu stiu cum sa facem sa ne intoarcem , iar acest concurs e bine venit.despre hotel numai de bine : liniste , plaja proprie , locuri dejoaca pentru copii, la masa se mai poate lucra . pe scurt am fi bucurosi sa castigam concursul si sa ne intoarcem.

  80. 80. ogrezeanu cristina says: Reply

    Cel mai mult apreciez intr.o vacanta linistea, curatenia, un mod rapid de cazare , fara asteptat mult la receptie. Masa sa fie diversificata, rapida, eventual autoservire ca sa nu asteptam 20 min pana vine chelnerul. Camera sa fie luminoasa, cu balcon pentru uscarea prosoapelor, costumelor de baie prevazute cu scaune confortabile sau fotolii pentru a savura in orele fierbinti racoritoare.
    In hotelurile unde am fost cazati pana acum, in diverse statiuni, acestea au lipsit cu desavarsire. In vacante, ne plac spectacolele cu artisti renumiti, circul, sa vizitam Acvariul, sa ne plimbam. Dar cel mai mult si mai mult iubesc intr.o vacanta sa stau seara pe un sezlong, sa ascult valurile marii si sa privesc cerul.

  81. Apreciez existenta unor locuri de joaca pentru copii, chiar in holul hotelului daca e suficient de mare, in zilele mai innorate sau ploioase sunt tare utile. Apoi, bineinteles, imi plac piscinele acelea micute pentru copii, eventual cu un mic tobogan, sunt atractive pentru cei mici, iar parintii se pot bucura de liniste pe sezlong. De obicei, noi luam cazarea cu micul dejun si as aprecia stilul bufet suedez cu cat mai multe feluri de mancare, sucuri naturale, feluri sanatoase pentru copii, prima masa a zilei e tare importanta. Al meu manca de rupea in conditiile in care acasa face nazuri dimineata. Statiunea Mamaia este si in amintirile mele de copil, anul trecut am reusit sa ajung acolo si pustiul meu s-a simtit bine, nu s-a plictisit, a avut ce vedea.
    Multumim pentru concurs, este o idee frumoasa!

  82. 82. Anca Iuliana Lazar says: Reply

    Mi-ar placea sa se construiasca hoteluri special amenanjate pt familii cu copii. Eu cred ca ar fi o idee buna (chiar si pt cei ce nu suporta copii). Poate se va gandi cineva la asta si va trece la treaba pt a multumi numeroasele familii cu copilasi dragalasi!

  83. 83. anne marie says: Reply

    Buna! La un hotel, in primul rand, din perspectiva de parinte, ma intereseaza curatenia. Apoi ar fi calitatea si diversitatea meselor servite. Un personal amabil si zambitor mi ar face sederea mult mai placuta…iar daca hotelul este aproape de plaja e chiar perfect…

  84. 84. luciacrin says: Reply

    unul din criteriile pe care le am in vedere la alegerea unui hotel este apropierea de magazine unde pot gasi apa, fructe, scutece si orice mi.ar trebui pentru copii.

  85. Avand o familie cu 3 copiii – eu apreciez camerele mai mari, triple, apartamente :). Pentru mine e important sa fie curatenie, liniste si aproape de plaja. Daca mai e si o gradina cu multi copaci si umbra prin preajma si un loc de joaca pentru copii e perfect.

  86. 86. gabriel says: Reply

    Vorbele sunt de prisos, faptele conteaza si cel mai mult as dori
    sa vina cu ceva nou si captivant sa uiti de tot si de toate………….
    am omis sa spun ca suntem o familie de 2 adulti si 2 copii

  87. 87. Petian Cristina says: Reply

    Fiind părinți cautam întotdeauna ca locul in care mergem sa fie “children friendly” asta însemnând in primul curățenie de 5* si nu ma refer la nr. stelelor afisate la receptie, ci o lenjerie impecabila, o baie ca acasa :). Apoi un loc de joaca in care sa ne retragem atunci cand vremea nu mai este prielnică activităților outdoor, si in care micuțul sa isi consume energia. Nu in ultimul rand cautam ca ofeta de cazare sa fie combinată cu oferta de masa, fiind mult mai comod si sigur sa nu bajbaim prin tot felul restaurante cu surprize neplacute. Si da, am gasit si in Romania astfel de locuri decente si la preturi corecte!

  88. Noi chiar vroiam sa mergem la modern o sapt in sept si ar fi super daca am mai merge vreo 3 zile si mai inainte sa vedem cum e….cel mai mult cautam locurile care tin copii ocupati ca sa simtim si noi ceva din vacanta….

  89. 89. Camelia D. says: Reply

    Multumim pt concurs! Un hotel cu servicii civilizate inseamna pentru familiila noastra cu 2 copii: curatenie, macare de calitate, proaspata si diversificata, loc de joaca la umbra, piscina cu apa mica, distanta mica fata de plaja, liniste noaptea.

  90. Comentariu in afara concursului

    Laura, deci e pe bune poanta aia cu “Ai grija ce-ti doresti…:D” ma bucur mult pentru tine. Sa ai parte, (in sfarsit!!!!) de un concediu cu amintiri frumoase si pe viitor indraznesti sa-ti doresti mai mult!

    Abia astept sa citesc impresiile!

    1. Uneori, da, e pe bune 🙂 Multumesc, Paula!

  91. Ca familie cu 2 copii, intotdeauna (in cei 5 ani de cand mergem in aceasta formula) am optat pentru regim all/ultra all inclusiv. In primul rand, pentru conditii (spatiu, curatenie, calitate/varietate culinara, etc). In al doilea rand, pentru facilitatile pentru copii (piscina/aqua park, loc de joaca, program/echipa de animatie, mini club). In al treilea rand, din comoditate; mergem in vacanta sa ne simtit bine impreuna (evit cu intentie termenul “relaxam”), sa ne cream amintiri frumoase (si acum fetele isi amintesc cu drag melodia pe care dansau in fiecare seara la club, desi au trecut 3 ani de atunci), nu sa consumam timp (si nervi) cu chestiuni organizatorice/administrative.
    Intr-adevar, transportul la/de la locatie este o problema (fetele au rau de masina, mai ales pe distante lungi, si tebuie sa mergem noaptea, cand ele dorm, sau sa luam avionul, ceea ce aproape dubleaza costul sejurului).
    Un sejur all inclusiv pe litoralul romanesc este un vis devenit realitate, atat timp cat respecta “blazonul” si ofera serviciile aferente categoriei si pretului.

  92. Curatenia. Linistea. Amabilitatea si promptitudinea personalului. Meniu variat adulti- copii. Piscina pt copii.

  93. 92. elena mirea says: Reply

    Salutare! Apreciem destul de multe, dar tinand cont ca suntem in concediu, ar trebui ca sejurul petrecut acolo sa fie placut pentru toti. Se poate considera ca suntem prea pretentiosi, dar in functie de tariful platit apreciem: localizare aproape de plaja, locatie curata & civilizata, marimea & curatenia camerei, balcon pt uscat rufe / relaxare dupa ce adorm copiii, mancare proaspata, sanatoasa, personal “frumos”… Multumim!

  94. 93. Laura Catuneanu says: Reply

    Dat fiind faptul ca tocmai ce ne pregatim de un concediu la mare, am ales sa incercam varianta all inclusive, evident suntem in stadiul de decizie luata si atat 😉 si aceasta optiune dupa multi ani cu concedii peste hotare in acelasi regim. De ce? Foarte simplu: cautam amabilitate, deschidere, acea atitudine usor poznasa a personalului care sa ne faca atat pe noi cat si pe baiatul nostru sa spunem o da!!! Aici venim de acum incolo! Nu imi fac griji pt curatenia din camere, pt asternuturile si prosoapele schimbate in mod regulat, pt diversitatea meniului sau priveliste… Doar pt modul de abordare care nu rareori la noi este inexistent. Daca aici este acel loc cu acei oameni minunati, ei bine atunci vreau si eu sansa mea de a ma convinge 😉

  95. Ce concurs! Ce premiu!
    Fiind mama, apreciez la un hotel curatenia (de dorit pentru toata lumea, nu numai pt parinti), spatiile special amenajate pentru copii, animatiile pentru ei, mancarea proaspata. Si bineinteles, personal zambitor si amabil.

  96. Pentru mine un hotel bun inseamna unul care sa fie aproape de mare ,sa fie curat ,sa aiba camere mari ,ingrijite ,curate ,personalul sa fie amabil si atent , mancarea sa fie atent pregatita si destul de variata . proaspata . Importanta este si locatia in sine cu celelalte facilitati si dotari pe care le ofera ,plaja sa fie curata ,cu nisip fin si locuri de joaca pentru copii !

  97. 96. Nedelea Mihaela says: Reply

    Buna ziua.
    Am citit continutul articolului si mi-a captat atentia. Cum particip la multe dintre concursurile pe care dvs. le initiati, m-am gandit sa imi incerc sansa si la acesta. Intai de toate vreau sa va doresc sa va simtiti bine, sa va relaxati si sa va priasca sederea la all inclusive. Sa fie exact asa cum va imaginati, sau chiar peste asteptari. Apoi sa va spun motivele participarii la concurs, pentru ca ….. :
    1. ….. nu am fost niciodata la mare (sau altundeva) la ultra all inclusive.
    2. ….. mi-a lasat gura apa (la propriu si la figurat) cand am intrat pe site-ul celor de la Hotel Modern.
    3. ….. fiind in concediu de crestere al copilului imi permit sa merg la mare in timpul saptamanii.
    4. ….. ne incadram in tiparul ,,2 adulti si un copil”: eu, sotul si Alexandru.
    5. ….. localizare: sa fie la o distanta mica fata de plaja pt. a nu merge kilometri dimineata la aerosoli.
    6. ….. cazare: apreciez camerele curate, luminoase, practic utilate, cu baie proprie.
    7. ….. masa: mancarea sa fie proaspata si diversificata.
    8. ….. alte servicii: parcare, sezlonguri, internet wireless, plasa/aparat anti tantari, sala de fitness, minibar.
    Toate cele bune!

  98. 97. Mi ushka says: Reply

    De cand suntem parinti (aproape 3 ani), punem mare accent ca hotelul respectiv sa ne ofere ce are nevoie un copil de varsta asta: bufet suedez- e greu sa multumesti un copil caruia ii place sa aleaga singur, activitati antrenante – nu va sta niciodata mai mult de 5 min intr-un loc, cu exceptia apei- unde evident nu poate sta toata ziua.. si pentru ca nu putem sa ne luam un concediu pentru copil si unul pentru noi, n-as vrea totusi sa alerg toata ziua dupa el, imi prind bine 2 ore pe zi in care sa fie supravegheat de altcineva 😀 macar sa mananc linistita 30 minute 😀 In privinta camerei, as vrea sa fie spatioasa si cu dulap generos, baie curata si functionala; si sa aiba balcon, nu inteleg rostul hotelurilor de la mare care nu au balcon. Daca se poate sa ofere si piscina de copii – un mare plus. Iar daca mai e si aproape de plaja – deja e de vis. Ah, inca ceva important: sa ofere sezlonguri la plaja, ma omoara jecmaneala si certurile cu cei care iti ocupa sezlongul platit. Noh, cam asta 😀 Recunosc ca si noi, de cand o avem pe Ea, suntem mai pretentiosi. Poate si mai comozi, dar asta e etapa in care ne aflam acum 😀

  99. 98. Huiban Daniela says: Reply

    Woow….ce ne.ar plăcea să câștigăm. ..noi avem 2 copii ( 4 ani si 4 luni). Ne place ca hotelul sa fie in primul rand Child friendly cu liniste fără muzică pana noaptea târziu. ..cu aer condiționat în camera…nu ne interesează wi.fi sau tv si sa fie pe cât posibil aproape de plaja.

  100. 99. Daniela says: Reply

    Ceea ce cautam noi este in primul rand liniste:) si sa fie hotelul curat si aproape de plaja. Bineinteles conteaza sa fie si personalul amabil cu copii.

  101. 100. Gavril Anca says: Reply

    Buna ziua si multumim pentru concurs . Acel hotel trebuie sa fie in primul rand curat, camera sa fie cat de cat spatioasa (pentru o familie cu copii ne trebuie spatiu),baia functionala,mancarea prospata, spatiu de joaca pentru copii. Deci ,ne inscrim la concurs!

  102. 101. george says: Reply

    Noua ne-ar plăcea în teorie doar o mini vacanta în 2, insa cu siguranță nu ne-am simiți bine fără copii. Asa ca cel mai important pentru mine este în vacanta sa aibă copii unde sa se joace și cafeaua sa fie buna.

  103. 102. Mihaela Haivas says: Reply

    Ca parinte imi doresc curatenie, liniste si ca totul sa fie la indemana si usor: un restaurant bun, o distanta rezonabila pana la plaja, un loc de joaca, o camera spatioasa, un balcon pt uscat multitudinea de haine ude, personal amabil.
    Ce premiu extraordinar! De sezon 🙂

  104. 103. Magda Ostafe says: Reply

    Din perspectiva de parinte apreciez un loc de joaca bine amenajat, o camera spatioasa si curata si mancare diversificata si cu optiuni sanatoase.Cu restul ne descurcam

  105. Sunt mamica si apreciez curatenia si linistea din hotel, mancarea variata si de buna calitate, in sistem cu autoservire.
    Sunt incantata atunci cand plaja si un loc de joaca se afla in imediata apropiere a hotelului.
    Multumim!
    Irina si A.

  106. Hotel Modern ! E al treilea an când vom reveni cu mare drag in septembrie ! Este alegerea perfectă : elegant, curat, liniștit, la doi pasi de mare, personal profesionist, mâncare foarte bună. ( Am citit destule opinii negative privind acest subiect și mă gandeam ca mi-ar plăcea să văd ce mănâncă respectivele persoane zilnic … am 59 de ani, sunt pretentioasa la mancare si știu exact ce înseamnă mâncare foarte bună. )

    1. Subscriu. In fond, de prea multe ori vad pretentii la lucruri pe care nici acasa nu le avem sau nu le simtim ca esentiale. E un hotel curat, linistit, cu conditii bune pentru copii. Sigur ca nu e perfect, dar e perfectibil, iar micile nereguli pot fi usor trecute cu vederea intr-un context general pozitiv.

      1. Roxana Anastase says: Reply

        Ma faceti sa vreau sa il incerc……deja sunteti doua……ma puneti pe ganduri (in sens pozitiv!!!)

  107. 106. Larisa M says: Reply

    Din perspectiva personala, apreciez aspectul hotelului (sa fie curat, sa aiba camere aspectuoase si sa ofere conditii igienice), mancarea proaspata si locatia (sa nu fie foarte departe de plaja).

  108. 107. Violeta Lazar says: Reply

    Din perspectiva de parinte apreciez la acest hotel atmosfera, implicarea personalului in satisfacerea cererilor turistilor, facilitatile pentru copiii, locatia. Chiar daca mergi cu un copil aici simti ca esti in vacanta.

  109. Interesant mod de a ne promova turismul intern . Felicitari pentru demers !!!
    Atat eu cat si sotul meu apreciem confortul de a lua masa in locul unde suntem cazati …de aceea mergem intr-un concediu, sa ne odihnim, nu sa cautam in disperare, un loc unde sa mancam .

  110. 109. Ecaterina says: Reply

    Bună seara! La un hotel apreciem: atitudinea pozitivă a personalului față de copii, curățenia, o piscină amenajată special pentru copii, dotată cu jucării gonflabile și tobogane, un loc de joacă pentru copii cu leagăne și tobogane pe plajă.

  111. 110. Claudia says: Reply

    Ca mamica mi-as dori ca hotelul meu de.vacanta sa fie asa: camera curata, impecabila:), miros fresh in urma curateniei, personal amabil, zambet pe buze, cafea aromata, prosoape de calitate, lenjerii de pat albe, fara tv, vedere la mare, plase de tantari la geamuri:) , loc de joaca safe pt copii si apa curata in piscina/ mare:)
    Eu zic ca nu sunt multe si sunt usor de implinit:)
    Multumim, Laura pt sansa de a merge in asa loc frumos! Zile senine si vesele sa aveti!
    Imbratisari racoroase!;)

  112. 112. veronica says: Reply

    Pentru familianoastra un hotel bun pentru concediu ar trebui sa fie curat, sa fie aproape de plaja,cu piscina pentru copii,loc de joaca, in apropierea restaurantului, ar fi perfect…. si sa fie situat intr-o zona linistita noaptea!!! Multumim pentru conscurs!

  113. In primul rand, multumim pentru concurs, eu si iubitul meu facem parte din categoria “studenti-lesinati-dupa-stresul-licentei-fara-un-chior-in-buzunar-dar care-vor-la-mare” si saliveaza (lacrimeaza!, intre noi fie vorba) la pozele prietenilor de pe Facebook, mult mai norocosi. De asemenea, suntem amandoi gurmanzi. Nu spun neaparat ca se vede asta la fizicul nostru, dar ne place sa mancam. Mult. Si variat. Asa ca oferta Hotelului Modern, mi se pare mai mult decat buna, cu mancare la discretie.

    In al doilea rand, atunci cand calatorim, chiar daca am crescut la coada vacii (si suntem mandri de asta!), vrem lux. Camere cat se poate de spatioase, cu balcon cu vedere spre mare, baldachin, mobila de mahon, wc de aur. Acum glumesc, dar nu chiar in tot. Chiar ne place sa simtim un anumit confort pe care ni-l ofera luxul.

    Nu suntem genul de persoane innebuniti dupa aglomeratie, targuri, bazaruri sau cluburi, asa ca ar fi bine daca in facilitatile hotelului s-ar gasi si ceva idei de petrecere a timpului: un biliard, un darts, o piscina interioara/exterioara, sunt foarte apreciate de noi.

    Nu mai e nevoie sa spun ca totul trebuie sa fie curat, proaspat, de la camere pana la mancare, dar asta e o regula general valabila.

    Eu nu sunt o mare fana a copiilor asa ca m-ar bucura cat de multa liniste se poate, insa de cele mai multe ori nu este posibil. Sunt obisnuita, asadar ma conformez.

    Cam asta este, in mare, ceea ce ne dorim noi, ca si cuplu, atunci cand calatorim. Evident, orice surpriza placuta din partea gazdelor nu ramane neobservata si reprezinta o recomandare in plus, o garantie ca vom reveni.

    Aa..si mai cred ca Hotelul Modern indeplineste asteptarile noastre, cu siguranta ar fi un sejur reusit daca am fi noi norocosii castigatori. 🙂

  114. 114. Oana Maria Radu says: Reply

    Buna ziua! Grozav concurs.
    Noi apreciem la un hotel : camere mari obligatoriu cu baie proprie, curatenia , piscina proprie, distanta pana la plaja cat mai mica , loc de joaca pentru copil si… sezlong si prosoape pt plaja. Daca putem manca in aceiasi locatie este perfect.
    Multumim pentru concurs si la cat mai multe vacante reusite!
    Oana R

  115. 115. Rodica Calin says: Reply

    Salut. Tocmai ce am fost la mare in we cu copilul, mai exact la Plaja Modern fiind mai aproape de ajuns pentru noi. Mi s-a intors stomacul pe dos si ma rugam ca nu cumva copilul meu de 2ani sa plece cu o boala de pe acolo (deja avem 2cazuri raportate in cercul de prieteni).
    Asa ca acum as pune pe primul loc igiena de pe plaja privata: fara mucuri de tigara cu sutele pe metru patrat, fara gunoaie aruncate peste tot, cu toalete igienice si usor de ajuns la ele.
    De asemenea as urmari ca mesele sa urmareasca aceleasi princiipii sanatoase pe care le are toata familia mea,nu doar copii: fara mancare excesiv de grasa, legume si fructe cat mai variate, dulciuri facute in casa si fara conservanti, coloranti, zahar in exces.

    Pentru noi este foarte important ca si camerele sa fie curate, lenjeriile de pat si prosoapele sa nu prezinte urme de indoiala. Caut camera cu 3paturi sau macar cu unul mare care sa permita instalarea unui patut sau saltea suplimentare.

    Multumim pentru concurs!

  116. 116. Rodica V. says: Reply

    Având in vedere experiența ultimilor 5 ani pe litoralul românesc, mult as vrea ca un mini-concediu la acest hotel sa imi schimbe părerea despre concediile la noi in tara. Nu stiu cum se acorda stelele in tara noastră, dar in nici un caz pe merit.
    Așteptăm de la un hotel următoarele lucruri de bun simt, obligatorii: camera de dimensiuni decente, neaglomerata de mobilier si decorațiuni inutile (intr-unul din hoteluri am umplut sifonierul de vaze, văzute, veioze, lampadare, fructifere, etc. din sticla pt ca le plateam de “noi” având un copil mic), mobilier cat de cat nou, tot găsim mobila veche, pat matrimonial, lenjerii albe si apretate, mocheta pe jos, sa miroasă a curatenie, nu a tutun cum mi s-a întâmplat, baie renovata, cu toate obiectele funcționale, apa calda NON stop (la 5 stele s-a întâmplat sa nu avem si urăsc faptul ca ni se dau prosoape rupte) uscător de par, aer condiționat, plasa la ușa si suport pentru uscat rufe (nu au existat pana acum), televizor cu multe canale, inclusiv pentru copii (rar), un loc de joaca pentru copii in stare buna, fara obiecte rupte si stricate, care sa ii pună in pericol, mic dejun proaspăt si diversificat, in sensul ca in fiecare dimineata sa fie ceva nou, liniște in hotel si in jurul lui, personal amabil, săritor, parcare gratuită pentru masina.
    Insist pe subiectul liniște, nu tine neaparat de hotel, tine si de 7 ani de acasa. Noi încercam din răsputeri sa nu facem gălăgie, nici pe hol, nici in camera, indiferent de ora, nu las copilul sa tipe sau sa facă zgomot. Poate mie imi place sa ma scol de voie sau poate ne simtim rău si vrem sa ne odihnim, dar credeți-ma ca nu se poate pe litoralul românesc sa dormi mai mult dimineata sau la prânz in liniște. De ce oare nu mai exista o a doua ușa dinspre hol spre camera nu o sa pot înțelege vreodată; un astfel de hotel cu o a doua ușa ar câștiga tot respectul meu. Mai sunt importante si distanță pana la plaja, piscina mare si mica, curate, dezinfectate.
    Ar fi frumos sa existe si ceva programe la prânz sau seara pentru copii.
    Au existat si cateva lucruri bune, rare ce-i drept: un hotel avea un bol mare cu fructe la intrare, gratuite, unul avea șampanie dimineata. Detalii care contează.
    As avea multe de spus si povestit, e si de ras, dar si de plâns, câteodată mi-e jena de cati bani am dat pentru nimic; nu am dat nume de hoteluri deși as fi vrut, ca sunt supărata foc.
    Si statiunile in ansamblu stau destul de prost la capitolul curatenie, activități recreative si restaurante.
    In perla litoralului românesc, între hotelurile de fite, parca esti in desert sau pe la periferii de orașe. Nimeni nu amenajează spații verzi, cu flori, cu alei, cu băncuțe, etc. Ieși din hotel de 5 stele printre bălării si gunoaie. Acesta este respectul lor pentru turiști. Si sa nu imi spună ca trebuie sa amenajeze statul, ei ar putea sa isi rupă de la gura, ca e in interesul lor. Investi minime, prețuri enorme, câștig uriaș. Si știți de ce? Pentru ca merge.
    Succes tuturor, castigatorii sa se bucure din plin si daca v-am deranjat cu postarea lunga, imi cer scuze, dar sunt foarte dezamagita de litoralul românesc si parca aici am stat de vorba cu niste prieteni.

  117. 117. Valentin Calin says: Reply

    Buna,
    Cred ca deja conditiile de bun simt au fost mentionate mai sus, eu voi enumera cateva extra bazate pe experintele grupului nostru cu 7copii: draperii inchise la culoare in camera pentru a avea un somn odihnitor, camere izolate fonic pentru a nu auzi discutiile vecinilor, posibilitatea de a da la spalat hainele copiilor (contra cost, bineinteles), scaune de masa pentru pitici, mese variate nutritional dar sa includa si cateva alimente pentru copiii cu intoleranta la lactate sau cu diverse alergii alimentare (continutul fiecarui fel de mancare ar trebui clar mentionat pentru fiecare in parte).

    Valentin

  118. 118. Roxana Anastase says: Reply

    Hello,

    voi comenta din perspectiva unui parinte care a mers cu copii mici (de la 8 luni….)in fiecare an, la hotel all inclusive, dar nu la noi….
    Anul trecut, mi-am facut curajul sa incerc un astfel de hotel in Mamaia si am fost totalmente dezamagita….De ce?
    Pentru ca de la un hotel de 4 * all inclusive imi doresc:
    – sa gasesc ceva spatiu in camera, nu doar 0.5 m pe 2 din laturile patului, ca in celelalte sunt pereti…..anuntand ca suntem 2 adulti si 2 copii de 5 si 8 ani….
    – sa gasesc un uscator de par in camera, nu doar 1 pe etaj..
    – lenjerie schimbata si la nevoie…nu doar de 2 ori pe sejur…daca se murdareste accidental, fara a fi nevoie de solicitari (spagi) suplimentare
    – orele de curatenie sa fie alese in asa fel incat sa nu trebuiasca sa astept cu copii, dup masa, sa termine de curatat camera, sau sa ne trezeasca un “urlet” al uneia dintre doamnele de la curatenie …”Dorinooooo…mai adu-mi un sampon si la 75…..”…..asta la ora 15, cand copii dorm….
    – mancare de calitate, potrivita si pentru copii si pentru cei care nu mananca toata viata lor doar sosuri si rantasuri!!!
    – la fiecare masa sa gasesc FRUCTE PROASPETE (si nu doar pepene si piersici verzi!!!), precum si la bufetul pentru copii – unde sa fie mancare potrivita copiilor nu dar fursecuri si pateuri uscate….copii dupa cum stim nu pot manca la comanda….
    – pe langa zecile de prajituri….ceva sortimente de inghetata – ca doar e vara si nu iti arde prea tare de dulciuri cu creme…
    – unul din punctele foarte importante o echipa de tineri care sa ii distreze pe copii in functie de varste…adica macar grupati in 2 categorii 2-5 ani si 6-12 ani….prin jocuri si activitati potrivite varstelor…
    – foarte atragatoare este asa zisa discoteca pentru copii, care undeva intre 6 si 7 sa permita copiilor sa isi consume energia inainte de masa, iar parintilor sa discute linistiti la un cocktail premergator cinei….
    – un teatru sau spectacol pentru copii care sa ii distreze seara undeva pe la 8-9…. tocmai pentru a nu mai trebui sa pleci in statiune sa cauti….de fapt sa gasesti nimic potrivit copiilor…doar cluburi si terase de adulti…
    – piscina sa aiba umbrele suficiente, care sa permita stationarea si in timpul zilei….
    – pe plaja hotelului sa fim scutiti de vanzatorii ambulanti de diverse prostii (de mancare sau alte cele)….la masa sau bufet nu prea aveam fructe, dar vanzatorii ambulanti erau liberi… nu erau vazuti de cei de la paza plajei si explica-le copiilor de ce nu vrei sa le iei de fiecare data cand trec cu fructele oparite de soare….
    – Angajatii amabili, care sa nu te faca sa te jenezi ca i-ai deranjat cu o intrebare sau solicitare….(i-am gasit…cred ca ei erau de fapt singurii la nivel de 4 *!!!)
    Dupa cum vedeti, sunt lucruri elementare, care ar trebui sa vina de la sine intr-un hotel de 4* (nu cer rechin, stridii,melci, caviar sau raci….ci doar meniuri normale!!! cu fructe, legume, salate… carne la gratar…ca in lumea civilizata…)

    Nu am fost de 10 ani pe litoralul romanesc, dar imi doream sa revin pe plajele copilariei….
    Dupa experienta de anul trecut…imi e teama sa mai incerc un nou hotel…inca nu am rezervat nimic pentru august …nu ma pot decide….dar parca nu imi vine sa raman tot la noi, cand cu aceeasi bani, in afara tarii primesc dublu-triplu la servicii si tot ce e adiacent.
    Acolo…nu stiam cand trece ziua/seara si ma simteam odihnita…in concediu…aici…numaram orele serii…ca ziua ii pacaleam cu balaceala in apa marii….

    Off…mi-e dor de mare…de soare….de linistea de pe plajele de all inclusive de afara , unde ai spatiu intre sezlonguri sa respiri…nu te calca nimeni pe picioare…nu pune cearceaful sub umbrela ta…sa nu ai cum sa te muti cand vine soarele…..unde e liniste…se aud marea, rasetele copiilor si o muzica in surdina…..

    Sper sa gasesc cele mai sus la voi….caci banuiesc ca asta e si unul din motivele concursului…sa ne dovediti ca si la noi SE POATE!!!…si cum sa dovediti altfel decat prin probare personala…deeeeci….Chiar mi-a place sa “va incerc”….promiteti mult…..
    Nu uitati….daca noi ca clienti suntem multumiti, vei primi aprecieri si rezervari fara reclama suplimentara….caci parintii discuta intre ei…si recomanda..decat sa investiti in reclame de tot felul, mai bine investiti in voi, in hotel, personal si servicii…si asta va e reclama!!!
    Sa ne vedem cu bine in aceasta vara!!!!

  119. 119. catalina says: Reply

    buna laura. ma inscriu si eu la concurs. din perspectiva unei mamici a 2 copii criteriile de alegere a unui hotel ar fi: camere curate si spatioasa, zona linistita (fara discoteci in zona apropiata), personal amabil, calitatea mancarii si mai ales sa aiba optiuni si pt cei mic, hotelul sa fie aproape de plaja si nu in ultimul rand facilitati de distractie pt cei mici (programe de divertisment, piscina pt cei mici, loc de joaca). copii relaxalati conduc la relaxarea intregii familii. sa ne auzim cu bine!

  120. Ca parinte, imi doresc o plaja protejata, curata si frumoasa pentru copii. O camera curata curata, in care sa poata sta pe jos si Cati. Imi doresc mancare simpla dar pregatita bine si curat, sa nu plecam cu indigestii. Ce va ce as putea alege si pentru Cati, daca e nevoie (in singura noastra experienta all inclusive am apreciat mult mâncarea de regim si blenderul din restaurant, care ne-au facut viata mai usoara cu S. când era bebelus). Programele pentru copii ar fi superbinevente, caci cei mici sunt deja o grija suficienta, nu ar mai trebui sa ma ocup atat de mult si de distractia lui S. Daca sunt fericiti copiii, si noi suntem. iar curat e cuvântul cheie pentru mine azi, pare-mi-se 🙂

  121. 121. Panescu Rodica says: Reply

    Buna seara! Noi am fost zilele trecute la noi la mare, regim all inclusive si a fost foarte bine. Curat, mancare bunicica, piscina si pentru copii, loc de joaca in interior(cam micut,dar suficient cat sa-i atraga atentia celui mic), langa hotel era un fel de balci, personalul de servire foarte amabil, personalul de curatenie era cam galacios. In linii mari a fost frumos, sotul avand mai multa experienta in calatorii,hoteluri a fost mai sceptic, dar ne-am relaxat si copilul a fost multumit! In principiu, ceea ce ne dorim de la un hotel sunt:curatenia, mancare buna pentru copii, personal amabil, facilitati cat mai multe pentru copii (daca acestea exista, si copii ,dar si parintii sunt multumiti).
    Ne-ar face placere sa mai incercam inca o locatie de genul, poate si mai buna!

  122. 122. Anamaria says: Reply

    Laura in primul rand concediu placut! Pentru mine conteaza foarte mult curatenia si spatiul din camera, amabilitatea personalului este de asemena la mare pret.Mancarea sa fie proaspata si variata, fructe la toate mesele,la pranz si seara inghetata.Un club pentru copii cu un program de cateva ore pe zi este bine venit.

  123. Salut,

    Mulţumim pentru organizarea concursului.

    La un hotel mi se par importante:
    – curăţenia si disponibilitatea personalului de a-ti rezolva problemele
    – nu atat diversitatea ofertei restaurantului, cat mancarea sa fie bine preparata, proaspata, fara ingredient ieftine si nesanatoase (margarina, parizer, crenvusti, sucuri la dozator_
    – linistea noaptea (sa nu se auda muzica tare de la terasele din jur)
    – spatii amenajate special pentru copii: loc de joaca interior si exterior, piscina de adancime mica, programe speciale pentru copii:dans, karaoke, gimnastica, chiar si vizionat desene animate alaturi de alti copii etc
    – distanţa mică faţă de plajă – sunt o multime de accesorii de carat atat pentur noi cat mai ales pentru copii

    Toate astea spuse din perspectiva unei familii cu un singur copil deocamdata.

  124. 124. Mirela I. says: Reply

    Oooo, imi place la all inclusive 🙂 Asta cred ca ar trebui sa caute orice familie cu copii. Ce apreciez ?! Ca sunt activitati care ii distreaza pe copii si noua ne ofera un moment de liniste :), ca in mod sigur din varietatea de mancare gasesc si copiii ceva pe gustul lor sa manance si eu sunt linistita ca am si copii mancati nu doar distrati :), sa fie aproape de plaja, sa fie curat….

  125. 125. Picincu-Hobjila Viorica says: Reply

    Pentru mine, ca parinte a doi copii de 2 si 6 ani) si ca om 🙂 sunt foarte importante:
    – curatenia
    – noaptea sa fie liniste (nu sunt absurda si nu ma deranjeaza muzica, atat timp cat nu se exagereaza)
    – sa existe un spatiu de joaca pentru copii
    – terasa
    – in ceea ce priveste alimentatia: variante pentru cei mici; desigur, pun mare accent pe prospetimea produselor
    – personalul sa fie amabil (din fire, nu pentru ca asa trebuie)
    – prosoape schimbate zilnic sau la doua zile(dupa caz), lenjerie curata.

    In rest, voie buna si vreme excelenta sa fie! 🙂

  126. Buna

    Desi Roxana Anastase a mentionat cam tot ce aveam si eu in minte de mentionat, as mai adauga ca hotelul sa aiba o mica rezerva contra-cost cu medicamente pentru copii in caz de urgente medicale (antitermice de ex) si alte produse care pot fi necesare copiilor la mare: scutece de apa de achizitionat, colac si saltelute de imprumutat pentru inotul in piscina.
    SI internetul wireless ar prinde bine pt parintii conectati la tehnologie si copiii pasionati de filmuletele online:)

    Asteptam cu interes si impresiile tale dupa sejurul petrecut acolo, Laura.
    O zi buna

    1. Roxana Anastase says: Reply

      Da…ai dreptate, doar ca plecand mereu afara, m-am obisnuit sa am cutia (geanta) mea cu medicamente “in caz ca”…deoarece e dificil sa te faci inteles…si exista si varianta sa nu iti dea fara reteta…asa ca….netul…mi se pare logic sa fie inclus…..dar DOAR in receptie…alfel as fi tentata sa lucrez…nu sa …lenevesc….

  127. 127. Cristina Antonica says: Reply

    Imi doresc in Septembrie sa ii duc pe pici la mare. Ne-ar prinde bine 🙂 Apoi am auzit ca nu sunt discoteci in zona, si m-a cucerit perspectiva. Succes tuturor!

  128. Un hotel child frendly inseamna un hotel aproape de plaja, curat, cu loc de joaca, meniu adaptat copiilor si camere spatioase

  129. Bună Laura, se pare că acest concurs va fi imblodul de care am nevoie pentru a şi comenta la postările tale :). Te urmăresc de mult timp, dar pur şi simplu am stat pe margine, fără să mă implic şi să îndrăznesc să-mi dau cu părerea.
    Întâmplarea face să fiu în postura de căutare a unui loc de cazare, pe litoralul nostru, în august. Posesoare de copil de 2 ani şi un pic, m-am gândit ce anume să caut la un hotel pentru ca cele 2 -3 zile petrecute acolo să fie cât mai plăcute. Îmi doresc curăţenie, lenjerie curată (pentru ca primul gând când văd un pat este să mă gândesc cine a mai dormit acolo şi cum…), baie impecabilă, mai ales toaleta şi duşul (să nu-mi vină să intru cu papucii în cadă). Patul să fie încăpător, puştiul doarme cu noi în vacanţă. Linişte seara, să nu duduie muzica toată noaptea. Uscătorul de rufe chiar este necesar la mare. Piscina şi plaja proprie sunt un avantaj, mai ales că nu agreez înghesuiala pe plajă. Un mare plus pot fi umbrelele pe plajă, prezenţa coşurilor de gunoi şi a toaletelor, în apropiere. În cazul restaurantului prefer meniul variat, cu produse proaspăt gătite (nu reîncălzite sau scoase din conservă sau decongelate)care să poate fi adaptat cerinţelor personale (adică, dacă vreau garnitură de cartofi copţi lângă peşte, să pot alege această variantă, nu să mi se impună cartofi prăjiţi, de exemplu), prezenţa scaunelor pentru copii este necesară.
    Apoi, mi se pare ciudat să cer asta, dar amabilitatea personalului este necesară. La recepţie prezenţa unor pliante cu locuri de vizitat în oraş şi împrejurimi este foarte utilă. Nu ar strica un loc de joacă umbrit pe tot parcursul zilei (în miezul zilei nu stăm pe plajă).

    Cam atât, sigur aş mai găsit câteva aspecte dacă mă mai gândesc puţin :). Ah, parcarea, sper să fie accesibilă toată ziua.

    Mulţumesc pentru ocazie, Laura!

  130. 130. Gabriela Andrei says: Reply

    Ideea organizatorilor concursului este minunată! Nu am mai fost la all inclusive în România. Ce aşteptări am eu, în calitate de mamă a doi copii zburdalnici de la oferta all inclusive? În primul rând angajaţi înţelegători şi prietenoşi cu copiii, camere mari, curate, dotate cu balcon, plase anti-tantari şi paturi cu saltele confortabile, băi igienizate, o piscină pt copii, restaurant în regim de bufet suedez cu un număr mare de preparate vegetariene, pregătite al dente, multe salate, fructe, seri tematice (gastronomie internaţională). Mi-ar plăcea un loc de joacă pt copii mai mari de 7 ani, mese de ping pong, biliard, animator pt copii. Şi nu în ultimul rând, o sala de fitness, saună şi masaj. Poate să fie poziţionat şi la 15-20 min de plajă, dacă are grădina cu pomi şi flori. Mulţumim organizatorilor pt concurs!

  131. Așteptările noastre ca familie sunt:
    Personal relaxat in relatia cu copii
    Piscina și jucarii pentru copii organizate pe grupe de vârstă.
    Activități pentru copii în timpul cărora sa fie supravegheați
    Sa fie aproape de plajă
    Parcare în apropierea hotelului
    Mulțumim și vacanta plăcută!

  132. Nedelea Mihaela says: Reply

    Felicitari Ioana!
    Sa va bucurati de vacanta impreuna cu baietelul vostru!

  133. Multumesc din suflet!!!!! Suntem atat de fericiti!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.