“Am un sfat pentru toţi părinţii: iubiţi-vă copiii! N-aveţi bani să-i creşteţi? Nu vă plângeţi în faţa lor (…) Cât de egoişti sunteţi! Copiii voştri vor creşte şi vor avea problemele lor, nu trebuie să le ştie şi pe ale voastre. Fiţi actori în faţa copiilor, pentru că nu le va păsa cât de netalentaţi sunteţi. Lor le va plăcea că jucaţi pentru ei! Daţi-le copiilor orice aveţi voi bun. Sunt atâtea lucruri gratuite şi frumoase! Dragoste, vorbe, poveşti, cântece, dansuri, jocuri. Dar nu le daţi griji. Nu le daţi frică! Nu le daţi un viitor de căcat. Nu faceţi copii doar pentru că [întreţineţi relaţii de ordin fizic]! Şi mie îmi vine să [introduceţi aici o înjurătură neaoşă] în voi pentru momentul ăsta, pentru că n-o să mă ascultaţi şi o să spuneţi: “Ce căcat mă învaţă pe mine un bulangiu cum să-mi cresc copilul?” Da! Eu! Pentru că din cauza unor cretini ca voi eu sunt un copil mare! Din cauza unor cretini care nu mi-au citit niciodată o poveste şi m-au învăţat că fără dragoste se poate trăi, dar fără bani nu! (Adrian Teleşpan, Cimitirul, editura Herg Bennet 2013)”
*ce e scris cursiv sunt eufemisme, nu puteam să pun cuvintele originale.
**nu recomand cartea din care e extras fragmentul, din motivele pe care le-am expus pe Goodreads, deci nu vă grăbiţi s-o cumpăraţi, nu e o carte de parenting, deşi are nişte sfaturi pertinente, însă limbajul e exagerat de obscen.
Deci, ce facem cu problemele financiare? Le împărtăşim cu copiii sau nu? În afară de “nu am bani să-ţi cumpăr jucăria X” aţi discutat vreodată cu copiii voştri ce probleme de ordin pecuniar aveţi? Ei ştiu că vă e greu, dacă vă e greu? Că nu aveţi bani de rate sau că aţi intrat în şomaj şi trebuie să restrângeţi cheltuielile? Cât de sinceri aţi fost cu ei cu privire la lipsurile financiare? (dacă a fost cazul). Aţi umblat vreodată la economiile copiilor, la banii strânşi la colindat sau în sumele oferite de bunici? Cum aţi justificat asta?
Vă întreb pentru că, pornind de la fragmentul de mai sus, îmi dau seama că uneori ne împovărăm copiii cu nişte lucruri pe care ei n-ar trebui să le ştie. Eu n-am discutat foarte mult cu Eliza pe tema asta dar au fost momente în care trebuia să refuz anumite dorinţe de-ale ei din motive de bani. Ştie că n-a mai putut merge la balet la club din cauza banilor sau că mult timp n-am putut plăti cursurile de înot, tot din cauza banilor. Nu am insistat foarte mult pe tema asta, deşi e posibil să mai fi avut nişte scăpări pe alocuri, la nervi. Cum Eliza nu ştie exact care e sursa banilor (ea crede că îi dă bancomatul pe principiul “fără număr, fără număr”), nu am insistat prea mult pe discuţii din astea, aşteptând momentul în care va putea înţelege mai multe. Deocamdată îşi strânge bani într-un porcuşor albastru, monezi de 10 bani şi de 50 de bani, din care vrea să-şi ia casă când va fi mare 😀 Voi cam la ce vârstă aţi purtat primele discuţii serioase despre bani cu copiii?
Noi am avut deja cateva discutii timide despre subiect, dupa cum stii 😉 Fiica-mea a fost din nastere un copil intelegator, nu s-a dat niciodata cu fundul de pamant ca nu ii luam o jucarie si a inteles cand i-am spus ca o ciocolata e prea scumpa pentru bugetul nostru. Dar asta nu inseamna ca are cea mai vaga idee despre valoarea lucrurilor.
Eu cred ca, pana ajunge sa munceasca personal si sa fie remunerat pentru asta, nici un copil nu poate intelege cum sta treaba cu banii. Dar mai cred ca, inca de la patru-cinci ani, trebuie sa le explicam cam toate lucrurile despre lume si viata. Cu calm, iar, si iar, si iar…
Dumnezeule, unde sunt redactorii in acest caz? Sau autorul a platit atat de bine, incat nici nu mai conteaza ce contin paginile unei carti? Inca o data jos palaria in fata obiectivitatii dvs.
Nu-mi amintesc cum am făcut cu copiii mei, dar îmi aduc aminnte de lista de datorii pe care mama o afișa pe sticla bufetului din bucătărie. Îmi tăia toate dorințele înainte de a le exprima.
Eu nu cred in nimic ce ma indeamna sa ascund lucruri de copilul meu. Nu cred ca mintindu-l si jucand teatru in fata lui, asa cum ne invata autorul respectiv, ii cream lumea de care are nevoie. Ok, sunt de acord ca nu il vom impovara pe el cu probleme pe care oricum nu le poate intelege sau rezolva, de exemplu nu ii vom detalia toata lista de datorii, rate, termene de plata, dar putem sa ii explicam pe intelesul lui cum e cu banii, de unde vin ei, cum se cheltuiesc, de ce nu putem mereu sa ne cumparam chiar tot ce dorim, cum uneori suntem nevoiti sa renuntam la una daca o dorim pe cealalta, etc. De asemenea, daca cateodata suntem excesiv de ingrijorati/suparati, cred ca ii putem spune “Lui mami ii este teama de…..dar sunt sigura ca vom gasi o solutie si ne vom descurca si de data asta si iti multumesc ca ma intelegi si ca esti aici”, etc. Eu cred ca sinceritatea si deschiderea fac f mult in educatia unui copil. Nu cred ca prezentandu-i o lume roz bombon il ajutam cu ceva, ci mai degraba ii facem si mai dura izbirea de realitate care se va intampla la un moment dat.
Eu i-am explicat de pe la 5 ani cum sta treaba cu banii. I-am explicat ce inseamna serviciul, salariul, cardul (cu cardul a fost mai greu de inteles) i-am explicat ca trebuie platite intai lucrurile de care avem f mare nevoie si pe care nu le putem amana si apoi din banii care raman ne permitem diverse alte bucurii mai mari sau mai mici. De principiu cand isi doreste ceva f scump (o jucarie de principiu, care de cele mai multe ori dupa euforia de 1-2 saptamani ramane uitata) negociem cumva, ii dau de ales intre a-si lua altceva care e mai ieftin si care ii place la fel de mult si de diferenta de bani facem altceva, in cazul in care dispunem de acei bani atunci sau ii dau posibilitatea sa completeze din pusculita ei o diferenta de bani pt a lua acel lucru… insa cand ajungem la pusculita ei …. prefera sa isi tina banii, isi cumpara singura doar maruntisuri, o revista, o gazeta ceva ce vine pe la scoala dar nu lucruri scumpe….