Rezervaţia floristică Poiana cu schit este un obiectiv turistic foarte puţin cunoscut din judeţul Iaşi. Se găseşte extrem de aproape de oraş şi poate fi accesat cu maşină+traseu turistic marcat sau tren+traseu turistic marcat.
Cu maşina/microbuzele de Scânteia/Ipatele/Vaslui (toate pleacă de la Gara Mare, din dreptul Poştei): pe drumul judeţean DJ 248 care iese din oraş pe la Dumbrava (zona CUG), până aproape de satul Bordea. Înainte de a intra în sat, se face la stânga un drum fără indicatoare, identificabil doar după semnul H (spital) deoarece duce spre spitalul Bârnova. Acolo vă dați jos din microbuz.
Continuați drumul pe jos (sau cu mașina) până la intrarea în satul Poiana cu Schit (în stânga e o casă cu gard albastru, iar în dreapta o pancartă care ne îndeamnă să protejăm pădurea) unde se lasă maşina la umbra copacilor, lângă gardul unui apicultor (poate vă alegeţi şi cu miere dacă intraţi în vorbă cu el) şi se continuă pe jos, pe traseul turistic marcat cu bulină roşie şi apoi cu bulină albastră.
Cu trenul se ajunge până la gara Bârnova şi de aici se merge pe jos până la fosta cabană Bârnova şi apoi până în rezervaţie.
Poiana de la intrarea în rezervaţie este superbă, am înţeles că la un moment dat se ţineau aici nişte sărbători de Sânziene. Nici nu mă mir, întrucât îmi pot imagina adevăratele iele şi rusalce ieşind noaptea pe păşunea aceea misterioasă, dominată de nişte statui uitate, create de sculptori în tabere de sculptură care s-au desfăşurat acolo trei ani la rând, între 1986 şi 1988.
Bogăţia de flori şi plante medicinale, insecte felurite (am văzut nişte fluturi superbi), ciuperci, pomi fructiferi (am fost neagră de necaz că tot drumul era mărginit de cireşi sălbatici, din aceia care fac cele mai bune cireşe amare din lume şi eu nu puteam culege niciuna, atât de înalţi erau) fac din această rezervaţie un loc ideal pentru botanişti.
Dacă sunteţi norocoşi, ca unul dintre tovarăşii mei de drum, poate vedeţi şi o căprioară. Eu n-am mai apucat s-o văd, a fugit prea repede printre copaci, am văzut doar locul în care, iarna, li se pune nutreţ de către pădurari.
Singurul lucru care m-a mâhnit puţin a fost faptul că pe drumul prin pădure, ici colo, erau gunoaie. Nu multe, un pet, o doză de suc, o pungă de seminţe. Le-aş fi strâns pe toate dacă aveam la mine măcar o pungă mai mare, dar efectiv nu aveam în ce să le pun. Dacă mergeţi, luaţi la voi un sac de menaj şi strângeţi măcar un singur sac, cu siguranţă veţi face un mare bine naturii.
Inutil să spun, sper, să respectaţi pădurea, să nu faceţi focul, să nu lăsaţi gunoaie, să nu luaţi suveniruri constând în bucăţi din statui, din ruinele vechiului schit sau să scoateţi din pământ florile. Vă asigur că garofiţe aşa frumoase găsiţi şi în afara rezervaţiei (chiar lângă ruinele Bisericii lui Cujbă din satul Poiana cu Cetate) şi nu e nevoie să le luaţi pe cele din rezervaţie. Nu ştiu însă cum o să vă abţineţi să nu mâncaţi o nucă, o mână de mure sau de porumbe, căci arătau foarte apetisant, chiar dacă acum nu erau coapte.
Drumul este foarte uşor şi se poate merge fără probleme cu copii de orice vârste. Fetele noastre au văzut broaşte, păsări frumoase (eu am văzut o ciocănitoare), s-au mânjit de dude negre, au scormonit bălţile cu beţe, au cântat cântece de drumeţie şi s-au bucurat de răcoare, de faptul că puteau face gălăgie fără să le mai spună nimeni “şşşşt!” şi de picnicul improvizat de la marginea pădurii.
Rezervaţia este un vis pentru orice profesor de biologie care ar vrea să-şi aducă elevii/studenţii aici. Se pot face multe activităţi de recunoaştere: de exemplu, copiii pot fi împărţiţi în echipe, li se dă câte un aparat foto şi sunt trimişi să identifice cât mai multe specii de ciuperci/păsări/plante medicinale/flori/copaci etc. Am văzut ideea asta într-o emisiune şi mi-a plăcut foarte mult.
La întoarcere, traversaţi satul Poiana cu Cetate să vedeţi şi ruinele Bisericii lui Cujbă, sunt foarte frumoase iar cerul văzut prin ele e minunat. Nu pot să nu mă gândesc ce festivaluri medievale sau muzicale s-ar putea face pe păşunea imensă de lângă ruine dacă ar exista un pic de iniţiativă (această zonă este în afara rezervaţiei). Peisajul este de vis.
Iar la coborârea din pădure, opriţi şi la Biserica Sanatoriului Bârnova, este o frumuseţe, înconjurată de brazi, ai putea să juri că eşti la Sinaia sau Buşteni, nu într-o pădure de la marginea Iaşiului.
Atenţie
Pe site scrie că este interzis accesul în rezervaţie fără administrator sau custode (site-ul nu mai este actualizat de câţiva ani). Noi nu am vizitat propriu-zis rezervaţia (care are 9 hectare), ne-am oprit la intrare, la ruinele vechiului schit, şi apoi ne-am întors (cam 50 de minute dus, 40 de minute întors am făcut).
Pentru grupurile organizate bănuiesc că se cere aprobare de pe undeva, dar nu am găsit pe nimeni nici la fosta cabană Bârnova (care cred că acum aparţine Fundaţiei Academice care se “ocupă” de rezervaţie), nici în rezervaţie efectiv, ca să cerem mai multe detalii. Locul în sine mi s-a părut neîngrijit şi lăsat în paragină, nu ştiu dacă se mai ocupă cineva de el, mai ales că erau nişte urme de roţi mari prin toată poiana, ceea ce mi s-a părut strigător la cer.
Dacă mergeţi, protejaţi cât mai mult posibil natura, nu rupeţi plantele, nu lăsaţi gunoaie (strângeţi-le dacă le găsiţi) şi nu vă afundaţi în pădure dincolo de schit, unde probabil puteţi deranja animalele.
Traseul turistic prin pădurea de la Bârnova mi se pare un mod foarte bun de a exersa pentru un traseu turistic “adevărat” pe munte. Aici vă puteţi testa bocancii, rucsacul, capacitatea voastră de a căra greutăţi şi rezistenţa la efort fizic, precum şi abilitatea de a recunoaşte şi urmări un marcaj turistic. Acesta nu este singurul traseu marcat de pe raza judeţului Iaşi, mai este unul chiar în oraş şi sper să-l fac data viitoare când voi ajunge acolo.