Kinderland – Liliana Corobca, ed Cartea Românească

Acest articol face parte dintr-o serie de articole care povestesc/vor povesti despre cărţi care abordează tema dramei familiilor despărţite de faptul că unul sau ambii părinţi sunt plecaţi în străinătate la muncă. Dacă vă interesează să aprofundaţi subiectul, Salvaţi Copiii are o campanie iniţiată în acest sens, iar Mini Art Show are un spectacol foarte emoţionant despre o fetiţă care îşi aşteaptă părinţii plecaţi, temporar, în străinătate (nu ştiu unde se mai joacă momentan, dar ar fi bine să vă ţineţi la curent cu evenimentele lor). Primul articol din serie poate fi citit aici.

Kinderland de Liliana Corobca este o carte emoţionantă despre trei copii din mediul rural din Republica Moldova, cu părinţii plecaţi “după bani lungi” (mama în Italia, tatăl în Rusia). Romanul este relatat din perspectiva fetiţei de 12 ani, Cristina, care se vede nevoită să joace rolul adultului pentru cei doi fraţi mai mici, atunci când sunt bolnavi, supăraţi, au probleme cu alţi copii, le e foame sau dor de părinţi.

Copiii locuiesc singuri într-o casă, supravegheaţi ocazional de o bunică foarte în vârstă. Reuşesc să se gospodărească destul de bine dar dorul de părinţi e atât de mare încât ajung chiar să îmbrace nişte perne în hainele părinţilor şi să pretindă că vorbesc cu ei. Fetiţa se apropie de preadolescenţă şi are primele experienţe specifice (chiar unele pseudo-sexuale) iar gândurile ei sunt, pe alocuri, cam complicate şi cam profunde pentru vârsta ei.

Deşi s-a spus că în fragmentele acestea se simte cel mai bine vocea autoarei şi că se pierde din autenticitatea cărţii, eu cred că un copil rămas singur acasă, nevoit să se maturizeze forţat ca să crească alţi doi copii, să se gospodărească singură, să facă faţă situaţiilor neprevăzute şi să se mai ocupe şi de şcoală, este nevoită, cumva, să se refugieze într-un plan de gândire mai matur, mai profund. Fetiţa se apucă chiar şi de făcut vrăji (învăţată de o fetiţă nou venită în sat) ca să-şi aducă mama înapoi acasă. Când şi asta eşuează, începe să-şi dorească să moară bunica pentru a-i face pe părinţi să revină în sat. Cred că asta spune destule despre cât de disperată este dorinţa ei de a-şi revedea mama.

Două citate impresionante din carte:

“Stai, mamă, cu copii străini zi şi noapte, îi plimbi, te joci cu ei, îi hrăneşti, le spui poveşti la culcare. Iar cu noi nu stă nimeni, mâncăm ce apucăm, pâine cu zahăr sau cu cârnaţ afumat de la magazin. Şi nimeni nu ne cântă seara, la culcare. Aş cânta eu, dar nu ştiu niciun cântec. Dan a învăţat la grădiniţă un cântecel despre un iepure neghiob şi îl cântă cu atâta tristeţe, de parcă i‑au murit toate neamurile şi acum le îngroapă. Stai acolo şi faci bani. Ne trimiţi, chipurile, să avem de mâncare. Dar nimic din ce cumpărăm la magazin nu‑i bun. Nici mâţa, oricât de flămândă, nu se atinge de mâncarea cumpărată. Că‑n ţara noastră cea săracă şi necăjită se aduce tot râsul, toate chimicalele, stricăciunile, pulpe rozalii care nu se strică nici dacă stau la soare o săptămână, smântână cu care poţi să vopseşti gardul şi peste o lună să‑l lingi, are acelaşi gust, sucuri care curăţă rugina din chiuvetă. Mamele fac copiilor supă din găini din curtea lor, nu din găini cumpărate, fără niciun gust.”

“Sigur, copiii nu trebuie bătuţi. Dar aşa îmi vine să‑i fac uneori una cu pământul ! Numai eu fac curăţenie în casa asta, mătur, spăl podelele în patru labe, lucrez până scot limba, în loc să mă joc şi eu, să mă uit la televizor ori să citesc ceva recomandabil pentru oamenii de 12 ani ! Şi intră Marcel, murdar ca un porc, cu un braţ de scânduri pline de pământ şi de iarbă şi se plimbă cu beţele lui prin toată casa, ca apoi să le trântească în cea mai curată cameră ! Unde tocmai am măturat şi era curat de lingeai mac ! Şi nici de jucat nu se joacă, le lasă acolo, că‑i vine o altă idee în cap, un alt joc ori nu mai ştiu ce ! Am început să ţip la el, am luat mătura şi m‑am repezit să‑l bat. Iar el, când a văzut măturoiul lung deasupra lui, şi‑a pus mânuţele pe cap şi s‑a ghemuit în aşteptarea loviturii. Mi s‑a părut atât de neajutorat. Nici măcar n‑a înţeles de ce ţip şi de ce vreau să‑l bat, nici n‑a încercat să se apere, nu are pe nimeni cui să se plângă, mamă ori tată. Eu, ca soră mai mare, îl bat şi el doar pe mine mă are, şi pe Dan, care îl bate la orice pas, chiar dacă după aceea îl pupă. Şi m‑am oprit cu mătura în aer şi nu l‑am bătut deloc, niciun pic. […] Dar eram mândră de mine: nu l‑am bătut. Am procedat corect şi pedagogic – l‑am educat. Când voi avea copii, îi voi educa în duhul blândeţii.”

Kinderland are şi o ediţie în limba germană pentru cei care locuiesc în Germania, se numeşte Der erste Horizont meines Lebens şi are o copertă mult mai impresionantă decât ediţia în limba română care nu atrage prin nimic cititorul la prima vedere (sau, mai pe scurt, este oribilă!)

Recomand această carte tuturor celor care îşi doresc o lectură care să-i pună pe gânduri cu privire la universul de sentimente şi gânduri al copiilor. Data viitoare când răsfoiţi cărţile dintr-o librărie (online sau fizică), în loc de o carte de parenting, luaţi-o pe aceasta, o să vă înveţe că primul lucru pe care trebuie să-l oferiţi copiilor voştri este dragostea voastră, iar al doilea este prezenţa voastră în viaţa lor. Lucrurile materiale vin abia undeva pe la urmă.