Pentru că astăzi este Sfânta Maria Mare şi tot astăzi este şi ziua Marinei, care e strâns legată de amintirea Reginei Maria, am vrut neapărat să marchez momentul povestind despre o carte superbă din biblioteca Elizei şi, consider eu, extrem de valoroasă şi anume Maria a României, de Adrian Cioroianu şi Mihaela Simina, apărută la editura Curtea Veche în colecţia Cărţile copilăriei, prima dintr-o serie de cărţi despre vieţile regilor şi reginelor noastre.
Prezentând istoria într-un mod simplificat, pe înţelesul copiilor, cartea începe cu un capitol despre copilăria frumoasă şi plină de jocuri şi întâmplări hazlii a unei prinţese căreia îi plăceau poveştile (în special Mica sirenă, preferata ei), alergatul prin noroi, plimbările călare şi bomboanele de fragi. Căsătorită cu Principele Ferdinand în 1893, Maria ajunge să locuiască în România şi să îndrăgească enorm această ţară, cu oamenii, portul şi obiceiurile ei.
De altfel, ea se îmbrăca des în ii româneşti, pentru a sublinia cât de mult a ajuns să-şi iubească patria de adopţie. Aflăm din carte o mulţime de lucruri interesante despre ea, poate mai puţin cunoscute, de exemplu eu nu ştiam că şi-a construit la Peleş o căsuţă în copac, aranjată cu tot dichisul, unde primea chiar şi oaspeţi. Din păcate căsuţa nu mai există în ziua de azi, ea fiind doborâtă de o furtună.
M-am amuzat citind acest fragment:
“Ca oricărei tinere, şi Mariei îi plăceau dulciurile – deşi deseori înghiţea în sec şi încerca să le deguste cumpătat. Patiserul pregătea prăjituri felurite şi câte un tort cu cinci sau şase etaje. Nimeni nu se încumeta să taie acest tort măreţ până nu venea Principele Ferdinand să îi dea, în joacă, sub privirile amuzate ale Mariei, o lovitură puternică de cuţit.”
Mi-au plăcut mult nenumăratele referinţe la obiceiurile culinare ale Mariei şi ale familiei regale:
“Activitatea unei zile normale începea la Palatul Cotroceni în jurul orei 9, când se servea micul dejun. Vă puteţi întreba: oare ce mâncau o regină şi un rege dimineaţa? Maria prefera pâine prăjită sau franzeluţe cu unt, miere, marmeladă de fructe şi cafea sau ceai cu lapte, în timp ce lui Ferdinand, pe lângă acestea, i se serveau şi ouă, friptură la grătar sau şniţel cu cartofi. (…) La Buftea, unde era reşedinţa Principelui Barbu Stirbey – care era administratorul Domeniilor Coroanei – Maria se delecta cu lucruri simple, ce îi aminteau de gospodăriile de la ţară, din Anglia sa natală: mazărea verde şi fragedă şi pâinea de casă erau preferatele sale. Smântâna grasă şi untul proaspăt sau căpşunile şi zmeura proaspete pe care le gusta când mergea la primitoarea casă a familiei Stirbey erau de neegalat pentru Maria.”
Foarte interesante de citit sunt capitolele despre Maria ca mamă. Aflăm că “regina Maria şi-a adorat copiii, iar aceştia au constituit mereu centrul universului ei. Spre deosebire de alte mame ilustre, Maria a petrecut multe ore cu copiii săi. A avut grijă să le insufle mici pasiuni – precum călăria, pictura sau muzica – de la cele mai fragede vârste. Le lua pe fiicele sale în călătoriile pe care le făcea în Europa, ori de câte ori putea; îşi supraveghea copiii cu indulgenţă, preferând să le lase o doză bună de libertate – aşa cum primise şi ea pe când era copilă.”
În afară de personalitatea ei de regină, mamă, om politic şi infirmieră de război (fiecare cu un capitol dedicat în carte), Regina Maria mai avea un talent: inventa poveşti. Mai întâi pentru surorile sale, apoi pentru copiii ei. Citez din carte: “Într-o zi, pe când îi spunea o poveste fetei sale Elisabeta, micuţa a reacţionat: mamă, ar trebui să scrii toate astea. Eşti născută să scrii basme! Copila nu greşea deloc. Maria a împletit cu farmec şi armonie cuvintele, dând naştere unor povestiri ce înfăţişează orizonturi suprinzătoare şi lecţii de nebănuit. Multe dintre acestea au fost dedicate familiei. (…) De altfel, Regina Maria s-a apucat să scrie basme şi dintr-un motiv foarte practic. Pe la începutul anului 1918, din cauza condiţiilor aspre în care România se afla după aproape doi ani de război, mica Principesă Ileana nu mai avea cărţi de citit. Astfel, mama sa a început să-i scrie un basm cu zâne, din care îi citea câte un capitol la fiecare două-trei zile.”
Eu am un volum de poveşti scris de Regina Maria, cu nişte ilustraţii superbe, achiziţionat din Bulgaria. Regina Maria este una dintre figurile mele feminine preferate din istorie, aşa că am fost mai mult decât încântată să o cumpăr ca suvenir, surprinsă că în România nu am văzut nicio carte de poveşti scrisă de ea care să fie aşa frumos ilustrată (există la Curtea Veche un volum dar nu ştiu cum arată în interior, nu pare să aibă ilustraţii color).
Probabil că cea mai cunoscută carte a ei publicată la noi este Povestea vieţii mele, autobiografia ei, din care avea şi mama un exemplar acasă.
Recomand din toată inima această carte, conţine foarte multe detalii şi anecdote despre viaţa reginei şi, astfel, o transformă într-un model de urmat pentru copiii noştri, cu atât mai mult cu cât ea a existat în realitate şi a fost un om care a influenţat şi iubit profund ţara noastră.