O poveste de succes – Mioara Mihai de la Club Morişca

Circulă zilele astea pe net o ştire despre o aşa-zisă poveste de succes a unei românce care şi-a deschis nu ştiu ce magazin într-o ţară exotică şi s-a reinventat, pe banii unui iubit american, desigur, că doar n-o fi muncit pe brânci pentru cei 50 000 de euro. Şi stau şi mă gândesc cu tristeţe câte poveşti din astea false de succes circulă zilnic în presă, poveşti care îi fac pe cei care le citesc să fie frustraţi de propriile lor vieţi şi să simtă că nu şi-au atins “potenţialul”, că nu s-au “reinventat” şi “redescoperit”, că n-au găsit ei ideea aia unică de succes care să le aducă o căruţă de bani. Pentru că acesta pare să fie scopul unic al unui demers încununat de succes: banii. Nu fericirea interioară, nu echilibrul în viaţă, nu calmul sufletesc, nu mulţumirea că au făcut ceva bine sau că s-au autodepăşit.

Ca să contracarez puţin genul ăsta de mizerii, am ales să vă relatez astăzi o poveste de succes adevărată. Să nu credeţi că protagonista poveştii mele stă acum pe malul unei mări exotice şi-şi numără banii. Dimpotrivă. Mioara Mihai numără, cel mult, zâmbetele copiilor fericiţi care participă la excursiile ei. Copii pe care i-a inspirat şi cărora, indirect poate, le-a schimbat puţin optica despre viaţă. Ea este unul dintre membrii fondatori ai clubului Morişca şi a avut ideea deosebită de a face excursii de o zi la munte împreună cu un grup de copii. O las pe ea să povestească mai multe despre această idee pe care eu o consider absolut genială. Este un interviu lung, m-am chinuit să mai tai din el ca să nu vă plictisiţi şi îmi pare rău că a trebuit să o fac. Este o poveste frumoasă şi vă invit s-o citiţi (şi s-o împărtăşiţi şi altora) cu aceeaşi plăcere cu care am citit-o şi v-am împărtăşit-o şi eu.

Îmi închipui că organizarea acestor excursii are la bază o pasiune personală pentru munte. Când ţi-ai descoperit-o şi cum ai început să iubeşti muntele?

Mi-am petrecut copilăria mai mult jucându-mă pe stradă, m-am cățărat în copaci, nu am avut internet sau televizor – doar cărți și poveștile adulților. Pe la 10 ani m-am înscris într-un club de copii asemănător cu cel de cercetași, iar acolo am învățat o mulțime de lucruri practice despre mersul pe munte și viața în natură: noduri, focuri, prim-ajutor, vreme, reguli de drumeție, campare, cum să studiezi diferite viețuitoare sălbatice. Am fost un copil activ în grupa mea până la 15 ani, iar de la 16 ani am fost instruită ca voluntar în cadrul acestei organizații non profit – Asociația Exploratori pentru viitor.

În perioada liceului și a studenției am activat ca instructor voluntar la mai multe grupe, iar acest lucru presupunea, printre alte responsabilități, însoțirea copiilor în tabere de vară de o săptămână, cu corturile, la munte, excursii de o zi sau de 3 zile, în diferite anotimpuri. De asemenea, în familie și în grupul nostru de prieteni promovăm mersul pe munte și petrecerea timpului în natură.

Cum a apărut ideea unor excursii pe munte alături de copii?

După ce mi-am încheiat activitatea la locul de muncă anterior (am realizat o emisiune pentru copii – emisiunea Exploratorii la Speranța TV), am stat puțin să mă gândesc la ce pot face pentru copii, astfel încât să fie ceva ce îmi place și să fie de folos în cât mai multe domenii de dezvoltare a copiilor, dar şi să-i ţină pe aceştia departe de jocurile şi aparatele electronice.

Așa că unul dintre răspunsurile pe care le-am găsit la aceste întrebări a fost: excursii pe munte, cu trenul. Am ales trenul pentru că este ecologic, putem face diferite activități și jocuri fără să stăm cu pastile aniti-vomitive în buzunar, copiii văd alte peisaje decât pe DN, învață să fie punctuali (un autocar te așteaptă dacă întârzii) și să fie atenți la cum se comportă în grup.

Și muntele e surprinzător, e un loc în care te lovești de dificultăți pe care nu le întâmpini la câmpie, e mediul în care te cunoști mai bine pe tine însuți. E nevoie de planificare, de echipament corespunzător, de antrenament fizic, de perseverență și dozarea energiei. Într-un fel, te călește.

Ce ai învăţat din excursiile pe care le-ai făcut până acum? Ce ai schimbat faţă de conceptul iniţial cu care ai pornit la drum?

La nivel organizatoric, am încercat să găsesc acele activități și jocuri potrivite terenului și excursiei. În prima excursie aveam pregătită o listă cu jocuri de exterior, dar fiind terenul denivelat era riscant să le facem pe toate. Sau la activitățile creative le-am adus acuarele, pensule, cărbune și creioane de desen, dar din cauza ploii am amânat atelierul cu tema ”peisaj de munte” pentru întoarcerea cu trenul.

Ce am schimbat? Am căutat să facem lucruri interesante cu materiale puține, ușoare (pe lângă echipamentul personal, 2 litri de apă, mâncare, rucsacii noștri sunt plini cu materiale pentru jocurile din tren, jocurile de exterior și pentru atelierele de creație/ îndemânare) și să fie diverse, astfel încât să fie implicați și copiii care nu au o motricitate fină bine dezvoltată. Căutăm să îmbunătățim mereu oferta noastră, în funcție de evaluarea pe care o facem după fiecare excursie și de reacțiile copiilor și ale părinților.

Ce fel de copii vin în excursii? Sunt deja obişnuiţi cu muntele sau sunt novici?

Sunt copii diferiți – o parte din ei au mai fost pe trasee, alții au văzut muntele doar din telecabină sau mașină. Ca limită de vârstă, noi am sugerat minim 9 ani și maxim 14, însă am avut alături de noi și copii mai mici care au fost însoțiți, mai mult ”din umbră” de către părinți și care aveau toate abilitățile necesare pentru a face față provocărilor întâlnite.

Avem aproape la fiecare excursie și copii (destul de puțini) care se încadrează în categoria de vârstă sugerată de noi, dar care nu au antrenament, astfel încât îi luăm efectiv de mână, îi împingem de la spate, ne jucăm de-a trenul, de-a racheta și îi încurajăm; îi așezăm printre primii, astfel încât să nu rămână în urma grupului și să nu se demoralizeze. Le recomandăm părinților să le povestească înainte cam ce-i așteaptă, să-i încurajeze să se antreneze pentru efort fizic și să facă mișcare în aer liber.

Povesteşte-ne cum plănuieşti o asemenea excursie? Faci traseul în avans ca să ştii cum e? Cum alegi activităţile?

Alegem întotdeauna trasee accesibile pentru copii, de dificultate mică sau medie, care să nu prezinte pericole (fără pasaje cu lanțuri, mers pe creastă sau prăpăstii), cu durata de maxim 5 ore. În mai am mers în Poiana Coștilei, în iunie am fost la Cabana Gârbova, în iulie am mers de la Gara Bușteni la Cascada Urlătoarea, apoi am coborât în Poiana Țapului, pentru august ne-am propus să ajungem la Cabana Miorița (cu telegondola din Sinaia la cota 1400), iar în septembrie ne-am întors la Poiana Coștilei.

Orice traseu este testat de noi (ori îl testăm înainte de a face afișul, ori alegem unul dintre traseele pe care am mai fost cu familia în alte ocazii), astfel încât să știm dificultatea, obstacolele, timpul necesar de la gară până la intrarea în pădure, costuri suplimentare, surse de apă disponibile pe parcurs.

În ceea ce privește activitățile, ne orientăm către 4 tipuri:

1. jocuri pentru timpul petrecut în tren, care să poată fi jucate în perechi, individual sau în grupuri mai mari, în funcție de cum prindem locurile în tren (tangram, puzzle-uri metalice, moara, cărți de joc tematice, solo, memory game, labirint 3D, etc)
2. activități creative sau ateliere de îndemânare (personalizarea unui ierbar, brățara prieteniei, breloc împletit din fire de plastic, decorarea unui jurnal de călătorie, colaj cu frunze și alte elemente naturale, etc) pe care le desfășurăm tot în tren
3. jocuri de exterior (de mișcare, de echipă, amuzante sau pentru motricitatea grosieră)
4. activități și jocuri pentru cunoașterea naturii (colectat plante pentru ierbar, pastile informative despre elemente interesante din natură, fișe de observații, jurnalul călătoriei, joc “Alfabetul naturii”, identificare sunete, siluete sau cuiburi de păsări, etc)

Spune-ne câteva detalii de ordin organizatoric despre excursii: cât de sigure sunt pentru copii, câţi adulţi îi însoţesc, cum te asiguri că îi vei returna în siguranţă părinţilor?

Tocmai pentru că avem nevoie să conștientizăm grijile pe care și le face un părinte, o avem în echipă pe Luminița Ciobanu, care are experiență de cadru didactic și care e în primul rând mama unei fetițe de 9 ani. Cosmin, al treilea membru al echipei noastre, a activat ca instructor voluntar și are experiență de lucru cu copiii. El este inginer horticultor şi pasionat de ornitologie şi cel care face pastilele informative despre plante pe parcursul excursiei. Mergem de obicei pe traseu cu maxim 15 copii.

Înainte de a porni pe traseu facem un joc prin care le reamintim regulile de drumeție, iar pe parcursul traseului un adult stă în fața șirului indian, un adult merge în paralel cu grupul și observă dacă e ceva în neregulă, iar ultimul dintre noi încheie șirul. Copiii știu că nu au voie să-l depășească pe conducător și nici să rămână în urmă. Atunci când sunt pante abrupte sau obstacole, încetinim considerabil ritmul și ajutăm fiecare copil să treacă, pentru a evita accidentările. Pentru copii e o ocazie bună să învețe să fie disciplinați și ne străduim să facem acest lucru cu blândețe și cu fermitate.

Când sunt următoarele excursii? Ce alte activităţi se mai petrec la club Morişca?

Plănuim să facem câte o excursie în fiecare lună. Următoarea excursie va fi pe 11 octombrie și pentru a primi vești despre traseu și activități, vă invităm să ne urmăriți pe site-ul nostru – www.clubulmorisca.ro sau pe pagina de Facebook a Clubului Morișca. De asemenea, vă stăm la dispoziție pentru informații suplimentare la adresa contact@clublumorisca.ro.

Pe lângă excursiile lunare pe munte și pe lângă pasiunea pentru natură și muzică, eu iubesc și arta vizuală (licența și masterul sunt din domeniul artelor textile), de aceea organizăm și ateliere axate mai mult pe latura artistică, la care adăugăm jocuri și activități tematice, susținem ateliere de artă ca opțional în școli, grădinițe sau la cluburi de vară, participăm la evenimente caritabile sau la târguri.