Povestea zilei de naştere

Săptămâna asta o să vă înnebunesc cu articole despre ziua Elizei, o să scriu şi despre ea şi despre petrecere şi pregătirile aferente, aşa că dacă vă face plăcere să citiţi despre asta, staţi pe aproape. Încep azi, în preziua aniversării ei, cu prezentarea unei cărţi pe care am primit-o de la Editura Creanga Fermecată, se numeşte Povestea zilei de naştere şi este o carte despre modul în care se sărbătoreşte ziua de naştere a copilului în grădiniţele Waldorf (ritual care seamănă destul de bine şi cu cel de la Montessori, mai puţin partea spirituală).

Eu am răsfoit prima oară cartea asta acum câteva luni la o prietenă dar nu m-a încântat, abordarea fiind un pic prea… ezoterică, să spunem, pentru mine. Însă când am primit cartea, mai ales că aprofundasem anterior subiectul traducând cartea despre Montessori, m-am apucat să citesc povestea introductivă (care precede descrierea ritualului) şi m-am simţit prost că am fost aşa de superficială prima dată. Nu mi s-a mai părut aşa de ciudată, ci am luat-o efectiv ca pe ceea ce este, şi anume o poveste despre sufletele copil care stau undeva în cer şi se joacă cu o minge de foc până când simt chemarea de a pleca pe pământ spre nişte părinţi anume, însoţit de îngerul său păzitor. Motivul nufărului, în interiorul căruia creşte copilul şi care simbolizează pântecele mamei, l-am mai întâlnit şi în alte legende şi culturi şi mi-a plăcut foarte mult. Urmează apoi trecerea în revistă a fiecărui an trăit de copil până atunci, cu o mică descriere a ceea ce a învăţat să facă la fiecare vârstă.

Mi-a plăcut ideea de a recapitula viaţa copilului, în “milestones” cum le zic americanii, adică în puncte de cotitură, şi de a aprinde câte o lumânare pentru fiecare an, pentru ca la final să sufle în toate. La Montessori chiar sugerau să pui şi câte o poză pentru fiecare an de viaţă, ca să-i fie mai uşor copilului să vadă trecerea timpului. I-am citit Elizei povestea şi i-a plăcut foarte mult. Evident, ştie exact cum vin bebeluşii pe lume dar tot i-a plăcut să audă o variantă metaforică a poveştii. M-a rugat să citim povestea şi la petrecere şi vă spun sincer că dacă ar fi fost mai puţini invitaţi, am fi făcut un ritual asemănător cu lumânările şi am fi citit povestea, dar, preconizând un mare balamuc, am refuzat-o, i-am zis că o citim noi acasă şi gata. Dacă o să am timp azi, o să scot câte o poză de la aniversările ei precedente şi vom face un mic ritual, la scară redusă, mâine acasă.

Vom păstra cu drag cartea şi vom reveni asupra ei în fiecare an!