Am citit acum mai multă vreme o postare pe Facebook despre o mamă care s-a apucat să-şi vopsească fetiţa de 5 ani mov în cap deoarece aceasta se jucase cu foarfeca şi îşi distrusese părul iar mama o tunsese scurt (o tunsoare scurtă foarte simpatică, de altfel). Ulterior tunsorii, fetiţa a început să facă tot felul de crize, că nu se mai simte fetiţă, că oamenii nu o vor mai considera fetiţă, că n-are nevoie de clame în păr ca să demonstreze că e fată şi aşa mai departe. Făcea des crize de plâns, aşa că mama ei nu a găsit altă rezolvare, decât s-o vopsească mov în cap şi să-i spună: dacă ceilalţi copii nu te plac, înseamnă că sunt invidioşi. De tonul superior folosit în relatare nu mai zic, că nu are sens. E tonul pe care îl folosim cu toţii când facem câte o greşeală pe care nu vrem s-o recunoaştem şi o deghizăm într-o chestie “cool” şi “specială” şi “ieşită din tipare” şi “out of the box” şi cum mai vreţi voi.
Mda. Deci părul lung te face fetiţă. La fel şi vopseaua de păr mov. Părul scurt nu te face fetiţă. Mă scuzaţi, dar eu nu înţeleg. Deci, mama asta, în loc să-şi înveţe fetiţa despre consecinţele acţiunii de a te juca cu foarfeca în păr şi în loc să o înveţe că nu părul te face fetiţă, indiferent că e lung sau scurt, a ales o soluţie ocolitoare: hai s-o vopsim mov şi să-i băgăm în cap că toţi copiii o invidiază. Că dacă nu o plac, nu e pentru că nu e cea mai simpatică fetiţă, ci pentru că e mov în cap. Simplu, nu? Degeaba urlăm noi peste tot că “inside matters”, că frumuseţea interioară, că bla, bla, dacă la final ajungem să ne vopsim în cap ca să fim mai femei. Şi de aici cercul vicios continuă. Ne punem tocuri ca să fim mai femei. Sutiene cu bureţi. Farduri. Minijup. Decolteu. Nu suntem femei fără ceva exterior care să zbiere: uită-te la mine, sunt fată/femeie.
Din punctul meu de vedere, mama asta a făcut o eroare de parenting. Probabil a cedat nervos şi a ales calea cea mai uşoară pe care a deghizat-o apoi în “vai, uitaţi-vă la mine, ce mamă specială sunt”. Din păcate pentru copilul ei, nu şi cea mai potrivită. Şi îmi pare rău, dar nu cred că acum “creşte un spirit liber”, cum a declarat mama. Creşte un copil care învaţă să nu se simtă bine în pielea ei, un copil pentru care “outside matters” (exteriorul contează). Iar dacă ceilalţi nu te plac, doar îţi invidiază mirifica persoană. Nu contează că prioritatea zero a oricărui părinte ar trebui să fie ca acel copil să se simtă o mirifică persoană în interiorul lui şi să nu dea doi bani pe ce simt ceilalţi.
Îmi dau seama că vorbesc dintr-un punct de vedere impersonal, că nu ştiu exact ce s-a întâmplat acolo. Că judec în funcţie de cuvintele ei de pe facebook. Însă am şi eu o fetiţă. S-a tuns şi ea scurt, la insistenţa ei. După o lună regreta, dar atunci a învăţat că părul creşte greu, nu peste noapte şi că unele decizii au consecinţe pe termen lung. Nu s-a simţit mai puţin fetiţă fără păr. Nu se simte mai puţin fetiţă nici îmbrăcată în pantaloni sau fără roz pe ea. Din simplul motiv că se simte foarte bine în pielea ei. Eu, un fost copil extrem de complexat, am pus accentul pe dezvoltarea ei personală şi mai puţin pe dobânditul unor cunoştinţe în cei şapte ani de acasă. Am discutat despre ce înseamnă să te bucuri de cine eşti, să te apreciezi pe tine însăţi, să te respecţi, să îţi respecţi corpul, să cauţi mereu să fii mai bun, să-ţi depăşeşti limitele personale. Şi i-am explicat că oamenii nu sunt obligaţi s-o placă. Şi nici ea nu e obligată să-i placă pe toţi. Că pentru fiecare fetiţă care nu vrea să se joace cu ea, mai sunt o mie care vor. Şi da, e un copil normal care e afectat de cuvintele răutăcioase ale altora – încă nu a asimilat toate aceste lucruri, e un proces continuu. Dar nu am învăţat-o niciodată că ceilalţi copii o invidiază, nici pentru haine, nici pentru păr, nici pentru camera frumos decorată, nici pentru jucării şi nici măcar pentru dragostea pe care o primeşte de la cei din jur. Am învăţat-o că mulţumirea de sine şi mulţumirea cu ceea ce ai sunt cele mai importante lucruri pe lumea asta. E greu pentru un copil să fie mulţumit şi mulţumitor, dar dacă nu începeţi de acum lecţiile astea, mă tem că s-ar putea ca la adolescenţă, când o să vă scape printre dinţi “am făcut totul pentru tine”, o să fie prea târziu. Da, adolescenţa aia, când tinerii cred că îşi arată “personalitatea” prin tunsori ciudate, cercei prin diverse locuri, tatuaje, haine dubioase etc, şi nu fac decât să fie şi mai la fel cu toţi ceilalţi. Cu cât încearcă să fie mai diferiţi, cu atât sunt mai la fel. Uneori mă uit la un grup de adolescenţi pe stradă şi am impresia că sunt toţi fraţi: sunt tunşi la fel, îmbrăcaţi la fel, fetele au poşete la fel şi machiaj la fel. Şi atunci unde mai e “personalitatea” aia unică şi deosebită pe care noi adulţii încuiaţi n-o vedem? Măcar de-ar fi sinceri şi cu ei înşişi şi cu ceilalţi, să spună: mi-e frică să ies în evidenţă, vreau să fiu ca toţi ceilalţi pentru că nu mă simt suficient de stăpân pe mine şi atunci prefer să îi las pe alţii să aleagă pentru mine, să urmez o modă, un trend, să urmez turma. Dar cum să ajungă măcar să mărturisească asta dacă noi nu i-am învăţat să se simtă bine în pielea lor?
Bun, acum că am stabilit că nu părul lung te face fetiţă, hai să vedem ce altceva te-ar putea face fetiţă/femeie. Articolul ăsta stă de multă vreme în draft şi poate nu l-aş fi publicat azi dacă nu aş fi dat acum doua zile pe facebook de altă chestie. Un mesaj al Asociaţiei Chirurgilor Plastici din România care spune aşa: “Poţi fi femeie din nou. Reconstrucţia de sân după cancer este gratuită.” Trecând dincolo de faptul că mesajul este unul de informare şi trebuie propagat pentru ca toate femeile care au nevoie de asta să afle, mi se pare absolut deplasat modul în care au ales să-l transmită. “Poţi fi femeie din nou”. Adică fără sâni nu mai eşti femeie? Dar de femeile care nu sunt prea dotate de la natură şi au un piept aproape plat ce să mai zicem? Sau de femeile care îşi pierd uterul în urma unei boli similare? Sau dacă au sâni dar n-au uter sunt femei, dar dacă au uter şi n-au sâni, nu sunt femei? Sau pentru că e pe dinăuntru şi nu se vede nu contează? Femeile care au trecut printr-o asemenea experienţă nu au nevoie să li se spună că sunt mai puţin femei fără sâni. Cred că deja se luptă şi singure cu stigmatul ăsta şi ar trebui încurajate să fie femei şi în absenţa sânilor. Reconstrucţia sânilor ar trebui încurajată din toate considerentele posibile însă ultimul dintre ele ar trebui să fie acela că “poţi fi femeie din nou.” Eşti deja femeie! Ai trecut printr-o experienţă cumplită care te-a făcut să te simţi mutilată pe interior şi pe exterior şi ai nevoie să ţi se spună că eşti tot tu, că ai rămas aceeaşi, chiar şi fără sâni. Nu ai nevoie să vină cineva acum şi să declare public că fără sâni nu eşti femeie.
Şi dacă tot am stabilit că părul lung şi sânii te fac femeie, aş fi curioasă de ce alte stereotipuri v-aţi mai lovit voi în încercarea de a defini feminitatea (şi prin feminitate înţeleg starea de a fi femeie)? Ce anume ne mai face femei conform percepţiei societăţii?
Maternitatea te face să te simți femeie 🙂 , ca doar bărbații nu fac copii, nu-i așa ?
Aproape în fiecare seară, la noi în casă sunt lupte bărbățești : strigăte, trânte…. eu nu mă bag ! Și nu neapărat că-s femeie, dar e drept în mine nu există dorința de a mă lupta așa cum există în băieți și în bărbați.
Ei, când mă mai hârjonesc eu cu ei, băieții se poartă tare atent , fără ca eu să le spun. Și tati chiar i-a intrebat: de ce? :)) ” Păi , e mami și ea e femeie ! Trebuiă să ne purtăm frumos cu ea ! :)) Există în ei dorința de a ne proteja.
Ai văzut videoclipul acela cu băiețeii ce au refuzat să lovească o fetiță, nu? Sigur, nu e normal să lovești pe nimeni !
Ne naștem totuși cu un fond sufletesc diferit, cu hormoni diferiți 🙂 . Că încercăm noi acum să schimbăm natura cu care ne-am născut, asta-i altă discuție.
Ai citit ” De-aș avea un nas verde”, de MAx Lucado ( povestea in care toti omuleții își vopseau nasul in diferite culori ca să fie cât mai deosebiți și până la urmă au realizat ca nici toate culorile curcubeului nu-i făceau altfel decât sunt ei) ? Astă că povesteai despre fetița cu părul mov .
Dar sunt sigură că totuși nu ți-am răspuns la întrebare …
Nu am “De-as avea un nas verde”, cred ca e printre cele pe care nu le am 🙁
Un articol cu argumente fara echivoc.
Multumim!!!
Si eu multumesc!
In grupurile pe unde ma invart eu circula multe stereotipuri despre ‘a fi femeie’. Cele mai multe au de-a face cu sensibilitatea, cu accentul pus pe emotii. Cand unul dintre baieti e irascibil sau poate labil dpdv emotional, I se spune ‘ce esti ma asa femeie?’. Pentru altii, femeie esti si atunci cand porti tocuri si ai manichiura facuta. Si da, esti mai putin femeie (sau mai putin feminina) daca preferi balerinii sau adidasii de alergat tocurilor, maratoanele mersului la salon, daca esti un sofer bun etc etc etc. Uneori ma amuz, de cele mai multe ori ma revolt si mi se spune in acele momente ca vorbesc ca o… ai ghicit, ca o femeie. 🙂
Daaa, expresiile “plangi ca o fetita” sau “de ce esti asa baietoasa” sunt printre primele stereotipuri pe care le aud copiii nostri.
Nu, nu parul lung, unghiile, sanii si roz ma fac sa ma simt femeie.
Dar da, ma simt femeie chiar daca nu ma pisicesc non stop si merg pe tocuri de 15 cm…
Nu ma imbrac in rochii si fustite, consider ca nu ma caracterizeaza si ma simt incomod… ador blugii, pantalonii… si nu neaparat mulati sa imi scot in evidenta silueta mea de femeie silfida…
Este pur si simplu cea ce simt… ca sunt femeie… recunosc, am parul lung, dar asta nu pt. ca nu imi place parul scurt, ci pt. ca toti mi-l admira (e lung, blond si ondulat) iar fimiu e inebunit dupa el.
Ma simt femeie in blugi si cu bluzon… ma simt femeie imbracata elegant… ma simt femeie si cand merg in drumetie pe munte dar si cand ma descalt sa simt nisipul si marea…
Si peste totte astea, ani la rand am fost pusa la zid ca imi rod unghiile si ca nu am unghii lungi si frumoase de femeie…
Azi nu imi mai pasa… am plans mult timp considerand ca eu nu sunt femeie…
Dar am ajuns sa vad si calitatile mele mult mai feminine decat ale celor care ma aratau cu degetul… si ce trebuia sa le arat si eu “bubele din capul lor””?
Nu, pt. ca a fi femeie mai presus de orice inseamna sa fi blanda si intelegatoare, sa iubesti si sa primesti iubirea! 🙂
Hm, deci o femeie mai apriga din fire nu e tocmai femeie? 😀
Este, dar e speciala :)). Eu sunt extrem de apriga :d si nu ma plac, desi multi apreciaza atitudinea asta. Ana e extrem extrem de apriga :d,si mor de ciuda :)). Mi-ar fi placut sa fiu asa cum zicea cineva mai. sus: blanda si buna.
Am o vecina (pensionara) care se cearta cot la cot cu sotul ei, se imbraca ” barbateste”,munceste barbateste :)). E ciudat sa vezi o femeie asa. :d
Eu am fost baietoasa din fasa- cred ca tata e de vina,pt ca a vrut un baiat si s-a pricopsit cu trei fete,eu fiind mezina. M-a luat cu el peste tot, m-a invatat sa bat cuie,sa tai cu ferastraul, sa sap, sa vopsesc, sa repar, sa… Etc. Nu-mi pare rau, pt ca azi pot sa spun ca nu tre sa astept sa vina sotul acasa ca sa-mi schimbe un bec,sau butelia.dar mi-ar fi placut sa ma lase a fiu fetita :).
Ma uit la Ana, are exact trasaturile mele. Ma chinui (da,e un chin pt ca eu.niciodata nu m-am imbracat in fusta copil fiind,rochite,etc) sa o imbrac in fustite,rochite,sa-i aranjez parul,dar….. Zici ca m-a scanat si tiparit dupa :). E frumoasa in rochita, se simte in pielea ei, cauta sa se imbrace in rochite,fustite,e cocheta,dar n-o simt fetita pura :d . Sunt fetite care cred ca efectiv se nasc fetite si altele care muncesc sa fie fetite (na,c-am dat-o :)) )
Impecabil articol de parenting! La celelalte subiecte, insa, e mai greu de dat sentinte. Parerea mea asupra feminitatii a variat mult in timp, de cand eram o adolescenta nesigura, cu trecere prin tineretea mea de feminista si pana azi, cand ma vad mai mult mama decat orice altceva. Si cand iau lucrurile asa cum sunt, fara sa imi mai bat capul.
Iar despre sani ca simbol al feminitatii nu as indrazni sa ma pronunt. E un subiect prea sensibil si personal. In calitate de posesoare de sutiene cu cupa B doar daca au pernute de push-up, pot rade cat vreau de parerea celorlalti. Dar daca as trece, Doamne-fereste!, printr-o operatie mutilatoare, nu stiu daca as mai avea puterea sa rad…
Cu Luna discuti despre feminitate? ca stiu ca voi purtati multe discutii din astea, grele. As lasa-o pe Eliza la tine un week-end 😀 Ca eu cam evit discutiile prea filozofice despre mersul lumii.
Am discutat doar tangential. A venit odata de la gradinita, mirata ca i-au spus colegii ca are papucei de baiat. Erau cu “Cars”. Si atunci i-am spus prima data ca oamenii au fixuri din astea, cu diferentze absurde intre sexe. Acum ne amuzam impreuna cand se imbraca in albastru (culoarea ei preferata, mai nou): “Iar o sa-mi zica lumea ca sunt baiat!”
Daca tot m-ai intrebat, vad ca imi vin multe amintiri pe subiect, poate o sa scriu si eu mai detaliat la un moment dat, sa nu-ti umplu pagina aici.
Cat despre weekend, cu mare drag. Dar doar la schimb cu putina educatie sexuala pentru Luna. Aici tu te pricepi mult mai bine. Iar fii-mea tocmai ne-a intrebat duminica una grea: “Pe unde a scos tata samantza aia din care m-ati facut?” :-)))
Ai uitat sa mentionezi ce ai raspuns 😀
Nimic nu-ti scapa! Nu i-am raspuns nimic. Taica-sau a devenit subit surd si mut, eu am incercam sa schimb subiectul elegant… Ne-a injurat putin (“Cred ca a scos-o pe fund!!!”) si s-a intors la joaca :-)))
Am auzit si eu destule..daca speli pe jos esti femeie, femeile stau in bucatarie..etc…fiecare spune din ce a invatat…acasa/la scoala/pe strada/cu prietenii..unele mentalitati se schimba mai greu…altele mai repede…fetita mea m-a intrebat daca poate sa fie mireasa..in pantaloni!! Sigur..poate fi cum vrea ea, nu cum vrea MODA!!
Sunt o multime de tinute de mireasa cu pantaloni si care sunt foarte frumoase! In fond, nu rochia te face mireasa, ci faptul ca te casatoresti 🙂
Din păcate, stereotipurile sunt prezente peste tot și e tare greu să le transmiți fetițelor ceea ce povestești tu. Începând cu desenele animate și continuând cu adolescentele la care astea mici se uită, exemplele curg.
Eu am vrut, după 20 de ani de păr foarte lung, să mă tund scurt. Și prietena mea coafeză m-a deturnat de cel puțin trei ori, convingându-mă că: femeia e femeie cu părul lung. Stii, de fiecare data m-am lasat convinsa desi nu prea sunt genul care pleaca urechea la ce zice lumea. Cu toate astea, recunosc, ma punea mereu pe ganduri ce spunea ea. Până la urmă m-am tuns si ma simt mai femeie decat oricand. Eu cred ca feminitatea o avem in noi si nu tine nicidecum de felul in care aratam. Femei suntem atunci cand ne pasa de cei din jur, cand suntem atente la detaliile vietii, cand ne ingrijim de noi si de cei dragi.
Este nu greu, este cumplit de greu, sa stii. Ele sunt inconjurate de stereotipuri de mici si uneori pleaca mai mult urechea la ce aud in mediul inconjurator, in societate, decat la ce aud in familie. Dar eu sper ca pe termen lung sa aiba ecou si lectiile mele.
Voi raspunde fix la intrebarea ta: “Ce anume ne mai face femei conform percepţiei societăţii?”
-sa nu iesi din casa nefardata/necolorata bine.
-sa-ti petreci (ori mult, ori constant, ori ambele) timp la salon (orice-o insemna asta)
-sa porti tocuri -de preferat stileto. fuste-rochii daca se poate.
-neaparat sa te visezi si sa fii mireasa. cica nicio fata nu se poate sa nu se viseze mireasa.
-sa faci copil. sau copii. altfel nu esti femeie.
Ultima mi se pare la fel de nashpa ca aia cu reconstructia sanilor dupa operatie. Caci sunt femei care NU POT face copii, pentru ele este foarte nasol sa fie etichetate ca fiind “mai putin femei”.
Iar asta e personala: in facultate profii tratau foarte nashpa femeile. Indrazneam sa facem informatica, in fac de mate (Universitatea Buc). Aveam profi care vorbeau f nasol cu unele colege. Eu n-am patit-o, dar am asistat. Pt ca “esti femeie, ce cauti tu la scoala asta? nu mai bine stateai acasa si faceai copii!??”
Da, Vio, am uitat sa abordez si tema cu facutul copiilor, ai dreptate. Dar uite, vezi, daca ti-ai facut histerectomie, nu esti mai putin femeie. Probabil pentru ca nu se vede. Daca ti se scot sanii, automat nu mai esti femeie, pentru ca se vede.
🙂 asta cu informatica la mate in Universitatea Buc am patit-o si eu. Am avut un soc prima data cand mi-a servit-o un coleg dintr-un an mai mare. Mi-a facut o concesie sugrandu-mi sa ma orientez catre “o cariera in invatamant”.
Complicata treaba. Complexa si complicata. Zilnic observ si eu tot felul de limite. Avem prieteni ai caror baieti sunt incantati sa se joace cu casuta din lemn, pt papusi, a Norei, cu bucataria si lazile pline de alimente de jucarie, spre stupoarea parintilor. Mi-e tot mai greu sa accept, in this day and age, ca unii parinti cred ca fiul lor va fi gay sau pampalau din astfel de cauze. Sau ca, mvaaai, fetitele or sa ajunga probabil potcovarite fiindca nu sed mumos pe scaun, ci “ca baietii”. Totusi, indiferent de prejudecatile cu care inevitabil se vor confrunta si copiii nostri, o educatie inspirata, o informare aprofundata si o eliberare a orizonturilor le vor fi de mare ajutor pentru a ajunge sa perceapa cat mai corect lumea in care traiesc.
Intr-adevar nelalocul lui sloganul asociatiei. Daca ma intrebi pe mine, sa fii femeie (sau barbat, desigur) tine strict de structura mentala si sufleteasca. Punct. Mie imi place parul lung. Imi plac papusile, tinutele dichisite, decorurile ample si chic. Dar imi place si P!nk, felul in care se imbraca Diane Keaton, as locui o viata intr-o austera cabana de munte si gasesc cel putin interesant aspectul androgin al Tildei Swinton. Nora are nenumarate colege tunse scurt. Pe aici, multi dintre parinti socotesc ditamai corvoada sa le descurce fetitelor podoabele capilare. Asta prea putin conteaza, copilele tot frumoase sunt. Iar eu nu pot decat sa sper ca, pentru buna crestere si evolutie a copiilor, tot mai multi parinti sa-si destupe mintile, sa se informeze si sa nu uite sa comunice mereu, despre orice, cu ale lor comori.