Cinci idei de sandvişuri şi gustări pentru pauza mare

Eliza nu mănâncă foarte mult dimineaţa, mereu se plânge că o doare burtica şi cred că pur şi simplu m-a moştenit pe mine, care nu pot mânca absolut nimic imediat ce mă trezesc. Aşa că ia o gustare uşoară (o felie de pâine cu ceva tartinabil gen pate de ficat sau de somon, unt, brânză, o bucăţică de brânză, un ou fiert, lapte cu cereale, câteva biluţe de mozzarella cu roşii cherry etc) şi la şcoală are nevoie de un sandviş mai consistent pentru pauza mare. Uneori pe lângă sandvişul pentru şcoală,  îi strecor şi un dulce pe care să-l împartă cu colega de bancă, dar acum e în consemn de dulce şi nu mai primeşte nimic.

În plus, mai nou, pentru că degeaba insist să nu se mai oprească în parc îmbrăcată în uniformă şi ştiu sigur că după şcoală mai stă o oră-două în parc şi, astfel, se amână ora prânzului, am început să-i pun într-o caserolă simpatică în formă de măr, şi o gustare de fructe (mango un pic mai crud, măr, struguri fără sâmburi, pară, banană, pomelo – fructe nezemoase, de obicei, plus unele uscate dacă am în casă) pe care s-o mănânce în parc.

Numai că sandvişul pentru şcoală era până acum pregătit de mine dimineaţa, în grabă, şi de obicei, din comoditate apelam zilnic la aceeaşi soluţie: pâine (Savoria pentru copii, e preferata ei), brânză tartinabilă (alimete, cum zicea ea la Almette, dar nu e numai asta, iau şi Philadelphia şi Delaco) şi un mezel, de obicei “şuncă ursuleţ” (o mortadella de la Reinert). Alături, dacă e în sezon, un castravete curăţat şi tăiat bastonaşe.

Rar, vreun fel de salam dacă am apucat să ajung eu undeva într-un loc anume din piaţă să cumpăr, sau muşchi file dacă am ajuns în hipermarket la zona de servire asistată. Nu e cea mai bună soluţie, ştiu asta. Însă e cam singurul mezel pe care îl consumă în general pentru că nu ţin mezeluri în casă (şi nu pentru că n-aş mânca ci pentru că nu prea ajung să le cumpăr). Variaţia apare doar când nu apuc să cumpăr şunca ursuleţ şi primeşte la pachet o improvizaţie.

M-am tot gândit eu şi, în încercarea de a mă organiza cumva, am zis să fac un meniu săptămânal, astfel încât să aibă în fiecare zi altceva.  Săptămâna trecută m-am ţinut (cu greu) de program şi l-am documentat vizual, aşa că iată ce mi-a ieşit. Menţiune: am lăsat capacul sandvişului la o parte ca să vedeţi ce i-am pus, dar când l-am împachetat am pus şi felia de deasupra.

Luni. Sandviş cu pui la tigaie de ceramică (lăsat la marinat de seara şi gătit dimineaţa), cu dovlecel şi felii subţiri de ciuperci trase şi ele tot la tigaie, cu puţină mozzarella pe deasupra (de la căldura puiului s-a topit). În caserola de fructe mango şi merişoare. Caserolă măr şi caserolă Hello Kitty, sticlă de apă, toate de la Tupperware.

DSCN9530

Marţi. Sandviş cu brânză tartinabilă,  somon afumat şi cubuleţe de gulie în chiflă cu seminţe. La gustare de fructe, măr. Caserolă rotundă de la Cora.

DSCN9511

Miercuri. Sandviş cu brânză Philadelphia şi felii de mozzarella (din aia pentru gătit, nu din aia bilă). Struguri şi caise uscate. Caserolă mov şi sticlă Dino de la Tupperware.

DSCN9520

Joi. Sandviş cu brânză tartinabilă şi salam. Banane şi kiwi. Smoothie cu mere şi căpşune de la Ikea (magazinul suedez). Caserolă albă de la Tupperware.

DSCN9537

Vineri. Un iaurt (cu tot cu lingură), două mici pain au chocolat. Pere Williams (menţionez soiul pentru că sunt singurele care îi plac Elizei) şi curmale uscate. Caserolă super mişto de la Ikea, are două compartimente din alea mici şi verzi, dar am scos unul ca să pun iaurtul. Are un capac care se închide cu patru clapete şi e uşor de deschis de copii. Eliza a fost surprinsă de conţinutul pacheţelului şi mi-a zis că a fost ciudat să mănânce iaurt la şcoală, dar că i-a plăcut.DSCN9509

Problema principală cu sandvişul e că nu am destul timp să-l pregătesc. De aranjat caserole spectaculoase cu ursuleţi din orez şi alge de mare nu aş avea timp sau chef la 7 dimineaţa nici să mă baţi (în plus nu înţeleg sensul acelor “bentos”, să mănânce copiii mâncare rece la şcoală?) În plus, eu am mai multe manii legate de sandvişuri, după cum urmează:

#1. să nu fac sandvişurile de seara, ci dimineaţa, însă dimineaţa sunt mereu în întârziere pentru că nu reuşesc să mă trezesc. Am o problemă reală cu trezitul dimineaţa şi pentru mine e un chin să mă dau jos din pat la 6.30 – 6.45 în fiecare zi.

#2. O altă manie legată de sandvişuri este să nu fie “umede”, aşa că nu pun în ele sosuri (muştar, maioneză, ketchup) şi nici roşii sau alte alimente care lasă zeamă. Folosesc doar ingrediente şi legume care nu umezesc, gen ardei gras sau foi de salată verde sau de valeriană. În plus, insist mult să aibă o caserolă pentru sandviş, chiar dacă înăuntru pun sandvişul în punguţă sau în şerveţel, mi se pare nu doar mai igienic dar mai puţin riscant ca sandvişul să sfârşească stropşit printre cărţi şi caiete 😀

După cum vedeţi în poze, mai am o manie, şi anume:

#3 legată de caserole frumoase şi ochioase pentru prânz. Până săptămâna trecută aveam doar caserole Tupperware şi câteva de la hipermarket, dar apoi am primit de la Ikea unele faine de tot, printre care şi aia de mai sus. Când o vezi, parcă, parcă te gândeşti la ce bastonaşe din legume sănătoase şi sos de caju ai putea să-i pui în compartimente şi apoi îţi trece când îţi aduci aminte că nu speli rufe decât o dată pe săptămână şi copilul are doar două cămăşi albe şi două tricouri polo albe. Sosuri şi chestii moi? Cu siguranţă, nu!

Voi ce le puneţi copiilor în pacheţele şi ce conţin sandvişurile lor? Când le faceţi, seara sau dimineaţa?

35 Replies to “Cinci idei de sandvişuri şi gustări pentru pauza mare”

  1. si eu fac sanvisurile dimineata. Eu ma trezesc destul de usor pentru ca acum s-a schimbat ora :)) dar si pentru ca ma culc cel tarziu la ora 10. Asa functionez eu, ma culc devreme si ma scol devreme. Eu pun de obicei paine cu unt si salam, sau braza topita, cand am castraveti murati ii pun si pe ei…sau mai cumparam de la un chisoc de paine ceva ( un covirg, un baton cu mac)- eu nu prea sunt fan cumparari de covrigi sau altele dar am stabilit cu trupa mica sa cumparam de1- 2 ori pe saptamana, sa vada si ei cum sunt cornurile!! ( ca vad la colegii lor). Fructe nu le pun la scoala pentru ca nu le mananca ( am tot pus si degeaba, veneau cu ele acasa) asa ca le mancam dupa masa . cand ajuns si eu de la lucru.

    1. Laura Frunză says: Reply

      Daca pui fructele intregi, nu le vor manca. Pune-le decojite si portionate intr-o caserola simpatica si sigur se vor intoarce cu ea goala. Eu am avut surpriza sa constat ca Eliza imparte fructele cu colegii sau prietenii din parc, deci clar si alti copii sunt “doriti” de fructe, in special cand sunt variate (la mango s-au inghesuit toti, din cate am inteles). In plus, sansele sa manance fructele odata cu sandvisul sunt mici, eu de aia i le pun pentru gustarea din parc, de dupa scoala.

  2. Eu inca nu pun pachetele nimanui decat… mie. Si am experienta a vreo 14 ani de scoala in care am avut zi de zi pachetel pus de mama, care era cel mai vanat pachetel din toata clasa si chiar de la clasele vecine. 🙂 Ce aveam la mine? De multe ori, snitel cu frunze de salata sau ardei sau castravete. Mama facea mai multe snitele odata si ne ajungeau 2-3 zile pentru mine si sora mea. In zilele de post, aveam sandvis cu zacusca sau gem cu nuci. Mai mereu o felie de chec, acela tine bine si e si foarte binevenit. Te inteleg cu grija ca sandvisul sa nu se umeazasca, dar ai putea sa ii faci sandvis din tortilla – in foaia aceea poti rula o gramada de chestii, de exemplu guacamole cu bucatele mici de branza, sau humus cu altceva. Si nu se umezeste mai deloc.

    Cat despre pachetelul meu, imi iau de toate, de la bucatele de cartof dulce la cuptor pana la buchetele de broccoli. Dar deja vorbim de pranzul la caserola, care e altceva… 🙂

  3. Cristina Oprea says: Reply

    Buna. Deocamdata nu iti pot impartasi experiente cu pachetelul de scoala pt ca nu am copil la scoala, dar vreau sa te intreb care dintre meniurile prezentate i-a placut cel mai mult Elizei? Cantitatea de apa ii este suficienta? Ravneste la pachetelele colegilor? Ai mai putea lua idei chiar de la ea dc iti spune ce mananca ceilalti copii (desi stiu ca povestirile ei sunt cam scumpe)!

    1. Toate i-au placut, nu a zis ca unul e mai putin bun decat altul. Nu povesteste ce au alti copii si nici nu cere expres ceva anume. Apa nu prea bea la scoala, ca sa nu se duca la toaleta, dar recupereaza dupa scoala. Ii dau cam 0,5 l de apa la ea (pentru program de 4 ore).

  4. Eu am foarte mari probleme cu pachetelul pentru scoala al Mayei, si asta se intimpla de cind merge la gradinita…si acum e clasa a patra!
    Principala problema este faptul ca trebuie sa fiu atenta sa ii pun mincare kosher (noi locuim in Israel) pentru ca, stiti cum e, copii se uita unul la altul in luch-box-uri si mai si cer…deci, nu merg combinatii mezel + unt sau mezel+brinza tartinabila in sandwich. Plus, pot sa pun numai mezeluri de pui sau vita , de obicei pe felia de piine goala. O alta problema este faptul ca ni s-au dat recomandari de la scoala cu ce sa punem copilului la pachet, majoritatea chestiilor de acolo Maya nu maninca (ex. pita cu hummus sau pita cu ton, astea sint mincarurile de baza la noi in scoli). Ce sa faci, astea sint reminescente de kibbutz, aici se incearca mereu “netezirea” diferentelor dintre copii, faptul ca unul nu trebuie sa se simta prost fata de altul daca nu au aceeasi mincare etc. De aceea aici exista uniforme la scoala…sa nu mai spun ca am patit ca i-am pus chestii mai “fancy” fetei la scoala si colega de banca a pirit-o invatatoarei…Asa ca mult iaurt cum ai pus si tu, fructe neaparat, legume taiate bastonase, crackeri cu brinza, sandwich de unt de arahide si miere pe care il tai in forme haioase, mini pizza facuta acasa, bourekas cu brinza. Si neaparat, chiar daca risc sa fiu “trasa de ureche” de invatatoare, ii ascund un “treat” ceva prin cutie, un biscuite cu ciocolata de obicei…ii mai fac si muffins cu mere sau dovlecel sau morcov, banana bread, French toast taiata in tot felul de forme, clatite cu dulceata, piine cu unt de migdale sau pasta de roscove…ce sa fac, musai sa fiu mai creativa. Si neaparat cite un biletel cu mesaje haioase sau ii mai scriu pe banane cu creion alimentar sau cum i-o fi zicind cite un mesaj de “iubire”. Cam astea imi vin acum in minte…Si cer iertare pentru ca mai strecor cite un cuvint in engleza, mai uit cum le zice corect in romaneste si nu am intotdeauna timp sa caut pe net sau in dictionare…

    1. Wow, cate reglementari! Eu daca ar trebui sa mai respect si reguli in materie de pachetel, as ajunge la balamuc, probabil!

  5. Eu sunt în primul an de pachețel pentru școală, deci începătoare. 🙂
    Ne-am pregătit din timp cu o caserola pt sandviș cu Elsa (cum altfel?!). În ea pun un sandviș mic și câteva bucăți de fructe. Pentru fructe am luat punguțe mici cu “fermoar” ca sa evit aglomerarea ghiozdanul cu 2 caserole. Deocamdată prefera mărul și morcovul dar ieri am cumpărat caise uscate și merișoare pe care sper sa le mănânce cu plăcere. Sandvișul e cu unt sau brânză tartinabila și o felie de mușchi sau șuncă. Eu le iau de la un magazin al unui producător local.
    Mă străduiesc sa fac în câte o seara (deobicei duminica) plăcintă cu dovleac care este preferata fetei mele.
    Pachețelul îl pregătesc dimineața.

    1. Cum faci cu pungutele cu fermoar, le refolosesti? Ca parca nu-mi vine sa cheltui o gramada de bani doar pentru ele 😀 Mi-e mai comod cu mini-caserola aia in forma de mar.

  6. Inca nu pregatesc pachetele pentru nimeni, asa ca te rog sa ma ierti daca dau sfat fara sa fiu in cauza. Ca sa fie facut pachetelul rapid de facut dimineata, ai putea sa te reorientezi la ce gatesti seara acasa (daca ai timp), sa fie si mancaruri ce pot fi luate si la pachet a doua zi. De exemplu: o placinta cu branza sarata si marar; o felie de pizza facuta in casa (mie mi se pare gustoasa pizza vegetariana de casa, rece, spre deosebire de cea din oras pe care cu greu o pot manca a doua zi); o felie de budinca cu paste si branza sarata, patrunjel/marar sau una cu paste, branza dulce si stafide; parjolute de carne sau de legume; o felie de chec aperitiv langa care merg niste felii de gogosar. Si eu pretuiesc timpul dimineata si nu-mi place sa ma trezesc la 6, asa ca te inteleg foarte bine.

    1. Ideea in sine e buna, dar nu e practica pentru scoala. Nu vreau sa ii dau mancare pentru care ii trebuie tacamuri, sa scoata pe banca furculita sa manance paste. In plus, eu nu prea gatesc placinte si budinci sarate sau checuri cu diverse ingrediente gen sunca sau carnati, fac supe/ciorbe si un felul doi. In timpul saptamanii nu prea am timp de gatit seara, asa ca gatesc ceva mai mult la inceputul saptamanii si apoi doar chestii rapide, la wok sau la tigaie. Pizza rece i-am mai dat, dar fac rar, pentru ca nu am timp seara sa stau sa dospesc aluatul si sa o coc.

  7. Felicitări, Laura!
    O lecție minunată!

    1. Multumesc! Aseara am luat cartea ta si am recitit “Iubirea ca o floare de mar pitic” si “Podul Calicilor”, sunt printre preferatele mele! 🙂

  8. Ce apetisante “pachetele”.Fetita mea mananca dimineata cam tot asa ca si Eliza:un ou,paine cu pate,paine cu ou…mie mi se pare ok pentru micul dejun.De saptamana asta am renuntat la cutiuta pentru mancare,mi se pare geanta destul de grea ca sa o mai care si pe asta in geanta,avand in vedere faptul ca merge mai mult singura la scoala,azi i-am pus mancarea in punguta si a fost bine.De regula pachetelul il pregatesc dimineata cand e vorba de sandwich sau paine unsa cu un ceva…dar foarte des fac snitele sau chiftele,o pizza o placinta si astea sunt pregatite de cu seara.Azi de exemplu a avut pizza si cornulete pe care le-am pregatit aseara.Dulce cumparat ii dau mai rar la scoala ,fac acasa in timpul saptamana,pana acum dulciurile erau pregatite sambata,dar ne-am schimbat programul.II place tot ce ii pun si mananca , intr-o a avut placinta cu branza si marar si tare a mai laudat-o ;pachetelul mai contine si cate un fruct dar si apa;bani nu ii dau ,doar atunci cand vede la alti copii si i se face pofta de o placinta cumparata sau un covrig,atunci primeste si ea bani,asta s-a intamplat de 2 ori,dar pachetelul de acasa nu i-a lipsit.

    1. Laura Frunză says: Reply

      Ce varsta are fetita? Eu bani nu-i dau absolut deloc, inca nu vreau sa se obisnuiasca sa cumpere prostii de la chiosc.

      1. Are 7 ani ,i-am dat doar de 2 ori ,o data vroia hod dog si azi si-a dorit o placinta de care isi cumpara copiii si cum eu nu pot ajunge la scoala sa ii iau ,am lasat-o sa-si cumpere…de o saptamana imi povestea de placinta cu branza si smantana si degeaba ii fac eu…saptamana trecuta mi-a spus ar fi foarte bine daca as lucra mai aproape de scoala ei ca sa ii aduc si eu in pauza o gustare (cumparata)asa cum fac alti parinti.I-am explicat ca pachetelul de acasa este mai sanatos si a inteles.Ma chinui sa-i dau mancare sanatoasa si ar fi culmea sa o las sa-si cumpere prostioare.

  9. Cel mare manânca întotdeauna dimineața : ori un sandviș ( și la noi trăiască mortadella Ursulet , sunca nu e bună de la ei- nu le place deloc) cu ursulet , cascaval sau brănza. Alteori o cana cu lapte si un sandvis cu unt de arahide și gem. ȘI preferatul lui mic dejun- un castron mare cu cereale ( mânâncă cereale de adulti – cum le spunem noi și mai strecor acolo si fulgi de porumb și câteva bobite de cereale NEstle).
    Nu i-am dat niciodată la școala sandviș pentru că nu l-ar manca.
    Are o sticla cu apa și ori un Barni, un pachet cu biscuiți ( sau dacă fac eu ceva dulce acasă , asta ii pun).
    Vai, recunosc ca mi se pare tare complicat să fac așa gustări.
    De fapt , la ei in clasă copiii iau într-o veselie produse de la patiserie ( patiseria de peste drum ) sau de la femeia ce vine și vinde pe palierul școlii. Noi nu cumpărăm asa ceva ! Și nici măcar nu ii este poftă.
    Fructe nu îi pun pentru că nu mănâncă ( doar acasă ii mai dau banane, mere rase doar doar să mănânce, compot, suc de fructe). Mă bucur că mănâncă fructele uscate din cerealele de dimineață, caju crud, nuci , sâmburi de caise sau de migdale.
    Nu vă spun că avem în școală și aparat de ceai, cafea, ciocolată caldă :). ȘI umblă copiii cu paharele alea super fierbinți peste tot- chiar și cei de la pregătitoare!

    1. Laura Frunză says: Reply

      Vai de capul meu! Cum adica vinde cineva pe palier produse de patiserie? Si cum exista automat de ceai sau cafea? Eu am aflat recent ca ar exista un chiosc in scoala, la etajul al doilea, dar doamna nu le-a spus de el, tocmai ca sa nu se duca sa cumpere. Deocamdata Eliza vrea sandvis si mi-am propus sa ii pun pana zice ea stop. Noi oricum nu avem ce cumpara in drum spre scoala, e foarte aproape scoala si nu exista nicio covrigarie/patiserie.

      1. La patiseria de peste drum produsele sunt ok ( au croissante ff bune, cornuri, pizza, sandvisuri). Le mai iau uneori cand mergem spre casă pentru că miroase foarte frumos cand treci pe acolo.
        Dar de la vânzătorii ambulanți nu-mi vine să cumpăr.
        Da, tanti a oținut aprobarea sa vândă acolo.
        Aparatul acela poate a fost pus acolo pentru profesori, dar atunci locul lui era in cancelarie, nu printre elevi!
        E ca și cum te-ai lupta cu morile de vânt- dacă ar fi adus să vândă fructe, produse ambalata sănătoase nu cred că s-ar fi inghesuit copiii. Plus că părinții le dau bani de buzunar special pentru asta, deci sunt de acord și nimeni nu ripostează.

  10. Dar cu siguranță mă voi gândi la o gustare mai consistentă când va trece in clasa a 5-a și va avea ore mai multe ( va învăța dupa amiaza) .

  11. Ca sa va mai impartasesc si eu din experientele mele de mamica de eleva si de profesoara in Israel: aici portile scolilor sint in permanenta inchise, si exista paznic cu arma…Se intra dimineata si apoi paznicul mai deschide poarta iar cind copii pleaca acasa. Parintii nu intra in scoala decit cu invitatie de la invatatoare, profesori etc. Aici scolile sint de doua categorii: clasele 1-6 si 7-12. Cum ar veni, scoala generala si pe urma comprehensive (secondary clasele 7-9 si liceu 10-12).La cei mici nu exista chioscuri in cadrul scolilor, copii nu au voie sa iasa afara din curtea scolii in pauze. La “comprehensive” exista automate cu bauturi calde si reci si snack-uri (pe bani) recunosc ca de multe ori imi cumparam si eu in pauze cafea de la automatele lor, era mai buna decit cea din sala profesorala.

  12. Minunate grustari, sa tot papi!
    bucatelele acelea de fructe proaspete nu se innegresc?
    Fetitei mele, clasa 1 ii place paine cu gem, in care ii presar seminte de chia, sau croissant boromir si o banana, sau ursuletii martinel pomeniti de tine, cu felii de castravete, care cam lasa zeama. Si dimineata papa doar iaurt de fructe muller.

    1. Laura Frunză says: Reply

      Nu se innegresc, ca le prepar dimineata si in cele cateva ore pana le mananca raman proaspete. Cred ca si caserola are ceva special, stiu ca in cele de la Tupperware, mancarea tine proaspata mai multa vreme (chestie remarcata si de mine personal, dar nu am o explicatie logica pentru asta).

  13. Eu fac pachetelul de seara, dimineata mi-ar fi imposibil sa ma incadrez ca si timp.Am o cutie de la IKEA, una cu un caine pe care Kiki il adora, e voluminoasa cutia, insa anul acesta merge avand in vedere ca nu cara si carti sau caiete.
    In zilele cand ii fac pachet la scoala, acasa nu mai mananca dimineata decat o banana, caci mi se pare destul de mult sa ii dau si acasa sanvis cu lapte si peste doua ore sa manance iar acelasi mic dejun.
    Insa el nu isi ia zilnic pachet pentru ca de doua ori pe saptamana merge la canto si atunci facem invers,mananca acasa si bea lapte si la el ia un fruct insa netaiat caci in afara de struguri restul se oxideaza.
    Sanvisul este cu diverse: cascaval, branza, svaiter ( preferatul lui ), muschi sau sunca, omleta facuta in vas de iena cu salata verde, branza frecata cu ou si cu marar, pasta de peste cu ou, pateu de ton,etc.
    Desi noi avem 4 tricouri polo, nu ii dau la el iaurturi ca ar veni mozolit tot.
    Voi mancati si acasa dimineata sau nu?

    1. Laura Frunză says: Reply

      Da, mananca obligatoriu si acasa. Eliza e un copil mai mancacios, ii trebuie musai si mancat acasa si sandvis la scoala. Daca ii arunc acolo un pachet de biscuiti in ghiozdan, imi scoate ochii : )))

  14. Preferatul fetitei mele e sandvisul cu unt si masline 🙂

    1. Măsline puse separat sau un amestec de unt şi măsline tocate?

      1. Separat. Cumpar masline de la Mega Image. In zona de autoservire pentru masline au si masline fara samburi, acelea sunt cel mai usor de folosit, se taie in jumatate si se pun peste unt pana se umple suprafata feliei de paine. Dar mie imi plac mai mult maslinele kalamata cu samburi, asa ca la procesul tehnologic de fabricare al sandvisului mai adaug si scosul samburelui 🙂 Si totdeauna ung ambele felii de paine (cu unt, in cazul acesta, sau cu orice alt ingredient tartinabil), ca sa aiba mai multa aderenta continutul sandvisului.

  15. Sandvis pentru copil nu fac momentan, pentru ca mananca la gradinita, dar are intotdeauna in ghiozdan o cutie cu “de toatele lui”: covrigei/grisine de la Solaris, covrigei Dr. Kranz, apoi alta cutie cu bomboane/prajiturica/biscuiti facute in casa cu o seara inainte, sticla cu apa si sticla cu fresh de portocale/grapefruit. Drumul pana la si de la gradinita dureaza cam o ora si desi mananca acasa dimineata, tot i se mai face foame pe drum.
    Folosim cutii si pungi cu fermoar de la Ikea si sticla albastra de la Tupperware. Cutia voastra verde de la Ikea se gaseste si in magazin? Pare foarte ok si desi am scotocit putin site-ul nu am gasit-o.

  16. Suntem in primul an de scoala si deja simt ca mi-am epuizat toate ideile. Am parte si de un pitic foarte mofturos. In general, iubim sandvisurile si gustari de tip snack, eu fac un fel de minipateuri cu branza, sau cascaval, sunca care sunt foarte bune si reci si pe care nu le refuza niciodata. Oricum suntem doar la inceput si pe parcurs poate nu o sa mai fim atat de mofturosi.

    1. Laura Frunză says: Reply

      Eu am noroc ca nu e mofturoasa. Cat timp i-am dat acelasi sandvis in fiecare zi, n-a comentat niciodata nimic. Asta imi usureaza oarecum munca, pentru ca stiu ca am mereu o solutie de urgenta (painea si mortadella ursulet) atunci cand sunt lipsita de inspiratie 🙂

  17. Pentru fetita cea mica (care mananca pranzul la gradinita) pregatesc gustarea de fructe pentru ora 10, iar la gustarea de la ora 16 – iaurt simplu, plus 3-4 alune crude (migdale, caju, nuci, etc.) sau cateva fructe uscate (stafide, goji, caise, etc.) si ceva facut de mine cu ingrediente de sezon (dulce sau sarat gen muffin, placinta cu mere, etc).
    La fel si pentru cea mare- 9 ani, care mananca pranzul la scoala (au cantina, dar este tot pregatit de mine- supa, plus felul doi). Uneori mai pun la gustarea de la ora 16 bucatele de cascaval sau babybell, plus masline fara samburi si bete de morcov sau castravete, ridiche, ardei, plus cracker.

  18. Nu am copil de scoala, mai e mult pana atunci, dar o sa pun postarea asta intr-un bookmark si sa ma inspir din ea mai tarziu 🙂
    Si o intrebare: fructele taiate nu se oxideaza?

  19. Buna seara,mi-a placut tare mult acest articol si l-am citit cu mare atentie…si am avut o surpriza enorma….prima zi in care fica mea a dus la scoala o caserola cu fructe frumos curatate inauntru a fost atractia intregii clase(nu ma asteptam ca in Italia sa-i mai surprinda ceva)si chiar si invatatoare a ramas surprinsa si a felicitato pe Allegra mea.Din acea zi ma opreau mamele altor fetite chiar si din clase mai mari pt a ma intreba ce alte fructe pun ficei mele sa manance!!!Cu multa mandrie am spus ca la noi in Romania se obisnuieste asa!!!!sa le fi vazut ce fete aveau !!!iti multumesc tare mult pt articolele interessante !!!o seara buna tuturor

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.