Iarna cu Moș Crăciun este cea mai recentă carte a autoarei Aurora Georgescu, publicată la editura Adenium. Cartea conține două povești și douăsprezece poezii, toate cu tematică de iarnă/Crăciun. Pe bileţelul din calendarul de Advent, în afară de citit o poveste din această carte, mai avem “împachetăm un cadou pentru un prieten” iar ieri a avut de făcut un om de zăpadă din fetru (cu ajutorul unui set marca Daco Art pe care l-am cumpărat de la Tribeka la Gaudeamus).
Prefața autoarei este minunată, o puteți citi şi copiilor ca pe o poveste. Voi cita din ea: “Fără să vrem, cu mic, cu mare, ne lăsăm prinşi în vraja ce se ţese în preajma lui [a lui Moş Crăciun], unde nu există decât bucuria şi dorinţa de a fi mai buni, mai îndeptăţiţi să primim darurile sale. Cu timpul, am înţeles că acest Moş Crăciun […] este întruchiparea bunătăţii, a bucuriei de a dărui, a speranţei, a iubirii şi a altruismului. Dar cum Moş Crăciun este unul singur şi sunt atâţia şi-atâţia copii în lume care au nevoie ca bucuria să le şteargă lacrimile de pe obraji, am dorit, prin tot ce am scris în cartea aceasta, să vă chem pe toţi în echipa lui Moş Crăciun şi, cu aceeaşi bunătate şi aceeaşi generozitate ca ale lui, să dăruiţi celor ce sunt mai puţin norocoşi decât voi. Şi nu uitaţi: nimic fără iubire!”
Noi vom citi povestea Oraşul Oamenilor de Zăpadă în care o fetiţă pe nume Lucia construieşte un om de zăpadă care prinde viaţă în noaptea de Ajun şi o duce pe fetiţă în oraşul în care se retrag oamenii de zăpadă primăvara, atunci când în oraşele oamenilor se topeşte zăpada.
Povestea Cum au dispărut scrisorile copiilor către Moş Crăciun seamănă mai degrabă cu o piesă de teatru care poate fi jucată la o serbare: are multe personaje, inserţii de versuri şi o concluzie profund moralizatoare. Mergând pe filiera basmului clasic şi ignorând fandoselile parentingului ultra-modern, povestea nu se jenează să eticheteze (vulpea cea escroacă şi hoaţă este făcută vicleană, mincinoasă, afurisită, egoistă şi rea şi chiar este trimisă la o şcoală de corecţie deoarece refuză să se dea pe brazdă – recomand să mai eliminaţi din termeni dacă le citiţi copiilor povestea) şi să împartă personajele în bune şi rele. Pe de o parte iepuraşul naiv, curierul scrisorilor către Moş Crăciun, care pică în plasa vulpii, pe de alta vulpea care speră să găsească de mâncare în tolba iepuraşului şi care, dezamăgită, aruncă şi calcă în picioare toate scrisorile. În apărarea iepuraşului sar mai multe personaje, copiii, o găinuşă, ba chiar şi ursul proverbial păcălit de vulpe, iar scrisorile sunt, în cele din urmă, recuperate şi ajung la Moş Crăciun. Câteva costume şi câteva decoruri făcute de copii ar întregi o piesă jucată după acest scenariu la o serbare de Crăciun. Lăsând la o parte tonul moralizator, de fabulă, povestea este distractivă şi ar putea stârni câteva hohote de râs într-o sală de părinţi. Eu chiar o s-o rog pe mătuşa mea educatoare s-o pună în scenă anul viitor când va avea copii de grupă mai mare la grădiniţă.
Poeziile sunt din toate registrele care acompaniază, de obicei, tema Crăciunului: Moş Crăciun, iarna, zăpada, Naşterea Domnului, brad de Crăciun, jucării şi cadouri. Mi s-a părut drăguţă poezia Nuntă hibernală deşi nu ştiu cât va înţelege un copil din ea, iar Ger învins m-a dus cu gândul la copilăria noastră în care nu ne era nici frig, nici foame, nici sete cât stăteam la derdeluş, fără pantaloni de ski, parazăpezi, lenjerie din lână merinos şi altele asemenea 😀
Un singur lucru aş avea de cârcotit în cazul poeziilor: folosirea dativului în forma populară, de genul: “Moşul aduce la copii”. Ştiu că e un fel de licenţă poetică şi e destul de uzitată expresia dar mie nu-mi sună bine, prefer dativul în forma “Moşul le aduce copiilor”, expresie, ce-i drept, ceva mai greu de adaptat în versuri.
În încheiere vă las cu o întrebare logică:
“- Bunicuţo, toţi îmi spun
Că în seara de Ajun,
An de an, doar la copii
Moşu-aduce jucării.
Dar eu văd că sub brăduţ,
De la bebe la tăicuţ,
Toţi din casă au un dar!
Ce să cred eu aşadar?
Râde-ncetişor bunica
Mângâindu-şi nepoţica.
– Drept am spus şi nu greşesc:
Doar copiii-un dar primesc.
Dar îţi pun o întrebare:
Orice om, la întâmplare,
Că e puşti sau e om mare,
Nu-i copilul unei mame?”
Recomand cartea ca pe un material util cadrelor didactice care încă mai organizează serbări (poate reprezenta chiar şi un cadou pentru acestea), iar dacă faceţi vreodată o serbare cu poezii şi poveşti de-ale doamnei Aurora Georgescu, să-mi trimiteţi şi mie poze sau filmuleţe!
Ba da, este! 🙂
Merci pt observatia legata de “licenta”.
Ana are si ea o poezioara de recitat la serbare, care se termina astfel:
“Mai adu-mi si o acadea,
Ca-i place la sora mea”….
Fff greu ne-am obisnuit cu forma asta. Poate ea mai putin, dar Ioan a recunoscut “ciudatenia”.
Initial, am crezut ca e o poezie compusa de cineva, :p si ca din lipsa de timp a recurs la rima asta :d.
Dar vad ca e o moda :).
Draga mea, “Mosul aduce la copii” e o formula acceptata, sa zicem. “Ca-i place la sora mea” e probabil un vers dintr-o manea pentru copii mici :)))))
:))
Violeta Argatu, regret că o carte întreagă a fost redusă la un singur termen “licenţă” doar pentru o expresie destul de folosită mai ales în poeziile cu Moş Crăciun. Şi dacă vrem să nu fim răutăcioşi, admitem că multe generaţii înaintea noastră au cântat şi chiar în zilele noastre se cântă, fără a obiecta cineva:
Moş Crăciun cu plete dalbe
A sosit de prin nămeţi
Şi aduce daruri multe
LA FETIŢE ŞI BĂIEŢI !
Nu spun că este forma ideală, dar este admisă şi folosită în poezia pentru copii, unde versul este foarte scurt impunându-se o anumită muzicalitate care justifică forma gramaticală, care oricum nu este o catastrofă şi nu zgârie urechile atât de tare.
Aveti dreptate, tocmai datorita acelei colinde am scris ca licenta este acceptata in versuri. Sa stiti ca Violeta e foarte cumsecade, nu cred ca intentia ei a fost sa reduca totul la o ironie, doar ca in scris unele lucruri ies altfel decat prin viu grai.
Laura, mulţumesc mult pentru aprecieri, mulţumesc pentru recomandările făcute şi mai ales pentru timpul pe care mi l-ai dăruit, fiindcă practic, tot acest timp în care ai scris despre cartea mea, este un timp dăruit mie şi eu ştiu cât de mult preţuieşte fiecare clipă.
Cartea aceasta s-a vrut a fi un dar pentru orice vârstă, fiindcă aşa cum şi tu ai subliniat, suntem toţi copii, bucuroşi să primim daruri. In acest context “Nunta hibernală” este o poezie pe care o poate citi un copil pentru imaginile artistice (care după părerea mea pot atrage atenţia) şi o poate citi un adolescent sau un adult care să-i înţeleagă sensul metaforic.
Incă o dată îţi mulţumesc şi-ţi sunt profund recunoscătoare pentru faptul că îmi promovezi cartea. pe blogul tău, cu atât mai mult cu cât ştiu că este vizitat de multe mămici .
Cu drag! Poezia Nunta hibernala chiar a fost preferata mea 🙂 Si tot copilul cuiva sunt si eu!