Ieri seară când am ajuns acasă, aflu de la mătuşa care stă cu Eliza că Eliza a avut 10 lei în buzunar şi i-a dat unei colege, din motive necunoscute până în acel moment. În general, Eliza nu are bani la ea (maxim 1 leu când îi mai dau eu să ia pâine când iese de la şcoală) dar acum avea restul de la 50 de lei, pentru că o rugasem eu să ia nişte bani de la ea din portofel să cumpere ceva anume. Nu mi-a trecut prin cap să-i spun să dea restul de 10 lei doamnei pentru cărticica de concurs sau să insist să aibă grijă de ei. Evident, când am aflat că i-a dat banii unei colege, mi-au trecut toate scenariile prin cap. Eu pe Eliza nici cu diverse cartonaşe sau alte elemente colecţionabile nu o las la şcoală, pentru că nu prea ştie să facă schimb. Ştiu că, teoretic, şi schimburile de diverse lucruri fac parte din lecţiile de viaţă pe care trebuie să le înveţe un copil, dar Eliza încă nu înţelege valoarea materiala a obiectelor şi nici măcar a banilor.
Am luat-o la întrebări pe Eliza să aflu cui a dat banii şi de ce. Am înţeleg vag că i-a dat unei colege pentru ca respectiva să-i cumpere un cadou de ziua ei. I-am explicat Elizei, din păcate nu pe cel mai calm ton din lume, că nu are nevoie de niciun cadou cumpărat pe banii proprii, nici să-i facă cineva comisioane (să se ofere să-i cumpere ceva), nici să cumpere nimic de la nimeni. Dacă are nevoie de ceva, îmi spune mie sau se consultă mai întâi cu mine. Ştiu că au mai fost diverse incidente prin alte şcoli, cu copii care ba se oferă să le cumpere ceva de la chioşc şi nu le mai dau restul, ba să le facă diverse comisioane în schimbul unor bani. Oricât de surprinşi aţi fi, unii copii sunt mai isteţi decât alţii în ceea ce priveşte micile escrocherii financiare şi chiar dacă nu o fac cu răutate, unii tot rămân păgubiţi.
Gândindu-mă la un astfel de scenariu, următorul pas a fost s-o sun pe doamna învăţătoare care mi-a promis că va investiga şi mă va suna la loc. Doamna a sunat-o pe mama fetiţei respective care a confirmat povestea Elizei: ele două stăteau de vorbă, colega şi-a cerut scuze că n-a fost la ziua Elizei (care s-a petrecut acum patru luni!) şi i-a spus că îi va cumpăra un cadou dar că acum n-are bani. Aşa că Eliza a scos banii şi i-a oferit, spunându-i să îi cumpere un colier drept cadou de ziua ei. Mama fetiţei respective începuse şi ea propria anchetă, deoarece găsise în ghiozdanul fetiţei o sticlă de apă şi o pungă de pufuleţi cumpărate de la chioşc.
În fine, până la urmă mama fetiţei i-a dat banii ca să-i returneze Elizei şi totul s-a terminat cu bine. Nu ştiu dacă a fost o situaţie intenţionată (dacă Eliza s-a lăudat cu banii şi brusc fetiţei respective i-a venit ideea cu cadoul), deşi mi se pare foarte deplasată presupunerea asta, mai ales că doamna a garantat că fetiţa respectivă este cuminte şi în niciun caz nu i-ar trece prin cap aşa ceva. În plus, şi mie îmi vine greu să cred că pe un copil de şapte ani l-ar duce mintea la un asemenea scenariu. Mai degrabă cred că totul s-a petrecut într-o manieră foarte naivă şi că Eliza chiar îşi dorea ca fetiţa respectivă să-i cumpere un cadou. Evident, am discutat şi despre faptul că prietenia e cel mai important cadou şi că nu e nevoie de lucruri fizice, dar părerea mea e că aspectul ăsta e foarte greu de asimilat pentru un copil aşa mic.
Nu mi-a trecut prin cap nicio clipă să sun eu prima părintele sau să o abordez pe fetiţă. Cel mai civilizat mi s-a părut s-o sun pe doamna, să discut cu ea care sunt următorii paşi şi s-o îndemn şi pe Eliza să discute direct cu colega ei. Îmi închipui că în asemenea cazuri, aceştia ar fi paşii de urmat, în condiţiile în care cadrul didactic este implicat şi îi pasă de ceea ce se întâmplă în clasă (ştiu şi cazuri în care nu e aşa). Povestea asta cu schimburile şi datul banilor sau al obiectelor e dificil de abordat la un nivel teoretic până nu se întâmplă efectiv un incident similar, ca să aveţi punct de pornire în conversaţie. În cărţile cu povestioare moralizatoare şcolare, se întâlnesc tot felul de situaţii dar unele care să fie punct de pornire pentru o discuţie pe tema asta, nu prea am văzut, aşa că m-ar ajuta foarte mult (şi cred că şi pe ceilalţi cititori) dacă ne-aţi povesti experienţele voastre cu astfel de situaţii, cum aţi abordat discuţia, cum aţi rezolvat, dacă a fost sau nu afectat copilul, ce consecinţe a avut, ce discuţii ulterioare aţi purtat etc.
P.S. Evident, azi dimineaţă am aflat că mai fac schimb şi de gustări (în special dulci) la pauza de prânz. Bănuiesc că asta e ceva normal, nu? 😀
In clasele mici (I – IV) nu a mers cu bani la scoala.
Acum are 1-2 lei la el, cu care isi ia diverse prostioare…
Surprize, cartonase, carduri…din alea de le colectioneaza ei… a dus, a schimbat, a negociat! A venit acasa cu 50 de cartonase pt ca i-a unei o colege o carte foarte pretioasa, singura care ii lipsea din colectie. Fata avea dubluri si nu avea ce face cu ele. Sunt bune, invata sa le negocieze, sa le schimbe, sa renunte la cele multe ale lor in favoarea unora mai importante, sau invers.
Eu zic ca ai procedat bine, la fel as fi facut si eu…
Da, stiu ca negocierea e buna, dar a mea nu prea stie sa negocieze si deseori e pacalita de ceilalti 🙂
asta cu schimbul de gustari se practica de la clasa pregatitoare .. a mea dadea la schimb un sandvis pentru un dulce ( pentru ca ea primeste rar dulce).. nu am stiut pana cand mi-a zis ca intr-un sandvis sa nu-i mai pun frunza de spanac sau salata, ca nu-i place colegei … pam,pam.
Eu am aflat azi ca fac schimb cand Eliza mi-a povestit ca un coleg a intrebat cineva are ceva de dat la schimb pentru un biscuite 😀 Apoi mi-a zis ca unii copii fac schimb iar altii sunt, pur si simplu, generosi si impart dulcele pe care il au in pachetel.
si Daria imparte din gustarea ei dulce cand ii pun…dar niciodata din sandwich. este clasa 1. din start, de la pregatitoare mi-a spus ca atunci cand ii pun si ceva dulce ( vinerea de regula) sa ii pun si ptr colega de banca , caci si aceea imparte cu ea. No, am mai putut spune ceva? imi place. cu bani nu o las…daca vrea ceva sa ceara de la noi.
Si eu, daca ii pun dulce (desi rar, nu-mi trecea prin cap sa ii pun pana nu mi-a reprosat odata ca toti copiii au dulce in fiecare zi, numai ea, nu), ii pun doua bucatele sa imparta cu prietena ei. Nu prea imparte cu colegul de banca, sta cu un baietel cu care a pus-o doamna si nu e apropiata de el.
Al meu a mai dat in clasa 1 cate un leu cadou cate unui coleg. L-am intrebat de ce si mi-a zis ca a vrut ca ei sa-l bage in seama, nu cunostea pe nimeni, iar ceilalti se mai stiau intre ei. Dupa ce si-a “cumparat” bunavointa baietilor, n-a mai dat.
Sa stii ca si noi am patit-o de cateva ori la capitolul schimburi :). Desi de pe vremea cand Ioan era mic mic l-am incurajat si am insistat sa daruiasca tot timpul, si celui care cere si celui care nu, in situatiile respective am cam uitat ca eu sunt de vina :)), pt ca asa l-am invatat. El e fff naiv si inocent, credul si prietenos, si este fraierit destul de des. Prima data m-am enervat rau- mi-a cerut voie sa faca schimb de cartoane cu fotbslisti cu doi colegi de clasa, i-am dat voie, dar bineinteles ca nici pana azi nu a primit ceva la schimb. Zilele trecute a venit sa-mi spuna ca M. i-a propus un schimb de albume cu fotbalisti, din serii diferite. L-am lasat dupa ce i-am explicat ce si cum, si spre surprinderea mea, M. a venit a doua zi cu albumul lui si i l-a dat lui Ioan. E drrpt ca al lui Ioan avea vreo suta si ceva de abtibiduri iar al lui vreun sfert din cate avea Ioan, dar nu m-am mai enervat. La prima faza, cand nu a primit niciun carton, m-am speriat, dezorientat,debusolat… am simtit ca-l cresc intr-o alta lume… A durat nitel pana m-am resetat si am inteles ca trecaa-l cresc ca si pana acum, fara sa mai astepte nici macar “multumesc”. Era o vorba ” mai bine sa fie luat de bun, decat de rau ” :). E aiurea, pt ca nici nu poti sa vb cu el sa-i spui ca x e smecher si-l pacaleste. O patim si cu mancarea destul de des… Teoretic, nu au voie sa manance unu de la altul. Practic, se mai intampla. Intr-o zi, nu stiu ce mi-a venit (cred ca eram masochista :)) ) sa-l intreb dc a mancat. El zice: “da… i-am dat si lui M. (alt M.) i-au placut. a zis ca dc ii dau un biscuite imi da o punga cu Tortitzi data viitoare “. Iaca, data viitoare a trecut, punga n-a venit :)), dar eu m-am obisnuit ca din trei biscuiti Ioan sa manance un sfert :))
Ouch, saracul Ioan. Pe mine m-a cam luat gura pe dinainte aseara si am zis niste chestii de fata cu Eliza despre genul acesta de schimburi si mici escrocherii pe care poate n-ar fi trebuit sa le spun. I-am zis dupa aia ca probabil n-ar fi trebuit sa folosesc anumite epitete, ca oamenii la nervi spun multe chestii nasoale si Eliza a zis ca e ok, se intampla oricui 😀 Dar cred ca si-a invatat lectia.
Eu nu-i dau bani fetitei mele (nici nu-i trebuie pentru ca o ia mama mea de la scoala); dar, legat de schimb cartonase/stikeez, fetita mea a fost “fraierita”: i-au promis diversi colegi ca-i aduc a doua zi, la schimb, si nu i-au mai adus – a doua zi i-au spus “ca parintii ei nu au atatia bani sa le cumpere’.
Nu m-am dus la scoala pentru atata lucru – i-am spus ca asta este o forma de furt si ca nu este bine sa se-ncreada in nimeni; in afara de parinti, nimeni n-o s-o trateze corect (dar ea este genul “toti sunt buni si corecti”…probabil ca trebuie sa “si-o ia” mai rau, ca sa inteleaga).
Cu pachetelul, avea o colega care ii cerea – din acelsi motiv ca “n-au parintii bani” – si am trimis-o sa-i spuna mamei fetitei. Vreau sa precizez ca face parte dintr-o clasa cu copii ai caror parinti sunt peste nivelul mediu (dovada stau iphone-urile pe care le au unii (copii) si mai ales, faptul ca n-au avut nimic impotriva sa dea 500RON /copil sa renovam clasa.
In general nici eu nu-i dau bani, din acelasi motiv. O ia cineva de la scoala. Acum a fost o exceptie. Cand a fost colectia de flizz-uri (niste discuri cu imagini de la mega image), n-am lasat-o la scoala decat cu dublurile ca stiam ca va fi fraierita. Si a cam fost pacalita si cu alea, dar macar nu-i parea rau 🙂
ma gandesc ca nu stie sa negocieze ca poate nu a vazut asta acasa; poate niste jocuri in care sa negociati niste cartonase sau altceva ar ajuta-o…
Da, vom încerca şi varianta jocului, e o idee bună.
Schimbul se face carton pe carton… asa trebuie sa ii invatati. Obiectul schimbat sa fie prezent, obligatoriu. Uite eu am doua cartoane, ti le dau…daca imi dai si tu trei cartoane. De preferat, schimburile se fac cu dubluri!
Stati linistite, vor invata singurei sa isi faca tranzactiile, acum sunt inca mici.
Si ca sa va inveselesc putin… la al meu copil in clasa problemele il implica deja pe Cupidon… Si au doar 11 ani! 🙂
Deja? Deci mai am încă patru ani de linişte 😀
Si fetita mea a fost anul trecut in excursie ( era in cl I) si i-a daruit unei fetite 10 lei (pentru ca fetita mea avea destui bani iar cealalta nu avea nimic). Si cum eu am invata-o sa dea si celoralti atunci cand are ceva, ea efectiv asta a facut. nu mi-a venit ideea s-o intreb pe doamna care a fost cu ei in excursie ce si cum. I-am explicat doar ca banii se castiga greu si trebuie sa fim atenti cum ii cheltuim. Ei nu prea au notiunea de bani, de valoare, ..de ex fetita mea, cand mergem la cumparaturi si vrea ceva si eu ii spun ca e prea mult, ea imediat se ofera sa-mi dea din pusculita ei..care demult ar fi fost goala daca apelam la ea…unii sunt mai descurareti decat altii, iar noi am prefera sa fie ai nostri cei descurareti…imi amintesc ca si eu, fiind in clasa a VI-a, in tabara la mare, un coleg mi-a cerut 25 lei sa-i dau pana maine pana cand vine mama lui la mare..si binenteles atunci cand a venit mama lui, n-am primit nici un ban inapoi..n-am avut curaj sa-i cer lui sau mamei lui banii inapoi…oare se mostenesc chestiile astea?
Nici Eliza nu are valoarea banilor inca. Am patit odata o faza: ne pregateam sa ne ducem la Jumbo si ea voia musai sa-si cumpere ceva cu banii din pusculita (un morman de monede de 10 si 5 bani) si i-am explicat ca nu se poate duce cu aia la magazin, ca nu valoreaza cine stie ce. Si a inceput sa planga si a zis: atunci eu am strans toti banii aia degeaba? Mi s-a facut mila de ea si i-am rascumparat monedele cu bancnote (si m-am procopsit eu cu un saculet de monede) dar tot nu intelege cum functioneaza lucrurile pe plan financiar, oricat i-as explica si orice jocuri am juca.
Si noi avem un borcanel, langa usa de la intare, plin cu monezi de 10 si 5 bani..si ii folosim vara pt inghetata..functioneaza de minune . vara aproape se goleste …
La noi sunt destul de des situatii cand da / ia bani cu imprumut. Sunt sume mici, se reurneaza a doua zi. Prima oara ne-a luat prin surprindere, s-a intamplat cand era la gradi (a mers in excursie, nu i-am dat bani de buzunar si a vrut sa-si cumpere ceva drept amintire). Acum (este in clasa a III-a) are in rucsac portofel cu bani (nu au chiosc la scoala, ii foloseste sa-si cumpere carti cand se organizeaza targ in holul scolii, sau ca sa achite vreo carte comandata prin scoala, sau daca bona e nevoita sa ia taxi, chestii de genul asta). Se descurca fara probleme.
Uneori fac schimb de jucarii (eg. figurine Lego). Chiar daca nu intervenim direct, incercam sa urmarim ceea ce se intampla, sa ne asiguram ca nu apar situatiile nedorite (eg. cand a facut schimb cu un coleg de la o clasa mai mica, acesta a inceput sa planga dupa jucarie).
Eu evit, in general, s-o las sa faca schimburi de jucarii. Uneori o mai apuca generozitatea si mai daruieste ceva si chiar daca nu prea imi convine mie (ca e o jucarie scumpa, de ex), daca e initiativa ei, o las in pace pentru ca niciodata n-a suferit dupa lucrurile oferite de ea personal. Iar bani nu prea ii dau. Poate si asta sa fie o problema? Ca nu i-am dat si nu stie sa-i gestioneze?
In ceea ce priveste banii, noi am inceput pe la 6-7 ani cu traditionala pusculita si cu o suma infima pe post de alocatie saptamanala. Am putut astfel sa discutam despre bani / imprumut / economisire, cred ca le este de folos copiilor sa stie si despre aceste lucruri. Ne ajuta si faptul ca la scoala au o ora pe saptamana de educatie antreprenoriala (uite un link interesant pe care l-am trimis https://www.kidcont.ro/educatie-financiara/)
Am observat ca, atunci cand merge in excursie / tabara este atent si destul de rezonabil in ceea ce priveste cheltuirea banilor (da, se intampla sa fie tentat sa-si cumpere ceva dulce din care nu primeste acasa, insa nu face excese, si asta e bine). Eu cred ca este bine ca aceste deprinderi sa fie exersate inca de la varste mici (astfel incat sa evitam sa apara tentatia “fructului oprit”).
Si noi discutam, dar se pare ca degeaba :)) Inca nu are valoarea banilor, nu face diferenta intre 10 lei si 100 de lei si chiar daca facem exercitii de genul “ce poti cumpara cu un leu”, tot nu reuseste sa-si insuseasca niste notiuni financiare de baza.
Mulțumesc de recomandare, am găsit 2 cărți pe care nu le prindeam pe stoc niciodată la elefant, plus câteva jocuri, plus alte cărți și am cheltuit de 5 ori mai mult decât îmi propusesem:)
Diana, cred ca voiai sa lasi comentariul acesta la articolul cu Libris, nu? 🙂