Pe 8 martie am primit un pachet de la Ikea. Nu eram la birou, ieşisem în pauză şi am rugat un coleg să-l ridice de la curier. Când m-am întors, colegul mi-a spus de cum am intrat pe uşă, pe un ton ironic: “classy, da!” M-am îndreptat spre biroul meu şi am văzut un bol mare învelit în celofan în care erau nişte ustensile de bucătărie, două şorţuri asortate (adult şi copil) şi un mesaj despre ultima cercetare Ikea. Primul meu impuls a fost să mă enervez: păi cum adică, şi de 8 martie sunt trimisă la cratiţă? Apoi am văzut bileţelul lipit pe partea cealaltă a celofanului: scria pe el “pachet pentru taţi şi copii”. Prin urmare nu eram trimisă la cratiţă, ci la relaxare, urmând ca altcineva să gătească cina. Dragă Ikea, data viitoare incluzi şi o pernă pentru picioare în pachet? 😀
Citind comunicatul lor de presă, am rămas extrem de surprinsă: “Părinții care au răspuns chestionarului cantitativ online au declarat că îi implică pe copii în activități de tipul: strângerea mesei (46%), așezarea și decorarea mesei (46%), alegerea felurilor de mâncare pentru toată familia – de la micul dejun, prânz sau cină (43%), despachetarea cumpărăturilor acasă (41%), cumpărături (33%), spălat vase (29%), pregătirea mâncării prin activități precum tăiatul legumelor, măsurare, strecurat, amestecat (28%), pregătirea ustensilelor pentru gătit, alegerea ingredientelor (23%), sortarea și reciclarea deșeurilor (21%).”
Procentele mi se par mari, mi-aş dori să fie aşa. E drept, însă, şi că studiul s-a efectuat pe un eşantion de persoane din Bucureşti. Aş fi curioasă cum stau lucrurile în restul ţării. Eu sunt foarte pro implicat copilul în bucătărie atunci când se poate şi atât cât are chef. Eliza uneori mă ajută foarte mult, alteori nu vrea (în special la sarcinile repetitive). Nu există o regulă. Uneori sunt eu mai răbdătoare şi o lasă să facă aşa cum ştie, alteori mă grăbesc şi vreau să-mi iasă lucrurile perfect şi o fugăresc eu de acolo.
În comunicat mai scria că „specialiștii în dezvoltarea copiilor recomandă ca începând de la vârste mici copiii să participe și să fie angajați în activitățile gospodărești, mai ales la activitățile din bucătărie și la pregătirea meselor. În bucătărie, copiii se inițiază în viața cotidiană a familiei, învață și își exersează abilitățile motorii, mentale și emoționale: își îmbogățesc cunoștințele, își îmbogățesc vocabularul și sistemele de relaționare socială. Copiii învață să-și focalizeze atenția pe ceea ce fac, să dezvolte planuri și strategii pentru a rezolva și efectua o sarcină (participă la decizia meniului zilei, organizează listele de cumpărături etc.). Înțeleg relațiile matematice prin măsuri și unități de măsură și operațiile aritmetice de bază. În bucătărie copiii efectuează primele experiențe legate de procesele fizice și chimice (topire, fierbere, amestecuri, reacții de combinare a substanțelor). În activitățile desfășurate pentru pregătirea meselor, copiii învață și elemente estetice în decorarea și aranjarea meselor,” a completat Dr. Psiholog Carmen Anghelescu.”
Întrebările pentru copii s-au axat pe experiența lor la pregătirea meselor în bucătărie. Astfel, cei mici au răspuns la întrebări care au vizat: tipurile de activități implicate în pregătirea mâncării (decizia asupra meniului, ingredientele necesare, listarea produselor pentru mersul la cumpărături, organizarea muncii, rutinele de igienă, regulile pentru evitarea accidentelor în bucătărie), membrii familiei alături de care lucrează de obicei, activitățile pe care le fac cel mai frecvent copiii în bucătărie.
Concluziile cercetării sunt:
- Cei mai mulți copiii sunt implicați de către părinți la activitățile specifice pregătirii mâncării.
- Copiilor le face plăcere să participe și știu care sunt secvențele și pașii în pregătirea mâncării.
- Cunosc felurile de mâncare specifice pentru meniuri cotidiene și meniurile care se pregătesc pentru ocazii speciale.
- Cunosc care sunt alimentele sănătoase și care sunt de evitat. Toți copiii știu că legumele și fructele sunt necesare pentru sănătate și că dulciurile sunt “nesănătoase”.
Pentru vârsta ei, Eliza are foarte multe abilităţi culinare de bază. Ştie să “vâneze” singură mâncarea dacă nu are un adult disponibil să i-o pună pe masă (să ungă pâine cu ceva, să facă un sandviş din mai multe elemente, să încălzească la microunde, să taie ingrediente, să desfacă diverse ambalaje, să pregătească ingredientele pentru o omletă, să execute diverse activităţi de patiserie de bază, să spele un vas, să-şi ia din dulap cele necesare, cunoaşte denumirile tuturor ustensilelor, precum şi locul unde se găsesc etc). Aş fi curioasă acum să aflu de la voi ce abilităţi au copiii voştri în bucătărie, cât i-aţi implicat şi cât nu (şi dacă nu, de ce nu) şi dacă le place sau nu. Ştiu că circula la un moment dat pe net un grafic Montessori cu activităţile pe care ar trebui să le facă cei mici, pe categorii de vârstă, şi unii părinţi se simţeau frustraţi citindu-l, deoarece copilul lor nu făcea la fel, aşa că vreau să menţionez că nu scriem aici ca să ne lăudăm, ci ca să ne încurajăm unii pe alţii şi să expunem şi lucruri frumoase despre copiii noştri, deoarece, fără să vrem, am remarcat că în ultima vreme, parcă am ajuns doar să ne plângem de una şi de alta 🙂 Aşa că hai cu comentariile frumoase!
P. S. Şi noi avem scaune din alea cu treaptă ca în fotografie. Sunt extrem de utile, se poate urca la dulapuri sau la frigider cu ele, stă pe treaptă când execută diverse sarcini la masă, se urcă pe el la chiuveta etc. Sunt scaunele ei preferate!
Fiimea (5 ani jumate) e prima la ajutat in bucatarie, dar fuge cat poate de facut ordine in propria camera! Aproape zilnic imi ofera ajutorul ei in bucatarie, dar inca nu imi dau seama dc face asta ca ii place f mult sau ca sa ma eliberez eu mai repede ca sa ne putem juca mai mult timp. Ii place sa ajute la clatite (aici face cam tot, doar ca manevrez eu tigaia incinsa), snitele, tocat anumite ingrediente/alimente/legume cu un cutit nu f ascutit, aranjat masa, spalat vase, ornat prajituri/torturi (facem rar).
Eu nu fac clatite, deloc nu-mi place prajitul lor. Noi facem doar din alea americane, care se fac foarte simplu si rapid si, evident, mă ajută şi Eliza.
Nu am copil, insa stiu foarte bine cum am fost crescuta eu si prietenele mele apropiate. Am fost implicate de mici in treburile casnice. Nu obligate dar lasate sa ne uitam, sa mai punem mana pe ceva de curiozitate etc. Un sters de praf pe langa carti, stat langa bunica la bucatarie, mai pus un servetel pe masa, mai strans o firmitura, mai amestecat intr-un bol.
Mie personal mi se pare extrem de amuzant ca exista scheme dupa care sa iti cresti copilul si care sa iti arate ce ar trebui si nu ar trebui acel copil sa stie la varsta X.
Nu este oare de la sine inteles ca un copil trebuie sa creasca avand habar si de ce inseamna treburile casnice?
Iar chestia asta nu cred ca poate fi facuta dupa grafic ci dupa cat de implicati sunt si parintii intr-o mancare gatita, o curatenie etc.
Există chiar foarte multe scheme 😀 Crescutul copiilor a devenit o treabă serioasă, nu se face aşa, de către orişicine. Musai doar cu carţi şi cursuri de parenting şi grafice în care să înghesui copilul. Acum, lăsând gluma la o parte, unele lucruri sunt bune, ne mai dau câte un imbold, că mulţi părinţi consideră copiii prea mici pentru anumite sarcini când de fapt noi suntem cei care nu avem răbdare să-i învăţăm.
Hahahaha :)) Ai perfecta dreptate Laura.
Mai eu recunosc ca ma apropii de o varsta in care ar cam trebui sa ma hotarasc daca vreau copil sau nu. Asa ca incerc totusi sa fiu informata in povestea asta – de asta te citesc pe tine si pe alte fete care imi par cu capul pe umeri.
Insa incepe sa ma ingrijoreze tot mai mult faptul ca oamenii isi aduc “procedurile” din corporatie in viata copilului.
La modul cel mai serios mi se pare ca uitam de notiunea aia de “common sense” (nu imi vine acum echivalentul acestei expresii in limba romana – “bun simt” parca ne duce cu gandul la altceva). Nu cred ca un copil este prea mic pentru implicarea lui in viata familiei. Cel putin la inceput, lucrurile se fac in joaca, copilul de multe ori cere singur sa puna mana pe lingura, pe o carpa sa se joace cu ea, sa orneze un tort etc.
Cred insa ca totul se rezuma la ce spui tu: parintii nu mai au rabdare sau pur si simplu nici ei nu mai fac diverse treburi casnice in care i-ar putea implica pe cei mici.
Insa cu mana pe inima spun ca eu as prefera sa imi implic copilul sa facem o supa si sa ne distram facand acea supa decat sa dau sute de lei pe cine stie ce bazaconii noi de activitati controlate au mai aparut acum.
Abilitatile lui Alex in bucatarie
de mamam lui
Cap. I.
Pana la varsta de 1 an avea in palmares: 1 pahar, 1 cana si 1 bol sparte, 1 farfurie ciobita. Si multe vase din plastic trantite de tot ce se poate prin bucatarie si nu numai.
Anul viitor pe vremea asta, cap. II.
Va pupam!
:))) Am zambit tare mult citind comentariul tau. Eu zic ca e bine, lista prejudiciilor e mica, deocamdata.
Salut les filles! Eu pe Nora am încercat să o atrag în bucătărie pentru că mie îmi face o reală plăcere să găteasc, să așez masa, sa înfrumusețez prin bucătărie. Iar ei, ca și nouă, îi place și să mănânce, încercăm să ne temperam in acest sens. 😉 Îi place chiar și să urmărească pe YouTube rețete sau idei pentru decorarea deserturilor. Eu sunt cu fetele mereu și controlez ce și cât Nora vede pe net, am și niste programe de protecție instalate (asta apropo de o mai veche postare de-a ta). Fata a învățat multe urmărindu-mă pe mine, dar nu și-a făcut un obicei din a ajuta, o face când are chef. Uneori ne pregătește (ceea ce visează EA că ar fi) cine regale, și să te ții atunci! Alteori gătește cu tatăl ei (numai chestii “light”… NOT).
Foarte pertinente explicațiile celor de la Ikea.
Cât despre “arta” parentajului, sper să nu uităm cu toții să ne ascultăm copiii și intuiția. Eu deja simt că mă ia cu capul, de la cosmetice bio, expunerea la soare, cele mai ok scutece, vaccinuri, meniuri sănătoase, pediatri, vitamine, bune maniere, EDUCAȚIE, olimpiade, role-models etc. Poate fi teribil de dificil să te convingi chiar și pe tine că faci alegerile potrivite pentru această persoana care-ți e copil. Dar fericirea ei (de moment, că nu putem controla viitorul) e un bun indicator în acest sens.
Si noi ne uitam la emisiuni culinare, paprika tv e postul nostru preferat! Si da, parentajul a devenit o adevarata goana dupa “cel mai bun…”, uneori cu niste costuri uluitoare de bani, timp, nervi, efort etc.
Ioan-8 ani-spala vasele-aveam candva un program saptamanal, dar lucrurile s-au dat un pic peste cap in momentul in care el a remarcat ca e randul tatalui sa spele vasele :)); isi pune vesela in care a mancat in chiuveta si o lasa acolo pana o spala omul de serviciu 🙂 si cam atat, pt ca nu mai are loc de Ana care insista sa faca tot ce face mama-spala legume, toaca dupa ce i le-am tsiat eu feliute, pune in oala, etc.
Inainte de Ana, Ioan era ajutor de nadejde- puneam muraturi impreuna, faceam ciorbe, mancaruri, gogosi, tortulete, etc. De cand cu Ana, sarcinile lui au cam fost preluate de ea. Mai apuca si el din cand in cand sa participe la un chec, cozonac, clatite, prajitura cu iaurt-p-asta o face aproape singur.
Maria…. cu ea e alta mancare de peste in fiecare zi :)). A invatat sa deschida dulapurile, sa traga, sa impinga, sa sparga, etc. Daaar, in acelasi timp cu ea am invatat si eu ca cioburile mici si f mici pot fi adunate folosind o felie de paine (miezul mai exact)
In concluzie, pot sa spun ca-s momente in care copiii imi sunt neaparat necesari in bucatarie ;). De ziua Mariei, Ana -4 ani si 8 luni-mi-a fost de mare, mare ajutor: a asezat totul, de la fata de masa pana la farfurii si tacamuri, cu tot cu servetele si pahare :). Le place, cred ca se simt mari 🙂
Si eu aplic tehnica cu felia de paine la cioburi, am citit-o undeva mai demult 😀
Frumos studiu. Si mie mi se pare firesc ca un copil sa participe la treburile casei (fetita mea de 7 ani participa la pus masa, la gatit, la pregatit meniul pe sapt. viitoare, la cumparaturi la piata – educatie financiara, la pus vasele la lor – nu le spala). Evident ca daca nu are chef, nu face.
Voi de la ce varsta ati lasat copilul la spalat vase? Ca eu faceam de pa la 6 ani, dar de nevoie,e rau alte vremuri….
Eu nu prea o las la vase pentru ca nu le spala ca lumea si trebuie sa le iau de la capat din urma ei. Isi spala doar asa, un bol de la lapte cu cereale sau o farfurie pe care a avut fructe, dar vase murdare de mancare, nu. Eu as mai astepta cu spalatul vaselor pana pe la 8-9 ani.