Astăzi este Ziua Internaţională de conştientizare a Sindromului Down şi cu această ocazie ieri, 20 martie, la Plaza România a avut loc o lansare de carte mai neobişnuită. Mădălina Turza, mama unei fetiţe cu Sindromul Down şi preşedinta Centrului European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi, a scris o carte intitulată Leia şi David, despre doi fraţi gemeni: Leia, o fetiţă cu Sindromul Down, şi David, un băieţel tipic. Povestea îi urmăreşte pe cei doi de la naştere şi până în momentul în care drumurile lor se despart: David merge la o şcoală “normală” şi Leia la o şcoală “specială”.
O să redau mai jos relatarea corespondentei speciale a blogului meu la faţa locului, Cristina O., care mă va ajuta de acum înainte pe diverse proiecte legate de blog 🙂
În primul rând, corespondenta mea şi-a exprimat dezamăgirea că la lansare au fost puţine persoane – cred că este dificil să atragi public pentru o astfel de carte pentru că toată lumea speră să nu trebuiască să abordeze subiectul cu propriii lor copii. Oamenii preferă să evite subiectul, prefăcându-se că dacă nu vorbesc despre asta, nu există. În plus, ocazia de a discuta pe această temă nu apare chiar tuturor şi chiar aşa des. Eu, până acum, de exemplu nu am avut ocazia să deschis discuţia cu Eliza pentru că nu am întâlnit niciun copil cu Sindromul Down. A avut la grădiniţă doi copii cu nevoi speciale, aşa că ştie că există şi copii diferiţi, dar pe tema asta anume nu am discutat.
Deşi cartea aceasta este scrisă şi ilustrată pentru copii (iar eu abia aştept să i-o citesc Elizei ca să povestim despre copiii “speciali”), autoarea vrea, de fapt, să transmită un mesaj părinţilor – un mesaj venit din partea unei mame a unui copil cu Sindrom Down – un mesaj despre toleranţă, empatie şi acceptare. La lansare, Mădălina Turza a explicat şi originea numelui Leia: fetiţa ei, Clara, poate să rosteasca doar 5-6 cuvinte. De aproximativ un an, a apărut în vocabularul ei cuvântul LEIA. Astfel, mama Clarei s-a gandit sa dea viata personajului Leia.
Petre Crăciun, directul editurii Zorio, a luat cuvântul şi a insistat asupra faptului că micuţii cu Sindrom Down au nevoie de o iubire specială, că adultii trebuie sa fie pregătiţi să ofere o viaţă normală copiilor cu dizabilităţi.
A urmat un scurt moment ţinut de o fetiţă obişnuită şi de un băieţel, acesta din urmă cu Sindrom Down, venit din Braşov, care au argumentat motivele pentru care s-ar împrieteni cu copii cu nevoi speciale.
În încheiere, Mădălina Turza şi-a exprimat indignarea cu privire la faptul că, la noi în România, copiii altfel fie sunt excluşi din sistemul de învăţământ, fie sunt izolaţi în şcoli speciale. A mai precizat faptul că a lăsat un final deschis cărţii, astfel încât cititorii, fie ei copii sau adulţi, să se gândească la viitorul celor doi frăţiori, Leia şi David.
Vă invit să cumpăraţi această carte minunată (am citit-o şi mi s-a părut foarte bine scrisă, răspunde la absolut toate întrebările care apar pe subiect: de ce arată aşa, de ce se comportă într-un anume fel, de ce nu merge la şcoală, de ce nu vorbeşte bine) şi să abordaţi, fără prejudecăţi, acest subiect cu copiii voştri.
Cartea se poate comanda prin email la comunicare@cedcd.ro sau contact@supereroiprintrenoi.ro. Preţul este de 20 de lei plus transport.
Multumim mult ca ne-ati fost alaturi! <3
Cu drag!
Delicat subiectul. Mulțumesc pentru prezentarea cărții, o voi căuta și eu. Avem nevoie să învățăm mai întâi noi, cei mari, cum să interacționăm cu astfel de copii și să-i facem să se simtă ”de-ai noștri”, nu excluși.
Asa este, Mimi. Si noi, adultii, trebuie sa ne aducam in primul rand. Cartea o poti cumpara daca trimiti un email la comunicare@cedcd.ro sau contact@supereroiprintrenoi.ro