În săptămâna care tocmai a trecut, elevii din şcolile româneşti au avut ocazia să facă tot felul de lucruri noi şi deosebite în cadrul săptămânii “Să ştii mai multe, să fii mai bun”, cunoscută şi sub denumirea de Şcoala Altfel.
La şcoala Elizei s-au făcut diverse lucruri, astfel încât copiii să simtă că e şcoala altfel şi nu o săptămână oarecare şi, evident, ca în fiecare an, nu puteam să nu mă agit şi eu puţin să fac ceva cu sau pentru ei, aşa că am profitat de faptul că cei de la Tedi au lansat o campanie intitulată Şcoala siguranţei şi, cu ajutorul lor, am dus informaţia mai departe şi în clasa fetei mele.
Joi dimineaţa m-am prezentat la clasă super emoţionată să vorbesc în faţa copiilor. Am mai făcut-o şi altă dată, cu mulţi alţi copii, le-am citit poveşti sau le-am prezentat activităţi în cadrul atelierelor mele, dar de fiecare dată am aceleaşi emoţii pentru că nu ştiu cum mă vor percepe.
Din fericire, experienţa a fost una sută la sută pozitivă: copiii au fost deschişi la discuţii, energici, au dat răspunsuri ajutătoare şi s-au implicat foarte mult în conversaţie. De altfel, asta am şi vrut: nu să le ţin o lecţie, ci să stăm de vorbă despre ce înseamnă siguranţa şi cum ne putem menţine în siguranţă.
Am început prin a-i întreba dacă ştiu ce e aia “siguranţă”. După ce mi-au dat răspunsurile, pornind de la un desen animat cunoscut am exemplificat cu ajutorul lor câteva situaţii în care ne putem pune în pericol dacă nu respectăm câteva reguli.
Am vorbit nu numai de traversatul străzii pe la zebră sau semafor, de centura de siguranţă în maşină şi casca de bicicletă, ci şi de spălatul mâinilor şi al alimentelor, de evitatul unor conflicte sau de grija în manevrarea aragazului, enumerând mai multe situaţii în care ne putem îmbolnăvi sau răni. Le-am spus că siguranţa nu este doar de ordin fizic, ci şi emoţional, şi că sunt situaţii în care trebuie să ne protejăm şi sufletul şi mintea, nu doar corpul.
Am identificat împreună cu ei locurile cele mai frecvente în care se pot pierde de părinţi (şi în care chiar s-au pierdut) şi cele mai des menţionate au fost: la magazin, la mare, în aglomeraţii, apoi am găsit împreună cea mai bună abordare pentru momentul în care se rătăcesc. La final, am identificat persoanele care ne pot ajuta în diferite situaţii (poliţistul, medicul, pompierul) şi am făcut un joc de rol în care am exemplificat cum să sune la 112 şi ce informaţii să ofere.
Pentru a-şi sedimenta informaţia, le-am oferit cartea cu jocuri şi activităţi pe care am printat-o de pe site-ul Şcoala Tedi. Părinţii au primit de la mine, prin intermediul copiilor, broşura special creată pentru aceştia. Vă invit s-o descărcaţi şi s-o citiţi, veţi afla multe informaţii utile: Broşura părinţi.
Şi pentru că nu se putea altfel, la final le-am dat copiilor câte un Certificat de Participare la Şcoala siguranţei (şi am apreciat tare mult că nu a fost o diplomă deoarece nu prea mă dau în vânt după ideea de diplomă) şi cadouri de la Tedi, de care au fost tare încântaţi.
Despre programul Şcoala siguranţei
Programul “Şcoala siguranţei” este adresat elevilor aflaţi în primul an de studiu și desfășurat în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice şi cu Ministerul Afacerilor Interne, prin Poliţia Română. Demarat în luna septembrie 2015, programul se va derula pe tot parcursul anului şcolar 2015-2016. Scopul programului îl reprezintă informarea copiilor privind potenţialele pericole şi furnizarea de soluţii prin metode educative specifice vârstei lor pentru gestionarea acestora. În program s-au înscris 645 de şcoli din 415 localităţi din întreaga țară, însumând un total de 30.023 elevi de clasa I.
Psihoterapeutul Anda Păcurar a făcut, în cadrul unui eveniment de lansare a campaniei, următoarele observaţii extrem de pertinente şi chiar insist să le citiţi:
“Până ajung la vârsta școlară, copiii trăiesc mare parte a timpului într-o lume plină de imaginație, cu figuri ale binelului și ale răului, cu super-eroi. Până la această vârstă, copiii au învățat din jocuri și desene animate că, dacă te calcă o mașină, mai ai totuși 80% viață, poți continua cumpărându-ți o viață sau cel mult pierzi o viață, dar mai ai alte patru.
În acest punct al dezvoltării psihice și cognitive, copilul are nevoie de persoane reale (educatori, polițiști etc.) care să-i ghideze trecerea de la lumea imaginară la cea reală. Acest lucru nu se întâmplă de la sine, doar pentru că au împlinit 7 sau 8 ani. Copiii au nevoie de informații prezentate pe înțelesul lor, însușite și exersate prin joc – metoda lor principală de învățare. Operând cu informațiile primite, punându-le în practică în mod experimental, receptează sensul lor și îl pot transpune apoi în drumurile lor.
Pentru că un element important în ghidarea trecerii la “nivelul” următor, cel al realității, este înlocuirea super-eroilor cu oameni din realitate, Tedi a invitat toți elevii claselor I să frecventeze Școala siguranței. Aici, copiii află de la învățători și polițiști că pot fi în continuare protejați, dar nu de super-eroi, ci de persoane adevărate cu puteri reale. Și, mai ales, că se pot proteja singuri însușindu-și toate informațiile care țin de siguranța lor.” (sursa: comunicat de presă)
Multumesc pentru informatii si pentru materiale! Foarte frumoasa initiativa de a implica in clasa!
Incerc pe cat posibil 🙂 Nu e mereu usor, din pacate, din cauza sistemului.
Buna. Eu consider ca in Saptamana Altfel nu ar trebui implicate marci comerciale. Ideea cu Scoala Sigurantei este buna, si prezentarea facuta de asemenea, dar cadourile de la Tedi si asocierea cu marca nu mi se par potrivite in cadrul scolii. Eu nu ii dau copilului meu produse de acest tip (sucuri numite naturale si biscuiti cu zahar, grasimi hidrogenate, conservanti si coloranti) si mi s-ar parea foarte aiurea sa le primeasca la scoala, si mai ales intr-o saptamana care ar trebui sa fie educativa din toate punctele de vedere.
Ma ingrozeste numarul mare de scoli participante la acest program si prezenta actiunilor de publicitate in cadrul scolilor, cu acceptul profesorilor si parintilor.
Despre siguranta alimentara inteleg ca nu s-a discutat…
Ileana, in foarte multe scoli, in cadrul programului Scoala Altfel, copiii merg in vizite in diverse fabrici. De ex, la noi, chiar in ziua aia, s-au dus dupa aia la o fabrica de chipsuri unde au mancat o groaza de prostii si au primit niste sucuri total nepotrivite pe care i le-am confiscat imediat. Cunosc, in general, obiceiurile alimentare ale copiilor din clasa fetei mele si, in general, de fiecare data cand le dau copiilor ceva, le specific sa le ia acasa si sa discute cu parintii daca le pot consuma sau nu. Nici doamna nu-i lasa sa le consume in clasa, totul merge la ghiozdan pentru a fi consumat (sau nu) acasa. Eu nu sunt o purista alimentara si nu cred ca se otravesc copiii de la niste biscuiti sau un suc din comert. Din fericire, majoritatea parintilor din jurul meu gandesc mai mult sau mai putin similar. In plus, un copil dintr-o familie care nu consuma alimente procesate probabil ca va avea educatia necesara sa nu le consume daca le primeste, nu? In clasa fetei mele sunt doi copii cu alergii alimentare si, desi s-au dus in vizita la chipsuri, nu s-au atins de absolut nimic oferit acolo spre degustare.
Da, probabil ca unii copii si parinti vor alege sa nu consume produsele respective.
Dar de ce sa facem aceste actiuni sponsorizate in cadrul scolilor? Care este utilitatea? Care este plus valoarea oferita de sponsori?
Dupa parerea mea, se putea vorbi despre siguranta numai cu materiale oferite de Politia Romana sau si mai bine, in cadrul unei vizite la Politie. Fara implicarea Tedi.
De ce sa mearga in vizita la o fabrica de chipsuri? Nu puteau vizita in loc o ferma? Sau o fabrica de paine? Sau o fabrica de jucarii? Sau o tipografie? Sau orice altceva?
Nici eu nu cred ca se otravesc copiii de la un produs necorespunzator. Ce mi se pare revoltator nu sunt produsele in sine, ci felul in care ideea de Scoala Altfel s-a transformat in exact opusul a ceea ce ar trebui sa fie si ce ar trebui sa ofere scoala.
Poti sa oferi un suc sau chipsuri in cadrul unei petreceri pentru copii de exemplu. Dar de ce sa le oferi la scoala? Scoala ar trebui sa fie despre educatie, nu un loc de facut reclama.
Pentru ca realitatea este, Ileana, ca fara brand-uri, adica bani, nu se face nimic notabil. Uite la mine pe pagina de blog ce a comentat o mama despre vizita unui politist la scoala https://www.facebook.com/laurafrunzablog/posts/1118473248242280 Se fac si vizite la ferme si la alte tipuri de fabrici, noi am fost si la paine si in multe alte locuri, dar realitatea e ca cele mai multe actiuni se fac cu bani si banii vin de la sponsori. Sa stii ca pe fata mea, la orice fabrica a mers, a impresionat-o mai tare procesul de productie si nu produsele in sine. O alta mama povestea ca fiica ei a fost odata in vizita la o fabrica de croissante si ca de atunci nu le mai mananca nici gratis 🙂 Deci undeva tot exista ceva educativ si in intalnirea cu brandurile. Fie ca vad cum sunt produsele si nu le mai vor, fie ca doar inteleg exact ce se ascunde in spatele unui brand si al unei reclame. Realitatea e ca traim intr-o societate comerciala si oricat ne-am dori noi sa nu fie asa, nu prea se poate altfel. Eu tot ce am facut pentru copii, atat la scoala, cat si la gradinita, a fost cu ajutorul brandurilor. Cu institutiile statului sau cu altcineva n-am reusit. Si atunci prefer sa aleg raul cel mai mic.
Da, imi dau seama ca exista motive pentru a accepta aceasta varianta, dar este intr-adevar pacat ca lucrurile se intampla asa.
O zi frumoasa!
Hello!
Multumesc pentru articol si pentru posibilitatea de a descarca materialele de pe site-ul sugerat. O sa imi foloseasca din toamna.