Când Monica de la Clinica de sutiene mi-a trimis articolul acesta, cu titlul ales de ea, recunosc că am stat în dubii dacă să-l las aşa sau să pun un titlu mai generalist. M-am gândit că o să dau nişte palpitaţii cititorilor, dar pentru că ea l-a ales, aşa rămâne. Monica Toderiţă este noua parteneră a blogului şi ne va povesti în trei articole diferite despre nişte lucruri foarte interesante, adresate în special, dar nu numai, viitoarelor mămici sau mamelor de copii mici (care încă alăptează). Începem astăzi cu un articol din gama “utile”: cum alegi costumul de baie, ce modele există şi de ce ar trebui să alegi un costum de baie special în defavoarea costumului tău de baie obişnuit. Monica ne va recomanda gama Anita Maternity, produsă în Germania care, vă asigur, este de o calitate excepţională (deh, calitate germană). Eu le-am văzut personal, le-am atins şi am şi probat costum de baie (Clinica de sutiene vinde şi lenjerie obişnuită, nu doar pentru gravide) în cea mai chic şi mai mare şi mai confortabilă cabină de probă a unui magazin de lenjerie din Bucureşti 🙂
Unul dintre criteriile principale de alegere a unui costum de baie este forma şi mărimea sânului. Pentru sânul mic şi mediu (cupe B-C) este de preferat un costum de baie cu cupele triunghi, decolteu în “V”, care se leagă după gât. Pentru sânii de mărime medie spre mare (cupele C-D), puteţi alege un costum de baie care are bretele pe umeri, dar se poate lega şi după gât, cu decolteu rotund şi sistem de susţinere a sânilor mereu în creştere. Pentru sânii mari (cupele E-G), alegeti un costum de baie cu decolteu rotund şi cu bretele pe umeri, dar mai groase.
Costume de baie pot fi întregi sau din 2 piese:
Costumele întregi de la Anita Maternity au următoarele caracteristici:
- sunt confecţionate dintr-un material moale cu uscare rapide
- se lărgesc pe burtică în funcţie de mărimea sarcinii
- ofera libertate maximă de mişcare.
- au bretele reglabile peste umar
- au decolteu adânc în spate
Costumele din două piese sunt de două feluri: tankini şi bikini.
Un costum de baie model tankini este format din doua piese: top si slip şi este o alegere perfecta pentru femeile care:
- Vor să se acopere mai mult, dar în acelasi timp să se şi bronzeze
- Vor protecţie împotriva razelor solare pe o parte mai mare a corpului (în special pe burtă) şi în acelaşi timp să se şi poată dezbrăca uşor
- Vor să-şi acopere zonele cu probleme.
Costumul tip bikini este, probabil cel mai cunoscut. Este format din doua piese: sutien si slip. Principalele sale caracteristici sunt:
- confecţionat dintr-un material moale cu uscare rapidă.
- oferă libertate maximă de mişcare.
- chilot cu talie joasă
- bretele cu legare după gât
Pentru oricare model de costum de baie poţi să asortezi accesorii potrivite cu design-ul şi imprimeul tău: rochii ce pot fi purtate şi în perioada de sarcină şi dupa aceea, lungi sau scurte, cămăşi, poncho, pareo, genţi pentru plaja, etc.
Şi acum o întrebare indiscretă: voi aţi investit în haine speciale pentru gravide? Le-aţi mai folosit după naştere? Ce părere aveţi despre investiţia într-un costum de baie pentru gravide, mai ales având în vedere că ele pot fi folosite şi după naştere, spre deosebire de costumele obişnuite care nu prea pot fi folosite în timpul sarcinii? Eu tocmai am descoperit costumul de baie tankini şi este exact ce-mi doream dar nu ştiam că există 😀 Eu mereu am fost fana costumelor întregi (oricum nu mă duc la mare să mă bag în apă, stau doar pe plajă sub umbrelă), dar aveam o problemă cu mersul la toaletă cu ele, mai ales dacă erau îmbrăcate pe sub haine. Oare există şi tankini pentru femei ne-gravide? 😀
Laura, exista tankini si pentru femei negravide, si este costumul de baie perfect pentru mine, de cativa ani numai tankini port. Am o multime de alunite pe spate si burta, asa ca incerc sa le tin acoperite de soare.
E un model mai greu de gasit, asa e. Cele mai faine (dar si scumpe) sunt la debenhams. Din pacate, sezonul asta au adus foarte putine modele tankini in magazinele din Ro (eu am vazut unul singur in Plaza si altul in Vitan mall). Dar inainte aveau o varietate mult mai mare. Am unul cumparat acum 5-6 ani, arata impecabil. Am mai luat si de pe ebay un noname acum vreo 3 ani, s-a desirat dupa primul sezon.
Mi-ai confirmat ce am ştiut eu dintotdeauna. Că în materie de costume de baie merită să investeşti mai mulţi bani din prima. Eu am costumele de acasă de ani buni, unul cred că are chiar vreo 8 ani şi arată impecabil. La costume de baie, dacă nu estimezi că îţi schimbi drastic silueta, merită să investeşti într-o croială clasică şi un material de calitate.
Laura, eu port tot tankini, am comandat acum 3-4 ani din America, ingrozita de preturile de aici pt. marimi mai mari. Am riscat si am profitat de un cod de reducere si mi-am luat 2 costume tankini, 1 intreg si o rochita de plaja la un pret f bun. Au ajuns prin curier (pana la iesirea din US am putut urmari pachetul, apoi nu, insa a ajuns in fix 7 zile, cum au zis).
Materialul e f bun, nu s-a decolorat, nu s-a intins, doar marimea e usor mai mare, mi-ar fi trebuit un nr mai mic (am impresia ca asa sunt marimile americane, totusi).
Daca vrei, iti pot trimite adresa site-ului. Daca e ok, o poti publica.
Eu am avut haine speciale (am 4 copii 🙂 ). Pe unele le-am mai purtat, unele le-am dat, altele sunt in dulap, poate gasesc pe cineva sa i potriveasca. Acum ma straduiesc sa scap de kg adunate in atata timp si cu atatea tratamente :).
Un subiect pe care eu l-am probat pana nu de mult!!!!! Mai am nostalgii usoare cand vad vreo graviduta pe strada, dar eu il am pe Alexandru de manuta (motiv pt. care sunt maxim de mandra, dupa cum poti intui).
Nu am investit foarte multi bani in hainele pentru gravide, nu am vazut rostul. Mai ales ca eu am stat acasa ultimele 2 luni, sarcina a fost una cu oaresce probleme. Unele dintre hainele de graviduta le-am primit atunci si le-am inapoiat dupa ce am nascut (paltoane pana sub fund, in forma de clopot de sub sani, blugi) altele mi le-am cumparat eu. Le-am purtat pe unele si dupa ce am nascut, pentru ca abia pe la vreo jumatate de an au inceput sa imi vina hainele de dinainte de a ramane insarcinata. Daca va fi cazul, le voi imprumuta prietenelor.
Imi amintesc insa ca medicul mi-a zis clar ca trebuie costum de baie intreg pe perioada sarcinii, si de asemenea o igiena mai atenta si realizata mai des. De aceea eu preferam sa stau dimineata in apa pana ma saturam si apoi o tuleam repede la hotel si ma bagam la dus. Si inca o tura dintr-asta dupa-masa. A fost o.k., n-am avut surprize neplacute.
Vezi ca nostalgiile astea uşoare să nu se transforme în nostalgii mai grele 😀 Mâine-poimâine scoţi de la naftalină costumul de baie de gravidă.