Atenţie: articol lung, dar care merită citit (zic eu, lăudându-mă singură 😀 )
Am cumpărat cartea asta, Magia ordinii de Marie Kondo, din acelaşi motiv pentru care au cumpărat-o şi cele câteva milioane de oameni care au transformat-o în bestseller peste noapte: din curiozitate. Eram deschisă ideii de a-mi face ordine în casă după nişte principii mai drastice, dar nu plănuiam să-mi “konmarizez” casa din motive pe care le consider valabile şi acum, după ce am citit-o şi după ce pot spune, cu sinceritate că mi-a schimbat optica în viaţă. Nu există altă carte despre care să pot spune acelaşi lucru dar nici nu vă spun că va avea acelaşi efect şi asupra voastră, nici gând! La mine a funcţionat (parţial, după cum vă ziceam) pentru că eram deja deschisă la idee, practic canalele mele erau deja “in tune” cu ideea de a simplifica, aşa că această carte doar mi-a dat imboldul s-o fac şi mi-a spus cum şi de ce ar trebui s-o fac. Dacă voi nu sunteţi deschişi spre ideea asta, nu va funcţiona la fel de “wow”. E ca şi cum eu, omnivoră declarată, aş citi o carte despre vegetarianism. Dacă e bine scrisă, probabil aş aprecia-o, dar asta ar fi tot, nu m-aş converti niciodată la vegetarianism pentru că mie îmi place să fiu omnivoră şi aşa mă simt eu confortabil. Prin urmare, dacă nu aveţi măcar o scânteie de îndoială cu privire la mormanul de lucruri care vă zace acum prin dulapuri, nu cumpăraţi cartea pentru că s-ar putea să vă dezamăgească.
Că am prea multe lucruri în casă am remarcat de multă vreme. Haine pentru când va creşte Eliza, cadouri primite şi nefolosite pentru că nu mi-au plăcut, accesorii de bucătărie sau decoraţiuni cumpărate din impuls sau pentru că erau ieftine sau la reducere, cărţi primite de la edituri, pe care le-am citit sau nu şi de care gemeau rafturile, accesorii de crafts pentru tot felul de tehnici pe care nu le mai practic şi lista poate continua la nesfârşit. Pentru toate aveam nevoie de dulapuri, de rafturi, de metode isteţe de depozitare unde să încapă şi mai multe lucruri, ignorând faptul că orice spaţiu gol se va umple automat cu lucruri şi că oricât de mult spaţiu aş avea, tot nu mi-ar ajunge. Îmi aduc aminte de tata, pe care îl băteam eu la cap să-i pună nişte rafturi mamei într-o debara pentru că erau înghesuite unele peste altele tot felul de lucruri şi a zis: nu, o mie de debarale dacă ar avea, pe toate le-ar umple. Nu spaţiul e problema sau metoda de depozitare, ci mania noastră de a aduna şi păstra lucruri. O replică similară am primit şi eu acum vreo jumătate de an când am dus la Iaşi o maşină plină de lucruri (mare greşeală, Kon Mari interzice depozitarea la părinţi 😀 ) şi soţul meu a remarcat: indiferent cât de multe lucruri ai duce la Iaşi, eu tot nu văd niciun spaţiu liber în casă.
Lucrurile astea m-au marcat şi deja gândeam de multă vreme că nu spaţiul este problema, că de fapt, lucrurile sunt problema. Că dacă ai mai puţin spaţiu, probabil tendinţa e să te organizezi mai bine, să mai scapi de lucruri şi să te restrângi la ceea ce ai la dispoziţie. Aşa că primul pas, dinainte de a citi cartea lui Kondo, a fost să scap de nişte mobilă – un dulap ici, o banchetă cu depozitare colo, o poliţă dată jos, trei rafturi în cămară tăiate în jumătate pentru că a trebuit să bag congelatorul şi uite-aşa spaţiul meu de depozitare s-a micşorat şi au început să dispară lucrurile. Am donat/dăruit/vândut o grămadă de haine, de cărţi, de lucruri de bucătărie. Nu regret absolut nimic, nici măcar nu-mi mai aduc aminte că le-am avut. Încă dinainte de a citi la Kondo de filozofia ei, cu emoţia pe care ţi-o stârneşte un lucru şi cu faptul că nu e risipă să scapi de lucrurile de care nu mai ai nevoie chiar dacă ai dat bani pe ele, am simţit că ce fac eu e corect. După ce am citit şi cartea, am scos din casă saci întregi de lucruri – la gunoi, la donat, la dăruit, la vândut (pe mai nimic, nu vă închipuiţi că m-am îmbogăţit). Am subliniat multe pasaje din carte şi în zilele următoare mi-aş dori să detaliez pe blog, în câteva articole, esenţa cărţii.
Încă nu sunt mulţumită, încă mai am de eliminat balast dar sunt pe drumul cel bun. Din cinci cutii cu decoraţiuni de Crăciun mai am două, din patru cutii cu haine puse deoparte, mai am două. Din rafturi întregi care gemeau de cărţi, am acum rafturi aerisite cu cărţi cărora le pot vedea cotorul, cărţi care îmi sunt dragi şi atât (am decimat inclusiv colecţia de cărţi de bucate). Din câteva dulapuri pline cu accesorii de crafts, mai am un singur dulap bine organizat şi două cutii – am făcut o educatoare foarte fericită în urma epurării materialelor. Din mormane de jucării şi accesorii inutile în camera Elizei, au rămas doar cele cu care se joacă şi pe care chiar le foloseşte. Din colecţia mea de peste 20 de coşuri şi coşuleţe, au rămas trei: unul rotund la bucătărie în care ţin pe masă borcane cu dulceaţă şi care serveşte şi drept coş de pâine, unul alb în dormitor pentru accesoriile mele şi unul mare, dreptunghiular la Eliza în care ţine păpuşile Barbie.
Încerc să păstrez doar lucruri utile, doar decoraţiuni care se văd, care nu mă încurcă şi care îmi trezesc o reală bucurie (cum e colecţia mea de statuete Willow Tree). Am şi lucruri care nu se încadrează la niciuna din categoriile de mai sus dar de care nu mă pot desprinde, totuşi: colecţia mea de vederi (am câteva sute bune), câteva rochii de seară pe care sigur nu le voi purta niciodată şi care nu ştiu dacă îi vor veni Elizei când va fi mare, o colecţie de dicţionare şi colecţia de decupatoare de fursecuri pe care nu le folosesc nici măcar de trei ori pe an dar la care nu pot renunţa. E posibil ca în timp să mă desprind şi de ele, cine ştie, dacă le găsesc proprietarii potriviţi.
După zeci de ani în care am fost obsedaţi să adunăm cât mai multe lucruri, remarc un nou curent: tendinţa de a simplifica la extrem, de a pune accentul pe experienţe, nu pe lucruri. Sunt parţial de acord. Dar ca toate curentele, şi acesta va trece probabil. Extremele nu sut bune. Eu nu pot fi adepta fidelă a lui Marie Kondo pentru că am lucruri inutile în casă, multe, la care nu pot renunţa. În plus, e greu spre imposibil să “konmarizezi” o casă în care locuiesc copii. Copiii au nevoie de lucrurile lor, de culoare, de puţină dezordine, de colecţiile lor, de prostiuţele lor din plastic, de un spaţiu viu, în care să-şi pună amprenta lor personală. Nu putem să-i konmarizăm cu forţa şi nici nu cred că ar trebui s-o facem. Cred că trebuie să-i lăsăm în pace să-şi găsească propriul lor stil, cu puţin ajutor şi îndrumare din partea noastră.
Între timp am încetat să mai cumpăr lucruri, iar ce primesc ca blogger, dacă nu mi-e de absolută necesitate sau nu-mi place extraordinar, e împărţit la colegi şi prieteni. Nu mai cumpăr fleacuri colorate, nici reviste cu cadouri plasticoase pentru Eliza. Nu mai iau bolul ăla simpatic sau decoraţiunea aia adorabilă doar pentru că sunt la reducere. Am un voucher primit cadou de ziua mea şi îl ţin să iau haine de şcoală Elizei pentru că mie nu-mi trebuie nimic. Înainte să cumpăr ceva, aştept mai multe zile să văd dacă nu mă pot lipsi cu adevărat de lucrul respectiv şi de obicei descopăr că pot. Nu mai cumpăr haine, eu nu mai am nevoie, am tot ce îmi trebuie şi, în plus, mă simt atât de confortabil în pielea mea, încât nu e nevoie mereu de haine noi, la modă, care să mă facă să arăt bine. Pentru Eliza cumpăr strictul necesar, în rest întreb pe la colegi şi prieteni. Chiar acum două zile am pus întâmplător o întrebare unei colege cu o fetiţă de 10 ani şi a doua zi mi-a adus o sacoşă de haine superbe, împăturite, n-o să vă vină să credeţi, după metoda Kon Mari. Dacă ăsta nu e un semn, atunci nu ştiu care o mai fi 😀 Când încetezi să mai cumperi, devii brusc mai uşor. Nu te mai atrag magazinele, nu simţi nevoia disperată de o fustă nouă sau de ultimii converşi apăruţi. Îţi apreciezi mai bine hainele de acasă. Marie Kondo zice că hainele îţi vor mulţumi şi vor rezista mai mult dacă le iubeşti pe fiecare în parte. Ştiu şi eu, să fie oare adevărat?!
Să-mi spuneţi dacă vreţi să revin cu detalii despre metoda Kon Mari sau bine m-aş opri aici pentru că nu vă interesează. Între timp vă puteţi cumpăra cartea, dar doar dacă vă tentează măcar puţin ideea de a scăpa de balastul din casă şi de a vă aerisi, nu doar casa, ci şi spiritul odată cu eliminarea lucrurilor nefolositoare din preajma voastră.
Eu deja sunt foarte simplista si cand simt ca încep sa adun, repede ma pun la “curățenie” . Asa am fost de cand m-am căsătorit . Am noroc ca sotul ma susține 😉 . In schimb de cand o am pe cea mica de 3 ani am început sa adun pt ea , si parca nu ma opresc . Cartea m-a facut curioasa , am si comandat-o sa o lecturez . Foarte interesant articolul ! 🙂 pana apuc sa o citesc sper sa mai vii cu detalii despre carte in vreun articol 🙂 . Felicitări pentru curățenie , cunosc sentimentul 🙂 !
Eu abia după ce a împlinit fata mea 6 ani, cred că am început să mă trezesc din transa de adunat lucruri de copil 😀 Aşa că mai ai până să-ţi dai seama că te copleşesc lucrurile copilului :))
Pe mine ma intereseaza, mai vreau articole pe tema aceasta. Am si eu multe de dat si lucrurile ma asteapta in pungi si cutii, dar mai am multe de facut. Plus ca m-am atasat de multe lucruri si vreau sa scap de ele, chiar nu am loc si vreau mai mult spatiu.
Dacă vrei să scapi de ele, e un prim pas, să ştii. Până revin cu articolele, începe să donezi/dăruieşti din ce ştii deja că vrei să dai. Dacă eşti din Bucureşti, s-a instalat primul container pentru haine undeva lângă Centrul Ceh. Dacă nu, sigur găseşti pe cineva nevoiaş sau le laşi în pungi lângă container.
Ce bine ca mi-ai adus aminte de carte! Eu luasem e-book-ul de pe Amazon cu ganduri serioase, iubitoare de ordine, curatenie si simplitate fiind. Dar apoi s-a nascut Sara si numai la “konmarizat” nu mi-a stat gandul. Dar ma pun pe citit si pe aplicat cat de curand.
Citeşte-o. Odată ce te apuci de ea, n-o s-o mai laşi din mână. Şi apoi te apucă furnicături în tălpi să te apuci de aruncat :))
Da, detalii vrem 🙂
Vin curând, am vreo 3 articole pe vine despre ordine 🙂
Daaaaaaa, abia astept articolele urmatoare!
Si eu sunt intr-aceeasi etapa de a valorifica fiecare spatiu ramas liber, asta daca se poate numi liber pentru ca numai liber nu e.
Cum ziceam si la articolul cu Fly Lady lucrez la asta, dar drumu-i lung. Cam la fel ca al dezvatatului lui Alex de scutece (care, se pare, este mult mai greu decat imi imaginam). Eu am inceput sa nu mai cumpar si sa folosesc ceea ce am (si ce mai imi vine!), am fost surprins placuta cand am primit complimente la niste saboti pe care-i am de prin facultate si care au rezistat super bine trecerii timpului. Am mai impartit si cateva haine ce nu imi mai veneau, dar am si primit altele care nu mai veneau altor persoane, ca sa vezi cum se intoarce roata!
De carti nu ma pot desparti, te felicit pentru treaba asta. Nici nu am exagerat de multe, dar m-am gandit ca atunci cand ma voi intoarce la scoala sa amenajez intr-un raft o minicolectie de reviste Terra Magazin sau Bioplanet. Nu stiu cat de incantati vor fi elevii, dar macar sa stiu ca nu le-am aruncat cu buna stiinta.
Să ştii că aşa ziceam şi eu, că nu mă pot despărţi de cărţi. Şi după ce am făcut-o prima oară când am donat vreo 60+ cărţi, a fost mult mai uşor. Acum am alte 80 puse deoparte pentru donat, plus peste 20 pe care le-am vândut/dăruit. Primul pas e mai greu.
In ultimul timp (de 2-3 ani) simt o nevoie si mai mare de a face loc in jur, de a ma elibera de obiectele inutile. Nu am tendinta de a pastra exagerat de multe lucruri, dar tot se adunasera. O camera prea incarcata (pentru gustul meu) imi da senzatia de sufocare sau ca lucrurile vin toate peste mine.
Asa am tot triat: carti, haine, prosoape vechi, lenjerii de pat vechi, vase, cani etc. Nu am avut exagerat de multe lucruri in casa, dar am facut spatiu, am pastrat lucrurile ce sunt folosite. Si inca as mai avea de triat …
N-am vandut nimic pentru ca nu am avut lucruri de valoare mare si nu prea as avea rabdare sa astept in dorinta de a-mi elibera casa.
Cand nu am avut cui sa le donez … am impaturit frumos lucrurile curate, le-am pus in sacose si le-am lasat undeva destul de aproape de ghena de gunoi de afara. Din pacate, pe acolo mereu se invart oameni care nu au ce manca 🙁 si cauta prin gunoi. Astfel, in maxim 10 minute lucrurile dispar. Stiu asta pentru ca ultima data am pregatit mai multe sacose si am fost nevoita sa le duc in 3-4 ture, nu le puteam cara pe toate odata. Pana coboram eu cu o alta tura de sacose, primele deja nu mai erau!
Cadourile nepotrivite nu le pastrez niciodata. Le dau cuiva care stiu ca le vrea, le donez … Am remuscari, bineinteles, dar nu vreau sa-mi incarc casa de lucruri pe care nu le voi folosi niciodata.
Cand eram la mama acasa, in fiecare vacanta de vara faceam o curatenie generala prin casa (cat timp era mama la serviciu). Grosul era pe balcon, acolo mereu aduna mama fel si fel in timpul anului. Iar eu faceam alergie 🙂 la lucruri adunate inca de pe atunci.
Duceam la gunoi o gramada de pungi cat timp mama era la serviciu si niciodata nu s-a plans ca i-am aruncat ceva de care avea nevoie. Deci era clara treaba ca pastra obiecte inutile. :))
Am făcut şi eu puţin curat la mama sus, pe un raft din cămară 😀 sper să nu remarce. Dar, în general, Marie Kondo recomandă să ne vedem de ordinea noastră şi să nu aruncăm lucrurile membrilor familiei. Recunosc că în ceea ce priveşte lucrurile Elizei, nu pot s-o ascult pe Kondo căci e musai să fac curat. Şi mie mi se pare că nici nu poţi gândi limpede într-o cameră prea încărcată.
Oh, ce ma bucur sa vad ca abordezi metoda asta si ca ne-ai povestit despre carte! Nu am apucat inca sa o citesc,insa I-am urmarit cateva filmulete pe youtube despre cum sa impaturesti hainele. 🙂
Evit cat pot sa depozitez chestii inutile in casa, dar tot se aduna, spre disperarea mea. Asa ca da, povesteste-ne, te rugam! 🙂
Urmează 🙂 Cu împăturitul încă mă mai lupt!
Tind sa iti dau dreptate cu faptul ca, daca iti iubesti lucrurile, pe fiecare in parte, tin mai mult. Tot ce am cumparat cu drag si folosesc din inima, a tinut. Am haine din liceu si asta inseamna 20 de ani. 😀 Si nu ma indur sa renunt la ele, putine la numar, poate pentru ca imi aminteste de oameni dragi, poate ca ii simt aproape pe cei care nu imi mai sunt alaturi. Nu stiu!
Să ştii că mereu hainele mele preferate, alea pe care le aleg prima oară când deschid şifonierul, ţin mai mult decât alea pe care le port ocazional pentru că trebuie. Deci ceva, ceva, un sâmbure de adevăr tot o fi şi în asta.
Si eu am terminat de citit cartea .. chiar ieri . Cred ca trebuie adaptata putin si stilului nostru de viata (care este diferit de al japonezilor, din multe puncte de vedere). Dar in principiu este foarte faina. Imi place mult ideea cu “bucuria” – si mi se pare si normal pana la urma :D.
ps: Nu am mai subliniat pe o carte de cand eram la facultate … hahaha si mai subliniam in cartile de curs. Ma bucur ca nu sunt singura :))). Si da – cred ca avem suficient de multe lucruri adunate care i-ar putea face fericiti pe altii :).
Da, clar că trebuie adaptat. Eu mă gândeam numai la borcanele de dulceţuri şi conserve care îmi ocupă două rafturi în cămară. Acolo clar n-am cum să fiu minimalistă :)))
O fi vre-un semn si pentru mine articolul tau:-) , ca de vreo doua saptamani tot citesc despre Konmari, vad clipurile ei si chiar pe maine aveam programate hainele la sortat.
Altfel, e un gest simbolic, o purificare, o renuntare la balastul care ne incarca viata si ne impiedica sa vedem padurea de copaci!
Eu împăturitul, de exemplu, nu-l pot adopta încă. Mai lucrez la asta 😀 Dar mi se pare o risipă de timp :))
Nu stiu cum recomanda Marie Kondo impaturirea hainelor (n-am cautat), dar probabil a gasit un stil de a optimiza spatiul in dulap, deci cred ca nu e risipa de timp. 😀
Eu m-am tot invartit pana am gasit, in decursul anilor, un stil de a impaturi lucrurile si de a le organiza in dulap si acum incap cum trebuie, se vad bine toate, e mereu ordine in dulap, stiu si pe intuneric unde gasesc tot.
Deci cred ca merita. Chiar daca impaturitul e consumator de timp, sunt multe avantaje.
La mine cea mai buna metoda de debarasare este mutatul, in ultimii 10ani m-am mutat de 4 ori, desi de aici nu cred ca ma mai mut:). Cartea o am si eu, mi-a mai placut Arta simplitatii, cred ca mai mult chiar. Cand m-am mutat in primavara am avut un soc cand am vazut ca am doua perechi de cizme acelasi model:)), cumparate la reduceri in doua primaveri diferite si nu am avut timp sa le port…
Şi eu am descoperit că am chestii pe care continui să le cumpăr, dar mai mult în materie de ingrediente în cămară. Vreau să citesc şi eu “Arta simplităţii”, o sa mi-o împrumute o prietenă în curând.
Eu intotdeauna am fost genul care a aruncat in secunda 2 la cos chestiile de care n-are nevoie, spre deosebire prietenul meu super atasat de orice care a vrut sa pastreze si niste medalii pe care le-am primit la un concurs de copii (don’t ask!) acum cativa ani. Mda. Mi-ar placea sa citesc cartea asta, dar am o intrebare inainte – contine inauntru pagini pe care sa scrii/tickuiesti tu chestii? Sau e doar de lectura? Vreau sa stiu daca sa mi-o iau hardcover sau e-book 🙂 [e-book pentru salvarea spatiului in casa, see what i did there? :))) )
E doar de lectură. Neapărat ebook! 😀
Omnivor-face referire la animale.
Ai vrut să scrii carnivor.
În rest articolul este foarte interesant și bine scris.Succes!
De fapt, am vrut sa scriu chiar omnivor, pentru ca se refera la abilitatea de a consuma atat alimente de origine vegetala, cat si animala. Nu sunt foarte convinsa ca se refera doar la regnul animal, dar voi mai cerceta. Multumesc pentru atentionare.
Desi eu am un stil minimalist in general, ai fi surprinsa cati saci s-au adunat si la noi. Am inceput de la faptul ca doctorul veterinar ne-a zis sa nu lasam incaltamintea de afara la indemana pisicii (pentru ca am putea aduce paraziti pe care ii poate lua foarte usor). Se de la organizatul incaltarilor am pornit ce ne doream demult, sa organizam si restul lucrurilor. Nu a fost usor si nici nu am terminat insa e un sentiment de libertate cand te desparti de anumite lucruri de care oricum nu te atingeai. Plus ca am organizat aceleasi lucruri in mod mai eficient sa incapa in locuri mai stramte (gen decoratiunile de brad, au incaput intr-o cutie mica fara de imensa punga in care le tineam alandala). Ce ma doare cand fac genul asta de ordine este: reciclarea (nu am la indemana centre de colectare hartie sau plastic), faptul ca nu stiu unde si cui sa donez anumite lucruri (gen o tona de pixuri sau carti pe care eu nu le mai citesc dar nici nu cred ca le-ar citi altcineva….cred….nu stiu, sau tot felul de alte lucrusoare ok dar care mie nu-mi mai sunt utile). Ma gandesc daca sa ma provoc sa organizez cartile in spatiul pe care-l am si sa donez tot ce nu imi mai trebuie sau sa cumpar inca o biblioteca mica. Cred ca a doua varianta, totusi in viata asta o sa mai adun carti, n-o sa le fac pe toate calatoare 😀
Centru de reciclare exista la mine in spatele blocului. Cartile, daca sunt pt adulti, le poti duce la un targ de vanzare carti la mana a doua, cum e Bookisit de saptamana viitoare. Eu le-am mai luat la mine la munca si le-am pus pe un birou si am chemat lumea sa isi aleaga. Hainele, daca nu mai sunt purtabile, sau nu ai unde le dona, le poti duce in magazinele Zara, au urne de colectare haine vechi. Si la H&M le poti duce si primesti si un voucher de reducere. Pixurile le poți da Vioricăi, le folosește la școală.
Reciclare hartie si plastic? O sa colectez pixurile si eventuale caietele, agende pentru Viorica. Pentru Bookisit nu am atatea stranse dar e o idee buna pentru viitor. Thanks!