Şi când spun reinventată, nu mă refer la faptul că le-am făcut cu brânză cu mucegai în loc de brânză dulce, ci la faptul că le-am făcut cu foi de lasagna în loc de macaroane. Ideea nu-mi aparţine, am văzut-o mai demult pe un grup de bucătărese pricepute şi am reţinut-o. Aşa că atunci când am făcut ordine în cămară şi am dat peste o cutie cu foi de lasagna pe care n-am mai folosit-o (pentru că, de fapt, nu prea mă dau în vânt după lasagna sau alte tipuri de mâncăruri grele în straturi, gen musaca), am scos-o pe blatul de bucătărie ca să-mi amintesc s-o folosesc. În ultima vreme funcţionează destul de bine metoda asta de a-mi scoate pe blat anumite ingrediente uitate prin cămară.
Ingrediente: foi de lasagna (pentru o tavă mică am folosit 9 foi, nu ştiu dacă au dimensiuni standard), 500 de grame de brânză dulce de vacă, 2 ouă, zahăr, vanilie (esenţă, extract sau seminţele unei păstăi – eu am folosit o esenţă aşa zis naturală dintr-o gamă nouă şi ceva mai scumpă de la dr Oetker). Referitor la brânza de vaci – folosiţi o brânză de calitate, bine scursă, cu adevărat dulce, nu pasta zemoasă şi acră care se vinde în general în pieţele din Bucureşti şi care nu se compară cu ce cumpără mama în piaţa din Iaşi. Eu folosesc o brânză ambalată la pungă de 450 de grame de la Oke. Am cumpărat cam cu inima îndoită pentru că nu cunosc marca, dar brânza a fost excelentă.
Foile de lasagna se fierb bine înainte pentru că nu se vor mai înmuia la copt – nu e ca la lasagna obişnuită unde au parte de mult sos în care să se scalde. Brânza se amestecă cu zahărul (după gust, eu am pus trei linguri de zahăr brun la 450 de grame de brânză şi mi s-a părut cam puţin), două ouă şi vanilie. Se formează straturi din foi de lasagna (s-au cam lipit între ele la fiert şi mi-am opărit degetele încercând să le separ fără să le rup 😀 ). Ultimul strat trebuie să fie unul generos de brânză, altfel foile se usucă şi nu-s deloc plăcute la mestecat. Deasupra se presară puţin zahăr brun sau se trişează cu un pliculeţ de zahăr vanilat Bourbon (tot de la dr Oetker) pentru că dă o culoare frumoasă.
Se dă preparatul la cuptor timp de vreo 20 de minute, până se rumeneşte şi se încheagă stratul de brânză de deasupra. Nouă ne-a plăcut foarte mult, Eliza chiar a mâncat o porţie generoasă şi eu deja mă gândesc şi la alte variante, cum ar fi să pun un strat de bezea deasupra ca la clătitele cu brânză Ana Lugojana sau să fac porţii individuale, în tăvi de chec, pe care să le servesc cu un sos de vanilie (creme anglaise). Foi de lasagna mai am, idei să-mi vină 😀
Îmi pare rău că n-am o poză mai apetisantă cu straturi perfect drepte de foi la fel ca în reclame, dar chiar n-am avut cum să fac. Însă dacă vă aduceţi aminte cu drag de macaroanele cu brânză din copilăria noastră, sigur o să vă tenteze să faceţi şi varianta cu foi de lasagna.
Mulțumesc pentru idee. Am sa încerc și eu, poate o conving pe Cezara sa mănânce. Eu am sa îi spun “lasagna cu branza”, căci ei îi place lasagna dar nu și macaroanele cu branza.
😀 Să-mi spui dacă ai reuşit. Şi eu am stat cu emoţii la Eliza, dar a mâncat două porţii, m-a lăsat cu gura căscată.
Foarte buna, mulțumim. Am adăugat si coaja rasa de la o lămâie. Clara nu mănâncă de obicei nimic cu brânza dulce, dar din asta a mâncat.