A fi mamă divorţată nu este o tragedie

Zilele trecute am văzut o reclamă care m-a uimit puţin şi nu prin conţinut, ci prin curajul brandului respectiv de a aborda acest subiect. În mai toate reclamele (cu foarte puţine excepţii), vedem doar familia clasică (mamă, tată, copil), fericită, strânsă la masă, făcând activităţi împreună şi creând, în general, impresia falsă că doar familiile astea sunt cele fericite, perfecte şi acceptabile din punct de vedere social. Evident, că familia perfectă formată din mamă, tată şi copii este un deziderat dar adevărul este că în viaţa reală nu e aşa, şi că există tot felul de familii: părinţi unici, părinţi divorţaţi, familii recompuse, copii crescuţi de bunici sau de unchi şi mătuşi şi aşa mai departe.

Aşa că m-am gândit să fac o excepţie de la regula mea că nu îmi expun viaţa personală pe blog şi, de dragul mamelor care îmi scriu în privat disperate, amîndrăznit să afirm sus şi tare că a fi mamă divorţată nu este o tragedie. Da, nu e o fericire, nici măcar o încântare să fii divorţat/separat de partener. Este ceva dificil şi traumatizant pentru ambii parteneri şi, în special, pentru copii, mai ales dacă relaţiile dintre părinţi sunt încordate, şi este groaznic de greu pentru părintele rămas cu toate responsabilităţile. Dar NU, nu este o tragedie şi trebuie să încetăm să mai privim lucrurile în această manieră şi să ne victimizăm, indiferent care a fost motivul separării sau care dintre parteneri a decis să încheie relaţia.

– în primul rând, ca mamă divorţată, ai ocazional week-enduri în care eşti singură, copiii fiind la tată. Week-endurile astea nu sunt pentru a ne da de ceasul morţii că nu sunt copiii cu noi, ci sunt pentru relaxare, pentru mers la teatru, la club, la film, la o cafea cu prietenele, sunt pentru stat în pat până târziu, pentru privit filme până la epuizare, pentru citit, pentru mâncat chestii pe care nu le găteşti când sunt copiii acasă, pentru plecat din oraş cu prietenii sau cu un nou partener, sunt pentru TINE. Sunt week-enduri de relaxat pe care le meriţi pentru că în rest eşti full-time parent, aşa că nu ţi le refuza. Copiii trebuie să meargă la celălalt părinte unde vor fi bine pentru că şi el are aceleaşi drepturi şi responsabilităţi ca şi tine (asta dacă nu există probe clare contrarii, în afară de faptul că eşti tu convinsă că nu se va descurca). Chiar dacă iniţial nu se descurcă, va învăţa. În acelaşi timp, va trebui să înveţi şi tu să accepţi că acolo sunt alte reguli, alte ore de culcare, alte concepţii despre alimentaţie, dulciuri şi programe tv la care are voie să se uite. Relaxează-te şi nu mai încerca să controlezi totul.

– copilul are parte de mult mai multe experienţe iar unele pot fi total diferite de ce poţi sau vrei să îi oferi tu. Indiferent că fostul partener are o stabilitate financiară mai mică sau mai mare decât a ta, ceva-ceva tot îi va oferi copilului. De la o ieşire în parc la vacanţe în străinătate, experienţele pot varia. E de înţeles că te va frustra atunci când îi va oferi mai mult decât ce poţi tu şi copilul îţi va reproşa, dar este părintele copilului şi are acest drept, ar trebui să fii mulţumită că îl include şi pe copil şi atât. Copiii cu părinţi divorţaţi vor avea de două ori mai multe vacanţe, de două ori mai multe cadouri de ziua lor şi de Crăciun şi de două ori mai multă prezenţă a părinţilor în viaţa lor la anumite evenimente. Asta nu poate fi de rău (atât timp cât acest lucru este posibil, desigur). Înghiţiţi-vă eventualele reproşuri faţă de fostul partener (cu excepţia momentelor în care starea emoţională sau de sănătate a copilului poate fi pusă în pericol) şi lăsaţi-i să facă ce vor cu copiii şi să-i ducă unde vor. Nu e treaba voastră ce se petrece cât timp sunt cu celălalt părinte – de altfel, eu nu o întreb niciodată pe Eliza ce face când e la tatăl ei, dacă îmi povesteşte ea voluntar e ok, dacă nu, iarăşi e ok. Atât timp cât am încredere că nevoile ei de bază sunt îndeplinite şi ea este în siguranţă, mai departe nu mă interesează. O singură dată am stat stresată, astă-vară când au fost plecaţi cu cortul la munte, pentru că era prima oară când plecau împreună undeva, însă am încercat să am încredere că totul va fi ok.

– pensia alimentară pe care o primeşti, fie că e mare, fie că e mică, este strict pentru copil. Indiferent de starea finanţelor tale personale, pensia trebuie să fie cheltuită exclusiv pentru copil. La Eliza pensia este pentru îmbrăcăminte, încălţăminte, cărţi de citit, manuale, abonament la gimnastică, la înot, analize medicale, ochelari de vedere, dentist, excursii, tabere, şcoală etc. Îi pot oferi uneori ceva mai multe lucruri pentru că am o sumă care îi este destinată în exclusivitate, chiar dacă şi eu completez destul de mult, evident.

– cel mai sensibil subiect cred că se referă la sărbătorile petrecute alternativ. Eu n-am absolut nicio problemă cu asta, nu sunt extra-dramatică în general, dar ştiu că sunt mame care nici nu concep să nu aibă copiii de Crăciun, de Paşti sau de alte sărbători specifice cultului religios din care fac parte sau specifice familiei respective. Când Eliza e plecată de Crăciun la tatăl ei, facem bradul înainte, îi dau cadourile fie înainte, fie după, ne facem de cap cu dulciuri multe, construim căsuţa de turtă dulce sau vizităm târgul de Crăciun/Regatul lui Moş Crăciun înainte şi, în general, sărbătorim când vrem noi. Nu trebuie să fie neapărat 25 decembrie ca să serbăm Crăciunul, oricum la cât de comercială a devenit sărbătoarea asta, putem să decidem noi când vrem să fie. Când copilul nu e acasă de sărbători, profită ca să te odihneşti, să mănânci mâncare comandată sau să te duci să mănânci pe la alţii fără să găteşti ca nebuna (sau poate vrei să găteşti ceva mai ciudat pe care copilul n-ar pune gura), să te bucuri de momente în doi cu noul partener (dacă există) sau să mergi la petreceri de adulţi unde nu trebuie să ai grija copilului. Sunt momente normale care te vor umple de energie pentru noi provocări, şi nu momente în care să plângi în pumni şi să te încarci de vinovăţie. Rade liniştită toate dulciurile din pom, bea nişte cocktailuri sau fă o escapadă la munte/mare dacă ai chef. Vinovăţia nu are ce căuta în ecuaţie şi nici disperarea după copil, nu rataţi, nici el, nici tu, vreo experienţă sau moment de bonding unic în viaţă. Şi celălalt părinte are aceleaşi drepturi ca voi, respectaţi-i-le!

– şi nu în ultimul rând, pentru a vă menţine sănătatea mintală, dar şi demnitatea: nu îl vorbiţi de rău în faţa copilului pe fostul partener şi nu-i criticaţi alegerile de viaţă dar nici nu-l acoperiţi/scuzaţi atunci când nu-şi îndeplineşte obligaţiile faţă de copil (eu aici am greşit puţin, la partea cu scuzatul şi acoperitul, până am citit-o pe Francoise Dolto şi mi-am dat seama că nu e bine pentru copil, deoarece va creşte cu impresia că e el de vină pentru că celălalt părinte nu îl sună, nu-l vizitează şi nu-şi asumă anumite responsabilităţi). Nu deveniţi excesiv de solicitantă în relaţia cu fostul partener (indiferent că e vorba de timp, bani sau disponibilitate), ci încercaţi pe cât posibil să vă păstraţi independenţa. Pe termen lung, acest lucru va fi mult mai benefic atât pentru voi, cât şi pentru copil. Ştiu cupluri separate în care fostul soţ contribuie cu foarte mulţi bani dar are în schimb pretenţii la cum să-şi trăiască viaţa fosta soţie, lucru care mi se pare foarte nedrept, ba chiar abuziv, aşa că mai bine vă descurcaţi cum puteţi, fără să depindeţi de fostul partener (în special financiar).

Este evident că sfaturile de mai sus nu sunt pentru cei care au încheiat o relaţie abuzivă sau vătămătoare în vreun fel pentru copil şi mamă, caz în care nu se aplică. Dar dacă încă mai sunteţi la nivelul la care măcar vă daţi bună ziua cu fostul partener şi acesta se interesează măcar ocazional de copil şi vă virează la timp pensia alimentară, eu zic că puteţi să vă vindecaţi în timp de trauma divorţului şi să afirmaţi şi voi că a fi mamă divorţată nu este nici pe departe o tragedie.