Bucharest Science Festival 2016 – 28 septembrie- 2 octombrie

Unul dintre cele mai importante evenimente pentru copii va avea loc în Bucureşti (completat de Zilele Ştiinţei Râşnov şi Zilele Ştiinţei Adjud) în perioada 28 sept – 2 oct. Aflat la a patra ediţie deja, festivalul s-a bucurat de un real succes în rândul copiilor, care s-au grăbit să-i treacă pragul şi să participe la cât mai multe dintre evenimentele puse la dispoziţie de organizatori, mai ales că este un tip de manifestare unic în România. Bucharest Science Festival este organizat de către Asociaţia Secular-Umanistă din România (ASUR) împreună cu Planeta Ştiinţei – scopul lor este să aducă ştiinţa cât mai aproape de copii, s-o prezinte într-o manieră atrăgătoare şi pe înţelesul lor şi să le arate că nimic nu e greu dacă aprofundezi subiectul într-o manieră nouă şi creativă.

bsf-2016-header-newsletter

În Bucureşti, festivalul se va axa pe prezentări, experimente şi dezbateri despre colonizarea planetei Marte şi ce ne oferă viitorul, dar vor fi şi proiecţii de filme, conferinţe şi ateliere de chimie, de benzi desenate, de ecologie, de astronomie sau de biologie. Puteţi consulta tot programul festivalului pe site. Citiţi cu atenţie detaliile, la unele evenimente e nevoie de programare prealabilă, iar altele se adresează doar grupurilor organizate (claselor).

Eu am ochit vreo două evenimente pentru Eliza, care nu e neapărat în targetul de vârstă al festivalului – din ce remarc subiectele sunt destul de dificile şi s-ar adresa mai degrabă copiilor de clasele 5-8, însă dacă luaţi programul la puricat, veţi descoperi multe chestii atractive şi pentru copiii de clasele 1-4.

Dacă aţi fost la ediţiile precedente, m-ar interesa un feedback despre subiectele abordate, modul de organizare şi gradul de încântare a copilului cu privire la evenimentele la care a participat 🙂

Save

Save

Save

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.