“Cum a fost azi la şcoală?” “Bine” şi alte răspunsuri

Am fost azi la evenimentul Otiliei Mantelers, “Cum a fost azi la şcoală?“, şi m-am gândit să fac un efort să reproduc aici notiţele mele şi să vă las pe voi să meditaţi la ele, fără să le comentez eu prea mult.

Otilia a fost fascinantă, ca de obicei, aş asculta-o vorbind ore în şir. Are un talent deosebit de a captiva publicul, de a fi sinceră, amuzantă, naturală, spontană şi mereu în vervă, astfel că nici nu ştiu când au trecut cele patru ore. Se vede că este foarte pasionată de ceea ce face iar eu oameni atât de pasionaţi rar am mai văzut.

Dar să revenim la informaţiile pe care le-am aflat azi.

– când întrebăm cum a fost la şcoală, primi invariabil răspunsul “bine”. Copiii nu ne spun ce s-a întâmplat pentru că nu au memorie pe termen scurt – ei îşi aduc aminte (au procesat informaţiile) abia după câteva zile şi atunci încep să ne povestească anumite întâmplări. Întrebările înlocuitoare (cele la care nu se poate răspunde cu da sau nu) nu funcţionează pentru că copilul nu este pregătit să vorbească.

– cupa de atenţie a unui copil se goleşte pe parcursul orelor de şcoală, aşa că la final ea trebuie re-umplută. Ei nu primesc atenţie unu-la-unu la şcoală, aşa că au nevoie de această atenţie de la noi.

– ca părinţi, trebuie să ne setăm aşteptările mai jos – să ştim că momentul în care îi luăm de la şcoală va fi unul dificil. Avem nevoie de reconectare cu ei – fie de 10 minute timp special, fie de joacă – ceva care să-i facă să râdă, să se descarce.

– odată ajunşi acasă, nu începem imediat cu temele. Are nevoie de cel puţin o oră de deconectare de şcoală şi reconectare cu noi. Principala noastră grijă trebuie să fie să îi umplem cupa atenţiei, nu să se spele pe mâini.

– durerile copiilor vin peste durerile noastre – ne aduc aminte de problemele noastre de la şcoală.

– copiii îşi ştiu bine locul pe scara de valori a clasei (elevii de top care sunt mereu stresaţi să rămână în top, elevii de nivel mediu care sunt mulţumiţi cu locul lor şi elevii de la coadă  care vor sau nu să acceadă în celelalte grupe).

– pentru copii, şcoala nu este o cursă/competiţie, nu stă în carnetul de note sau în teme, nu este o carieră şi nu înseamnă pregătire pentru viaţă – aşa gândesc doar părinţii.

– pentru copii şcoala înseamnă lecţii (unele care le plac şi altele care nu le plac), înseamnă un proces de autocunoaştere şi mai înseamnă dezvoltarea unei strategii de a trece prin şcoală.

– pentru copii, şcoala = viaţă socială, un loc unde copilul trebuie să-şi negocieze viaţa socială.

– de ce devin copiii “răi” la şcoală? (întrebare din public) – este o strategie pe care şi-o dezvoltă pentru a supravieţui din punct de vedere social.

– părinţii au uitat cum e la şcoală.

– copiii au nevoie de 3 lucruri pentru a fi bine la şcoală: conectare cu ceilalţi copii şi cu profesorii, recunoaştere (valorizare şi de către colegi şi de către profesori) şi un sentiment de progres personal.

– când copiii au un sentiment de apartenenţă, ei participă activ la viaţa şcolară (când se simt parte din grup, când au prieteni).

– cu cât părintele e mai implicat şi relaţia părinte – cadru didactic este mai bună, cu atât şansele de succes şcolar sunt mai mari. Cheia e la părinte.

– cum se poate implica părintele:

• să ascultăm poveştile copiilor (chiar şi alea care nu ne plac, despre bătăi şi machiaje şi reviste glossy aduse la şcoală 😀 )
• să nu facem morală şi să nu ne ruşinăm copiii
• să facem timp special măcar de 2-3 ori pe săptămână
• să ne jucăm cu ei
• să ascultăm emoţiile grele (părintele va deveni deseori ţinta furiei copiilor, aşa că partea asta este foarte grea)
• să gestionăm în mod corect folosirea cuvintelor urâte.