Olguţa şi un bunic de milioane

Am comandat cartea asta, alături de alte cărţi scrise de autori români, pentru a o include într-un pachet cadou pentru o familie care locuieşte în străinătate şi are o fetiţă de 11 ani. Când mi-a venit comanda, nu m-am putut abţine şi am desfăcut folia de pe carte ca s-o citesc şi eu 😀 .

Acum că am terminat-o, pot afirma cu siguranţă că este cel mai bun roman contemporan pentru copii, non-fantasy, pe care am pus mâna de ceva vreme. De fapt, dacă stau bine şi mă gândesc, în afară de unul care e în curs de publicare şi care va fi cel puţin la fel de bun ca acesta, nu cred că am citit altul mai bun (şi urmează să comand, tot de la Arthur, Dosarul Popcorn – înţeleg că tot non-fantasy este). Evident, e o părere subiectivă, însă literatura pentru copii avea mare nevoie de un astfel de roman.

Olguţa şi un bunic de milioane de Alex Moldovan este un roman de aventuri care are în el cam tot ce mi-ar fi plăcut mie să citesc în copilărie: un pic de suspans, suficientă realitate cât să îţi trezească şi emoţii puternice, destule chestii neverosimile dar fascinante, un personaj insolit, dar uşor de îndrăgit şi un final fericit. Olguţa este o fată de doisprezece ani, cu o viaţă ceva mai grea: mama ei e bolnavă şi are nevoie de un transplant de rinichi pentru a supravieţui, iar tatăl ei este plecat în străinătate la muncă pentru a face faţă cheltuielilor cu tratamentul mamei. În plus, are o mătuşă misterioasă şi un bunic multi-milionar pe care nu i-a cunoscut niciodată.

Olguţa este un personaj uşor de iubit, pun pariu că toţi copiii o vor îndrăgi. Nu-i place şcoala (deşi are note mari, fără eforturi), detestă limba franceză (deşi şi-ar dori să locuiască la Paris), are un câine pe care îl iubeşte mult, nu-i place să facă curat, citeşte mult (în special romane de aventuri şi mistere), se uită la filme vechi, vrea un cont de Facebook (dar părinţii nu o lasă până la treisprezece ani), are un blog, s-a gândit adesea să fugă de acasă pentru a-şi pedepsi părinţii, e cam singuratică şi predispusă la visare, se îmbracă ciudat şi are o claie de păr roşcat care o scoate în evidenţă oriunde s-ar duce. Mama ei e foarte pasionată de mâncarea sănătoasă şi bio, iar Olguţa visează să mai calce şi ea pe alături în materie de dulciuri şi fast-food. Se dovedeşte extrem de deschisă la experienţe culinare, mai ales când ajunge într-un hotel de lux şi îşi recunoaşte slăbiciunile copilăreşti atunci când e pusă în situaţii care o depăşesc.

Mi-a plăcut mult cum este scrisă cartea, deşi e greu de crezut că un copil de doisprezece ani s-ar exprima aşa (preţios, pe alocuri). Însă îmi place limbajul curat folosit, împărţirea pe capitole descrise sumar pe stil vechi (“În care am o sclipire de geniu”), intermezzo-urile Olguţei care n-au neapărat legătură cu acţiunea şi care sunt meditaţii de copil de doisprezece ani cu privire la mersul treburilor pe lumea asta, precum şi ilustraţiile schiţate alb-negru şi introduse ici-colo în carte.

Recomandare de vârstă: 10-13 ani (poate şi 9 ani dacă micul cititor este deja experimentat). Eu o să mai comand un exemplar ca s-o am şi eu în bibliotecă pentru când va mai creşte Eliza 😀

Save