Despre experienţa mea ca membru al juriului Poveşti animate

Când am acceptat provocarea de a fi membru al juriului Poveşti animate şi să îmi asum responsabilitatea de a contribui la decizia cu privire la cine va pleca la Madrid să viziteze parcul Nickelodeon şi cui i se va anima povestea, am ştiut că va fi greu. Nu era prima oară când jurizam literatură (probabil că vă amintiţi că am făcut parte trei ani la rând din juriul de bloggeri pentru premiul Augustin Frăţilă), dar era prima oară când jurizam ceva care nu a fost validat anterior. Nu jurizam cărţi publicate şi deja apreciate de critici şi de public, ci texte la prima vedere, scrise cu mult entuziasm de nişte copii care îşi doresc să câştige un premiu fabulos.

Având în vedere categoria de vârstă pentru care era destinat concursul (9-14 ani), aşteptările mele nu au fost foarte mari. În general ştiu cam ce le trece prin cap copiilor la vârsta asta, ştiu cum se exprimă, ce dorinţe secrete au şi cum le transpun în mici texte literare şi realitatea mi-a confirmat aşteptările. Am citit texte despre relaţia părinţi-copii, despre dorinţa de a face ceva ieşit din comun pentru a fi apreciat de ceilalţi sau despre nevoia de a primi recunoaştere, despre imaginea proastă de sine, despre nevoia de a fi sfătuit de cineva atunci când nu ştii ce să faci etc. Pe de altă parte, am citit şi texte-clişeu, cu elemente fantastice inspirate din opere literare sau animaţii/filme cunoscute (de ex, din Cronicile din Narnia, Karate Kid) sau text vădit moralizatoare (ceea ce nu-i neapărat rău), dar insuficient dezvoltate.

Am fost surprinsă să descopăr că aceşti copii folosesc destul de bine limba română şi nici nu au greşeli gramaticale severe. Nu ştiu dacă la partea asta au intervenit şi părinţii sau dacă au lucrat singuri, dar bănuiesc că e un semn bun. Pe de altă parte, am remarcat că nu sunt deloc iniţiaţi în tehnicile literare, nu ştiu să facă o introducere, un cuprins, o încheiere, nu ştiu să folosească figurile de stil, să introducă/să caracterizeze personaje sau să alterneze planurile. Deşi multă lume bombăne că la şcoală se studiază multe lucruri inutile, părerea mea este că literatura, şi modul în care se scrie şi se analizează aceasta, nu este printre ele. Dacă nu aprofundezi aceste lucruri acum, în şcoala primară şi în gimnaziu, şansele să le aprofundezi mai târziu sunt infime. Aş fi vrut să văd ceva mai multă atenţie la expunerea poveştii pe câtă au avut la conţinut.

Referitor la poveştile câştigătoare, acum.

Ajutorul a fost cea căreia i-am acordat cel mai mare punctaj. Mi-a plăcut ideea poveştii şi morala transmisă (să nu pleci cu străinii şi să asculţi sfaturile celor mai înţelepţi ca tine) dar cel mai mult mi-au plăcut ceea ce profesoara mea de română din liceu numea “fraze rotunde, complete”. Cei mai mulţi copii au tendinţa, la vârsta asta, să scrie texte din propoziţii trunchiate pe care nu reuşesc să le unească în fraze mai complexe şi mai bogate. Aş putea paria că această fetiţă nu este la prima ei încercare literară şi cel mai probabil are un profesor de limba română implicat sau urmează cursuri de scriere creativă. M-aş bucura să aflu la un moment dat dacă intuiţia mea este corectă. De asemenea, textul este scris cu diacritice, autoarea a folosit corect semnele de punctuaţie şi a respectat cel mai bine etapele de relatare a unei poveşti. În plus, am remarcat folosirea înţeleaptă a figurilor de stil şi corelarea foarte bună a timpurilor verbale.

A doua şansă m-a impresionat în primul rând prin emoţiile pe care le stârneşte povestea. Pare să fie un strigăt de ajutor al unui copil care nu duce o viaţă uşoară. Nu ştiu dacă aşa o fi în realitate, dar dacă doar pare, atunci înseamnă că fetiţa a transmis foarte bine acele stări prin povestioara înregistrată în concurs. Autoarea are multă imaginaţie pe care reuşeşte destul de bine s-o transcrie în cuvinte. N-ar strica un pic mai multă atenţie la folosirea semnelor de punctuaţie şi la ordonarea paragrafelor, însă. Finalul este puţin grăbit, ar fi mers să ajungă la el cu pas mai domol şi nu să încheie povestea oferind cititorului concluzia pe tavă. Îi recomand să o rescrie cu ajutorul unui profesor de limba română deoarece ar putea cu uşurinţă să fie înscrisă într-o culegere de texte literare scrise de copii.

Per total, impresia mea este una pozitivă şi privesc mai cu încredere spre viitor după această experienţă. Avem o tânără generaţie preocupată şi de formă şi de fond, care stăpâneşte limba română la un nivel bun (care va deveni excelent cu timpul, sunt sigură) şi care, cu siguranţă, citeşte beletristică. Un copil care nu citeşte nu ar fi fost în stare să producă un text literar de o calitate acceptabilă pentru vârsta lui – un text care, de bine, de rău, are cap şi coadă, are nişte personaje (fie ale lui, fie copiate), are o acţiune şi un punct culminant şi un deznodământ mai reuşit sau mai puţin reuşit dar totuşi prezent într-o formă sau alta.

Îi felicit pe toţi aceşti copii pentru efortul depus, pentru imaginaţie, pentru perseverenţă, pentru răbdare. Îmi pare rău că nu au putut toţi pleca la Madrid, dar pentru mine toţi sunt câştigători. Îi felicit şi pe părinţii lor, deoarece sunt sigură că le oferă o educaţie pe măsură.

Mulţumesc Nickelodeon şi Telekom pentru şansa de a face parte din acest juriu, a fost o experienţă minunată din care am avut multe de învăţat!