Anul acesta la târgul de carte Gaudeamus am un atelier cu totul şi cu totul special. De ce e special? Pentru că va fi după o idee din cartea mea, Brâie de inspiraţie folclorică, cea mai recentă apariţie din colecţia Idei creative. Tot atunci va fi şi lansarea cărţii, la care vă aştept cu mic cu mare, chiar dacă pentru atelier nu am decât 10 locuri de adulţi şi 10 locuri de copii. Lansarea va fi de la ora 12, iar atelierul de la 12.30. Participarea la atelier se face doar pe bază de preînscriere la adresa de email info@edituracasa.ro. Înscrierile se fac până se ocupă locurile. Vă rog să treceţi în email şi un număr de telefon, ca să vă pot da SMS de confirmare în sâmbăta dinaintea evenimentului. Participarea la lansare nu este condiţionată de înscriere şi m-aş bucura foarte mult să vă cunosc pe cât mai mulţi dintre voi!
Ce vom face la atelier? Adulţii vor face un brâu de inspiraţie folclorică (sunt necesare abilităţi de bază de coasere), din panglici şi mărgele, iar copiii vor reproduce acelaşi model, dar pe hârtie, cu panglică adezivă de craft şi pompoane (sunt necesare abilităţi de poziţionare şi lipire, prin urmare vârsta recomandată este 4+). Materialele pentru atelierul copiilor, precum şi premii pentru copiii participanţi, constând în accesorii pentru lucru manual, ne sunt oferite cu generozitate de Daco Art.
Sper să vă placă atelierul şi noul număr din Idei creative. Momentan îl puteţi precomanda pe site-ul editurii Casa dar în curând va fi disponibil atât pe site, cât şi la Gaudeamus. Sper să vă atragă şi să vă convingă să-l cumpăraţi, pentru mine ar fi o recunoaştere reală a muncii mele!
Cartea conţine aproximativ 16 modele de brâie de inspiraţie folclorică, decorate cu diverse tehnici (mărgele de diverse dimensiuni, panglici, rozete croşetate, elemente reciclate, broderie de diverse tipuri, pictură cu vopsele textile etc). Am realizat personal fiecare decoraţiune de pe aceste brâie, am cusut până mi-am spart degetele, am stat luni întregi cu zeci de materiale înşirate prin toată sufrageria, am bătut zeci de kilometri după tot felul de accesorii, am răscolit merceriile şi târgurile de vechituri, dar şi sertarele şi sacii mei cu resturi şi materiale reciclate. La unele am pornit de la o idee şi am ajuns la alta, pe altele a trebuit să le refac pentru a mă asigura că modelul şi tehnica sunt uşor accesibile şi altor persoane. A fost o muncă de mare migală dar când le-am văzut pe toate gata, nu mi-a venit să cred! Apoi am scris cartea şi a urmat partea de fotografiat (de care s-a ocupat editura Casa şi le mulţumesc!), apoi două şedinţe foto pentru pozele de pe copertă şi câteva din interior, cu Eliza. Eliza a fost bucuroasă să mă ajute şi să poarte rochiţa albă din batist, specială făcută pentru ea, şi brâul negru cu mărgele, pentru copertă.
Le mulţumesc tututor celor care au făcut acest proiect posibil sau care şi-au adus contribuţia, intenţionat sau fără să ştie, la reuşita cărţii: Emese Bokos (editura Casa), Andreea Crăciun (foto copertă şi interior, cele cu Eliza), Coca Asan (pentru nasturii cu mere şi pere şi pieptenii cu măr şi floarea soarelui, folosiţi ca recuzită foto), Alina Grigore (Crazy Design, pentru cele două elemente grafice de la brâul decorat cu broderie cu panglici), Monica Liuţă (fotografii paşi de croire şi coasere), Aurelia Năsturaş (rozete croşetate), Diana Poruţiu (cerceii din pastă polimerică folosiţi ca recuzită foto la brâul cu panglică cu modele roşii şi negre), Cristina Aga/Aromă de lavandă Argeş (pentru buchetul de lavandă folosit ca recuzită foto la brâiele pictate), Valentina Popescu/Atelier Interesart pentru ajutorul oferit la buchetul din flori de hârtie folosit ca recuzită foto la brâul pentru mireasă de la pagina 20, Diana Roşu pentru coroniţa cu spice pe care o poartă Eliza pe copertă.
Şi nu în ultimul rând, mulţumesc familiei mele, care m-a susţinut necondiţionat în acest demers!
Si painea? Painea, cine a facut-o? :p
Felicitari maxime!!!!!
Kaufland a făcut pâinea 😀
Ahaaa!!! 😉
Seamana cu painea neframantata, credeam ca ai facut pana la urma. Poate la urmatoarea carte ;).Sau mai bine, pune-o pe Eliza sa o faca. Mai trageti o dubla ;).
N-am apucat s-o mai fac. Trebuie să caut din nou reţeta.
Ce fetiţă frumoasă !
Mulţumim!
Felicitari inca o data, Laura!
Sper sa ajung si eu la Gaudeamus, nu stiu inca daca vor merge si copiii.
Eliza este superba!
Te aştept cu drag!
Hai la paine, neamule!!!
http://www.justlovecookin.com/2011/04/no-knead-bread-paine-neframantata.html
😉
Felicitari atat tie cat si Elizei!
Multumim!
Mi-au dat lacrimile cand am citit, de emotie, de drag de voi, de frumos, de tot ce ati facut impreuna ca o familie. FELICITARI!
Multumesc, Viorica!
Felicitari pentru carte!Ce frumoasa este Eliza si ce bine-i sta cu rochita !
Mulţumim! Şi rochiţa e creaţia mea, dintr-un metru de batist de bumbac şi nişte panglică brodată 🙂
ce minunat!
eu sunt departe, dar as fi participat cu drag!
Felicitari! Numai bina !
Imi pare rau ca nu putem ajunge anul acesta la atelier. Mi-ar fi placut foarte mult sa vin si la lansarea de carte… Calde felicitari!
Mulţumesc, Ioana! Şi mie îmi pare rău că nu ajungi.