Acest model de brâu este inspirat din cartea mea, Brâie de inspiraţie folclorică (după brâul pentru adulţi, fără coasere la maşină) şi l-am realizat alături de copii la atelierul organizat în colaborare cu editura Casa la Gaudeamus. Materialele folosite au fost puse la dispoziţia participanţilor de Daco Art şi le mulţumim foarte mult cu această ocazie.
Materiale: panglică din satin lată de 7 cm, pompoane de 10 mm, panglică sau dantelă autoadezivă, adeziv Silipici (silicon lichid).
Pentru a realiza brâul, se lipeşte panglica adezivă pe mijloc, iar pe margini se decorează cu pompoane lipite cu Silipici. Brâul se prinde la spate cu un ac pentru broşe, decorat şi el cu pompoane dacă doriţi. Copiii au fost încântaţi să facă această activitate la atelier şi au făcut abuz de pompoane pentru a-şi decora brâiele.
Ce m-a surprins în mod plăcut la atelier: copiii au transformat activitatea creativă într-una matematică. Au combinat pompoanele în diverse feluri: şiruri formate din secvenţe identice de câte 5, grupuri de câte trei sau patru; au aliniat pompoanele la distanţă egală unele de altele sau au combinat două culori, alternându-le sau au împerecheat pompoanele de sus cu cele de jos. Astfel, niciun brâu nu a ieşit la fel ca celălalt.
Cartea mea vă oferă inspiraţie pentru a realiza acasă peste 16 modele de brâie, cu diferite tehnici şi grade de dificultate şi poate fi un cadou frumos pentru oricine este pasionat de lucrul cu mâinile. De asemenea, vă puteţi inspira din carte pentru a realiza şi diverse activităţi cu copiii, simplificând modelele şi aplicându-le la materialele de care dispuneţi, aşa cum am făcut noi cu acest brâu cu pompoane. Şi pentru că se apropie 1 decembrie, puteţi folosi această idee de brâu pentru a realiza o activitate cu copiii, fie acasă, fie la şcoală: înlocuiţi panglica adezivă cu panglică tricoloră, iar pe margini puneţi doar pompoane albastre, galbene şi roşii. Copiii le pot purta cu mândrie de 1 decembrie, nu doar pentru că au pe ele culorile drapelului naţional, ci pentru că au fost realizate chiar de ei înşişi.
Iar dacă au serbări la şcoală şi trebuie să poarte un costum popular (sau de inspiraţie folclorică), îşi pot face chiar ei brâul sau îl puteţi face voi, după un model cu mărgele pe care îl voi prezenta într-un articol ulterior (modelul făcut de adulţi la atelierul de la Gaudeamus).
Cred ca a fost cel mai frumos atelier la care am participat! Felicitari, Laura si sustinatorilor tai atat pentru lansarea cartii, cat si pentru organizarea atelierului! Materialele de la Daco Art sunt de mare ajutor persoanelor mai putin dibace ca mine, de exemplu, datorita calitatii si usurintei de a le utiliza. 🙂
Ce ma bucur sa aud asta! Multumesc, Cristina!