Dacă anul trecut am mers cu Eliza la un spectacol superb de Crăciun organizat de Opera Comică pentru copii (am scris despre el aici) şi am decis să fac o tradiţie din a merge anual, în decembrie, la spectacole frumoase, evident că nu puteam să renunţ la tradiţie anul acesta, chiar dacă e ceva mai greu de organizat o ieşire. Deja am luat bilete la două spectacole dar vouă o să vă recomand mai multe, ca să aveţi de unde alege.
3 decembrie
O călătorie muzicală cu Pam-Pam – ora 11.00 Teatrul Elisabeta (bilete la casa de bilete a teatrului Elisabeta şi pe site-ul lor)
Timp de 50 de minute spectatorii cu mic cu mare vor fi purtaţi într-o călătorie muzicală imaginară, în care alături de personajele principale vor învăţa ritmuri şi cântece specifice diferitelor ţări precum Spania, Egipt, Mexic, România şi ultima oprire la Polul Nord.
Magic Show Fantasmio – ora 11.00 Palatul Copiilor (bilete în reţeaua iabilet.ro)
Eliza a fost la acest spectacol când s-a mai jucat şi a fost peste măsură de încântată. Toţi copiii atraşi de iluzionism vor găsi acest spectacol foarte atractiv. Mai multe detalii şi un trailer al spectacolului aici.
4 decembrie
Spărgătorul de nuci – ora 11.00, Opera comică pentru copii – la acesta am luat bilete (30 de lei biletul pe bilete.ro)
Alice in Winter Wonderland – 4 decembrie/10 decembrie/11 decembrie – ora 11.00 Cinema Pro (bilete pe www.eventim.ro)
Alice in Christmas Wonderland ” este noul musical produs de MiniArtShow by Ioana Ginghina, având la bază celebra poveste “Alice în Ţara Minunilor” însă învăluită în magia Craciunului. Alice este o fetiţă de 11 ani, care stă toata ziua în casă, jucându-se cu telefonul. Nu mai vede cât de frumoasă este natura, viaţa şi nu mai crede în magia Crăciunului sau în Moş Crăciun.
16 decembrie
Poveste de Crăciun -ora 19.00, Sala Polivalentă
Un spectacol extraordinar realizat de Opera Comică pentru Copii. Dacă e măcar jumate cât a fost anul trecut, clar merită să mergeţi!
22 decembrie
Spectacol de Crăciun alături de Crina şi prietenii săi – 12.30, Palatul Copiilor (bilete pe www.bilete.ro)
Un spectacol de ventrilocie despre care am auzit numai lucruri bune, aşa că am cumpărat bilete pentru Eliza fix în primul rând. Mereu şi-a dorit să stea şi ea măcar o dată în primul rând, aşa că i-am făcut plăcerea asta. 30 de lei biletul şi sper să merite.
Voi ce spectacole aveţi pe listă?
Hai ca m-ai convins cu Povestea de Craciun, desi nu e la fel ca anul trecut (pare a lipsi tocmai rock-ul din program, preferatul nostru). Facem schimb de impresii dupa aceea, la fel cum am facut schimb de recomandari 🙂
Ah, ce păcat că lipseşte rockul, chiar a fost frumoasă partea asta! Dar cu siguranţă şi restul reprezentaţiilor se vor ridica la înălţime. Şi mie mi-ar fi plăcut să merg iar.
Laura, crezi ca Povestea de Craciun merge si la 5 ani si jumatate sau este prea devreme? Am vazut ca anul trecut a durat 4 ore, au fost si pauze? Multumesc mult.
Au fost si pauze, dar tot s-a prelungit pana foarte tarziu in noapte si pana si Eliza a dat semne de oboseala, chiar daca s-a bucurat foarte mult de toate reprezentatiile. La 5 ani si jumatate e cam devreme, daca nu aveti experienta pe spectacole care teoretic nu sunt targetate pe copii.