Eliza are 8 ani şi încă mai crede în Moş Crăciun, în ciuda faptului că s-a discutat despre asta la şcoală şi unii copii le-au spus celorlalţi că nu există şi în ciuda faptului că eu am încercat să-i spun că părinţii sunt cei care cumpără cadourile. Nu m-am îndurat să-i spun că nu există, ci i-am spus doar că Moşul nu mai face faţă şi părinţii îl ajută. De asta unii copii primesc mai multe, iar alţii mai puţine sau deloc. Pentru că părinţii nu au bani. Şi că uneori alţi oameni fac pe Moşul pentru cei nevoiaşi, aşa cum şi noi am făcut în alţi ani pentru unii copii.
Anul trecut i-am spus prima oară că noi cumpărăm cadourile şi a izbucnit şi mi-a zis: “ştii ceva, eu refuz să cred porcăria asta.” Discuţia s-a încheiat chiar acolo şi nu am mai redeschis-o. Anul acesta am încercat din nou să abordez problema însă Eliza a tot încercat să mă convingă cu argumente care păreau logice în mintea ei: scrisoarea pe care i-o lasă lui Moş Nicolae să i-o ducă lui Moş Crăciun dispare, fursecurile sunt mâncate, laptele e băut. Tot ea mi-a zis: doar nu se duc părinţii noaptea să cumpere cadouri?! I-am explicat că le cumpărăm dinainte şi le ascundem. Cumva mintea ei încă refuză să accepte realitatea, aşa că m-a intrebat: “Mami, tu credeai în Moş Crăciun când erai mică?” I-am răspunsă că da, credeam. Replica ei finală m-a lăsat fără cuvinte: “Atunci crede şi acum”, mi-a spus ea.
Am fost aşa emoţionată de dorinţa ei profundă de a crede că n-am mai zis nimic. Dar am reţinut cuvintele ei şi când Samira (Flecuşteţe isteţe) m-a contactat şi m-a întrebat dacă nu vreau un print cu nişte vorbe înţelepte de-ale Elizei, pe acestea i le-am dat. Când a venit printul, Eliza mi-a spus: “Ştii, mami, cred că cine ţi-a trimis asta a vrut ca tu să crezi în Moş Crăciun.” I-am zis că da, aşa o fi. M-a întrebat: “Şi? Acum crezi?” Am întrebat-o mai întâi pe ea dacă crede. Şi mi-a zis că da, ea crede în Moş Crăciun. I-am spus că, în cazul ăsta, şi eu cred. Atunci a venit şi m-a îmbrăţişat şi m-am simţit ca într-un final de film romantic când personajul negativ care nu credea în magia Crăciunului, brusc crede în ea.
Căci asta reprezintă Moş Crăciun, e magia din sufletul nostru şi cred că ar trebui cu toţii să continuăm să credem în ea. Moş Crăciun nu e o minciună şi nu se va traumatiza nimeni dacă află că părinţii cumpără, de fapt, cadourile. Nu întreţineţi o minciună dacă îl aduceţi şi îl păstraţi pe Moş Crăciun în casele voastre. Acest personaj face parte din imaginarul copilăriei, la fel ca toate celelalte personaje şi simboluri care au existat dintotdeauna într-o formă sau alta şi prezenţa lor ajută la dezvoltarea gândirii magice a copiilor. Şi, nu în ultimul rând, Moş Crăciun e ceva în care avem cu toţii nevoie să credem până la ce vârstă vrem noi să credem.
Voi credeţi în Moş Crăciun?
Lui David i-a spus un prieten anul trecut că Moș Crăciun sunt părinții.
A fost mereu în dubii, în mintea lui ceva nu bătea bine. Pe de o parte încerca să coreleze cu noua informație tot ce îi spuneam noi mereu despre cadourile scumpe pe care Moșul nu are cum să le aducă, pe de altă parte, având în vedere că Moșul, totuși, îi aducea mereu ori varianta mai ieftină a cadoului ori ceva asemănător, nu ar fi renunțat la ideea existenței lui.
A acceptat cumva că noi suntem ajutoarele lui, încă nu îi este clar cum anume îl ajutăm. Știe că Moșii de prin oraș sunt doar ajutoare costumate (de asta nici nu îi mai e frică să stea de vorbă cu ei).
Ieri, vorbind la telefon cu un prieten, au avut următorul schimb de replici:
– Știi că unii spun că nu există Moș Crăciun?
– Ba există, spune David
– Unii spun că părinții sunt Moș Crăciun.
– Ba nu, eu cred că există. L-am văzut eu.
Asta după o zi în care a făcut poze cu unul dintre ajutoarele Moșului și a primit un cadou surpriză care l-a bucurat foarte mult.
Așa că prelungim magia. Știe că Moșul nu-i poate aduce ce e prea scump, dar știe și că găsește mereu moduri de a-l surprinde.
Eu abia în clasa a 5-a am aflat cum stau lucrurile. Dar am fost bucuroasă că pot să fac și eu surprize părinților punând cadouri sub brad. Și a trebuit să păstrez magia încă câțiva ani, pentru surioara mea.
Cred ca si Eliza stie cumva ca parintii cumpara cadourile dar prefera sa accepte varianta mai frumoasa si mai plina de mister a povestii. Si eu chiar ma bucur de asta.
Da, cred, am crezut si o sa continui sa cred in Mos Craciun!
Si o felicit pe Eliza ca se indarjeste sa creada. Si eu ma contrazicean cu alti copii la scoala pe aceasta tema, nu imi amintesc sa o fi facut cu parintii.
Va uram CRACIUN FERICIT si SARBATORI MINUNATE!!!
Nu cred ca pe vremea noastra ne spuneau parintii cum sta treaba cu Mos Craciun, dupa indelungi consfatuiri cu vecinele de pe scara si psihologi. Pur si simplu descoperirea venea de la sine si nu distrugea cu nimic frumusetea Craciunului. Cred ca doar noi, in calitate de parinti moderni, le inducem copiilor ideea asta de minciuna si trauma.
Sunt perfect de acord cu ceea ce spui.
Noi, parintii inducem multe stări copiilor, cuprinși fiind de tăvălugul ideilor de parenting ….urban …..din ultima perioadă.
Recent am intrat pe blogul tau, cu care rezonez frt mult și apreciez, in primul rand faptul că ești o femeie cu picioarele bine înfipte în pământ.
Pt mine sărbătorile de iarnă vor însemna întotdeauna bradul împodobit, Moș Crăciun, tăiatul porcului, colinde, capra , urs , mascați…și acest lucru îl voi transmite mai departe copiilor mei, convinsa fiind că toate acestea nu ii va trimite la psiholog odată deveniți adulți.
Mulţumesc pentru cuvintele frumoase!
Foarte frumoasa povestea!
Si eu incerc sa pastrez magia Craciunului pentru copii mei.
Sa ai sarbatori linistite si frumoase in familie!
Multumesc, Valentina! Si voua la fel!
Nici ca se putea replica mai potrivita ca inspiratie pentru un articol in perioada asta! Foarte, foarte frumoasa morala lui! Sa aveti sarbatori fericite!
Multumim, Alunita! Eliza si-a revenit si ea, asa ca parca incep si eu sa cred de-a binelea 🙂
Eu am incercat de cand era Ioan mic,mic sa-l fac sa inteleaga ce inseamna Craciunul, cum sta treaba cu Mos Craciun, cine a fost el, de ce primim cadouri, totul asociat cu credinta noastra ortodoxa. Am vrut sa le ramana intiparit faptul ca importanta este sarbatoarea si nu Mosul pe care-l asteapta toti. El stie semnificatia sarbatorii, stie de ce lumea daruieste cadouri, etc. Dar, cum zicea cineva, ceva nu se leaga. Anul trecut, dupa ce au desfacut cadourile pe care le-au gasit sub brad , Ioan( 8ani p-atunci) m-a intrebat: ” si cadourile de la Mos, cand le primim”?? :d
E o chestie foarte aiurea….parca mai mult se zapaceste. Acasa creste intr-un fel, “la scoala” altfel… La el sigur mai dureaza nitel pana accepta.
Ana, in schimb, (5 ani juma’)e foarte realista, n-are nicio problema cu faptul ca Mos Craciun nu exista- ea e bucuroasa pt ca va primi cadouri si atat 🙂
MOS CRACIUN EXISTA !
Normal, cine nu crede in Moș Crăciun? Și nu, n-am 7ani ci am um copil de vârsta asta! 🦋