Cartea Copilul independent sau cum să fii o mamă “leneşă” de Anna Bîkova se afla într-un teanc de cărţi primite de la editura Paralela 45 şi, ca să fiu sinceră, nici n-aveam de gând s-o citesc, pentru că de sfaturi de parenting sunt sătulă ca de mere pădureţe. Eu mă apucasem de altă carte oarecum de parenting de la Paralela 45, mult mai interesantă, însă destul de dificilă şi prin care înotam cam anevoios, aşa că, la sugestia soţului meu, care a zis că asta e mai haioasă, am făcut o pauză de la cealaltă şi m-am apucat de cartea Annei Bîkova. Am citit-o rapid, în două zile, printre picături, dar dacă aş fi avut mai mult timp liber, cu siguranţă o devoram dintr-o suflare.
Mărturisesc că această carte mi s-a părut o gură de aer proaspăt în peisajul editorial al cărţilor de parenting din ultima vreme. Are atât de multe sfaturi sau recomandări de bun simţ, încât te face să te întrebi: dar oare eu de ce nu m-am gândit la asta, că doar e atât de logic totul?! Cred că faptul că autoarea provine dintr-o cultură mai apropiată de a noastră m-a făcut să rezonez cu opiniile ei mai mult decât cu cele care provin de la tot felul de experţi de peste ocean. În plus, anecdotele, ironiile fine şi schiţele în creion o fac uşor de parcurs, aproape ca pe o poveste (spre deosebire de cartea cealaltă, de ex, care citează o grămadă de studii şi face teoria chibritului de ajunsesem să sar paragrafe întregi la un moment dat pentru că nu aveam răbdare să citesc aceeaşi idee expusă pe 3 pagini). Bîkova cuprinde într-o carte de 250 de pagini tot ce au spus experţii americani în tomuri întregi! Nu-i nevoie de o carte întreagă pe fiecare subiect pentru că, în realitate, sunt câteva chestii de bun simţ care trebuie reţinute, iar restul e doar filozofeală menită să umple paginile!
Ce mi-a plăcut cel mai mult la cartea asta e că autoarea nu elimină factorul personalităţii din educaţie. Din ce am remarcat, autorii de peste ocean nu cred că un copil are propria lui personalitate înnăscută, ci că e un soi de tabula rasa pe care punem noi ce educaţie vrem şi cum considerăm că e mai ok. Numai că un copil are şi el “firea” lui şi autoarea insistă că atunci când vrem să-l învăţăm pe copil nişte deprinderi trebuie să ţinem cont şi de firea acestuia şi să ne modelăm comportamentul în funcţie de aceasta. Nu există modele şi reguli universal valabile iar ce funcţionează la un copil poate să nu funcţioneze la altul.
Autoarea abordează foarte multe aspecte ale creşterii unui copil, care ţin de independenţa acestuia: să se îmbrace singur, să mănânce singur, să facă la oliţă, să doarmă singur, să facă anumite alegeri, să-şi facă singur ghiozdanul şi temele, să accepte consecinţele naturale ale unei acţiuni, să strângă jucăriile, să ajute în casă etc. Cartea nu e doar pentru părinţii de copii mici deoarece abordează şi subiecte legate de adolescenţă, gen prieteni, iubiţi, alegerea unei specializări la liceu sau facultate, folosirea banilor etc.
Pe mine cartea asta m-a ajutat să văd limpede unele lucruri pe care le fac bine dar şi să-mi revizuiesc comportamentul cu privire la unele lucruri pe care, s-o spun pe aia dreaptă, le fac rău, dintr-un soi de comoditate. Cu toate astea, când am închis cartea, mi-am dat seama că, intuitiv, am făcut mai multe lucruri bune decât rele pentru că Eliza e un copil destul de independent şi descurcăreţ în anumite situaţii.
Ce ştie să facă la 8 ani şi sunt subiecte abordate şi în carte: să spele rufe (să bage în maşină, să pună detergent, să seteze programul corect, să le scoată, să le întindă), să cumpere ceva la magazin şi să primească restul, dacă e cazul (pentru a încuraja asta, dacă trecem prin faţă pe la Mega, îi dau câţiva lei să cumpere ceva anume, o mai trimit jos la cofetărie sau îi dau la şcoală 5 lei să-şi ia un sandviş), să facă patul (deşi aici, din comoditatea mea, i-l fac eu în timpul săptămânii, ca să doarmă 10 minute în plus, şi în weekend şi-l face ea), dă cu aspiratorul în toată casa, şterge praful, îşi ia gustare din frigider dacă îi e foame (îşi face sandviş, desface un iaurt, îşi pune chiar şi ciorbă şi o încălzeşte la microunde), găteşte chestii simple cu ajutorul meu, îşi face singură ghiozdanul (nu m-am băgat niciodată, nici măcar în clasa întâi), se asigură că are stiloul plin cu cerneală sau că are toate materialele necesare pentru orele de lucru manual, strânge jucăriile după ce se joacă cu ele (deşi la dezordinea de pe birou mai avem de lucrat), când se duce undeva (tabără sau doarme peste noapte la prieteni) este ordonată cu hainele ei şi cu igiena personală şi respectă regulile casei respective chiar dacă diferă de ale noastre, stă singură în casă, vine o bucată de drum singură de la şcoală, foloseşte cartela de interfon şi liftul ca să urce în casă, mă ajută cu bebe (în mod responsabil).
Cu ce nu sunt suficient de mulţumită pentru vârsta asta (şi subiectele astea sunt abordate în carte): nu-şi pune hainele în ordine (deşi le îndeasă în şifonier acum, după ce am scos fotoliul “acela” din camera ei) şi mă scoate din minţi să găsesc în şifonier tricouri murdare sau sarafane şifonate, nu se culcă singură (adică doarme singură, dar după un întreg ritual care uneori mă oboseşte teribil, nici măcar când sunt bolnavă de nu mă pot ridica din pat nu renunţă la el, se bosumflă, trânteşte uşa, iar până acum câteva luni chiar plângea dacă nu mă executam), nu cunoaşte banii şi nu are cu adevărat capacitatea de a-şi gestiona finanţele (fie cheltuie aiurea pe prostii, fie nu ştie valoarea banilor şi îşi doreşte să cumpere cu ei marea cu sarea etc, caz în care, dacă primeşte bani de la bunici sau alte rude, prefer să îi iau eu şi să-i cumpăr cu ei ce are nevoie sau îi sugerez discret ce şi-ar “dori”, ca să mă asigur că sunt cheltuiţi cu folos.), nu se spală pe dinţi din proprie iniţiativă şi chiar când se spală e mai mult în bătaie de joc (lucru care mă frustrează enorm pentru că eu plătesc sute de lei la dentist, nu ea), este prea supusă cu autoritatea externă (de ex, dacă zice doamna ceva la şcoală, nu contează că eu zic altfel, să ferească Dumnezeu să nu facă fix cum a zis doamna) deşi acasă are destule momente în care îşi poate exercita independenţa şi capacitatea de a spune nu, însă la şcoală, de exemplu, nu alege să îşi folosească această capacitate. Uneori mă amuz că Eliza ar fi fost o comunistă perfectă, pentru că regulile şcolii sau de la activităţile extraşcolare (cluburi etc) sunt literă de lege pentru ea, chiar şi peste cuvântul meu!
Ce nu vreau eu să facă la vârsta asta, chiar dacă ar putea, dar sunt eu obsedată de control: să vină singură tot drumul de la şcoală şi să traverseze strada pe la semafor (am o prietenă al cărei băieţel de vârsta Elizei venea singur acasă la clasa pregătitoare traversând două bulevarde foarte mari! eu n-am încrederea asta s-o lasă să traverseze un bulevard care nici măcar nu e aşa de aglomerat), să calce rufe (ştiu şi singură cât de nasoale sunt arsurile de la fierul de călcat, plus că nu sunt pregătită moral să pierd nişte haine în procesul de învăţare), să-şi aleagă singură hainele sau încălţările la magazin (de obicei alege cele mai kitchoase şi mai scumpe chestii, aşa că o îndrum eu, pe cât posibil discret iar dacă nu e posibil discret, îi zic de-a dreptul ce să cumpere, deşi când şi-a ales ghiozdanul – roz, cu sclipici şi cu moaca lui Barbie pe el – a insistat foarte mult pe ghiozdanul ăla şi mi-a zis: “ştii ceva, eu port ghiozdanul ăsta, nu tu!”), să se ducă singură în parc (are o străduţă laterală de traversat şi încă nu mi se pare suficient de atentă s-o traverseze în siguranţă şi în plus nu aş sta liniştită în casă ştiind-o afară singură – dar la asta voi lucra primăvara asta, promit!).
Voi ce nu-i lăsaţi să facă la vârsta asta deşi ar putea? Şi ce ar putea şi ar şti dar nu vor să facă? 😀
Cam asa si la noi, doar ca ghiozdanul nu vrea sa il faca singura, sa se imbrace, desi stie, e cu rugaminti si cu chiu si vai. In general nu prea vrea nimic, e intr-o perioada f razvratita, de la trezitul pt scoala pana la orice chestiuta, e cu revolte non stop. Ceva imi scapa, clar. Am obosit, ma gandeam sa apelez la un psiholog sa ne limpezeasca putin.
Eu cred că ea se simte foarte stresată de programul încărcat pe care îl are şi de presiunile “meseriei” şi atunci se răzvrăteşte unde poate şi ea, la lucrurile mărunte. Îţi recomand şi cartea asta până ajungi la un psiholog, dar nu amâna să mergi să ceri ajutor, nu trebuie să te duci cu ea, ci să te sfătuieşti tu cu cineva.
A mea tot 8 ani are. Este extraordinar de ordonata, pana la obsesie, ne cearta si pe noi daca nu punem imediat lucrurile la loc. Asta e rezultatul miilor de cicaleli ale mele, recunosc. Este foarte responsabila cu banii, stie cat costa lucrurile si poate face comparatie intre produse.
In schimb, nu adoarme singura, decat daca o las la tv lucru care ma enerveaza maxim. Nu vine singura de la scoala pentru ca nu ii lasa doamna sa plece fara un adult. Eu cred ca s-ar descurca.
A ta e la polul opus de a mea care ar trăi într-o permanentă dezordine dacă ar putea. Doar că nu poate pentru că o cicălesc eu 😀
Zici ca vorbesti despre Ioan, Laura:))). Exact ce-ti ziceam- daca ii dai o directie, e copil model. Daca-l lasi, e jale. Ana, in schimb, e exact ca fetita Cristinei. Ma “omoara”. Maria cred ca inclina tot catre ea :))).
Tot e bine dacă ai doi ordonaţi 😀
Voi cauta si eu cartea aceasta pentru ca din descrierea ta pare interesanta.
Eu nu stiu cum sa ii fac pe baietii mei de 4 ani, sa colaboreze cu noi dimineata; le cer frumos si le explic de ce trebuie sa faca ei unele lucruri si sfarsesc prin a ma enerva. Dimineata pentru mine este stresanta pentru ca primesc din partea lor numai refuzuri, de la trezit, spalat, imbracat, etc.
Tareee cartea! Dar mai tare e Eliza :)))).
Cand am citit ce face Eliza mi-am zis “Doamne, ce copil rasfatat am, ca nu face nici jumatate din toate astea!”, dar cand am citit ce nu face Eliza mi-am zis “Hai, ca nu e chiar atat de rau!” Deci cam asa e la noi 🙂
Sunt sigură că majoritatea copiilor de vârsta asta se încadrează pe acolo pe undeva, nu e a mea cu nimic mai specială 🙂 Încă Luna are mai multă independenţă ca Eliza, că se duce la piaţă sau singură în parc. Pe Eliza n-o las decât să coboare până la cofetărie, mai departe, nu.
avem fete de-o seama :). In general fiica mea e mai independenta ca media 😀 .
Pentru haine sa si le impacheteze singura, ii las in dulap doar cele de sezon si care ii vin (adica la 1-2 luni ii triez si extrag excesul) asta ca sa fie simple and stupid, si pentru aranjat si-a facut singura un carton de impaturit si dulapul ei de haine arata mai bine ca al meu. De cel de carti insa … 😀 😀
Marea evolutie a fost cand am renuntat la 2 extra activitati si i-a ramas suficient timp si pt … ce vrea ea.
Wow, te invidiez maxim pentru faptul că împătureşte hainele. Eu trebuie să mă mulţumesc cu mototolit şi aruncat în fundul dulapului 😀
Fetita mea ( 9 ani), deocamdata, e foarte cooperanta. Isi face singura ghiozdanul, temele singura ( doar unde nu stie ma mai intreaba), pregateste singura sandwish-uri calde, spala farfurii, aduna si pune masa…
Mi-ar placea sa-si faca ordine in camera mai des, mai ales pe birou si in jurul biroului unde e vesnic plin de tot felul de hartiute, hartii, ciorapei, carioci si alte chestii. Cand o pun sa-si faca ordine, se pierde printre lucruri, le rasfoieste , se uita la desene vechi la care nu vrea sa renunte, creioane de tot felul cu care se joaca…daca merg in camera dupa o ora o gasesc printre lucruri depanand amintiri. Iar fratele ei de 13 ani tot asa face la capitolul ordine. Abia reusesc sa arunc cate ceva pentru ca de toate au nevoie. Nu vrei sa stii cum arata camera lor.
Recunosc tiparul! Eu arunc singură hârtiile vechi şi alte mărunţişuri de la ea din cameră, pentru că altfel n-aş scoate-o la capăt.
Dupa cum scrie in atatea carti si articole, riscam sa ne handicapam copiii si recunosc, nu sunt prea departe, dar sunt in curs de vindecare! Nu de putine ori imi dau seana ca fiimea (6 ani jumate) e mai descurcareata decat cred eu. A ramas sa doarma la o prietena inca de la 5 ani si ceva. Ar face multe lucruri singura daca eu as avea rabdarea si timpul necesare. Si…obsesie mai redusa in ceea ce priveste curatenia si igiena (asta mi se trage si din cauza unor probleme de sanatate). Felicitari, Elizei! O vreau un weekend pt un training cu Diana!
Ar trebui să-ţi împrumut cartea, există nişte paragrafe foarte bune despre obsesia cu igiena 😀
Eu sunt genul de mămică tare stresată. Poate mi se trage de la faptul că eram cea mai mare dintre frați, nu știu. În orice caz, îmi doresc sincer să mă schimb 🙂 Fiul cel mare (5 ani) se îmbracă singur, se încalță, de curând a învățat să își împacheteze hainele și e tare încântat, îi place și la bucătărie să mă ajute. Nu îi place însă defel să strângă jucăriile, așa că în fiecare seara mami și tati adună.
Şi i-ai avut pe fraţii tăi în grijă? De asta te consideri stresată? 🙂 Ar trebui să fii expertă în băieţi deja!
10 ani si jumatate
Ce am reusit sa schimbam in ultimii 2 ani: isi pregateste hainele pentru scoala si le aduna pe cele murdare in cos, isi pune in ghiozdan cele necesare pt cursurile optionale de a doua zi, verifica si completeaza penarul (o data pe saptamana, duminica seara). Nu le face cu placere, insa s-a obisnuit treptat cu ideea ca sunt responsabilitatea lui. In schimb, ii place sa dea cu aspiratorul pune rufe la spalat… si ar da oricand o mana de ajutor la gatit.
Ce as dori sa faca (si nu face, sau doar cand are chef): sa stranga jocurile / figurinele cu care se joaca (pt asta, am tot schimbat organizarea lor astfel incat sa-i fie la indemana).
Ce ar dori sa faca (ii este inca teama, incercam sa ne obsinuim treptat): sa mearga singur (la magazin, in parc). Drumul este partea care il sperie putin, cu in rest nu ar fi probleme. Cu banii se descurca foarte bine (are in permanenta portofelul cu el, plateste singur tot ceea ce este nevoie la scoala: muzee, carti).
Deci pe el îl sperie drumul, nu pe voi! Tot e bine, la noi eu sunt aia maniacă şi n-o las. Mi-e tare frică!
Al meu este prea mic ca sa intre in discutie! Patru ani! Ce am observat eu la nepotei, mai mari, ca si colegii si prietenii iinfluenteaza. Se duce un nepot in vizita la un prieten, iar la plecare prietenul se apuca sa stranga jucariile din camera ca sa nu lase dezordine. Din ziua aceea nepotul isi strange singur tot din camera.
Da, am remarcat şi eu asta. Eliza a fost de mai multe ori la ţară la verişoara ei, când aceasta era mai mică, şi chiar dacă Eliza petrecea puţin timp cu ea, după ce plecam, mereu demonstra anumite abilităţi noi învăţate de la Eliza, deci îi pria întâlnirea cu ea.
pfuai, ii super bravo Eliza. eu copii n-am, da’ am un nepot. la varsta de 6 ani maica-sa inca il hranea cu lingura. si nu ca n-ar putea manca singur, da asa l-a deprins….am fost odata la el la ceva serbare ca maica-sa n-a putut veni, si le-a dat tort. mi-a adus furculitza si a asteptat sa ii dau in gura ca la puii de vrabie))). Side note: vad ca au comentat in general mame de fetitze. sunt curioasa daca baietii de varsta asta sunt la fel de independenti si ajuta prin casa, sau is mai cocoloshiti
Să ştii că îmi povestea şi mie bona de un băieţel de patru ani căruia încă îi mai dădeau mâncare pasată pentru că refuza să mestece. Mi se pare groaznic să ne tragem înapoi copiii în aşa hal! Acum cum mai e nepotul tău?
nu l-am mai vazut de cam un an…un an si ceva, ne-am mutat la cateva sute de km…dar sper ca mai bine! ce m-a surprins mult e ca in alte aspecte : sa foloseasca un telefon/xboxul, sa se dea cu bicicleta/role/schiuri, a invatat foarte repede. Insa celelalte aspecte: mancat, mers la baie, spalat…avea mereu nevoie de ajutor. Cred ca intradevar ei ar putea mult mai multe daca ar fi lasati
Hai ca-ti spun eu cum e cu baiatul meu (mama de un baiat de 9 ani fara 1 luna si 2 fetite)
Ce face : citeste – citeste destul de mult; isi face temele singur; isi face ghiozdanul (din pacate, tre’ sa am mereu grija sa-l intreb daca si-a incarcat stiloul- mai are fff putin si o face fara sa-l intreb); aduce apa de baut (de la fantana situata in camera tehnica, langa casa-foloseste pompa); descuie poarta, usa de la intrare :)), calca haine (daca ii zici-chiar ii place), se spala singur, se imbraca singur(doar cand ne grabim sau e dresul mai stramt il ajut) ,hraneste gainile(daca ii zici), uda gradina (daca ii zici), ma ameninta in fiecare zi ca pregateste el pranzul sau cina :))), isi pune vesela pe care a folosit-o la masa in chiuveta (si o spala-daca ii zici), merge cu bicicleta si role fb, se descurca la cumparaturi, isi iubeste surioarele :), ma ajuta de fiecare data cand il rog, nu e obraznic, nu e razboinic sau certaret, e bun si bland si darnic 🙂
Ce nu face: nu isi pune hainele si lucrurile la loc din proprie initiativa, nu strange jucariile cu care nu se mai joaca, le lasa imprastiate si incepe “un nou capitol”, nu ia de pe jos un obiect de care s-a impiedicat, nici daca se impiedica a doua oara :))), nu constientizeaza fb valoarea banilor (dar nici nu ma intereseaza aspectul asta deocamdata), nu il intereseaza faptul ca are incaltamintea murdara de exemplu- ar pleca oricand cu ea asa, nu e atent la detalii ( ca nu-i sta bine caciula pe urechi de ex, sau ca are un guler intors la camasa, fermoarul desfacut la ghiozdan sau pantalon :p, sau vreun nasture ), si-or mai fi si altele.
Una peste alta, deocamdata nu mi;a dat cu flit, a facut tot timpul ce l-am rugat. Mi-ar placea sa faca singur mai multe chestii, dar se pare ca mai am de asteptat :).
Si ceilalti doi? 😀
Iti povestesc azi pe la pranz, cand o culc pe Maria ;).
Ce face Ana (5 ani si 6 luni): se imbraca singura, isi pregateste hainele de seara (uneori), isi pastreaza ordinea in dulap si la carti (intotdeauna si le pune la loc), pe birou, etc. Isi pregateste pachetelul pt gradinita, pune hainele murdare la spalat, sosetele tot timpul si le schimba (dupa cele 3 ore petrecute la gradi), este atenta la orice detaliu (nu suporta etichetele de la haine sau o soseta care nu i se asaza cum tre’ in picioare, etc).Se spala singura pe dinti, se piaptana.
O iubeste pe Maria foarte mult, ii ia apararea cand o cert :p, se harjoneste cu Ioan si-l.pocneste adesea :p, este foarte ambitioasa si curajoasa, pe alocuri rautacioasa :p, excesiv de mamoasa :p, dar ascultatoare. Ma ajuta la treaba -daca nu se joaca in momentul respectiv :)).
Ce nu face: nu pune mana pe ceva murdar (pe sosetele impastiate ale lui Ioan de exemplu ;))) ), nu schimba canalele de desene la tv (atunci cand se uita la un desen care tocmai s-a terminat), nu sta singura in casa nici macar 2 minute, nu adoarme nemangaiata :p, (doarme doar langa mine) si cam atat cred.
Maria, 1 an si 11 luni:
ii imita perfect pe Ioan si Ana :)), mananca singura, ma ajuta la bucatarie (taie ciuperci cu cutitul :p, face piure, mujdei de usturoi (amesteca ustutroiul pisat de mine), sparge oua si le bate cu furculita, face aluat de pitza, pune ulei in tigaia in care urmeaza sa pregatim oul de ex, bea apa singura cu cana, se spala singura pe maini, cere sa se spele cand murdara, se sterge la gurita, se spala pe dinti, pe corp, isi pune caciula in cap, imi aduce cam tot ce-i cer, vorbeste fb si stie ce vrea :)), o supara pe Ana-intentionat de cele mai multe ori, dar ii iubeste pe amandoi foarte mult.
Ia de jos un lucru care i-a cazut si-l pune la loc, imparte cu Ioan si Ana ‘un dulce’ -portionat de mine; are grija sa-i duca Anei mereu ceva ce are ea, iar dc Ana refuza, il indeasa in mana pana il ia :)), s.a.m.d.
Ce nu face: ce vreau eu, cand nu vrea ea :)))
Mi-a placut finalul “ce vreau eu, cand nu vrea ea” :)))
Wow! De când m-am depărtat de lumea blogurilor și până am revenit ai născut și al doilea copil?? Acum mă minunez doar, rămâne să citesc din urmă.
A., 9 ani și jumătate știe să facă multe, întrebarea e dacă vrea să le facă :D. E foarte neîndemânatică la treburi, nu pentru că nu a făcut, cred că așa este ea. Din ce face cu plăcere și bine, spală chiuvetele impecabil, oglinzile, scoate lucrurile curate din mașina de spălat vase, își face ordine la cărți, rechizite, jucării și tot ce îi aparține în general. Teme singură, ghiozdan, pregătit haine pentru a doua zi (i le calc eu) și schimburi pentru afterschool, cumpără de la magazin, are banii ei cu care este extrem de zgârcită și foarte rar vrea să cheltuie pe ceva. Nu e deloc interesată de bucătărie decât dacă e cu prietena ei cea mai bună (care e în alt oraș) când a făcut și un tort raw demențial. O ajută pe soră-sa (când o lasă) să se urce pe reductor la baie, la încălțat sau îmbrăcat mai rar.
Nu îi place deloc să impatureasca haine sau să șteargă praful, nu vrea să adoarmă singură în cameră deși recent a cerut pat supraetajat și a zis ca va dormi cu soră-sa, singure…suntem la stadiul de trial. Nu are nici o problemă să se ducă la sleepovers, sa stea singură în casă, e foarte curată și ….uneori uitucă.
Da, da, sunt mamă de doi 🙂 Pe unde ai umblat? 🙂
Felicitări și să fiți toți sănătoși și fericiți!
Pe unde n-am umblat! M-am lăsat de fb în februarie anul trecut și de atunci m-am axat pe niște proiecte care mi-au ocupat timpul, mintea și nervii iar acum am revenit însă rămân departe de fb…încă…
Am comandat deja cartea si de-abia astept sa o citesc.