Ştiu, sună ciudat, nu? Da, îmi place să mă duc la serviciu. Şi nu doar pentru că am un job pe care-l fac cu plăcere, într-un colectiv de oameni cumsecade, în condiţii de lucru decente şi cu un salariu bun. Îmi place să mă duc la serviciu pentru că altfel aş înnebuni acasă toată ziua. Nu sunt şi nu voi fi niciodată genul de mamă care stă acasă (sau eventual lucrează de acasă).
În septembrie, când am intrat în concediul prenatal, în primele trei săptămâni mai aveam puţin şi mă dădeam cu capul de pereţi. Nu suportam să stau acasă. Da, vreo câteva zile a fost amuzant să mă culc la loc după ce pleca Eliza la şcoală, apoi am început s-o iau niţel razna. Am făcut curăţenie de mai multe ori, am spălat şi călcat tone de rufe, am reorganizat totul prin casă, am gătit o grămadă de reţete noi şi tot felul de dulciuri, am făcut diverse chestii cu Eliza, am scris pe blog zeci de articole care să se publice singure în perioada cât am fost indisponibilă şi la un moment am simţit că nu mai am ce să fac. Mi-era dor de birou, de colegi, de mersul la serviciu (de metroul aglomerat, nu, dar face şi asta parte din farmecul vieţii de om al muncii).
Îmi place să mă duc la birou. Să stau la biroul meu ordonat şi mare, unde am suficient spaţiu şi nu sunt îngrămădite pe el o grămadă de chestii care nu au ce căuta acolo. Să beau ceai şi să pălăvrăgesc cu colegii. Să discut cu adulţi! Să mă simt utilă şi altfel decât prin creşterea copiilor sau îngrijirea casei. Să mă îmbrac frumos şi să mă dau cu ruj nu doar ca să merg la teatru cu copilul sau în parc. Să cheltui o sumă ridicolă pe un prânz nasol la o cantină alături de ceilalţi corporatişti înjuraţi de toată lumea că sunt fiţoşi şi că nu au viaţă personală. Să ies la cină cu şefii veniţi din străinătate şi să comand creveţi sau vită, mereu perfect gătite, că doar mergem numai la restaurante în care eu nu-mi permit să calc în mod normal.
Îmi place sentimentul de a mă întoarce acasă seara. Drumul de 10-15 minute de la metrou până acasă, pe jos, în care sunt doar eu cu mine şi cu gândurile mele. Îmi place să mă întâmpine Eliza la uşă, chiar dacă mai mult e cu ochii după sacoşă, să vadă ce i-am mai adus. Îmi place să-mi fie dor de ea pe parcursul zilei, să primesc câte un mesaj pe whatsapp de la ea în care să-mi ceară ajutorul la un exerciţiu prea complicat. Nu mi-ar plăcea să stau acasă pe termen lung şi nu pentru că nu-mi iubesc copiii, ci pentru că mă iubesc şi pe mine în egală măsură şi ştiu cum funcţionez cel mai bine.
Nu aş putea să fiu niciodată antreprenor, nu-mi place. Îmi place să fiu angajat, să am un venit sigur pe care să contez lunar. Să ştiu că pe data de 7 pot să intru în cont şi să-mi achit ratele. Nu aş putea trăi pe spinarea soţului doar pe motiv că stau acasă şi am grijă de copii, nici dacă ar fi sultanul din Brunei. Mereu mi-a plăcut să fiu independentă financiar şi să nu cer bani nimănui pentru ce am nevoie, fie că e ceva indispensabil sau un moft. Nu aş putea trăi din handmade sau din traduceri sau din orice altceva mai ştiu să fac. În general, mi se pare oricum că mamele care lucrează de acasă muncesc, uneori, mult mai mult ca cele care se duc undeva la companie opt ore pe zi. Şi nici timpul petrecut cu copilul care te vede acasă şi trage de tine şi tu îi spui “încă puţin, mai am un pic de treabă” nu e mai mult sau mai calitativ ca al celor care pleacă la 8 şi se întorc la 7 seara.
O să ziceţi că sunt nebună, ştiu. N-am idee cum va fi când mă voi întoarce la serviciu după ce mi se termină concediul de creştere copil pentru bebe doi, însă am momente în care mi-e dor de job şi parcă abia aştept să mă întorc. Cu trezitul dimineaţa şi ieşitul afară în ger nu ştiu cum o să mă descurc, dar mai e până atunci 😀
În orice caz, mie îmi place să mă duc la serviciu. Le admir pe mamele care pot şi vor să fie casnice sau să lucreze de acasă, dar ştiu că eu nu voi ajunge niciodată la gradul acela de zen.
Si mie imi place la serviciul meu. Lucrez la o C.A.R., 8 ore pe zi, 5 zile pe saptamana. Nu stau niciodata peste program, deci sigur la 4.30 inchid usa biroului.
Nici eu nu as sta acasa non-stop, mi s-ar parea sa as fi femeia de serviciu a casei: spala pe jos, pune masa, spala vasele…
Copiii sunt bine, marisori, uneori mai stau la afterschool, ne descurcam cu programul meu (de asta n-am vrut sa lucrez pe post cu studii superioare, pentru ca nu se stia la ce ora ajung acasa).
Imi place ce fac, imi plac oamenii care vin la mine,..singurul inconvenient este salariul..e cam mic..dar cine le are pe toate?
Eu lucrez la o corporaţie dar, din fericire, am un job care îmi permite să plec la ora fixă de acolo. M-am gândit de câteva ori să plec să lucrez la stat, ca să ies ceva mai devreme de la muncă (la 4 sau 5, nu la 6 ca acum), dar tot salariul m-a împiedicat 🙁
Ba nu ești nebună! Și știu foarte bine despre ce vorbești. Dar oamenii sunt de infinite feluri și unii dintre ei funcționează mai bine doar într-unul din moduri. Dar serviciul care nu e de acasă are farmecul lui și cine l-a gustat odată, și i-a fost pe suflet, nu are cum uita senzația.
Eu am testat şi lucratul de acasă (compania la care lucrez permite ocazional să lucrezi şi de acasă, dacă ai nevoie). După o săptămână, mă urc pe pereţi, pentru că nu fac doar treaba de la job, ci şi spăl, gătesc, fac curăţenie, văd de copii etc. Şi atunci ţin laptopul deschis până la 10 seara. Nu mi se pare că sunt mai câştigată. Mai bine închid la 6, plec şi îmi văd de treaba mea după aia.
Am lucrat și eu, la un nivel foarte ridicat, peste 10 ani în multinaționale și știu cum este. Am gustat din plin spiritul lor dar și partea cealaltă despre care nu se prea vorbește. La un moment dat, din cauză că lucram în vânzări, nu mai ajungeam seara acasă. Așa că a trebuit să iau o hotărâre. Nu pot spune că nu am momente când regret dar nu se poate să le ai pe toate. Poate dacă aș fi avut o muncă legată de un birou acum vorbeam altfel. Acum ești și tu mamă de doi, ai o familie recompusă și vei vedea cum se văd lucrurile din această perspectivă. E frumos dar și solicitant și-ți doresc multă sănătate pentru că numai așa le vei dovedi pe toate. Iar provocările sunt multe din mai multe direcții.
Și eu simt la fel. Problema e că am renunțat la un serviciu stabil, care îmi plăcea destul de mult, un colectiv așa și așa dar….nimeni nu e perfect (nici măcar eu :D) pentru că era prost plătit, pentru că era o multinațională care își bate joc de angajați (deși aveam un manager cu care mă înțelegeam bine). Am plecat de bunăvoie, pe alte meleaguri, unde am lucrat ce s-a putut, cînd s-a putut, singurul avantaj fiind cel financiar. M-am întors și tocmai am început un job remote pentru niște americani. Nu știu încă cum va fi, vreau să încerc și între timp o să îmi caut altceva în București, Sibiu sau Cluj să vedem de unde o sări iepurele. Dacă sare.
Vrei tot corporaţie sau încerci în alt domeniu?
Tot corporație (sunt nebună, știu), îmi place să fiu implicată în proiecte, să am deadlines, să văd că-mi ies lucrurile și nu cred c-aș mai putea lucra undeva unde aș vorbi doar romînă. Fițe, nu? 🙂
Deloc! Te înţeleg perfect! Eu am lucrat şi în firmă mică, şi în firmă românească şi în corporaţie. De departe aleg corporaţia!
Cat de tare esti !! 🙂
Anul asta se fac zece ani (!?!?!) de cand stau acasa. In astia zece ani, nu am stat departe de copii zece zile :p. (fara sa socotim perioada in care am stat in spital dupa nastere). Cand am iesit prima data pana la piata fara Ioan si Ana am fost socata :))) – ma uitam cand in stanga, cand in dreapta :). Foarte, foarte ciudat a fost. Acum, pentru ca Ioan a mai crescut, imi mai permit cate un drum fara ei. Nu ma mai simt ciudat, dar tot pe fuga si cu gandul la ei sunt. Cand am acceptat sa incep doctoratul am zis ca eu ma imbolnavesc sigur :)). Am lucrat un pic de acasa inainte sa-l nasc pe Ioan si dupa. Jaleee. Nu poti sa faci nici aia, nici ailalta. Nu stiu cum o sa fie atunci cand o sa ma intorc in campul muncii, speram sa mai stau acasa macar pana se ridica si Maria.
Mie imi place sa stau acasa, chiar daca timp pentru mine nu exista decat atat cat sa citesc postarile tale sau sa scriu un mesaj, sa arunc un ochi pe fb. Cateodata mai fentez “sistemu’ “, si imi fac de cap o ora- doua, pierzand vremea pur si simplu aiurea.
🙂
Si mie imi place mult de tot sa merg la serviciu, ba chiar sa am cateva activitati conexe, dar tot din aria profesionala. Asta pentru ca ma plictisesc foarte usor stand intr-un singur loc sau facand un singur lucru. Jobul meu implica multe deplasari, si asta ma scoate bine de tot din zona de confort. Dar am optiunea sa lucrez si de acasa, asa ca e perfect!
Ma pregatesc si eu sa intru in concediul pre-natal, dar deja am o serie de obiective pentru perioada aia ca sa ma tin ocupata. 🙂
Nu, nu esti nebuna! Si mie mi-a fost dor de serviciu, de colegi, de atmosfera din cancelarie, de tot si toate. Dar, as minti sa spun ca reintoarcerea n-a fost solicitanta: undeva pe la 1 octombrie ma simteam depasita total, si cu scoala (planificari, teste predictive, hartogaraie peste hartogaraie) si cu iesitul caninilor lui Alex, eram ca un zombie. Dar, a trecut, si am invatat ca renuntarea la somn e doar o solutie de moment.
Cand o sa te intorci, o sa te simti coplesita la inceput (cel putin asa a fost in cazul meu) dar vei vedea ca lucrurile se rearanjeaza de la sine. Deocamdata “carpe diem”!
Am stat si eu 3 ani acasa si nu.mi mai trebuie.Imi ieseam din minti, tocmai ma mutasem in oras nou, nu stiam pe nimeni si nelucrand nu aveam unde sa cunosc lume. Am incercat sa ma inscriu la un curs de ceva, n.a fost deefel ce ma asteptam si am renuntat. Am incercat diverse activitati: cusut, crosetat, pictat, chitara, fotografie, goblen..
Degeaba, dupa cateva zile ma plictiseam si renuntam, nu ma pot motiva sa lucrez singura, am nevoie sa imi spuna cineva ce trebuie sa fac, sa am un deadline, un program de munca….plus ca ce placut e cand primesc sms ul ca a intrat salariul
…..
Şi mie îmi place să-mi spună altcineva ce să fac, de asta şi prefer joburile clare, cu fişă a postului bine definită, nu aiureli cum sunt prin unele corporaţii, de nu ştii niciodată exact ce e de făcut.
Laura, parca ai scris pentru mine acest articol :)). Nu stiu cum va fi cand voi avea familia mea, dar in situatia mea actuala de viata sa nu ma duc la munca ar fi criminal pentru mine. Cu zapezile astea am stat mai mult cu o saptamana acasa decat era prevazut si am crezut ca ma urc pe pereti… Am trecut prin toate starile posibile :)). Eram super bucuroasa duminica seara de dinaintea inceperii serviciului ca gataaaaaaaaaaa ma duc la munca!
Ma bucur ca lucrezi intr-un mediu placut. Si unde sunt eu acum (fac 2 ani in martie) e un colectiv frumos.
Te pup!
Irina, scrie-mi pe adresa de email a blogului sau pe pagina de Fb adresa ta, am cartea despre care ţi-am spus!
M-ai scris pe mine mai sus 🙂
Asadar..daca esti nebuna tu..uite ca ne-am strans o gramajoara de nebune. Misto gasca :))
Buna,
Citind acum gandurile tale parca le aud pe ale mele. Desi acum sunt in momentul in care ma intreb daca serviciul actual este inca potrivit pentru mine sau ar trebui sa incerc altceva, nici eu nu sunt facuta pentru a lucra de acasa.
Eu nu am lucrat niciodata, adica lucratu cu plecatu de acasa. Nici sotul meu, insa traducem lucrand acasa. Am cinci copiii, facem homeschooling si nu stiu ce inseamna sa te plictisesti stand acasa. Pentru mine este un lux sa fac doar un singur lucru intro clipa, de obicei fac cel putin doua. Nu avem nici tv, insa avem doi pereti cu carti de sus pina jos si cateva geamuri mari care dau privire spre niste dealuri mehedinteni superbi. Am auzit o pe soacra mea,din Bucuresti, dupa doua septamani de stat la noi zicand : Abia astept sa ma duc la servici sa ma odihnesc.
Thank you!
Si mie imi place sa merg la munca: acasa nu ma implineste. Poate ca si acum am un birou cu oameni diversi de unde am invatat enorm de multe lucruri, si mai am de invatat. Cu anii insa mi-am descoperit si interesul pentru voluntariat si sper la independenta financiara cand voi aloca mai mult timp pt asta, pt ca abia aici am simtit satisfactia maxima.
Nu îmi place la serviciu, dar lunar abia astept ziua de salariu😊. Desi au trecut patru ani si jumatate de la terminarea concediului de crestere copil inca tanjesc dupa acea perioada de 2 ani, in care nu m-am plictisit deloc. Imi lipseau doar drumurile de la si spre serviciu pentru ca vedeam centrul orasului si intram in orice magazin a cărui vitrina îmi plăcea.